2,791 matches
-
îi citam câteva rânduri din Tennyson pe care le învățasem de la bunicul: Lacrimi, trufașe lacrimi, nu înțeleg ce înseamnă, lacrimi din adâncul unei disperări divine. Dar uneori, în timpul lecțiilor obișnuite, se întâmpla ca eu să preiau predarea. Atunci micii mei camarazi ascultau zeloși și cu uimire poveștile mele despre cum Iosua a obligat soarele și luna să stea nemișcate în valea Aialon. Și despre Ștefan, care a depus mărturie în fața Marelui Sfat și a fost condamnat la moarte, fiind lapidat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
la glumele triviale despre urină și fecale. Când vreun amărât de la cine știe ce fermă îndepărtată avea hainele peticite sau zdrențăroase și, în consecință, era batjocorit, participam și eu. Și o făceam cât puteam de bine. Se mai întâmpla ca vreunul dintre camarazii mei inițiali să se oprească și să mă privească lung, cumva scruntător. Dar nu cu dispreț, ci cu înțelegere și compasiune. Nu aveam nimic împotrivă. Nu, eu apreciam acest lucru. Compasiunea este, cred, cel mai nobil sentiment uman. După-amiezile mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
anume sau 16 iunie în oricare alt an, fac acest lucru împotriva bunului simț, doar din încăpățânare și din sfidare. Așadar, pe 12 iunie 1953 s-a terminat perioada mea școlară. A fost un moment de melancolie solemnă. Micii mei camarazi au cântat pentru mine. Profesorul a ținut un discurs. Parohul a vorbit și el și mi-a înmânat darul comunei: gravurile lui Albrecht Dürer la povestirile din Biblie, legate în pânză neagră. Ca să-mi stăpânesc emoția, am spus și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
vântul, pe Râu, sub noi, se stârneau rotocoale albe. E foarte greu să descriu acel sentiment de solidaritate care poate cuprinde oamenii într-o seară de miez de vară. Eu ședeam pe o bancă vopsită în negru, un pic deasupra camarazilor mei. Sau, mai bine spus, deasupra noastră. Directoarea stătea în picioare în fața mea, îmi citea scrisoarea mamei, iar mici rafale de vânt făceau ca hârtia subțire, de culoarea teracotei, să fluture, împodobită cu monograma ușor de recunoscut a tatei. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
aceea camera ei rămăsese goală. Era una dintre cele mai tinere surori, aștepta deja un copil. Poate că însămânțarea se petrecuse în secret chiar la noi. Acum eu urma să fiu mutat în camera goală. Nu vreau să-mi părăsesc camarazii, am zis. Nu ești primul care se mută, a afirmat ea. Era adevărat. De când eram acolo, mulți fuseseră înlocuiți. Eram înlocuibili. Vreau să rămân cu ei, am spus. Cu cei de la început, dar și cu cei înlocuiți. Sentimentul nostru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ale lui Kerstin Ekman, Heinrich Böll, Sara Lidman, Tomas Tranströmer, Thomas Mann, P.O. Enquist, Göran Tunström și Sven Delblanc, erau uimitor de dificile. Totul nu era de fapt decât hârtie și nimic altceva. Iar eu nu mai eram tânăr. Camaradul mirosind a spirt și cu mine lucram tot timpul alături. Mă bucuram că-l auzeam citind cu voce tare. Datorită lui știam că adineauri am descărcat câteva zeci de kilograme de Barbara Cartland, Sigge Stark, Dan Brown, Birgit Th. Sparre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Cristian Teodorescu Stelian și oamenii lui stăteau de vreo două săptămîni la păstrare în arestul regimentului. Nu făceau scandal. Cîntau cîntece de-ale lor și așteptau să vină camarazii să-i scoată. Primeau mîncare de la cazan, în gamele. Stelian a cerut să fie serviți la popotă pe cheltuiala lui. Maiorul nu primise instrucțiuni cum să-i trateze, ci doar să-i poprească. I-a transmis lui Stelian prin șeful
Poștașul din sertar by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7861_a_9186]
-
pași și el, și ceilalți strigau: ,Horia Sima, fuhrer și duce!" La regiment, maiorul Scipione a făcut o trecere în revistă, pînă să se lumineze de ziuă. I-a degradat cu mîna lui pe cei doi locotenenți care se făcuseră camarazi cu legionarii. Pe unul dintre ei l-a și pălmuit, cu întîrziere, în amintirea pironului pe care acesta îl bătuse în copita calului său. Apoi a trimis jumătate din regiment, cu trenul la Constanța, cu cartușe de război la ei
Defilarea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7880_a_9205]
-
Stelian și l-a atins cu cravașa: , Aruncă megafonul ăla din mînă!" Stelian nu-i văzuse decît pe cei cîțiva soldați călare care îl așteptau din față, cu armele pregătite. Mergea totuși înainte și spera că la comanda lor erau camarazii în uniformă, cu ajutorul cărora să ocupe gara și, pînă veneau întăririle promise de la București, să-l poată împușca pe țăranul de Theodorescu care-i luase restaurantul și apoi pe șeful gării care se dăduse cu țăranul și cu jidanii. Se
