KorAP: Find »[drukola/base=caporal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...68 >

1,678 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
arma și grăsanul cel asudat puse jeepul în mișcare și o porni încet, învârtind volanul ca s-o ia direct spre locul unde se profilau cele două corpuri. După trei sute de metri se opri, privi cu atenție prin binoclul, în timp ce caporalul nu-l pierdea din ochi pe cel întins pe jos. — E targuí-ul, fără nici o îndoială. — E mort? — Cu atâtea veșminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu. Dar cămila e sigur moartă. A început să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
E targuí-ul, fără nici o îndoială. — E mort? — Cu atâtea veșminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu. Dar cămila e sigur moartă. A început să se umfle... — Să trag în porcul ăsta? Mohamed Kader tăgădui. Caporalul îi era superior în grad, dar se vedea clar că, dintre ei doi, el era mai inteligent, în afară de faptul că sângele rece, calmul și nepăsarea sa erau renumite în tot regimentul: Ar fi mai bine să-l prindem viu. Ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
i-ar plăcea... — Poate ne înaintează în grad. — Poate, încuviință fără chef grăsanul, care n-avea nici un interes să fie înaintat în grad și să aibă mai multe sarcini. Sau poate ne dă un permis de o lună la El-Akab. Caporalul păru să fi luat o hotărâre. — Bine... Apropie-te încă puțin! De la cincizeci de metri, văzură că nu se zărea nici o armă lângă corpul targuí-ului și că avea palmele deschise și mâinile depărtate și perfect vizibile, căci căzuse cam la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ațintită direct spre pieptul lui, ceea ce însemna că la cea mai mică mișcare l-ar fi ciuruit. Mohamed Kader coborî din mașină, își luă mitraliera și, făcând un ocol prin spatele cămilei ca să nu fie în linia de tragere a caporalului Osman, se apropie de targuí-ul al cărui turban părea puțin aplecat într-o parte, aproape căzut peste vălul murdar. Grăsanul înfipse țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o mișcare, nu scoase nici un sunet. îl lovi apoi cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o mișcare, nu scoase nici un sunet. îl lovi apoi cu patul armei și, în cele din urmă, se aplecă deasupra lui, ca să-i asculte bătăile inimii. Din locul lui din spatele mitralierei, caporalul se neliniști: — Ce se întâmplă? E viu sau mort? — Mai mult mort decât viu... Abia respiră și e complet deshidratat. Dacă nu-i dăm să bea, nu mai rezistă nici măcar șase ore. — Percheziționează-l! îl percheziționă minuțios. — Nu are arme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
nici măcar șase ore. — Percheziționează-l! îl percheziționă minuțios. — Nu are arme, spuse cu convingere, dar apoi se întrerupse, în timp ce deschidea un săculeț de piele și împrăștia pe nisipul tare o grămadă de monede și diamante. Fir-ar să fie! exclamă. Caporalul Abdel Osman sări din mașină, în doi timpi și trei mișcări ajunse alături de tovarășul său și întinse mâna spre monedele și grămada de pietre mari care se rostogoleau pe jos. — Ce-i asta? Feciorul ăsta de curvă e bogat! Al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dar ceva îi atrase atenția și strigă deodată: — Tipul ăsta nu poate fi targuí-ul! E Abdul-el-Kebir! Ca și când descoperirea l-ar fi avertizat de vreun pericol, puse mâna pe pușcă, dar chiar în acel moment răsunară două împușcături, doar două, și caporalul Abdel Osman și soldatul Mohamed Kader făcură un salt în aer ca și cum o mână invizibilă i-ar fi împins cu putere și căzură de-a bușilea, primul peste Abdul-el-Kebir, iar al doilea cu fața în nisip. Trecură câteva secunde în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Kader făcură un salt în aer ca și cum o mână invizibilă i-ar fi împins cu putere și căzură de-a bușilea, primul peste Abdul-el-Kebir, iar al doilea cu fața în nisip. Trecură câteva secunde în care nu se auzi nimic. Caporalul își întoarse cu greu capul, văzu fața tovarășului său cu un glonț în frunte și simți o durere puternică în piept și în stomac, dar făcu un efort și reuși să se întoarcă cu fața în sus, să se ridice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se apropie de Abdul-el-Kebir, îi sprijini capul și-l făcu să bea cum se pricepu, cu toate că apa mai mult se împrăștia decât i se ducea pe gât. La urmă îi umezi fața, după care se întoarse spre rănit. — Vrei apă? Caporalul Osman încuviință cu un gest. Targuí-ul se apropie, îl luă pe după umeri, îl târâi ca să-l sprijine de mașină, la umbră, și-i dădu bidonul, ajutându-l să bea. Văzu rana din piept, prin care sângele ieșea bolborosind, și clătină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
vechi. Dar hainele, turbanul și vălul m-au derutat. — Asta a fost și intenția mea. — Cum ai știut că vom veni? — V-am descoperit în zori și-am avut timp să pregătesc totul. — Ai omorât cămila? Ar fi murit oricum. Caporalul tuși, lăsând să i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
odihni puțin, pentru că efortul fusese prea mare, apoi îi scoase lui Abdul, care încă nu-și revenise, hainele, vălul și turbanul, și se îmbrăcă. Când termină, se simți sfârșit. Bău din nou și se întinse la umbra jeepului, alături de corpul caporalului Osman. Adormi imediat. După trei ore, îl trezi fâlfâitul de aripi al primilor vulturi. Unii intraseră deja în măruntaiele animalului mort, iar alții începeau să se apropie timid de cadavrul soldatului. Privi spre cer. Păsările de pradă erau cu duzinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că mergea în continuare, sforăind domol. Continuă să încerce cu frâna, ambreiajul, acceleratorul, cu frâna de mână, întrerupătoarele de lumini și schimbătorul de viteze și, când tocmai îl apucase disperarea, vehiculul facu un salt înainte, roțile din spate trecură peste caporalul Osman și mașina se opri la trei metri mai încolo. Vulturii bătură din aripi, nemulțumiți. Repetă procedeul și avansă încă doi metri. încercă până în amurg și, când hotărî să se lase păgubaș, nu-l despărțeau nici măcar o sută de metri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652

