574 matches
-
ai Kuva-i Inzibatiye (Armata Califatului). Sultanul s-a folosit de fonduri britanice pentru recrutarea a unei noi forțe de aproximativ 2.000 de soldați nemusulmani, care a fost desfășurată inițial în regiunea orașului Iznik. Guvernul sultanului a trimis forțele „Armatei Califatului” pentru sprijinirea forțelor ostile revoluționarilor. Britanicii considerau că forțele insurgenților nu sunt suficient de puternice și au hotărât să folosească împotriva lor forțele britanice și cele neregulate contrarevoluționare. Forțele naționaliste erau răspândite în întreaga Turcie, iar britanicii au trimis împotriva
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
au extins la Bolu, iar două zile mai târziu la Gerede. Luptele de rezistență au izbucnit în cea mai mare parte a nord-vestului Anatoliei în mai puțin de o lună. Guvernul otoman a acordat un statut semioficial „Kuva-i Inzibatiye” (Armatei Califatului) și trupelor lui Ahmet Anzavur, care au avut un rol important în cadrul luptelor. Pe 14 iunie 1920, au izbucnit lupte la Izmir între rebeli și britanici, sprijiniți de Ahmet Aznavur. Trupele britanice și ale lui Ahmet Aznavur depășeau numeric milițiile
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
rol important în cadrul luptelor. Pe 14 iunie 1920, au izbucnit lupte la Izmir între rebeli și britanici, sprijiniți de Ahmet Aznavur. Trupele britanice și ale lui Ahmet Aznavur depășeau numeric milițiile naționaliste. În timpul luptelor, o serie de soldați ai Armatei Califatului au dezertat și au trecut de partea revoluționarilor. Acest lucru a demonstrat că sultanul nu se bucura de sprijinul necondiționat al oamenilor chemați să-i apere cauza. În asemenea condiții, Armata Califatului s-a retras la adăpostul liniilor britanicilor, care
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
În timpul luptelor, o serie de soldați ai Armatei Califatului au dezertat și au trecut de partea revoluționarilor. Acest lucru a demonstrat că sultanul nu se bucura de sprijinul necondiționat al oamenilor chemați să-i apere cauza. În asemenea condiții, Armata Califatului s-a retras la adăpostul liniilor britanicilor, care rezistaseră în timpul luptelor. Luptele din regiunea Izmirului au avut consecințe importante. Britanicii au folosit în timpul luptelor cu naționaliștii infanteria, artileria și aviația. Bombardamentele i-au obligat pe naționaliști să se retragă, dar
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
ar fi sprijinit o aventură militară costisitoare și de lungă durată. Britanicii au ajuns la rândul lor la concluzia că mișcarea naționalistă nu poate fi înfrântă decât prin desfășurarea unor forțe numeroase și bine pregătite. Pe 25 octombrie, forțele Armatei Califatului au fost demobilizate sub atenta supraveghere a britanicilor. Poziția oficială a fost aceea că ele nu mai sunt necesare. Britanicii au hotărât că singura soluție a problemei este folosirea unor forțe care să aibă experiență de luptă și să fie
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
puști otomane captură de război. 1 milion de puști rusești, 1 milion de puști austro-ungare Mannlicher și un număr oarecare de puști Martini-Henry și 25.000 de baionete. Guvernul otoman a semnat Tratatul de la Sèvres, care avea prevederi precum menținerea Califatului și păstrarea controlului sultanului asupra orașului Constantinopol. Tratatul a fost considerat inacceptabil de naționaliști. Granițele propuse de tratatul de la Sèvres reflectau interesele de moment ale puterilor învingătoare, nu interesele popoarelor Imperiului Otoman. Premierul Venizelos a reușit să impună în tratat
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Primul Asediu Arab al Constantinopolului din 674 - 678 a fost un conflict major din timpul războaielor bizantino-arabe, și a fost unul dintre numeroasele asedii în care apărarea Constantinopolului a fost testată. Lupta a fost dată între Imperiul Bizantin și Califatul arab al omeiazilor. Muawiyah I (602 - 680), care a ajuns conducător al imperiului arab în urma unui război civil, a trimis pe fiul său Yazid I (645 - 683) pentru a asedia Constantinopolul. Imperiul Bizantin era condus în acel moment de Constantin
Primul Asediu Arab al Constantinopolului (674-678) () [Corola-website/Science/320204_a_321533]
-
răspândirea islamului, proces care a început după moartea profetului Mohamed. Termenul se aplică și cuceririlor islamice ale popoarelor non-arabe. Mohamed a stabilit o nouă politică de unificare politică în Peninsula Arabica pe baza căruia au apărut ulterior rând pe rând califatele (imperiile islamice) . Secolul următor morții profetului Mohamed a cunoscut o extinderea rapidă a puterii musulmane. Marea parte a populației era musulmană. Islamul căpătase o definire mult mai clară în rândul omenirii. Procesul de convertire nu a fost unul complet, evreii