Defilarea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7880_a_9205]
-
să-l poată împușca pe țăranul de Theodorescu care-i luase restaurantul și apoi pe șeful gării care se dăduse cu țăranul și cu jidanii. Se trezește bătrînul Stelian cu maiorul lîngă el și dă să țipe un ordin pentru camarazii înarmați din spatele lui. N-a apucat să deschidă gura. Scipione l-a trăznit scurt cu cravașa peste față, de i-a scăpat lui Stelian megafonul din mînă, iar el i-l strivește sub copitele calului. Își răsucește calul pe loc
Defilarea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7880_a_9205]
-
a apucat să deschidă gura. Scipione l-a trăznit scurt cu cravașa peste față, de i-a scăpat lui Stelian megafonul din mînă, iar el i-l strivește sub copitele calului. Își răsucește calul pe loc Scipione și le spune camarazilor lui Stelică să arunce armele și să ridice mîinile. Din nenorocire, vreo trei dintre ei au întins pistoalele spre comandantul regimentului, ori ca să-l împuște, ori ca să i le predea onorabil. Soldații lui, toți cu puștile pregătite, au tras în
Defilarea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7880_a_9205]
-
și prezentată, în premieră, pe scena Naționalului bucureștean. Publicată în „Cuvântul" din 14 septembrie 1929, autorul cronicii afirmase: „Nu trebuie pismuită cariera cronicarului dramatic. Aparent prestigioasă, e totuși o carieră plină de riscuri. Ferice de titularul acestei cronici, excelentul nostru camarad A. Kirițescu, care a absentat de la premiera „Rodiei de aur"! Ferice de actorii care n-au fost distribuiți, de publicul ce nu s-a pripit! „Rodia de aur" a fost un spectacol plictisitor, neinteresant. S-a râs, nu că autorii
Acum optzeci de ani - Bătaie la „Cuvântul" by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/6762_a_8087]
-
metaforic, peste „granița" dintre eroism și supraviețuire. Previzibil, aproape toată compania refuză compromisul unei vieți culpabile, asumîndu-și, în schimb, moartea onorabilă. Excepție face un soldat care pășește peste linie, spunînd, se pare: „Eu voi trăi pentru a povesti." Nici unul dintre camarazi (și cu atît mai puțin dintre istoricii viitorimii) nu a privit gestul ca pe un semn de lașitate, ci ca pe o constrîngere a istoriei - acea beautiful necessity/frumoasă necesitate a lui Emerson. Fără „povestitor", eroismul exemplar al martirilor de la
Balena albă - o experiență mesmerică by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6791_a_8116]
-
piardă vremea cu prostii. Judecătorul era primul pe lista celor pe care trebuia să-i supravegheze, îl urmau dl maior Scipion, șeful gării și cîrciumarul. Pe lista suspecților era și văduva profesorului Caraeni, care la instigarea judecătorului, îi acuzase pe camarazii din oraș că i-ar fi ucis soțul. Pomenea era convins că se afla și el pe o asemenea listă. Privea cu nepăsare această ipoteză. N-avea pe nimeni. Fusese copil de trupă, dar în loc să rămînă în armată se făcuse
Croitoreasa de lux by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7944_a_9269]
-
Pe obraz n-avea nici măcar unul! Îi spusese ceva mai devreme lui Claudiu la ce să se aștepte, cu o calmă părere de rău. Politicos, tînărul admitea că e legionar, dar nu voia să recunoască nici măcar că împușcase cîinii judecătorului. Camaradul Stelian se înșelase în însemnările sale. Probabil că încurcase numele lui cu cel al altcuiva. El nu violase corespondența nimănui. Răposatul camarad Caraeni, care luptase în Spania, îi fusese profesor de istorie și la îndemnul său intrase în partid. Cu
Interogatoriul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7797_a_9122]
-
de rău. Politicos, tînărul admitea că e legionar, dar nu voia să recunoască nici măcar că împușcase cîinii judecătorului. Camaradul Stelian se înșelase în însemnările sale. Probabil că încurcase numele lui cu cel al altcuiva. El nu violase corespondența nimănui. Răposatul camarad Caraeni, care luptase în Spania, îi fusese profesor de istorie și la îndemnul său intrase în partid. Cu tot respectul pentru camaradul Stelian, cum ar fi putut el să-și omoare profesorul pe care îl venera? Profesorul care îl îndrumase
Interogatoriul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7797_a_9122]
-
în însemnările sale. Probabil că încurcase numele lui cu cel al altcuiva. El nu violase corespondența nimănui. Răposatul camarad Caraeni, care luptase în Spania, îi fusese profesor de istorie și la îndemnul său intrase în partid. Cu tot respectul pentru camaradul Stelian, cum ar fi putut el să-și omoare profesorul pe care îl venera? Profesorul care îl îndrumase să studieze dreptul și îl ajutase să capete locul de poștaș! Cuțitul și pistolul din tașca lui? După cum se putea observa, era
