6,257 matches
-
și prin entiziasmul și admirația fetișizantă a acestora față de referentul dominator; obiectivul explicit, decurgând din primul, urmărea acțiunea de energizare și potențare a elanului ascensional al culturilor mici înspre autoritatea unui membru deplin al comunității muzicale europene, statut pe care canonul romantic austro-german îl promitea într-un mod cert. Acest pericol al dispersiei (în termenii de pierdere a statutului de cultură-hegemon) îl reprezenta și energia contestatară față de grandilocvența și pretenția transcendentală a muzicii și, implicit, a culturii germane, venită din partea marilor
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
deja diferiți și luând în considerare prescripțiile canonice restrictive „uzate” moral ale stilului anterior deja canonizat. Spre exemplu, prescripțiile canonice ale stilului „monolitic” bachian au determinat nevoia unei reformulări cu atât mai radicale, cu cât mai restrictiv părea a fi canonul stilistic dominant. Iar puterea retorică a acestuia a fost într-atât de mare, încât doar Beethoven reușește să i se sustragă într-un mod real, Haydn și Mozart rămânând într-o bună măsură tributari stilului retoric al perioadei stilistice anterioare
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
a fost într-atât de mare, încât doar Beethoven reușește să i se sustragă într-un mod real, Haydn și Mozart rămânând într-o bună măsură tributari stilului retoric al perioadei stilistice anterioare. Un alt exemplu îl putem observa în canonul stilului sintetic wagnerian, care îmbină cel puțin două tipologii stilistice - a operisticului și a simfonicului (ca identificative ale unei tehnici specifice de compoziție și, implicit, de scriitură), amândouă ridicate la puterea energiei retorice deținute de concepția dramei muzicale și a
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
lui Berio și organicismul lui Schnittke este și mediul în care au existat și creat ambii compozitori. Comparația între atmosfera postmodernismului emergent în care trăiește primul și climatul tradiționalist profund impregnat de idealurile realismului socialist și a fidelității față de sacrosanctul canon al muzicii naționale în care locuiește al doilea, se articulează în termenii dualității libertate-constrângere și prezintă concepțiile ambilor compozitori într-o lumină mult mai încărcată de semnificații relevante. Concepția combinatorică a lui Berio poate fi înțeleasă în termenii unui „protest
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal „eliberând” înălțimile și conferindu-le o relativă autonomie, atunci în postmodernismul muzical este reluată aceeași procedură, însă de această data aplicând-o ierarhiei tipologice (sunet muzical, sisteme de organizare sonoră, forma, gen, stil, canon), toate componentele acesteia fiind compromise prin statutul lor de metanarațiuni muzicale. Sunetul muzical (definit strictamente prin unitatea celor patru parametri - înălțime, durata, intensitate și timbru) conviețuiește cu zgomotul (natural, convențional și artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala și, respectiv
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala și, respectiv, organizare sintactica), formele și genurile muzicale tradiționale sunt supuse unor procese de hibridizare, definiția stilului muzical nu mai reflectă la modul coerent natură și extremă diversitate a concepțiilor componistice postmoderne, iar canonul însuși este „împrăștiat” într-o multitudine incalculabila de structuri micro-canonice<footnote Jean-François Lyotard nominalizează aceste metanarațiuni musicale în textul lui intitulat “Musique et postmodernité” (în: Revista Surfaces, vol. VI. 203 (v.1.0F - 27/11/1996) - ISSN: 1188-2492, subcapitolul 2
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
60 ai secolului XX) înspre identificarea unor practici muzicale explicit postmoderne, care într-un mod evident ar "întrupa" suma însușirilor specifice ale acestei perioade. Aparent, o asemenea întreprindere nu ar fi una imposibilă, atâta timp cât există modele de interdeterminare între un canon ideologic (de substanță estetică) și, respectiv, un canon implicit muzical, precum clasicismul, romantismul, impresionismul sau expresionismul muzical. De fiecare dată atunci când este vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzicale explicit postmoderne, care într-un mod evident ar "întrupa" suma însușirilor specifice ale acestei perioade. Aparent, o asemenea întreprindere nu ar fi una imposibilă, atâta timp cât există modele de interdeterminare între un canon ideologic (de substanță estetică) și, respectiv, un canon implicit muzical, precum clasicismul, romantismul, impresionismul sau expresionismul muzical. De fiecare dată atunci când este vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina într-un mod implacabil implicarea problemei canonului. Ceea ce ar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina într-un mod implacabil implicarea problemei canonului. Ceea ce ar rămâne, însă, de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina într-un mod implacabil implicarea problemei canonului. Ceea ce ar rămâne, însă, de facut înaintea ceremoniei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina într-un mod implacabil implicarea problemei canonului. Ceea ce ar rămâne, însă, de facut înaintea ceremoniei de nominalizare (a titlurilor de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina într-un mod implacabil implicarea problemei canonului. Ceea ce ar rămâne, însă, de facut înaintea ceremoniei de nominalizare (a titlurilor de lucrări, a numelor de compozitori, a "etichetelor" stilistice sau a listelor canonice) ar fi identificarea unui ansamblu de coeficienți ai distorsiunii semantice care similar prafului depus pe
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