Expansiunea musulmană () [Corola-website/Science/320218_a_321547]
-
Moawijia I în anul 661 până în anul 680. Acesta și-a stabilit capitala la Damasc. În anul 634 armatele musulmane au cucerit Damascul, un oraș important din punct de vedere comercial care avea să devină pentru aproximativ zece ani capitala califatului. Persia este cucerita în anul 643, iar în anul 639 începe o campanie de cucerire a Egiptului ce se încheie în anul 642 prin cucerirea Alexandriei. Al-As a fost cel ce a construit pentru prima dată o moschee în
Expansiunea musulmană () [Corola-website/Science/320218_a_321547]
-
anul 712. În anul 749 a fost numit calif Abu'l- 'Abbas al-Saffah cel care a fondat dinastia abbasidă, după ce l-a înlăturat de la putere pe Marwan al II-lea(744-750),ultimul calif al omeiaizilor. Sub domnia lui Abu Al-Abbas califatul este mutat la Bagdad. Această dinastie a completat dominația politică cu una economică. La mijlocul secolului al VIII-lea în anumite zone ale Maghrebului o mare parte a populației berbere s-a opus dominației islamice. În primele secole de când s-a
Expansiunea musulmană () [Corola-website/Science/320218_a_321547]
-
Războaiele bizantino-arabe reprezintă o serie de conflicte din perioada 634 - 1180 între Imperiul Roman de Răsărit) și califatele arabe. Conflictele au început în timpul primelor cuceriri musulmane ale Califatului Rashidun și ale Califatului Omeiad și au continuat sub forma unor lungi lupte de frontieră până la începutul cruciadelor. Ca rezultat, bizantinii au pierdut multe teritorii, iar Levantul, Mesopotamia și Africa de Nord
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Războaiele bizantino-arabe reprezintă o serie de conflicte din perioada 634 - 1180 între Imperiul Roman de Răsărit) și califatele arabe. Conflictele au început în timpul primelor cuceriri musulmane ale Califatului Rashidun și ale Califatului Omeiad și au continuat sub forma unor lungi lupte de frontieră până la începutul cruciadelor. Ca rezultat, bizantinii au pierdut multe teritorii, iar Levantul, Mesopotamia și Africa de Nord au fost cucerite de către arabi. Prelungirea și escaladarea războaielor dintre
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Războaiele bizantino-arabe reprezintă o serie de conflicte din perioada 634 - 1180 între Imperiul Roman de Răsărit) și califatele arabe. Conflictele au început în timpul primelor cuceriri musulmane ale Califatului Rashidun și ale Califatului Omeiad și au continuat sub forma unor lungi lupte de frontieră până la începutul cruciadelor. Ca rezultat, bizantinii au pierdut multe teritorii, iar Levantul, Mesopotamia și Africa de Nord au fost cucerite de către arabi. Prelungirea și escaladarea războaielor dintre bizantini și sasanizi din
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
anul 629, dar acest lucru nu este sigur. Arabii musulmani, după 634, au învins pe gassanizi și au cucerit Levantul, Egiptul și Persia. Generalii cu mari succese au fost Khalid ibn al-Walid și 'Amr ibn al-'As. În Levant, armata Califatului Rashidun a dus lupte cu o armată bizantină formată din trupe imperiale, dar și voluntari locale. Monofiziții și evreii din Siria au salutat cucerirea arabă, deoarece erau nemulțumiți de stăpânirea bizantină. Triburile arabe au avut, de asemenea, legături economice importante
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Cornul Abundenței. Împăratul roman Heraclius s-a îmbolnăvit și a fost în imposibilitatea de a conduce personal armatele sale pentru a rezista cuceririlor arabe din Siria și Palestina în 634. Într-o bătălie de lângă Ajnadayn, în vara anului 634, armata Califatului Rashidun a obținut o victorie decisivă. După victoria de la Fahl, forțele musulmane au cucerit Damascul în 634 sub comanda lui Khalid ibn Walid. Replica bizantină a fost strângerea și trimiterea numărului maxim de trupe disponibil sub comanda unor generali iscusiți
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Umayyazilor din Africa de Nord au continuat timp de un secol printr-o expansiune rapidă arabă după moartea lui Muhammad în 632. În anul 640, arabii controlau Mesopotamia, au invadat Armenia și au încheiat cucerirea Siriei bizantine. Cetatea Damasc a fost sediul Califatului Umayyad. Până la sfârșitul anului 641 întreg Egiptul a fost cucerit de arabi. Apoi, după distrugerea armatei persane în bătălia de la Nihawănd (Nehawand) în 642, aproape întreg Imperiul Persan a fost cucerit. În această situație au avut loc primele expediții militare
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
pe toți aliații săi în ajutor. El a inițiat o confruntare cu musulmanii, dar a fost înfrânt în bătălia de la Sufetula, un oraș la cca. 175 km. sud de Cartagina. Odată cu moartea uzurpatorului Gregorios întreaga Africa de Nord a fost cucerită de Califatul Rashidun căreia i-a plătit tribut, devenind astfel un stat vasal pentru musulmani. Campania a durat cincisprezece luni și armatele lui Abdallah s-au întors în Egipt în 648. Toate cuceririle musulmane au fost întrerupte datorită unui război civil între