drumuri vicinale, poteci, cărări, drumuri de țară și scurtături. Evident, asta a Însemnat Întoarcerea la cazarmă a celei mai mari părți din aceste forțe, ceea ce, dacă e adevărat că a produs multă bucurie În rândul soldaților simpli, incluzându-i pe caporali și pe furieri, sătui cu toții de santinele și ronduri diurne și nocturne, a provocat, dimpotrivă, o nemulțumire declarată În categoria sergenților, după cât se vede mai conștienți decât restul personalului de valorile onoarei militarw și de serviciul adus patriei. Cu toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

capela pe genunchi, împreunate într-o crispare stângace, înfricoșate parcă să n-o turtească. ― Dânsul mi-e camarad, explică Mișu. Am început miliția în aceeași baterie și am rămas prieteni. E băiat foarte de treabă. A ajuns căprar, uite tresa! Caporal Petre Petre! îl știe tot regimentul. ― Petre Petre, repetă Titu, adăugând în sine: "Ce nume!" Socotind că trebuie să-i adreseze un cuvânt, să nu-și închipuie că se ține mândru, zise: ― Mi se pare că nu ești bucureștean? ― Nu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Leonte! Dacă nu putem începe muncile pe afară, pune-i cel puțin să curețe grădinile și parcul, c-a venit primăvara și mai mare rușinea de halul în care ne găsește! ― Prea bine, cucoane, am înțeles! zise logofătul ca un caporal în fața generalului. ― Ș-apoi, să nu uităm că e aici și conița Nadina, continuă bătrânul, și după-amiazi vine prefectul și pe urmă... ― De unde vii, măi Toadere? făcu Serafim Mogoș, ieșind în uliță. ― Numai de-aici, din Vaideei. Fusei până la cuscru

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
așa prin mai multe comune, că ministrul de război e idiot, pentru că trimite trupele recrutate din cutare ținut să reprime dezordinile tocmai în ținutul respectiv, încît soldații ar trebui să tragă în părinții și frații lor proprii, că astfel un caporal, după ce a împușcat pe tatăl său, care se afla printre țăranii răzvrătiți, a cerut voie căpitanului să-l înmormînteze și a fost decorat și citat pe ordinea de zi a întregii armate, că în anume orășele s-au format gărzi

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
abia apucase a ațipi când I-au sculat și acum se simțea frânt de somn. Unde să mai aibă răgaz de odihnă? A trebuit să se certe vreun ceas cu Didina, de era gata-gata s-o bată dacă nu sărea caporalul. Pe urmă a aflat despre plecarea grupului de țărani spre Lespezi, desigur nu cu gânduri pașnice. Pe urmă au venit veștile despre isprăvile oamenilor. Și în sfârșit Lazăr Odudie, vătășelul arendașului Cosma, adineaori, speriat, că o seamă de oameni dau