minimalismului american la postmodernitate, chiar dacă și cu mici diferențe graduale. În ambele situații termenul-cheie îl reprezintă fenomenul de stil, iar întrebarea este dacă un artefact muzical definibil cu claritate în termenii unei apartenente stilistice poate fi atribuit postmodernității? Că și canonul, că lista a referenților valorici, în istoria muzicii occidentale stilul se prezintă că o structură metanarativă - totalizatoare, determinanta și coercitiva, deci prin definitie modernista și implicată în postmodernitate doar în calitate de referent și în limitele procedurii de pastișare. Ca si Reich
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unui punct „optic” modernist, putem interpreta și problema „impurității” de care dă dovadă câmpul activităților muzicale postmoderne în opinia lui Guy Scarpetta în cartea intitulată L’Impureté (Editură Grasset, 1985). A doua observație se referă la statutul și, respectiv, imaginea canonului muzical în postmodernitate, desi deja aici ar trebui să admitem o dedublare a interogației, deoarece (a) ne putem focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
doua observație se referă la statutul și, respectiv, imaginea canonului muzical în postmodernitate, desi deja aici ar trebui să admitem o dedublare a interogației, deoarece (a) ne putem focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
putem focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Terry Riley, Philip Glass și ulterior, plecând de la premisele minimalismului sau chiar a serialismului - John Adams, Michael Torke, Loius Andriessen, Wolgang Rihm, Manfred Trojahn, Hans-Jürgen von Bose, John Zorn etc.). Fiecare filon al tradiției conserva într-un mod implicit propriul canon și atunci apare o legitimă întrebare: despre fragmentarea și inoperanta cărui canon poate fi vorba în postmodernitate, atâta timp cât canonul reprezintă, în esență, modelul procedurii evaluative fără de care nu poate fi imaginata existența și articularea normală a practicii muzicale însăși? În
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a serialismului - John Adams, Michael Torke, Loius Andriessen, Wolgang Rihm, Manfred Trojahn, Hans-Jürgen von Bose, John Zorn etc.). Fiecare filon al tradiției conserva într-un mod implicit propriul canon și atunci apare o legitimă întrebare: despre fragmentarea și inoperanta cărui canon poate fi vorba în postmodernitate, atâta timp cât canonul reprezintă, în esență, modelul procedurii evaluative fără de care nu poate fi imaginata existența și articularea normală a practicii muzicale însăși? În acest caz, ar trebui să admitem că filonul tradiției tonale, precum și cel
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Andriessen, Wolgang Rihm, Manfred Trojahn, Hans-Jürgen von Bose, John Zorn etc.). Fiecare filon al tradiției conserva într-un mod implicit propriul canon și atunci apare o legitimă întrebare: despre fragmentarea și inoperanta cărui canon poate fi vorba în postmodernitate, atâta timp cât canonul reprezintă, în esență, modelul procedurii evaluative fără de care nu poate fi imaginata existența și articularea normală a practicii muzicale însăși? În acest caz, ar trebui să admitem că filonul tradiției tonale, precum și cel al tradiției atonale supraviețuiesc în formulările lor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stilurile gândirii organice (tradiția tonala și atonala) înspre stilurile gândirii retorice, însă la un cu totul alt nivel substanțial decât cel existent în perioada Barocului muzical. Ceea ce dintr-o optică modernist-criticistă se prezenta drept descompunere prin fragmentare a conceptului de canon universal în ansambluri micro-canonice, ca dovadă a incapacitării unui referent monolitic, într-o imagine postmodernă apare drept dovadă a puterii generative pe care în continuare o deține ideea și conceptul canonului muzical. Iar consecințele sunt vizibile prin proliferarea unei multitudini
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
se prezenta drept descompunere prin fragmentare a conceptului de canon universal în ansambluri micro-canonice, ca dovadă a incapacitării unui referent monolitic, într-o imagine postmodernă apare drept dovadă a puterii generative pe care în continuare o deține ideea și conceptul canonului muzical. Iar consecințele sunt vizibile prin proliferarea unei multitudini de tipologii canonice în jurul acelor deja consacrate prin tradiția unor practici istorice. Pentru a finaliza șirul considerentelor expuse mai sus, ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
încît desprinderea nu se mai petrece, practic, niciodată. Norii lui Radu Petrescu nu aduc ploaia. Nici atît, înseninarea. Doar plăcerea de-a te pierde pe drumuri ca și cum, în care te afunzi fără să răzbați, tot dînd în alte cărări. Un canon occidental, care nu are nevoie de elegie, lasă, din vechile, îngroșate, întărite vine, să plece căi vii. Constatarea evidentă că toate motivele sînt tutelate de cîteva cărți, sau sînt de găsit în cărțile mari, duce, așa cum o formulează Radu Petrescu
Ceasul innorarii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10125_a_11450]
-
soartă asemănătoare. Cele 25 de texte din Note de lectură se pot citi ca un dialog cu sine pe marginea lecturilor proaspete și mai vechi, revizuite. Nu însă decisiv. Pentru că Virgil Nemoianu a rămas fidel structurilor critice definitivate într-un canon personal. De pildă, un lucru știut din volumele sale e miza, cel puțin în poezia românească, pe Cercul literar de la Sibiu, care „a fost de la mijlocul secolului 20 și a rămas până azi unul din fenomenele centrale, decisive, de supremă
Lecturi complementare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2813_a_4138]
-
său The Aleration - „cel mai bun roman de istorie alternativă”, pentru detectivul Alex Cross din romanele lui James Patterson, îi citește cu interes pe Mankell și Indridason în dauna lui Stieg Larsson; în Istorisiri și aventuri fantasitice așază într-un canon personal pe J.R.R. Tolkien și pe C.S. Lewis, recunoaște meritele lui S. King - „un adevărat maestru al fantasticului”, dar „cel mai merituos și interesant maestru al acestei specii literare de mare apel public este Dean Koontz”. G.R.R. Martin e abandonat
Lecturi complementare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2813_a_4138]