598 matches
-
1999) e la origine teza de licență susținută de P. după aproape douăzeci de ani de la terminarea facultății, din cauza circumstanțelor politice nefavorabile tânărului „demascat” ca elitist și deviaționist în „Contemporanul” din 1950. Structurată pe trei secțiuni, lucrarea reconstituie din tușe călinesciene biografia poetului înrudit cu autorul tezei prin marginalitate socială dublată de concentrarea exclusivă asupra creației, degajează apoi la nivelul fiecărui volum elementele esențiale ale viziunii poetice, de la punctul de pornire simbolist până la renunțarea la artificiu din Stanțe burgheze, insistându-se
PETRESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
trebuind să se sincronizeze, cumva retroactiv, cu o „Europă culturală arhetipală”, cu o „clasicitate absolută”. Pe de altă parte, criticul descinde din ceea ce el numește „simbolismul” textului lovinescian, revendicându-se și dintr-o înțelegere a actului critic ca expresie intuitivă. Călinescian până la un punct este N. printr-o concretețe aproape senzuală a limbajului, prin imprevizibilitatea jubilantă a asociațiilor și comparațiilor ori printr-o anumită tehnică a citatului. Cu toate acestea, originalitatea sa rămâne frapantă, pe unele paliere chiar ostentativă. Cărțile tipărite
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
în 1954 și rămâne, alături de Istorie..., opera fundamentală a autorului. Eminescu este abordat din perspectiva unui proiect vast, care constă în scrierea unei istorii a literaturii române, concomitent cu altă necesară, tranșantă disociere a valorilor. Criticul preia și radicalizează demersul călinescian de valorificare a postumelor până la schimbarea poziției lor valorice față de antume. La apariția studiului reacția tradiționaliștilor împotriva acestui „sacrilegiu” a fost extrem de vehementă. În realitate, exegetul nu discreditează poezia eminesciană antumă, ci o disociază de cealaltă, rămasă în manuscrise, aplicând
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
publicație care apare la București, săptămânal, apoi lunar, de la 8 ianuarie 1990, cu subtitlul „Săptămânal de opinie și atitudine intelectuală”. Ca director fondator este menționat G. Călinescu, director - Zoe Dumitrescu-Bușulenga, redactor-șef - Nicolae Florescu. Revista se revendică de la „Jurnalul literar” călinescian și se consideră cea de-a treia serie a lui, afirmând că literatura română „nu trebuie să încapă pe mâna unor indivizi care, în anii de tristă amintire ai obsedantului deceniu, ca și în ai « epocii de aur», nu au
JURNALUL LITERAR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287693_a_289022]
-
fost enorm. Lucrările cu adevărat importante i-au apărut însă după emigrarea în Israel. Dicționar neconvențional al scriitorilor evrei de limbă română (I-II, 1986-1997) este o istorie a literaturii produse de scriitorii evrei de limbă română, contaminată de spirit călinescian. Observația morală se află și aici în prim-plan, profilul personalității unui om domină judecata estetică asupra operelor acestuia, stilul este cuceritor prin vervă, nonconformism, deschidere analogică. Și însemnările pe teme curente din Ocolul pământului într-un surâs (1980) îmbină
MIRODAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
a lui G. Călinescu. Dacă în alte sinteze de istorie literară - neotradiționaliste - ale momentului (N. Iorga, D. Murărașu) m. - de la simbolism la diferitele avangarde - e contestat global, în replică la asimilarea operată de E. Lovinescu, în capitolul Moderniștii al Istoriei... călinesciene m. nu mai apare ca trendul ofensiv definitoriu pentru prima jumătate a secolului al XX-lea, ci ca o dispersie de fizionomii particulare, gravitând (sau nu) în jurul unor centre diverse, cu două puncte de relief înalt: „momentul 1919”, al „Sburătorului
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
