431 matches
-
consecințe. Noi urmăm legea divină, însă, prin deprinderile și evoluția noastră, illo tempore și azi, suntem părtași acelor îngeri care „s-au împreunat cu femeile oamenilor“ și au provocat apariția unor monștri hibrizi, probabil „civilizația Masma“... Adică miticii uriași, giganți, Căpcăuni, etc., care sunt puzderie în protoistorie și în miturile lumii, dincolo de varietatea reprezentării lor, în post-diluvian. * Reținem crezul și dovezile cui se deschide spre a le primi, că Divinitatea Creatoare ne iubește, nu ne-a distrus ca specie, oferindu-ne
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
pe Magheru sau Calea Victoriei, urmărindu-i minute în șir pe doamnii îmbrăcați, vara, în costume de culoare deschisă și purtând elegante pălării de Panama. În rest, parcă acea întreagă lume a fost înghițită, cu limba ei cu tot, de un căpcăun, lăsându-ne, în schimb, un idiom șuierat, primitiv, agresiv, vehicol al vulgarității și urii. Curtenitori, zâmbind afabil, plini de bunătate, sprijiniți în neuitatele lor bastoane cu măciulii de argint, bucureștenii anilor '60-'70 îmi par niște năluci luminoase, plăsmuite de-
Vorbiți cu accent ? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7009_a_8334]
-
în mari montări fantastice, unde se dezlănțuie tehnologia computerizată a imaginii: Harry Potter, Lord of the Rings, Star Wars - Atacul Clonelor. Un întreg imaginariu medieval-futurist este animat pentru a compensa deșertificarea metafizică a unei Americi supertehnologice: vrăjitori, baroni, cavaleri Jedi, căpcăuni, monștrii spațiului, supernave și pietre magice, roboți și morți vii. O dată cu coke și pop-corn, tinerii spectatori își înghit și porția de metafizic viu colorat. Și cea mai îndrăzneață imagine din poveștile copilăriei - să zicem un monstru de 30 m înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
potcapurile popești, cu-o ardoare și-un zel atât de îndârjit că păreau că niciodată nu vor avea de gând să se ridice de la mesele acelea, din sala aceea și din orașul acela. Cumplit pentru foamea și simțurile lui întărâtate, căpcăunii îmbucau, sfârtecau și, ce nu puteau să înghită, ce nu le încăpea în grohotișurile gurilor, striveau și aruncau pe jos, călcând în picioare, într-o plăcere barbară, să se desfete ca porcii, excitați de parfumuri, mirodenii și vin și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să vorbească încet în fața a milioane de ascultători. — Unde-i Polifemus? întrebă Lanark. — îîm? — Am auzit că o persoană pe care o cheamă Polifemus e aici. Grant rînji și zise: Aici sînt. Smollet îmi spune așa. — De ce? — Polifemus era un căpcăun cu un singur ochi dintr-o veche poveste. Le tot amintesc celor din comitet un lucru pe care doresc să-l uite, așa că ei îmi spun că am doar un singur fel de a vedea lucrurile. — Și despre ce lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
demisol, dar nu puteam înainta pe terenul viran pe care erau sacrificați uriașii diavoli de mare. Uneori, o umbră se revărsa peste mine și cineva, ivit în spatele meu, mă apuca de mânuță. Mă-ntorceam speriat către adultul cu cap de căpcăun, aplecat zâmbitor către mine. Alteori, copiii pe care abia dacă-i cunoșteam mă vârau într-un fel de balet absurd numit joacă. Dar fețele lor erau tot niște baloane îndepărtate. Nu-mi plăcea să mă joc decât cu mama, singura
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Măcar dacă nu era o zi așteptată de femei, zi care le face să se simtă iubite și apreciate de “el”. “El” poate fi un bărbat adevărat, sensibil și dulce prin gesturile “potrivite”, specifice zilei femeii. Sau poate fi un “căpcăun” care din dorința de a-i arăta femeii cât este de puternic, smulge și un copac din rădăcină, și nu se uită la sufletul sensibil al acesteia, care doreste doar o floare. -să desfacă o sticlă de vin când sunteți
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
mâine apa caldă și nu-și va putea face dușul de dimineață, se va enerva sigur! Deja este penibil, unde poate duce mintea unei femei doar pentru a-l păstra pe FătFrumos langa ea, dar care este de fapt un căpcăun. Dacă îi vei reproșa faptul că muncești prea mult în casă, deoarece el nu se implică și în astfel de activități, probabil îți va răspunde: Ce faci așa de mult că nu se prea vede ? Sau, mai rău: Și catârii
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
