517 matches
-
dau jos din pat cu mers împleticit, cu capul plin de amintirea clipelor atât de plăcute din seara trecută. Nathaniel ținându-mă de mână... brațele lui Nathaniel în jurul meu... — Da, doamnă Geiger ? Deschid ușa și o văd pe Trish în capot, cu chipul îmbujorat și ochi injectați. Acoperă cu mâna telefonul cu antenă pe care-l ține în mână. — Samantha. Mijește ochii mai tare ca niciodată și în glasul ei e o notă ciudată de triumf. Mi-ai turnat gogoși, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să fie oricare dintre acestea. Ar putea să fie ceva mic și insignifiant. Sau poate a aflat absolut tot. Nu știu la ce anume vă referiți, spun cu glasul spart. Doamnă. — Ei bine. Se apropie de mine, fluturându-și supărată capotul de mătase. Așa cum îți închipui, sunt foarte supărată că nu mi-ai spus niciodată că ai gătit paella pentru ambasadorul Spaniei. Rămân cu gura căscată. Ce ambasador ? — Alaltăieri te-am întrebat dacă ai gătit pentru persoane importante. Ridică din sprânceană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
care nici măcar n-am luat-o în calcul. Sau... Sinceră să fiu, cred că astea ar cam fi variantele. Și totuși. În loc să m-ajute, gândurile astea mă bagă și mai tare în ceață. Pe la ora nouă cobor grăbită scările în capot și-i găsesc pe Eddie și pe Trish în hol, puși la patru ace. Eddie are pe el un blazer cu nasturi aurii strălucitori, iar Trish un costum alb de mătase cu ape, și cel mai mare corsaj de trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e cadoul ? A, Nathaniel, ai venit. Mă uit ușor stresată peste capota mașinii. Iată-l că se apropie pe alee, în jeanși și espadrile și un tricou vechi gri, cu rucsacul pe umăr. Și iată-mă și pe mine, în capot și cu părul ca toate alea. Și încă nu știu exact cum au rămas lucrurile între noi. Însă anumite părți ale trupului meu răspund deja la vederea lui. Ele nu sunt deloc confuze. Bună ! îi zic în clipa în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
strâmb. I-ar prinde bine să fie aspirat ca lumea. Bănuiesc că menajera a încetat să mai vină în momentul în care au încetat să vină banii. Peste tot pe jos se află haine și scotocesc până când dau peste un capot. Mi-l trag pe mine și mă duc la bucătărie. Am uitat cât de goală, rece și spartană este. Evident, în frigider nu e absolut nimic. Însă găsesc un plic de mușețel și umplu ceainicul, apoi mă cocoț pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ce are de gând să facă. Nu mi-a zis nici dacă mă crede sau nu. Dar ceva îmi spune că m-a crezut. Exact când ceainicul dă în fiert, sună cineva la ușă. Ezit - apoi îmi strâng mai bine capotul în jurul meu și ies pe hol. Mă uit prin vizor și o văd pe doamna Farley privindu-mă, cu brațele pline de pachete. Evident. Cine altcineva să fie ? Deschid ușa. — Bună dimineața, doamnă Farley. — Samantha, m-am gândit eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la Campari ! — La Campari ? exclamă Eddie. Trish, tu nu bei Campari ! — Dar aș putea să beau ! spune Trish agasată exact în clipa în care sună soneria. Sau ar putea să folosească apă colorată... Mă îndrept zâmbind spre hol, trăgându-mi capotul mai bine în jurul meu. Poate e Nathaniel și a venit să-mi ureze baftă. Însă, în momentul în care deschid ușa, văd în prag întreaga echipă de PR de la Carter Spink, în costume identice cu pantalon. — Samantha. Hilary Grant, directoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
s-a umplut de o substanță galbenă și strălucitoare, care decupa fiecare lucru și parcă mi-l prezenta pe îndelete. Televizorul, gresia albastră, biroul, niște postere pe pereți, un acvariu. Și ele. Ele. Erau trei. Prima era îmbrăcată într-un capot roșu, a doua într-un trening gri, a treia avea un pulover alb și niște pantaloni cu talie joasă. De la stânga la dreapta: o femeie cu față ridată, ochi albaștri râzători, proaspăt ieșită din duș. Părul șaten dat pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
e altă problemă și că noi o ocolim. - Nici eu nu vreau să mă cert. Înțelege. Nu vreau să mă cert. - E un subiect complex. Trebuie să ne adunăm. Tăcură. - Asta e problema noastră, mi se adresă deodată cea în capot. Nu ne putem aduna. Problema noastră ești tu. Dar nu reușim să ne concentrăm asupra unui lucru și de aceea ne comportăm cum ne comportăm. - Iartă-ne, spuse cea în trening. Acordă-ne câteva secunde. Fii înțelegător. OK, suntem gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dar cea din mijloc a atins-o cu o mână, răspunzând în locul ei: - Pe mine mă cheamă Y. - I grec? - Y. Am apărut a doua. - Da. Y a apărut a doua și eu am apărut prima, a spus cea în capot. Mă cheamă Z. - Y și Z, așa ne cheamă. Ea e X. Ea a apărut ultima. Y a arătat-o pe fata cea mai tânără, care tăcea. - Și ce căutați aici? - Aici locuim. - Și... Mama Mare știe? - Bineînțeles că știe. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