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
dus la o serie de patru califi între moartea lui Muawiya în 680 și ascensiunea la tron a lui Abd Al-Malik (Abdalmalek) în 685 și nu s-au terminat până în 692 odată cu moartea liderului rebelilor. Terminarea războiului civil a permis califatului să repornească cuceririle din Africa de Nord, începând cu Ifrikquiya. Între timp Imperiul Bizantin a trimis trupe din Constantinopol la care s-au alăturat soldați și nave din Sicilia precum și un puternic contingent de vizigoți din Hispania. Bizantinii au forțat armata arabă
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
guvernator al provinciei Ifrikquiya fiind însărcinat să înfrângă o nouă rebeliune a berberilor și să răspândească mesajului Islamului în Africa. Musa și cei doi fii ai săi au fost victorioși contra berberilor și au luat peste 300.000 de prizonieri. Califatul a primit 60.000 din prizonieri. Aceștia au fost vânduți ca sclavi, iar veniturile obținute din vânzarea lor a intrat în tezaurul public. Un alt lot de 30.000 de captivi au intrat în serviciul militar. Musa, de asemenea, a
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
marinei bizantine. Prin urmare el a construit o flotă proprie, care a continuat să cucerească insulele Ibiza, Mallorca, și Minorca (Insulele Baleare). Avansând în Maghreb, forțele sale au cucerit Algerul în anul 700. În 709 toată Africa de Nord era sub controlul Califatului Arab. Singura excepție se pare că era Ceuta aflată lângă coloanele lui Hercule. În anii 710-711, generalul Musa a orodonat lui Tariq ibn Ziyad (un berber, fost sclav, acum general arab) să invadeze Hispania, începând astfel cucerirea arabă a Peninsulei
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
cucerirea sa de către Imperiul Persan condus de Khosrau al II-lea (616-629 d.Hr.). Împăratul Heraclius a recapturat Egiptul după o serie de campanii strălucite împotriva perșilor sasanizi, doar pentru a pierde din nou, zece ani mai târziu, în fața armatei califatului Rashidun. Cucerirea arabă a Egiptului și Cirenaicăi a avut loc în perioada 639-646. În 674 Califul umayyazilor Muawiyah a asediat Constantinopolul aflat sub conducerea lui Constantin al IV-lea. În această bătălie, Umayyazii nu au reușit să străpungă zidurile Theodosiene
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
Constantin al V-lea Copronimul a lansat o serie de campanii împotriva arabilor și bulgarilor într-o încercarea de a mai recupa din uriașele pierderi teritoriale. Un război civil izbucnește în Imperiul Bizantin, de multe ori cu sprijinul arab al Califatului Abbasid. Cu ajutorul califului Al-Mamun, arabii conduși de generalul bizantin Toma Slavul au invadat Imperiul Bizantin, astfel încât în câteva luni, doar două provincii bizantine din Asia Mică au rămas loiale împăratului Mihail al II-lea Amorianul (Bâlbâitul). Toma a capturat Salonicul
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
indiferent de etnie, să se bucure de aceleași drepturi și privilegii cu restul musulmanilor. S-a spus chiar că, în aceste condiții, arabii musulmani au considerat Imperiul Otoman ca un Imperiu Islamic renăscut. Cu toate aceste, în ciuda faptului că sus-numitul califat a jucat un rol foarte important în istorie, existența reală a acestor sentimente ale arabilor poate fi pusă la îndoială cu mult timp mai înainte de izbucnirea Revoltă Arabă și de disoluția Imperiului Otoman de la începutul secolului al XX-lea. În
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
În secolul al XVII-lea, micile regate din Maghreb se aflau doar din punct de vede nominal sub controlul otoman, iar Egiptul a fost practic independent încă de la începutul secolului al XIX-lea. Credințele ¬considerat deviante de către islamul ortodox al califatului, așa cum au fost șiiții, alauiții, aleviții și iezidiții, nu aveau un statut oficial și erau considerate parte a milletului musulman. În schimb, druzii sincretici din Muntele Druz și Munții Liban s-au bucurat de autonomie de tip feudal. Aceste grupuri
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
mai multe victorii contra lor, printre care mai importante sunt bătălia de la Jerez de la Guadiana 1233, cucerirea Córdobei în 1236, a Jaénei în 1246, și a Sevillei în 1248. Regatul său va ajunge să ajungă în sud până la mare, numai Califatul de la Granada rămâne necucerit de spanioli. Aceste acțiuni de cucerire au fost urmate de izgonirea maurilor de către creștini din ținuturile cucerite. În timpul domniei sale au fost întemeiate mai multe biserici ca domul din Toledo, sau Universitatea din Salamanca. Când tatăl lui
Ferdinand al III-lea de Castilia () [Corola-website/Science/321293_a_322622]