Harold Rosenberg: „Arta sa este declarația publică a unui om decis să păstreze viața sa drept o taină”. Am Înțeles ceea ce ar fi trebuit să știu dinainte. Suspicios, Îngrozit de orice indiscreții, feroce În a-și proteja intimitatea de voracele căpcăun al publicității, era panicat de imprudenta propunere. Deși venind de la un prieten sau poate tocmai de aceea, i se părea scandaloasă. „Să mă imprimi?”, continua să se mire, tot mai morocănos, amicul. Uluit, rănit, confirmat În cele mai negre așteptări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
împreună, au dus-o și au îngropat-o în bolnița mânăstirii de la Mărgineni, alături de soțul domniei sale, marele postelnic Constantin Cantacuzino. La panihidă a fost și nepotul Constantin Știrbei. Vodă îl iertase. Marele logofăt — A fost odată ca niciodată... — Tată, fără căpcăuni, îl întrerupse Ilinca, fără căpcăuni, destul că a fost Zamfira pe aici. — Zamfira... Ei, ce mai face Zamfira? — Ce să facă, începu Stanca cea mică, depănând de pe fus pe vârtelniță, ce să facă, vrăji, asta face ea. Zice c-a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
au îngropat-o în bolnița mânăstirii de la Mărgineni, alături de soțul domniei sale, marele postelnic Constantin Cantacuzino. La panihidă a fost și nepotul Constantin Știrbei. Vodă îl iertase. Marele logofăt — A fost odată ca niciodată... — Tată, fără căpcăuni, îl întrerupse Ilinca, fără căpcăuni, destul că a fost Zamfira pe aici. — Zamfira... Ei, ce mai face Zamfira? — Ce să facă, începu Stanca cea mică, depănând de pe fus pe vârtelniță, ce să facă, vrăji, asta face ea. Zice c-a dat leușteanul pe la grădinarii sârbi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
soacră-sa Stanca nu se lăsau duse la culcare decât când toropeala le înmuia cu totul, se uită mustrător la fete: — Dacă s-a învoit taica să vă spună basme, nu se cuvine să răsăriți în vorbă. Da, da’ fără căpcăuni, se tângui Ilinca. — Și fără fete care înnebunesc că le fură ienicerii după ce se urcă în rădvan să meargă la cununie, oftă pe gânduri Stanca. — Las’ că pe tine nu te fură nimeni, chicoti Maria din colțul ei. De la o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
le vorbească; a dat în mintea copiilor și le spune năstrușnicii. Ar fi bine, că nu mai stăm aici decât până la Paști. După Paști plecăm din târg, aprobă jupâneasa Marica. — Spune, taică, hai spune, se rugă Maria, să fie cu căpcăuni, cu fete închise în foișor de către ieniceri, cu rădvane care pleacă pe drum spre Cozia spre mânăstire și o iau prin codru și pădurea nu se mai termină niciodată, se lungește și se adaugă mereu tot mai deasă, spune, taică
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cretă, pe urmă, dacă tot erau acolo, să ude buretele și să se întoarcă. Folclorul copiilor începuse deja să lucreze, se înfiorau când ieșeau pe ușă, iar clasa nu mai chicotea în ore. Pe mine mă priveau ca pe un căpcăun. Se apropia vacanța, încă nu se întâmplase nimic concret. Doar o dată alunecase Paulică și intrase în clasă masându-și cotul. Presa a venit enervată, și-a luat catrafusele camuflate pe la colțuri și s-a dus. Doar un ziar de paranormal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
un strop de creativitate - ești managerul perfect. - Ai dreptate. Îți place să conduci, nu? - Asta da, asta da. Și râseră iar. - Și mie. Știi, cred că puterea e greșit înțeleasă. Toți se tem de putere de parcă ar fi cine știe ce mare căpcăun. De fapt, e ceva cât se poate de firesc. Ne manifestăm puterea asupra oamenilor în fiecare zi, în fiecare minut, nu? - Absolut. - Atunci, care-i problema? De ce să n-ai curaj și să fii pe față? Uite, eu zic: îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trecerea timpului. Timpul trecea pe Calea Victoriei, ștergând aerul dulceag de migdale al caselor boierești de odinioară cu mirosul patiseriei Pani- Pat. Stăteam întinsă cu ochii larg deschiși și ascultam sunetul acela prelung de iiii al stomacului orb și nesățios de căpcăun, care înghite lumea de la începuturi. Milioane de frânturi de voci și de sunete sparte în bucăți, amalgamate, a căror curgere amețitoare o simțeam ca pe un uriaș gol în stomac, îmi explodau în urechi. Era trecerea timpului, a lumii, a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