Jderi de M. Sadoveanu, Bietul Ioanide de G. Călinescu, precum și despre nuvelele lui Mircea Șerbănescu. Redăm în note49 adresa bibliografică exactă și fragmente din nuvele, comentarii, pentru ca aici să reținem câte ceva din opiniile lui Silvian Iosifescu 50 pe marginea romanului călinescian, singura cronică literară din acest an: „Paralel cu activitatea de cronicar și istoric literar, George Călinescu a dat poeziei noastre un aport de o însemnătate deosebită (...) Sub principalele sale aspecte Bietul Ioanide răsplătește acest interes (...). Romancierul își ia, de la început
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Cancerului și Frații Jderi, sau cicluri întregi ale operei, precum volumele Icoane de lemn, Poarta neagră, Cartea cu jucării, Ce-ai cu mine, vântule? Etape importante ale creației sadoveniene și argheziene sunt legate de această revistă. Metamorfozele și arheologia criticii călinesciene urmează a fi descoperite în paginile unde încă se mai ascund articole pe care autorul nu le va reedita vreodată (adunate postum doar parțial). Apărută imediat după marea Unire din 1918, revista acordă o atenție deosebită literaturii minorităților naționale, în
ADEVARUL LITERAR SI ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285188_a_286517]
-
a biografiei marelui humuleștean pe o bază documentară ce tinde spre exhaustiv. Încărcătura bibliografică, departe de a îngreuna lectura, este astfel selectată și expusă, încât textul devine o alertă poveste, imitând în acest sens, s-ar spune inspirat, maniera biografiei călinesciene. Elocvente sunt capitole ca Întâlnirea cu Maiorescu, Răzvrătirea, Întâlnirea cu Eminescu, ca și ultimele secțiuni în care sunt relatate debutul și evoluția dramatică a bolii, ca și sfârșitul vieții scriitorului. Deși vrea să dea o biografie, B. emite și unele
BRATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285870_a_287199]
-
București, 2001; Ioan Alexandru, Brașov, 2002. Ediții: G. Călinescu, Enigma Otiliei, București, 2000. Repere bibliografice: Liviu Petrescu, Ion Bălu, „Cezar Petrescu”, RL, 1972, 21; Piru, Varia, I, 459-462; Grigurcu, Idei, 269-274; Nițescu, Repere, 53-57; Negoițescu, Engrame, 259; Șerban Cioculescu, Biobibliografie călinesciană, FLC, 1976, 10; Nicolae Manolescu, „Eram bărbatul care...”, RL, 1982, 7; Al. Piru, Ion Bălu, „Viața lui G. Călinescu”, LCF, 1982, 8; Z. Sângeorzan, O carte despre Labiș, CL, 1983, 8; Dobrescu, Foiletoane, III, 167-173; Constantin Cubleșan, Viața lui Ion
BALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285594_a_286923]
-
Cubleșan, Viața lui Ion Creangă, ST, 1990, 11-12; Florin Faifer, Anxietățile unui jovial, CRC, 1991, 6; Lovinescu, Unde scurte, III, 290-297; Dicț. scriit. rom., I, 231-232; Z. Ornea, Blaga în 1935-1944, RL, 1997, 25; Petraș, Panorama, 124-125; Dan Mănucă, Bibliografie călinesciană comentată, CL, 2002, 3. T.V.
BALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285594_a_286923]
-
sau Voința de obscuritate în poezie etc.). Altele sunt articolele de critică la zi, implicate în disputele literare curente, precum Direcția nouă și călinescianismul, Critica creatoare, critica normativă, critica fermentativă și altele, într-un moment dominat în critică de exemplul călinescian, îndeosebi pe latura sa impresionistă. B. afirmă că modelul Călinescu nu mai este întru totul de urmat și că o critică estetico-filosofică, fără a fi excesiv normativă, ar fi mai potrivită și mai utilă noilor generații de literați. Se manifesta
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
Stea de seară. Pentru orientarea generală a revistei, este elocventă pagina omagială dedicată lui E. Lovinescu în numărul al doilea: Lovinescu / 50 de ani de viață / treizeci de ani de activitate literară / 27 de volume de critică. C. ilustrează conceptul călinescian de revistă literară. C.H.
