571 matches
-
și corpul scoase un zgomot surd când se prăbuși pe marmoră. În spatele lui, Hardie, al cărui chip regulat oglindea aceași tulburare, căzu în genunchi și apoi se rostogoli pe o parte. Gardienii se prăbușiră la rândul lor, doi dintre ei căznindu-se să-și scoată armele înainte de a-și pierde cunoștința. Thorson scăpă din brațe pe Amelia și se nărui lângă ei, apoi căzu și Patricia. În cameră, în jurul lui Gosseyn, inamicii se prăbușeau unul câte unul, părând cum nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
la sfârșit de săbtămână nu-s brea mulți curcani be-acolo, s-o găsi careva să te ducă-n arest și be mata. Apoi a luat cu destulă greutate trupul tânărului și a-ncercat să-l ridice în căruță. S-a căznit o vreme și s-a răstit la mine scoțând un fuior alb pe gură, de parcă fuma: — Nu vezi că nu bot? Aide, bune mâna! L am apucat pe blond de umeri, după indicațiile lui Petre. Era greu. Petre m-a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
împărăție Ardere-ar, fire-ar pustie, Pân va fi a mă întoarce Ochii mei nu se mai stoarce; Plângeți, plângeți ochișori, În suspinuri fiți mai ușori, Va norocul cel tiran Minutul să-mi fie an, Veacul va să-mi fie căznit, Ahtul meu n-are sfârșit. No. 45 Lucru jalnic preste fire Ceasul cel de despărțire; Voi să zic că este moarte Că-ntr-un ceas le las pe toate; Las-să zică fiecare La această mare jale Ce pătimesc eu ticălosul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
împărăție Ardere-ar, fire-ar pustie, Pân va fi a mă întoarce Ochii mei nu se mai stoarce; Plângeți, plângeți ochișori, În suspinuri fiți mai ușori, Va norocul cel tiran Minutul să-mi fie an, Veacul va să-mi fie căznit, Ahtul meu n-are sfârșit. No. 45 Lucru jalnic preste fire Ceasul cel de despărțire; Voi să zic că este moarte Că-ntr-un ceas le las pe toate; Las-să zică fiecare La această mare jale Ce pătimesc eu ticălosul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ochii de zidul ud și înaintă fragil, speriată, cu pași mici. Împingeau mobila greoaie, înțepenită de ani. Panaitescu scrâșnea, opintindu-se din greu. Valerica Scurtu se agita isteric, împiedicîndu-se de bătrână. Grigore Popa simula efortul lăsîndu-i pe ceilalți să se căznească. Se auzi un hohot de râs și o voce puternică, joasă, îi apostrofă: ― Clubul francmasonilor! Ce naiba moșmondiți acolo? Era un bărbat de 28 sau 30 de ani, bine clădit cu fața măslinie și trăsături neregulate. În ciuda nasului puțin deviat, a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
chipul, să-și ascundă și grijile, poate din pricina discuției cu Marçal, dar am mai vorbit despre asta și nu arăta așa, o fi bolnav, pare prăbușit, lipsit de putere, în ziua aceea mama mi-a spus, Ai grijă, nu te căzni prea mult, iar eu i-am răspuns, Nu e nevoie decât de puterea brațelor și de efortul umerilor, restul trupului se odihnește, Nu-mi spune asta mie, după o oră de frământat mă doare până și rădăcina părului, Ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
inviolabil. Puținii străini care le ieșiseră în cale aveau, de obicei, un sfârșit cu totul deosebit de al nostru. Motivul pentru care noi ne-am bucurat de acea neobișnuită primire nu mai Dumnezeu Cel Atotputernic îl știe. A trebuit să ne căznim cu mâncarea, deoarece stomacurile noastre se închiseseră. Ne-au găzduit vreme de trei zile, până ce ne-am revenit. Gaila s-a întors la viață, și asta datorită și îngrijirilor lui Rotari. Ne-au dat îmbrăcăminte de lână și piei, pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
descoperindu-i și eleganța gesturilor, felul de a vorbi calm și cu blândețe, inteligența privirii, gingășia cu care se așeza. Peste câteva zile m-am îmbolnăvit. Luat pe sus de Gundo ca să vânăm un mistreț care noapte de noapte se căznea să-i dărâme poarta casei, am căzut de pe cal pe când treceam peste un iaz înghețat, gheața s-a rupt și apa mi-a pătruns până la piele. Nasul și pieptul mi s-au înfundat, iar febra mare ce o aveam mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și pe care noi, toți oamenii de pe pământul nostru, am fi dorit s-o facem mama pruncilor noștri. Toți am fi vrut asta. Numai că unul precum Krog nu scotea nici