apăreau în față fâșii peste fâșii de materie cenușiu-vâscoasă, care veneau din ce în ce mai aproape de mine, amețitor, până trebuia să deschid ochii ca să nu mă sufoc. Până și timpul o luase complet razna. Întotdeauna îl percepusem ca pe foamea rostogolită a unui căpcăun care mătură pământul. Acum timpul devenise o bulboacă neagră care te trage la mijloc și te scufundă. Într-un târziu m-am ridicat din pat și am început să mă învârt prin cameră, ca un fluture de noapte care se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Dar bun. Nu-i timp pentru alte gânduri. Mă atacă viespi mecanice. M-am rătăcit pe culoare. Apăs resorturi. Fug în sus pe scări în spirală. Alunec pe podele de lavă care-mi ard tălpile. Am Cheile. Ucid hoarde de căpcăuni până dau de prima poartă. Aici cristalele sânt mai rare. Aproape că-mi dau duhul prin mațele astea de piatră. Trec de poarta de opal, apoi de cea de turcoaz. N-o pot găsi pe a treia. Viața îmi scade
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
apoi, al grădinii. Era poate pentru prima oară când nici măcar Radu nu mai era în stare să găsească vreo explicație. Crucea se înroșise de-a binelea, iar în culoarea ei, aveam, nu știu de ce, senzația că se oglindește imaginea unui căpcăun aflat la balcon cu o căldare imensă în mâini, un căpcăun rânjit care aducea ca două picături de apă cu Șchiopu Bărbosu, un căpcăun care pândea doi copii, iar ceea ce mă nedumerea pe de-a-ntregul era că ceva din senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nu mai era în stare să găsească vreo explicație. Crucea se înroșise de-a binelea, iar în culoarea ei, aveam, nu știu de ce, senzația că se oglindește imaginea unui căpcăun aflat la balcon cu o căldare imensă în mâini, un căpcăun rânjit care aducea ca două picături de apă cu Șchiopu Bărbosu, un căpcăun care pândea doi copii, iar ceea ce mă nedumerea pe de-a-ntregul era că ceva din senzația aia îmi spunea că, așa aplecați deasupra unor melci sau furnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a binelea, iar în culoarea ei, aveam, nu știu de ce, senzația că se oglindește imaginea unui căpcăun aflat la balcon cu o căldare imensă în mâini, un căpcăun rânjit care aducea ca două picături de apă cu Șchiopu Bărbosu, un căpcăun care pândea doi copii, iar ceea ce mă nedumerea pe de-a-ntregul era că ceva din senzația aia îmi spunea că, așa aplecați deasupra unor melci sau furnici, acei copii eram noi. De abia când, chirciți din nou deasupra melcilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
De abia când, chirciți din nou deasupra melcilor și a furnicilor, am simțit cum o apă din cale-afară de rece se strecoară printre haine și ne inundă până la piele, când de la balconul unui etaj unu a rânjit chipul ca de căpcăun al lui Șchiopu Bărbosu și când în urechile noastre au sosit, odată cu apa, cuvintele „vagabonzi și golani blestemați“, am înțeles că ceea ce puneam eu pe seama unei senzații era adevărul gol-goluț: crucea era un fel de oglindă de avertizare în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
înțeles că îmi dădea dreptate în privința crucii. Ceea ce părea mai greu de crezut era stăruința cu care susținea că nu eu, ci el ar fi descoperit mai întâi adevărul. Nu avea nici un sens să-i amintesc că în timpul în care căpcăunul de Șchiopu Bărbosu se distingea tulbure în desenul de pe scoarța copacului, el era preocupat (fascinat, vrăjit, acaparat) de aripile furnicilor. Era la fel de clar că, odată pornit pe panta enervantă a contrazicerii, Radu ar fi negat până în pânzele albe chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în peștera lui sălbatică, unde îi mănâncă. Băgați de seamă! Și făgăduițițmi că nu veți intra în pădurea aceea primejdioasă!“ Ceți drept, amenințarea se pogoară încă din primele rânduri. Nu pot pretinde că nțam știut. Mă aștept să întâlnesc un căpcăun fioros, dar mă consolez la gândul că o creatură cu un nume precum Periferigerilerimini nu poate fi, până la urmă, chiar antipatică. Trec peste întrebări precum „Ce caută o pădure la capătul unei străzi?“ sau „De ce șițar lăsa o mamă odraslele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
tună „Îmi place nespus de mult să mănânc copii mici!“, mi se taie răsuflarea. În fața lui, nuți bine să faci nimic din ceea ce ar face orice alt om normal, pus în ipotetica situație de a da nas în nas cuțn căpcăun. Adică nici să țipi cu un curaj nebun, nici sățl ameninți, darămite să încerci să pui mâna pe „un cuțit de trei picioare“ sau „pe o foarfecă de aceeași mărime“. Pentru Charlot și Isadore, tentativa fu fatală. „Uriașul, spumegând de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]