CAPRICORN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286083_a_287412]
-
o încîntare (cea despre Quakeri am citit-o râzând în hohote), iar Candide e primul teritoriu modern al candorii cucerit de literatura noastră europeană, înaintea prințului Mîșkin. G. Călinescu spunea că spiritul voltairian ar fi cam senil. Taci, că spiritul călinescian e foarte viril în Cartea nunții, platitudine artificială, sau în Bietul Ioanide, unde estetismul ucide totul, în ciuda faptului că eroul doarme pe frig cu geamurile deschise și cucerește la cincizeci și la șaizeci de ani tinerele fete din anturajul său
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
când el e(ra) singurul care deține(a) adevărul cărților și mărimea mizei - toate acestea, plus multe altele, l au siderat pe novicele care eram: mus inconștient pe o corabie în derivă. Fie că vorbeam cu seniorii forjați la flacăra călinesciană, sau cu mai tinerii mâncători de jăratec istorico-literar, concluzia era invariabil aceeeași: noi nu ne amestecăm în troaca gazetărească! Noi suntem specialiști, cunoaștem adevărul, am studiat direct la surse esența faptului, dar nu ne vom lăsa niciodată contaminați de superficialitatea
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
nr. 18, 4 aprilie 1931, și „Sub semnul lui Urmuz”, în Ulise, an. I, nr. 3, octombrie 1932. Tonul lor e mai aproape de sensibilitatea spiritualizantă a „tineri generații” interbelice decît de cel al avangardei. Nu este exclus ca relativa receptivitate călinesciană la adresa „bizareriilor” estetice ale lui Urmuz să fi fost stimulată de către însuși Boz. Curînd însă, relațiile dintre cei doi critici se vor răci considerabil, fapt vizibil atît în comentariul din Adevărul al lui G. Călinescu despre amintita „încercare”, cît și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pană despre „Curs...” (v. Născut în ’02, Editura Minerva, București, 1973, p. 578). Același lucru s-ar putea spune însă și cu privire la Istoria... din 1941. Este pentru prima oară cînd Urmuz pătrunde într-o istorie literară de prim-plan. Gestul călinescian — oricît de ambiguu — poate fi privit și ca o replică la adresa autohtonismului antimodern aflat în ascensiune... Urmuz în Istoria... lui G. Călinescu Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent conține cîteva comparații relevante între diferiți scriitori, „mari sensibili schimonosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
loc comun... Notabilă rămîne totuși analogia „cratyliană” dintre personajele lui Urmuz și Humpty Dumpty din Through the looking glass - And what Alice found there: „Numele meu înseamnă forma mea”. Sub zodia realismului socialist. Urmuz la index și... la pachet Prejudecățile călinesciene care au însoțit receptarea lui Urmuz sînt bine cunoscute. Unele dintre ele vizează spiritul avangardist în genere. În perioada dogmatică a anilor ’50, Călinescu va respinge atît scrierile lui Urmuz, cît și pe cele ale „transfugului” Eugen Ionescu, de pe poziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu respectă această proporție ideală”. În treacăt fie spus, în contextul politic al dictaturii proletariatului, argumentele lui Călinescu aveau și o altă miză decît cea estetică, o miză cu implicații politico-ideologice vizînd acomodarea opțiunii „clasicizante” cu tezele „realismului socialist”. Argumentul călinescian, deși „foarte ingenios”, implică - potrivit lui Nicolae Manolescu - o confuzie. Căci abstracționismul (așa cum îl înțelege G. Călinescu) „nu e, de fapt, o încălcare a legilor realului și nu se opune realismului, ci este o încălcare a convențiilor realului și se opune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este tratat pe o pagină, în maniera burlescului urmuzian, „subiectul din Ion al lui