3,909 matches
-
și cercetătorilor titulari, respectiv al tuturor studenților. Fiecare facultate va avea reprezentanți în senatul universitar, pe cote-părți de reprezentare stipulate în Carta universitară. În cazul universităților confesionale, organizarea senatului universitar se va face cu respectarea statutului și specificului dogmatic și canonic al cultului fondator. (2 Senatul universitar își alege, prin vot secret, un președinte care conduce ședințele senatului universitar și reprezintă senatul universitar în raporturile cu rectorul. (3 Senatul universitar stabilește comisii de specialitate prin care controlează activitatea conducerii executive a
LEGEA EDUCAȚIEI NAȚIONALE by Teodora BANAȘ, Dan COJOCARU, Veronica DABU, Ștefan MILITARU, Brândușa POPA, Cristiana RADU, Ioana VOICU () [Corola-publishinghouse/Law/1625_a_2951]
-
unui roman de un sentimentalism naiv, Pescărușii de la malul mării, Gruia Novac crede că „și-a dobândit dreptul de a se pierde în lumea vitalistă eternă“. În versurile stângace ale lui Nicolae Pandelaș, din volumul Superlativul vulnerabil, descifrează „o muzicalitate canonică, cu o incantație sugerând nesfârșirea“. Pe Dumitru D. Palade, autorul unui volum de versuri artificioase, Atât cât se poate, îl consideră „un cerebral care cerne totul prin sita melancolicului“ și „își taie singur cărări noi“. Un roman bombastic și prolix
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
eliberării de sub tutela vechii paradigme. Maria Magdalena s-a transformat în simbolul luptei pentru emancipare a femeilor creștine și în sigla nevinovată a teologiei feministe. În mare, noile bacante universitare folosesc două strategii de reabilitare și canonizare implicită: recitirea textelor canonice prin lentile feministe și reactualizarea unor texte gnostice, în care Maria Magdalena joacă un rol mult mai apăsat și central decât în Noul Testament. Susținătorii unor asemenea puncte de vedere nu sunt în exclusivitate femei. De altfel, în ultima parte a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
posesia unor „taine unice”, pe care nimeni în afară de ea nu le cunoaște, după mărturisirea lui Petru. În al doilea rând, trebuie subliniat conflictul dramatic cu Petru, conflict care îmbracă o semnificație simbolică. Petru, recunoscut ca șef al apostolilor în evangheliile canonice, este contracarat de Maria Magdalena, văzută ca inițiată în tainele cele mai secrete de către Isus în tradiția gnostică. Opoziția dintre ortodoxie (fără sensul confesional de azi) și gnosticism se reflectă în opoziția dintre apostolul Petru și Maria Magdalena. În Evanghelia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
semantic, fiind semnul intimității spirituale între un maestru și un ucenic apropiat. De altminteri, sărutul pe gură se practica în semn de salut intim nu doar de persoane de sex diferit, ci și de persoane de același sex. În evangheliile canonice există mai multe notații de felul: „Isus l-a iubit” pe cutare ucenic, fără ca expresia respectivă să presupună vreo aluzie erotică. E foarte clar însă că ideologia feministă favorizează interpretarea otova, depistând în gestul lui Isus unul dintre argumentele-cheie ale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cutare ucenic, fără ca expresia respectivă să presupună vreo aluzie erotică. E foarte clar însă că ideologia feministă favorizează interpretarea otova, depistând în gestul lui Isus unul dintre argumentele-cheie ale mariajului carnal între Mântuitor și Maria Magdalena. Reinterpretarea ideologică a datelor canonice A doua strategie de reabilitare și, implicit, de impunere a Mariei Magdalena ca eroină fondatoare a mișcării feministe este reinterpretarea datelor conținute în corpusul canonic. Amintesc aici câteva titluri provocatoare de dată recentă: R. Atwood, Mary Magdalene in the New
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unul dintre argumentele-cheie ale mariajului carnal între Mântuitor și Maria Magdalena. Reinterpretarea ideologică a datelor canonice A doua strategie de reabilitare și, implicit, de impunere a Mariei Magdalena ca eroină fondatoare a mișcării feministe este reinterpretarea datelor conținute în corpusul canonic. Amintesc aici câteva titluri provocatoare de dată recentă: R. Atwood, Mary Magdalene in the New Testament Gospels and Early Tradition, 1993; E. De Boer: Mary Magdalene: Beyond the Myth, 1997; J. Schaberg, The Resurrection of Mary Magdalene: Legends, Apocrypha, and
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și statistic. Unii cercetători scrupuloși 25 au mers până acolo încât au numărat și cuvintele consacrate de fiecare evanghelist personajului nostru: Marcu, 169; Matei, 309; Luca și Fapte, 233; Ioan, 489. Vedem așadar că, pe măsură ce avansăm în Noul Testament, după rânduiala canonică a cărților, interesul pentru Iuda sporește, și nu tocmai în sens pozitiv. Înainte însă de a traduce și comenta pasajele cele mai semnificative, să ne oprim asupra numelui. Acesta apare citat sub cinci forme: 1. ’IoÚdaj, forma elenizată a ebraicului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