Interogatoriul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7797_a_9122]
-
vitele. Veniseră la gară rudele celor din convoi, să le aducă de mîncare și haine de schimb. Cîrciumarul Fănică și doi băieți de prăvălie le-au oferit pîine, salam, brînză și țigări. Cînd l-a văzut, Stelian le-a strigat camarazilor să nu primească nimic de la el. "Nu-mi dai tu mie de pomană, țărane!" Arestații nu-l ascultau. Luau în tăcere tot ce li se oferea, încît Stelian n-a mai putut decît să-i ureze cîrciumarului să-i rămînă
Trenul special by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7817_a_9142]
-
mult mai jos pe glob decât pragul simbolic al Balcanilor. Ca la Borges, apar din loc în loc fragmente dintr-un soi de istorie a infamiei. Uciderea profesorului Caraeni, fost combatant gardist revenit la sentimente mai pașnice, constituie o asemenea pagină. Camarazii lucrează cu sul subțire. Prea subțire, totuși: „Cârciumarul i-a transmis că era prea prins de conducerea orașului împreună cu tinerii patrioți pentru a da curs invitației lui. Acest refuz i-a amintit lui Caraeni de prerogativele sale în partid. Și-
De ce avem roman by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6799_a_8124]
-
ultimele cuvinte ale eroului supraviețuitor din Spania. Trei lovituri de cuțit i-au intrat în piept și tot cu un cuțit cineva i-a crestat steaua lui David pe frunte. «Răzbunarea sioniștilor» a strigat Stelian, care venise în vizită la camaradul Caraeni. Apărut ceva mai târziu, judecătorul i-a spus lui Stelian, după ce l-a examinat pe profesor, că din câte știa, sioniștii nu credeau în steaua cu cinci colțuri, câte avea cea scrijelită pe fruntea lui Caraeni." (pag. 27) Aici
De ce avem roman by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6799_a_8124]
-
că nu vor mai cânta niciodată sub numele Bee Gees, după o carieră de 45 de ani. Robin Gibb a declarat că fratele lui geamăn, Maurice, care cântă la mai multe instrumente, a fost "nu doar un frate, ci un camarad de arme". Un al patrulea frate, Andy, care a fost și el cântăreț, însă nu a făcut parte din acest grup de legendă, a decedat în 1988 la vârsta de 30 de ani din cauza unei maladii cardiace. The Bee Gees
Robin Gibb, unul dintre cei trei membri ai formaţiei Bee Gees, diagnosticat cu cancer la ficat - VIDEO () [Corola-journal/Journalistic/68207_a_69532]
-
Les avant-gardes littéraires au XX-e sičcle, II, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1984, p. 825-833). Instructivă, așadar, pentru cei interesați de contextul socio-artistic în care s-au produs cotituri decisive pentru istoria sensibilității moderne, lectura manifestelor lansate de F. T. Marinetti și camarazii săi de idei este, fără îndoială, și delectabilă pentru "spectatorii" lor de azi. Nonșalanța negațiilor în lanț, energia afirmată expresiv în excesul ei, a proiectelor, gustul pentru înscenarea burlescă, regia unui discurs plin de culoare, chemat să uimească și să
Un viitor de o sută de ani by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/7599_a_8924]
-
nu au o evidentă tensiune a trăirii (iminentă în preajma catastrofei despre care știm că a urmat), retorica lor sună destul de anost, ca într-o nu foarte reușită piesă de tea-tru de factură istorică. Personajele nu au nimic memorabil. Osul și camarazii săi rămân la nivelul literaturii la fel de anonimi ca la nivelul istoriei celei mari. Nu au nimic din măreția tragică a mari-lor învinși. Nu este exclus însă ca aceasta să fi fost chiar intenția autoarei. Să-i prezinte ca pe niște
Biruința celor învinși by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7317_a_8642]
-
se amețiseră mai puțin. Antihriștii aveau totuși un Dumnezeu - poliția lor militară, personificată de un tînăr căpitan și de cîțiva soldați. Căpitanul a intrat în restaurantul gării și l-a golit imediat, cu pistolul în mînă. Un soldat uitat de camarazii lui printre mese a ieșit din cîrciumă în patru labe. S-a ridicat în picioare pe peron. După cîțiva pași a căzut din nou. L-au luat de pe jos întîrziații care veneau de la bordel. Locomotiva a șuierat din nou. De
Captură de război by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7144_a_8469]
-
a îndreptat pușca spre șeful poliției militare. Căpitanul l-a împușcat cu trei gloanțe. Cu unul l-a nimerit în cap și cu celelalte două în piept. Apoi a făcut semn soldaților din cel mai apropiat vagon să-și ia camaradul mort în tren, iar femeii să plece. După ce eșalonul a pornit spre Constanța, tînărul șef al poliției militare rusești a cerut un tălmaci. Singurul care s-a oferit a fost Ion chelnerul, care știa ceva rusește. "Armata sovietică nu avea
Captură de război by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7144_a_8469]