578 matches
-
Mesopotamiei. Politica de cuceriri a fost continuată de fiul său Nūr ad-Dīn care în 1154 a cucerit Damascul. Unul dintre generalii săi - Șalăḥ ad- Dīn - a fost trimis la Cairo unde a devenit vizir al fatimizilor. În 1172 a dezintegrat califatul fatimid și a preluat conducerea, recunoscând și reinstaurând autoritatea califului abbasid de la Bagdad, numele acestuia fiind reinclus în rugăciunea de vineri. După moartea lui Nūr ad-Dīn a adăugat Siria musulmană, la conducerea căreia se afla fiul acestuia al-Șăliḥ, la teritoriile
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
Richard Inimă-de-Leu nu a reușit însă niciodată să cucerească Ierusalimul. Saladin a murit în 1193, teritoriul condus de el fragmentându-se rapid. Numele lui Saladin este menționat de Malek Chebel în contextul emancipării sclavilor din imperiul arabo- islamic, respectiv din califatul abbasid, sclavi militari proveniți în urma conflictelor din zonele limitrofe ale imperiului al căror statut s-a modificat radical odată cu înrolarea lor în armatele lui Saladin sau ale califului. Dinastia mamelucă a fost constituită dintr-o aristocrație războinică ce provenea din
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
influențat pozitiv relațiile dintre comunitatea musulmană și elitele evreiești. Pentru a contracara expansiunea ideologică propagată de șiiții ismailiți școliți în centrele principale fatimide, teologii musulmani au creat o rețea de școli de tip madrasa, care s-a extins în tot califatul, răspândirea acestor madrasale fiindu-le atribuită lui Șalăḥ ad- Dīn și descendeților săi.. Aceste școli au fost încurajate de vizirul selgiukid înaintea preluării puterii de către Saladin care a dus mai departe proiectul de dezvoltare și răspândire a acestora. În jurnalul
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
influenței bisericii nestoriene, susținută de perși. La sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea, odată cu creșterea influenței politice bizantine în Caucaz, Biserica Albană și cea Georgiană au primit diofizitismul. După cucerirea Caucazului de Sud de către arabi, Califatul a urmat politica Sasanizilor în privința populațiilor creștine. Pentru a contrabalansa influența diofizitismului bizantin, Califatul a susținut varianta monofizită a creștinismului în Transcaucazia și Armenia. Convertind la islam o parte din poporul alban și sprijinind creștinismul monofizit, Califatul a realizat în
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]
-
secolului al VII-lea, odată cu creșterea influenței politice bizantine în Caucaz, Biserica Albană și cea Georgiană au primit diofizitismul. După cucerirea Caucazului de Sud de către arabi, Califatul a urmat politica Sasanizilor în privința populațiilor creștine. Pentru a contrabalansa influența diofizitismului bizantin, Califatul a susținut varianta monofizită a creștinismului în Transcaucazia și Armenia. Convertind la islam o parte din poporul alban și sprijinind creștinismul monofizit, Califatul a realizat în paralel o politică de îndepărtare ideologică reciprocă a popoarelor locale. Datorită contactului direct dintre
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]
-
Sud de către arabi, Califatul a urmat politica Sasanizilor în privința populațiilor creștine. Pentru a contrabalansa influența diofizitismului bizantin, Califatul a susținut varianta monofizită a creștinismului în Transcaucazia și Armenia. Convertind la islam o parte din poporul alban și sprijinind creștinismul monofizit, Califatul a realizat în paralel o politică de îndepărtare ideologică reciprocă a popoarelor locale. Datorită contactului direct dintre Georgia și Imperiul Bizantin, califatul nu a reușit să detașeze provinciile din Georgia de la unirea politică și ideologică cu Bizanțul. Califatul nu putea
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]
-
a creștinismului în Transcaucazia și Armenia. Convertind la islam o parte din poporul alban și sprijinind creștinismul monofizit, Califatul a realizat în paralel o politică de îndepărtare ideologică reciprocă a popoarelor locale. Datorită contactului direct dintre Georgia și Imperiul Bizantin, califatul nu a reușit să detașeze provinciile din Georgia de la unirea politică și ideologică cu Bizanțul. Califatul nu putea să permită însă unirea ideologică dintre Albania și Bizanț. Din cauză factorilor sus-numiți, în încercarea de a coordona activitățile populației creștine supuse
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]
-
creștinismul monofizit, Califatul a realizat în paralel o politică de îndepărtare ideologică reciprocă a popoarelor locale. Datorită contactului direct dintre Georgia și Imperiul Bizantin, califatul nu a reușit să detașeze provinciile din Georgia de la unirea politică și ideologică cu Bizanțul. Califatul nu putea să permită însă unirea ideologică dintre Albania și Bizanț. Din cauză factorilor sus-numiți, în încercarea de a coordona activitățile populației creștine supuse și pe cele ale bisericii, Califatul arab, a încurajat convertirea Bisericii Albane la monofizitism și a