traduceri: avem de-a face cu „o evanghelie prezentată din perspectiva lui Iuda Iscariotul. Departe de a fi un răufăcător, Iuda apare ca un erou. În această interpretare foarte radicală, Isus îi cere lui Iuda să-l trădeze. În contrast cu evangheliile canonice, Iuda Iscariotul e prezentat ca un model pentru toți cei care vor să fie discipoli ai lui Isus. El este singurul apostol care în mod real Îl înțelege pe Isus”. Traducerea, în parte, dar mai ales studiile incluse în volum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Înainte de a intra în contraargumentație, trebuie să spunem că nici un fragment din Evanghelia lui Iuda, citit corect din punct de vedere filologic, teologic și istoric, nu susține verdictul de mai sus. Iuda nu apare nicăieri ca un erou, opus portretului canonic, iar Isus nu-l însărcinează cu nici o misiune specială. Mă voi folosi de un articol al profesorului Louis Painchaud de la Universitatea Laval din Canada, care a consacrat un întreg seminar traducerii și comentării apocrifei în anul universitar 2005-2006. Articolul reprezintă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nota de subsol la sensul platonician. „Daimon” ar fi, în ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon în literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens pozitiv, tocmai pentru a se diferenția de noțiunea păgână. A traduce termenul, în contextul nostru, prin „spirit” constituie, dacă nu o trădare semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată prin nimic. În plus, găsim
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sale. În al doilea rând, el nu prezintă conținutul Evangheliei lui Iuda, pe care mă îndoiesc că o cunoștea de la sursă, ci se mulțumește să descrie, în linii generale, o sectă gnostică având simpatii declarate pentru personajele negre ale Bibliei canonice. Kasser și echipa lui cunoșteau textele celor doi ereziologi creștini și au pornit la descifrarea Evangheliei lui Iuda cu informațiile lor în minte. Cred că acesta e principalul motiv pentru care ei forțează pe alocuri traducerea, încercând să o potrivească
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut o soartă mai favorabilă, dintr-un motiv similar, a patra evanghelie fiind unul dintre textele preferate de gnostici. Evanghelia lui Petru, multă vreme aflată pe listele canonice, a dispărut din ele din cauza interpolărilor docetiste tardive, așa cum mărturisește Serapion, episcop al Antiohiei, la începutul secolului al III-lea. Prin urmare, într-o perioadă când încă nu exista un canon cert al Noului Testament, unele dintre scrierile numite astăzi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
astăzi apocrifa se datorează unei greșeli de înțelegere a rolului acesteia în Biserică. Primul traducător în latină, Guillaume Postel (mort în 1581), văzând că ea se citea în bisericile orientale, a crezut că are de-a face cu o scriere canonică (amănunt foarte important pentru demersul nostru!), socotind-o începutul (protou) Evangheliei lui Marcu: de aici Protoevanghelie. Origen o citează cu titlul, probabil corect, Cartea lui Iacob. Autorul, un creștin elenofon din Egipt, își propune să justifice, prin câteva episoade puternice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este o apocalipsă. În accepția lui etimologică, cuvântul apocalypsis înseamnă „dezvăluire”, dezvăluire a unor adevăruri esențiale de către însuși Dumnezeu. Moise a primit pe muntele Sinai tablele Legii din gura lui Iahve. În Cartea jubileelor (numită și Geneza amănunțită), scriere considerată canonică de către Biserica etiopiană, Moise beneficiază de ajutorul unui înger-scrib, care așterne pe tablele respective tainele dezvăluite de Dumnezeu. Caracterul inspirat al Bibliei implică și caracterul ei apocaliptic: autorii primesc revelații, au acces direct la misterele divine. Se poate așadar vorbi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
are ca protagonist pe Abraham, modelul credinței nestrămutate din Vechiul Testament. Textul e construit după principiile mai mult sau mai puțin evidente ale unui gen literar apărut în această epocă, și anume „testamentul”. Genul respectiv se dezvoltă în prelungirea unor fragmente canonice: discursul de rămas-bun al lui Iacob din Geneza 49 sau Deuteronomul, considerat de către Johannes Munck 106 ca fiind testamentul lăsat de Moise poporului său după exod. Munck stabilește, în urma analizei textelor, patru trăsături specifice genului sau mai degrabă patru momente