sunete măcar. Pe vremea aceea, pe când bietul Moru se căznea de dimineață până seară să facă tot mai multe cuvinte, Îmi spuneam așa: măi, Krog, măi, tu nici sunete nu ești În stare să scoți, cum o să se uite Siloa la unul ca tine? De ciudă, l-am rugat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pregătit să-i fac de petrecanie, că doar așa știam cel mai bine să scap de griji, numai că Enkim Îmi puse degetul pe buze. - Șșșt! Acolo, În spatele copacilor! Trei oameni. Ne pândesc și țin În mâini lucruri nemaivăzute! - se căzni Enkim să rostească pe gură. 9. De văzut, Îi vedeam bine pe cei trei, dar din gândurile lor nu se auzea decât un murmur prea slab. Erau altfel decât oamenii pe care Îi mai văzusem vreodată, Însă Moru Îmi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Vindecătorul tău are mai multă putere decât Krog? Și dacă are, de ce nu poate să vorbească precum Tatăl, așa cum fac eu? Bietul păzitor Își tot dregea glasul. La un moment dat, dădu un fel de guițat, așa de tare se căznea să găsească răspunsul potrivit. Norocul lui a fost că i-a luat locul un alt vânător, astfel Încât a putut s-o șteargă din peșteră fără să mai răspundă. 11. Cine știe cum o să ajungă la tine povestea călătoriei mele? Spusă de tați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la fel ca ea și atunci am plecat. M-am vârât Îndărătul tufelor de pe malul bălții. Vântul era din ce În ce mai tăios. Am băgat piciorul În apă. Nu era rece. O auzeam din când În când pe Runa cum dădea gemetele acelea, căznindu-se să nu urle. Erau din ce În ce mai grăbite și, la un moment dat, Enkim se apropie În fugă de baltă. Cufundă o blană În apă și alergă Înapoi la femeie. Pe urmă, vântul a prins să sufle mai tare și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Hai să-i luăm, spuse prima voce. Au și copil. - Nu avut copil când fost În satul meu. - Și ce. Oricum, Îi luăm de aici. Cel cu picioarele negre horcăi și se scremu de câteva ori, iar noii veniți se căzniră să ne ridice. Pe Unu Îl scoaseră primul din casa din piei Înjghebată În grabă și alergară cu el la vale. Nu știam unde, căci Încă nu vedeam nimic. Runa mormăi ceva, iar oamenii aceia o scoaseră și pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din spatele lui, fără să scoată o vorbă. Ziceai că nu se gândește la nimic. Era un om frumos, potrivit de Înalt, cu o claie de păr negru și cârlionțat, mai degrabă tânăr. Avea privirea blândă, dar nu știu de ce se căznea să fie așa de tăcut. - Da, Krog. Apoi l-am privit pe alb și l-am Întrebat: ai adus cu tine o scoică? Albul nu-mi răspunse. Se mai uită o dată la Tuni, iar acesta ridică din umeri. - În satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
scăpat unul pe altul din brațele Umbrei și ne-am Împărțit mâncarea și apa, iar acum? Ce-ai făcut, Enkim? Am Înghițit În sec. Apoi l-am Întrebat pe Logon. - Cum de-ai trecut deșertul? - L-am ocolit, râse el, căznindu-se să vorbească tot cu vorbe din cele noi. Am dat peste oameni după ce trecut braț de mare. Oameni știau de tine și ei spus la mine Încotro mers Krog. Spus la mine așa: Krog trebuie ajunge la apa mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să le rostească. Îmi aminteam cum spunea că totul putea să fie gândit plecând de la cele cinci degete și că celelalte numere, cele mai moarte cuvinte după cum ne Înțelesesem, trebuiau să fie rude cu primele cinci. De atunci, mă tot căznisem să mă gândesc la asemenea numere care, tare mult m-ar fi ajutat În călătorie, mai ales dacă doream să țin minte una sau alta, numai că mereu spusesem de două ori câte cinci, sau cinci și Încă trei, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