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]
-
provinciile din Georgia de la unirea politică și ideologică cu Bizanțul. Califatul nu putea să permită însă unirea ideologică dintre Albania și Bizanț. Din cauză factorilor sus-numiți, în încercarea de a coordona activitățile populației creștine supuse și pe cele ale bisericii, Califatul arab, a încurajat convertirea Bisericii Albane la monofizitism și a supus-o din punct de vedere ierarhic prelaților monofiziti armeni, cu mult mai mulți influenți (anul 705). Populația Albaniei de dinainte de invazia turcilor era compusă din albani caucazofoni (triburile gargar
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]
-
Denumirea de califat provine din arabă: "khilăfa" respectiv "khalīfatu rasūl Allăh" (arab: خليفة رسول الله, DMG Ḫalīfa, plural Ḫulafăʾ, "urmaș, calif, locțiitor" al Profetului). Conducătorul sau monarhul unui califat în lumea arabă se numea calif. Format prin unirea triburilor arabe, fiind favorizat de
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
Denumirea de califat provine din arabă: "khilăfa" respectiv "khalīfatu rasūl Allăh" (arab: خليفة رسول الله, DMG Ḫalīfa, plural Ḫulafăʾ, "urmaș, calif, locțiitor" al Profetului). Conducătorul sau monarhul unui califat în lumea arabă se numea calif. Format prin unirea triburilor arabe, fiind favorizat de răspândirea religiei islamice, el și-a extins dominația în Asia, Africa și Europa. Dar întinderea mare a imperiului, diversitatea stadiilor de dezvoltare a populațiilor subjugate și
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
religiei islamice, el și-a extins dominația în Asia, Africa și Europa. Dar întinderea mare a imperiului, diversitatea stadiilor de dezvoltare a populațiilor subjugate și necontenitele răscoale, tendința de autonomie a marilor nobili au cauzat destrămarea lui în mai multe califate: Mohamed n-a avut fii și nu a stabilit cine să-i fie urmaș, și nici modul de alegere a unui succesor. După moartea lui în anul 632 se întrunesc conducătorii musulmani, unii au susținut ca urmaș al profetului pe
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
aleg (chalifat rasul Allah) pe socrul profetului Abu-Bakr care era tatăl soției celei mai iubite și mai tinere a lui Mohamed Aischa bint Abi Bakr. În anul 634 este ales al doilea calif „Umar ibn al-Khattab”. În timpul său se extinde califatul musulman, ocupând Siria (635-636), Irak/([Mesopotamia) (636) și Egiptul (639-642). Expansiunea islamică continuă prin victoria musulmanilor de la Nehawend (în sud la 300 km de Teheran), contribuind la destrămarea imperiului Sasanid din Iran. Al treilea calif „Uthman ibn Affan”, un ginere
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
continue politica de expansiune. Astfel în timpul califului „Abd al-Malik” și „al-Walid I” la începutul secolului VIII va fi cucerit Maghreb,(Tunisia, Algeria, Maroc ) Andaluzia (Spania), Transoxania (Asia centrală cu orașele Samarkand și Buhara) și Valea Indului (din India) atingând apogeul califatului. Cu toate izbânzile obținute de califi, rămâne mai departe o opoziție și dezbinare musulmană, astfel prin războaie interne în anul 744 dianstia Omeiadă slăbită, va fi înlăturată de la putere prin răzvrătiții afgani din Korasan sub conducerea lui Abu Muslim (700-755
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
Omeiadă slăbită, va fi înlăturată de la putere prin răzvrătiții afgani din Korasan sub conducerea lui Abu Muslim (700-755) care devine calif 749, eveniment marcat de începutul dinastiei Abbasid. După instaurarea noii dinastii ajunge Irakul cu capitala Bagdad centrul politic al califatului. ul cunoaște o înflorire economică și culturală în timpul califului Harun al-Rașid (786-809) care devine renumit prin basmele arabe „1001 de nopți” povestite de Șeherezada. Prin creșterea aparatului administrativ și a birocrației, califii cedează din puterea politică, demnitarilor de stat ca
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
puterea politică, demnitarilor de stat ca de exemplu vizirii. Aceasta atrage după sine și fragmentarea imperiului în secolul IX în emirate independente (ca: Aghlabizi, Tulunizi, Tahirizi și Samanizi). La începutul secolului al X-lea fragmentarea politică continuă prin formarea de califate independente în Maghreb și Andaluzia a dinastiei Fatimide și Umayyade. Pe la mijlocul secolului X califatul din Bagdad pierde definitiv controlul politic, puterea fiind preluată de buyzi persani respectiv de turci (Seliuken (1038-1194)), califii devenind numai conducători spirituali ai musulmanilor. Urmează o
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