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Pentru a da o cât mai mare pondere și credibilitate revelațiilor lor, autorii apocalipselor se folosesc de numele unor personalități consacrate: Daniel, Isaia, Ezdra, Enoh etc. În felul acesta, ei încearcă să desființeze, măcar la nivel formal, granița dintre scrierile canonice și cele necanonice. Pseudonimia despre care vorbesc aici are însă și o justificare logică, oferită de autorii înșiși: apocalipsele respective nu au fost făcute publice, din varii motive, în timpul vieții protagonistului, ci au așteptat condiții favorabile. De pildă, la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să fie ambiguă o bună bucată de vreme. Dacă Marcion sau gnosticii păgânizanți ar fi biruit, probabil astăzi nici n-am avea știre de existența unei asemenea cărți creștine. Faptul că Biserica a acceptat-o în cele din urmă printre canonice merge mână în mână cu recunoașterea fără ezitare și plină de recunoștință a moștenirii iudaice. Faptul că iudaismul însuși, reprezentat de scrierile intertestamentare, a fost profund influențat de modele păgâne, de o anumită tematică teologică și filozofică păgână rămâne o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rândul - între secolul al III-lea î.Hr. și anul 70 d.Hr. - o comunitate eseniană probabil) au scos la iveală manuscrise ebraice foarte vechi ale tuturor cărților VT, cu excepția cărții lui Esther. Dar manuscrisele ca atare, necuprinse într-o carte canonică (recunoscută așadar de autoritățile religioase), nu au decât o valoare intrinsec-științifică. Canonul integral al scripturii iudaice se formează abia prin secolul I d.Hr., prima tentativă serioasă de sistematizare fiind întreprinsă la așa-numitul „conciliu de la Iamnia”, în anul 90 d.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
automat că Iuda nu a trădat. Altfel picăm într-o logică perversă. M.G.: Ai publicat și în România o serie de apocrife. Mărturisesc că nu le-am citit pentru că nu cred că sunt pregătită. Explică-mi, pe scurt, raportul dintre canonice și apocrife. C.B.: Din nou trebuie denunțat un amalgam. Am publicat prima ediție a Evangheliilor apocrife acum zece ani. În acest volum am ales anume acele texte din care s-a plămădit Tradiția ortodoxă, lăsând altora, competenți, recuperarea textelor gnostice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secolului al IV-lea. Până în secolul al IV-lea s-au produs nenumărate texte. Nici o apocrifă nu este anterioară textelor cuprinse în Noul Testament, de aceea nu pricep teama unora în fața acestor texte posterioare, ca și cum ele ar putea răsturna datele evangheliilor canonice. Nu, nu, de o sută de ori nu. Evanghelia lui Iuda nu răstoarnă absolut nimic din datele creștinismului. Ea aduce o mărturie importantă despre secta gnosticilor cainiți, probabil din secolul al II-lea sau al III-lea, care practicau o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secta gnosticilor cainiți, probabil din secolul al II-lea sau al III-lea, care practicau o formă a religiei creștine diferită de forma evanghelică. De obicei apocrifele se nasc din dorința de a umple anumite goluri de informație din evangheliile canonice. M.G.: știu că ai avut acces la documente deocamdată nepublicate, ce răstoarnă tot eșafodajul de până acum. Ce poți să ne dezvălui? C.B.: Sunt rezultatele cercetărilor unui grup de specialiști, coptizanți și istorici ai gnosticismului de la Universitatea Laval, din Canada
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-alta, „nu este un bloc de sens care să se impună tuturor” (M. Harl), ci un corp viu, care atinge și se lasă atins de cultura cu care se întâlnește. Care este, dacă ne-am putea exprima astfel, statutul canonic al unei traduceri? Care este participarea comunității traducânde la inspirația proprie textului, menită în același timp să îndrume viața oricărui creștin? C.B.: Am mai fost ispitit cu această întrebare. E foarte greu, dacă nu imposibil să răspund la ea. Personal
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ar fi bine să repună grabnic volumul pe raftul librăriei și să ne înjure sotto voce pentru neintenționata inducere în eroare. Totuși, dacă sunteți în căutarea diversității, a alterității fundamentale față de ceea ce dumneavoastră considerați a fi un stil de viață canonic în Europa, atunci această carte poate să vă ofere măcar câteva porți întredeschise spre tot ceea ce poate fi mai altfel în raport cu elementele familiare nouă, românilor. În Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift îl plimbă pe chirurgul englez prin cele mai stranii
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
unui neofit: "It will be fun". Mă îndepărtez fără un cuvânt în plus. Niciodată n-am știut să mă orientez în viață... Aici, pentru a fi fidel tradiției, s-ar cuveni să trag niște concluzii mai mult sau mai puțin canonice: să înalț arătătorul (dacă aș fi un romancier didacticist din secolul al XVIII-lea) sau degetul mijlociu (dacă aș fi un șmecher cool din secolul al XXI-lea). Mă voi mulțumi să spun că, dacă voi avea inconștiența să încep
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]