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cravașa până ce-l umplu de sânge, lihăind: ― De ce-ai dat, ticălosule?... De ce-ai dat?... De ce... Serafim Mogoș răbda lovitura fără a se clinti și fără a scoate un glas, cu aceeași privire care înfuria pe maior, părîndu-i-se sfidătoare. ― Caporal! răcni apoi Tănăsescu, obosind. O sută de bețe banditului! Imediat!... Și pe urmă în lanțuri! Trifon Guju lipsea. Cineva spuse că a fost împușcat de boierul cel bătrân și că acuma zace acasă. Fu adus degrabă pe sus. Toată fața

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
nu-și pericliteze sănătatea cu bandiții, ordonă să se aplice fiecăruia din cei cinci câte o sută la spate. Ordinul tocmai se executa, indivizii se întreceau în urlete la fiece lovitură, când trăsura prefectului opri în uliță. În vreme ce bătaia continua, caporalul numărând cu glas tare loviturile, ca să nu se întîmple vreo lipsă, maiorul Tănăsescu se plânse prefectului și primului-procuror de încăpățînarea tâlharilor de a nu mărturisi și a nu denunța pe vinovații cei mari. Pe Baloleanu țipetele țăranilor îl supărau și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
tare loviturile, ca să nu se întîmple vreo lipsă, maiorul Tănăsescu se plânse prefectului și primului-procuror de încăpățînarea tâlharilor de a nu mărturisi și a nu denunța pe vinovații cei mari. Pe Baloleanu țipetele țăranilor îl supărau și-l enervau. După ce caporalul rosti suta și țăranii bătuți fură închiși în cancelarie, prefectul, ca să-și redobândească siguranța, strigă către mulțimea cu fața la pământ că crimele și ticăloșiile lor au înspăimîntat lumea și că numai prin pocăință și mărturisiri sincere își vor putea ușura soarta

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
își smulgea mustățile ca să se stăpânească. Îi fu frică să nu-i plesnească vinele de atâta constrângere nervoasă. Se puse deci cu pumnii și cu cravașa pe Toader Strîmbu, îl umplu de sânge, îl călcă în picioare... Când obosi, porunci caporalului să continue cu parul pînă-i va zdrobi ciolanele. Urletele țăranului se transformau în gemete din ce în ce mai slabe și mai horcăite. ― Sergent! strigă în sfârșit maiorul. Ia-l și pe ăsta... În fundul grădinii!... Împușcat!... Repede, repede! Ordinul maiorului îl deșteptă brusc din

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cu o nepăsare firească: ― Nimic... A fost împușcat ucigașul doamnei Iuga... Matei Dulmanu mărturisindu-și vina, procurorul Grecescu îl declară arestat pentru a fi trimis în judecată tribunalului. Maiorul însă protestă: ― Pardon, domnule procuror! Până la judecată, bătaia e mai sfîntă!... Caporal, numără-i și ăstuia douăzeci și cinci! Și, pe când Matei Dulmanu primea bătaia fără a crâcni, Tănăsescu explică domnilor civili că tâlharii ăștia numai de bătaie înțeleg, că închisoarea e o adevărată recreație pentru ei și că, în orice caz, osebit de

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
îi trăsni o pereche de palme. Lupu Chirițoiu îl privi drept în ochi și rosti rar: ― Apoi, domnule maior, Dumnezeu să-ți plătească rușinea asta pe bătrânețile mele! ― Ce?... Ce?... Ești obraznic cu mine, tâlhar bătrân ce ești? sări Tănăsescu. Caporal, numără-i cincizeci! Titu Herdelea tremura lângă prefectul Baloleanu tot timpul cât bătrânul suferea loviturile fără a scoate un glas de durere, parc-ar fi fost de piatră. După ce mai fură bătuți câțiva bătrâni, între care mai rău Luca Talabă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
de mână. Fără nici o vorbă, maiorul Tănăsescu se repezi la ea cu cravașa. Femeia țipa, se ferea, iar copilul începu să urle îngrozit: ― Mămica mea!... Mămica mea! ― Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrâstați de loviturile care nu conteneau. ― Caporal! strigă maiorul obosit. Numără-i cincizeci!... ― Aoleu, oameni buni!... Aoleu! Soldații o înșfăcară. Niculina, întinsă cu fața în jos și ținută de patru soldați, se zvârcolea țipând ca din gură de șarpe. Antonel se arunca la maică-sa, cu același

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]