fragmentarea imperiului în secolul IX în emirate independente (ca: Aghlabizi, Tulunizi, Tahirizi și Samanizi). La începutul secolului al X-lea fragmentarea politică continuă prin formarea de califate independente în Maghreb și Andaluzia a dinastiei Fatimide și Umayyade. Pe la mijlocul secolului X califatul din Bagdad pierde definitiv controlul politic, puterea fiind preluată de buyzi persani respectiv de turci (Seliuken (1038-1194)), califii devenind numai conducători spirituali ai musulmanilor. Urmează o perioadă în secolul al XII-lea când califii reușesc să recâștige influența politică. ul
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
de sultanul mamelucilor Baibars (1223 - 1277), va fi calif pe tronul din Cairo, având însă numai o funcție spirituală. Conform legendei șiite, califii sunt descendenții lui „Ali ibn Abi Talib” și soției lui „Fatima”, fiind întemeiat în anul 909 un califat în Ifriqiya (Tunisia, Algeria de est și Tripolitania) extinzându-se în toată Algeria, Siria, Sicilia și Egipt, ajungând ca în1059 să controleze și Bagdadul. Urmează o perioadă de decădere a dinastiei fiind în 1171 complet înlăturată de sultanul de origine
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
o perioadă de decădere a dinastiei fiind în 1171 complet înlăturată de sultanul de origine curdă Saladin (1137-1193). Ultimul care a supraviețuit, măcelul familiei Omeiazilor (750) efectuat de Abbasizi, se refugiază în Andaluzia unde întemeiază în 929 împreună cu urmașii săi Califatul din Cordoba care se va fragmenta în anul 1031. In secolul XII și XIII are pretenții familia Almohadă (dinastie berberă (1147-1269) din Mahgreb) și Hafsidă (dinastie (1229-1574) din Tunisia de azi) asupra califatului din Cordoba. Califii din Anadaluzia (fam. Fatimidă
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
unde întemeiază în 929 împreună cu urmașii săi Califatul din Cordoba care se va fragmenta în anul 1031. In secolul XII și XIII are pretenții familia Almohadă (dinastie berberă (1147-1269) din Mahgreb) și Hafsidă (dinastie (1229-1574) din Tunisia de azi) asupra califatului din Cordoba. Califii din Anadaluzia (fam. Fatimidă și Umayyadă) nu sunt recunoscuți de califii suniți din Bagdad ca și de califii din dinastiile Hafside și Alnmohade (Mahgreb). Din secolul XIII au pretenții mai multe familii musulmane de a primi titlul
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
și de califii din dinastiile Hafside și Alnmohade (Mahgreb). Din secolul XIII au pretenții mai multe familii musulmane de a primi titlul de calif care a devenit numai un titlu onorific. În anul 1517 reușesc sultanii osmani turci să întemeieze Califatul Osmanilor (1517-1924). Titlul religios de calif fiind pretins de sultani mai ales în secolul XIX, prin care caută să realizeze unirea religioasă a musulmanilor contra atacurilor tot mai intense a lumii creștine. După înfrângerea definitivă a Osmanilor în anul 1918
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
caută să realizeze unirea religioasă a musulmanilor contra atacurilor tot mai intense a lumii creștine. După înfrângerea definitivă a Osmanilor în anul 1918 (Primul război mondial), sultanul este înlăturat Turcia fiind declarată republică 1923, iar în 1924 guvernul turc desființează califatul. Hotărârea guvernului turc de desființare a califatului, produce proteste în lumea musulmană. Regele „Husain ibn Ali” din (vestul Arabiei) Hedșa (1917-1924) susținut de englezi pretinde ca urmaș a lui Mohamed titlul de calif, această pretenție fiind spulberată de regele Arabiei
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
contra atacurilor tot mai intense a lumii creștine. După înfrângerea definitivă a Osmanilor în anul 1918 (Primul război mondial), sultanul este înlăturat Turcia fiind declarată republică 1923, iar în 1924 guvernul turc desființează califatul. Hotărârea guvernului turc de desființare a califatului, produce proteste în lumea musulmană. Regele „Husain ibn Ali” din (vestul Arabiei) Hedșa (1917-1924) susținut de englezi pretinde ca urmaș a lui Mohamed titlul de calif, această pretenție fiind spulberată de regele Arabiei Saudite „Abd al-Aziz al Saud” din Nadshd
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
politic și religios „Muhammad Ahmad al-Mahdi” (1844-1885) din Sudan se întitulează de asemenea ca și califi, azi fiind denumiți „al-Khalifa” cu reședința în Omdurman. Revolta condusă de „Muhammad Ahmad al-Mahdi” contra colonialismului este una dintre cele mai reușite mișcări africane. Califatul din Omdurman durează o perioadă de 15 ani, fiind distrus în 1898 de trupele militare anglo-egiptene.
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
a apuca să devină personalitatea pe care a reprezentat-o în acea istorie alternativă. După ocuparea Angliei, Spania a înfrânt revolta Țărilor de Jos și a absorbit Franța, însă a neglijat apărarea propriei peninsule, care a fost recucerită de "Noul Califat" (probabil legat de Imperiul Otoman - Brunner doar menționează evenimentul, fără a furniza detalii), inversând acțiunea reconquistei. Refugiații spanioli au fugit în insulele britanice, care avea să devină noua bază a imperiului lor, asimilând treptat populația locală. Având deja în stăpânire
Timpuri nenumărate () [Corola-website/Science/324260_a_325589]