place s-o recunoască. Căci una din marile lui preocupări e să se întrebe mereu, zi și noapte, cine sunt eu? Cine? Fie că stă ca acum la semafor, fie că umblă pe stradă, fie că e-n metrou, își căznește într-una mintea cu întrebarea asta care, în timp, l-a scobit pe dinăuntru ca pe un fluieraș de soc. Ce simt acum? își zice. Și cine vede amestecul ăsta de lumină și întuneric cu dâre prin el și aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Cică avea ea de la bun început nu-ș’ ce cusur, nu sunteți voi de vină, așa a fost să fie... Te pomenești că cereți să vă dea alta mai trainică în loc. Tudorel: Alta? Doamne ferește! Doamne ferește de alta mai trainică! Nu ne căznim destul cu asta, lucrăm la ea vorba aia de când a făcut-o zi să-i zic, și uite că tot n-am dovedit-o încă! Ptiu, piei, piază rea! Auzi la el, alta! Angheluță: Stai, unde fugi...? Mă rog... „Țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu aerul inocent al fetițelor, obținuse accesul în sala de festivități. În loc de cârpe, și-au folosit șosetele. Iar acum se ațineau împreună după canaturile ușilor și râdeau în lege, în vreme ce invitații, oaspeți oficiali și demni la supeul de adio, se căzneau să stea în picioare pe parchetul alunecos ca gheața. Unu, doi, hop, trei. Patru, și așa mai departe! Da, se gândește Pascal, merită spectacolul! Dar musai să pară serios și supărat, doar sunt copiii lui, mai-mai să creeze un incident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
înmormântarea doamnei Bercea! E deja fără un sfert! Doamne, ce uitucă sunt! Trebuie să plec! Și se repezi în casă. Am auzit mobile scârțâind și pași precipitați trecând dintr-o cameră într-alta. După trei minute era gata și se căznea să-și amintească numele companiei de taximetre la care tocmai dăduse comandă. - Ce contează, Mama Mare, oricum taxiul o fi parcat deja în față. Câte mașini pot să fie pe străduțele astea? În mod patetic, s-a declarat învinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
largului râu San Pedro. Kano se opri între copaci și arătă, la vreo trei sute de metri, două șalande puse pe uscat pe malul yubani, alături de o tabără de corturi de campanie - o duzină - în care vreo cincizeci de oameni se căzneau să taie copaci, să ridice împrejmuiri, să descarce baloți, strigând cât îi ținea gura. Indianul făcu un gest larg cuprinzând teritoriul ce se întindea în spatele taberei, de la malul râului. — Pământ yubani, spuse el. Tot pământ yubani... Trebuie să plece. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Avu inspirația să lase să-i scape o bășină sonoră. Umbra dispăru în aceeași clipă și cineva râse în coliba vecină. Apoi adormi și îl trezi fâlfâitul unui cocoș, făcând zadarnice eforturi să cânte. Fu uimit să observe cum se căznea iarăși și iarăși să-și îndeplinească obligația fără să reușească și, asta, pentru că yubani-i le tăiau cocoșilor coardele vocale, ca nu cumva, din cauza cântecului lor, să le descopere dușmanii poziția exactă a așezării tribului. În selvă - și asta o observase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
avem steaua noastră care ne-a scris caracterul și care ne determină destinul sub care ne naștem. Nu putem fugi de el pentru că, ”Asa ni-i scris”. ”Precum în Cer, așa și pe pământ”, așa scrie în Sf. Scriptură. Te căznești degeaba, Tainile ”lumii de dincolo ”, și întâlnirea cu ”Dublul tău”, nu se pot ști.! De ce?!... Pentru că ceea ce se cheamă ”dublul tău” ca ființă propriuzis umană, rămâne invizibil. În ”el” îți poți vedea ființa ta adevărată. El se naște în spirit
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de Sânziene. Toată noaptea aceea înspre Sânziene, Iorgu n-a putut dormi, n-a pus geană pe geană o clipă măcar... își revăzu întregul destin, întreaga lui viață împletită cu a Vasilicăi. Trecuse de miezul nopții și bătrânul Iorgu se căznea să reconstituie, să recompuie fiecare detaliu al acelor vechi întâmplări, de demult, și se întorcea către ele cu înfrigurare, ca spre niște fotografii foarte vechi pe care, i-ar fi fost teamă să nu le găsească degradate, mâncate de timp
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
nădușit de sudoare... - O, Doamne, Doamne... am înnebunit, Doamne!... strigă fărâma de creier, rămasă teafără din creierul lui. - Linisteste-te, omule... linisteste-te, a fost doar un vis!” îi sopti un gând. La marginea patului, cu capul în pumni, se căznea să-i găsească înțelesul, să-l dezlege. - Moartea... ce este moartea?!... se întrebă el si gândul îl duse la Avicena ... ”- Nuu, nu, moartea nu există, ea este o abstracție pentru cel în cauză... îi sopti o voce lăuntrică. Nimeni n-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]