Rebreanu”. „Foarte urmuziană” (și „ionesciană” în același timp) e considerată și „Fobia zgomotului” (idem, 1938). Cele mai „concludente” exemple de „abstracționism” sînt identificate însă în teatrul călinescian, mai precis în Napoleon și Sfînta Elena și, respectiv, Despre mînie. Pe alte coordonate, observațiile despre „Sinuciderea” vor fi reluate, mai tîrziu, și în Arca lui Noe. Eseu asupra romanului românesc, I, Ed. Minerva, București, 1980), apreciindu-se că „Acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Acest concis roman burlesc seamănă pînă la un punct cu „Pîlnia și Stamate” și cu celelalte ale lui Urmuz” (1998, p. 221). Prin această „psihanaliză” a confuziei lui Călinescu, autorul „Contradicției lui Maiorescu” punea de fapt în evidență ambiguitatea atitudinii călinesciene față de scrierile lui Urmuz. Pe de o parte - atracție, chiar fascinație (dovadă atenția acordată în cadrul a două lucrări „canonizatoare”, dar și promptitudinea recenzării ediției din 1930). Pe de altă parte - atitudine magisterială, condescendentă în aparenta ei „generozitate”. Ceea ce Călinescu „refulează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ceea ce Călinescu „refulează” este tocmai urmuzianismul, dar - după cum se știe - refulatul se întoarce. În plus, cu excepția lui Alexandru George și a lui Tudor Țopa, prozatorii din Școala de la Tîrgoviște (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu), ieșiți din „mantaua” prozei călinesciene, vor valorifica masiv latura „urmuziană” a maestrului (amintind flaubertianul Bouvard et Pécuchet). Este suficient să ne gîndim la Sinuciderea din Grădina Botanică a lui Radu Petrescu (titlu de două ori semnificativ, trimițînd atît la textul „Sinuciderea” al „mizantropului”, cît și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu i se poate integra. „Portrete-destin”, personajele urmuziene sînt puse în legătură cu tablourile lui Arcimboldo sau cu „caracterele” lui Teofrast și La Bruyére, reciclate „mecanomorf” și „zoomorf”. „Caracterele” lui Urmuz —iată o formulă care a făcut carieră, pe linia umanismului „neoclasic” călinescian... În Istoria... lui I. Negoițescu, referinței la solarul La Bruyére îi este preferată însă apropierea de „negativismul” și „pesimismul” lui La Rochefoucauld. Despre monografia lui Balotă, Marin Nițescu va afirma - cu maliție - următoarele considerațiuni: „pornind de la indicații embrionare și vagi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și anarhica libertate semantică. Este reafirmată natura subversivă, duplicitar-hibridă a identității scriitorului: „Un contur formal academic ascunde o mezalianță inacceptabilă spiritului comun, veșmîntul de noblețe ascunde hipertrofii” care „desfrînează fantezia în acest spațiu al tuturor posibilităților” (p. 320). Amendînd prejudecata călinesciană a unui „Urmuz parodist”, Negrici consideră că „autorul parodiază parodia” și că „Din tendința de parodiere va rămîne constantă numai înlănțuirea pedantă a subordonărilor și distincția ostentativă a construcțiilor sintactice”. Concluziile sînt altminteri foarte în spiritul „modernismului tîrziu”: „consecințele acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Europa, criza profundă a conceptului de literatură devine o achiziție românească (subl. a)” (1983, p. 25). Avem de-a face — de fapt — cu o recuperare pe care nici un avangardist român n-ar fi respins-o în anii ’20... Vechea interogație călinesciană este recondiționată din unghiul istoricității formelor estetice și al limbajelor artistice: „Cum a fost posibilă reforma radicală asupra limbajului înfăptuită brusc de Urmuz în premieră mondială într-un timp în care sămănătorismul era în floare, aceasta este întrebarea cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]