m-am întins după cutia lui țigări, pe care o lăsase pe masă. Nu fumez decât în anumite situații, bine definită și asta era, cu siguranță, una dintre ele. După vreo zece minute, Hugo ieși din baie, înfășurat într-un capot negru, din brocart, cu părul uscat cu prosopul și legat la spate. În lumina soarelui, care pătrundea prin fereastra din spate, părul său blond părea de aur. Oprindu-se în ușă, se uită la mine timp de un minut, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pătrundea prin fereastra din spate, părul său blond părea de aur. Oprindu-se în ușă, se uită la mine timp de un minut, în tăcere. Apoi, ca și când ar fi luat o decizie, cu o mișcare lentă, de voie, își dezlegă capotul și-l lăsă să-i cadă la picioare. Era gol pușcă pe dedesubt, după cum mă și așteptam. Îți place ce vezi? întrebă el, pe un ton calm și neutru. Dacă aș fi detectat cea mai mică urmă de șăgălnicie tipică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care o căpăta pielea sa albă în lumina care pătrundea prin fereastră. Observai, cu urma de rațiune care-mi rămăsese, că, de fapt, avea pulpe, lucru de care eram mulțumită. Mi se uscase gura. Începu să se apropie de mine. Capotul rămase acolo unde îl lăsase, o grămadă de brocart pe podea. În spate, se zărea oglinda din baie, opacă, umedă din cauza aburului de la duș. Încălzit pe piele, în jurul lui începu să se simtă parfumul Issey for Men. — Hugo? zisei eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
că vine pe la tine. Arăta, adăugă Sally, foarte fericit. —Sal? se auzi Hugo de sus. Tu ești? Mâncăm de dimineață, îi răspunse Sally. Vrei și tu ceva? — Te cred și eu... Câteva minute mai târziu, Hugo coborî, înveșmântat într-un capot bleu marin pătat pe care-l luasem la mâna a doua și pe care nu-l purtasem niciodată pentru că, fiind de mărime bărbătească, prezenta, asemenea tampoanelor, un pericol atunci când urcam și coboram scara de lângă platforma pe care dormeam. Îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-l luasem la mâna a doua și pe care nu-l purtasem niciodată pentru că, fiind de mărime bărbătească, prezenta, asemenea tampoanelor, un pericol atunci când urcam și coboram scara de lângă platforma pe care dormeam. Îmi place, zise el gânditor, netezind poalele capotului. Cred c-o să-l adopt. E mult prea mare pentru tine. A, cafea. Fără lapte? — În această casă, zise Sally, mestecând vocalele complicate cu aplomb, dacă vrei ceva, trebuie să vii cu el de acasă. Nu neapărat, zise Hugo, mustăcind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care ducea la secția de patologie, nu mai putu ignora oamenii, atât de mulți păreau Îngrămădiți În holul Îngust. Nu mergeau nicăieri, stăteau doar acolo În grupuri mici, cu capetele laolaltă, discutând. Unii, În mod clar pacienți, purtau pijamale și capoate; alții purtau costume; câțiva jachetele albe de brancardieri. Chiar În fața ușii secției de patologie, văzu o uniformă cu care era mai familiar: Rossi stătea În fața ușii Închise, cu o mână ridicată Într-un gest care se voia a Împiedica mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Fine! a gâfâit asistenta Harris ducând o palmă uriașă la piept. Hugo s-a întors și a rupt-o la fugă. Dar nu înainte de a înregistra un fapt uluitor. Cu toate că era trei fără un sfert dimineața, asistenta Harris nu purta capot și bigudiuri, așa cum ar fi fost de așteptat, ci era îmbrăcată în uniforma completă de asistentă. Alunecând în jos, pe scări, Hugo a auzit-o pe asistenta Harris scoțând tot felul de exclamații pe un ton dezgustat. N-a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o floare de păpădie. Avea părul negru de abanos, ridicat într-un frumos coc sus pe ceafă, și o față albă ca marmora, sprâncene frumos arcuite, cu un năsuc mic și buze roșii, vioaie și totuși molatecă, îmbrăcată într-un capot argintiu de mătase natural chinezească cu flori mari albastre și roșii. In timp ce îl privea, ochii ei frumoși sprâncenați, se umeziră în vreme ce striveau între pleoape cine știe ce amaruri sau bucurii, cu un zâmbet care îi lumina fața uimitor de frumoasă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
făcea că se lumina de ziuă. Dar, parcă nu era acasă. Locul îi era străin... Se făcea, că era un coridor foarte lung, fără capăt de lung, luminat orbitor, parcă ar fi luat toată lumina de la soare... Vasilica, într-un capot frumos înflorat, pășea cu pas liniștit pe lângă zidul alb și înalt, foarte înalt, privind tot înainte... Iorgu nu se încumeta să i se arate în față. Ea, cu un zâmbet bun pe buze, pășea liniștit tot înainte. Când i-a
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să continue exercițiul. Pentru Ulpiu însă, doamna Frofrony insistă. Pe el îl vor proteja mereu de-acum perplexitatea femeilor, ațâțate continuu înaintea unui asemenea exemplar, ceramica, meticulozitatea lui ilogică și monstruoasă și, de ce nu, pisica. Doamna Frofrony, într-un ultim capot sidefiu (este ultimul capot pe care în următorii ani Ulpiu i-l va mai cunoaște), îl primește în salonașul măsuțelor de mahon, îl întreabă, pentru 166 DANIEL BĂNULESCU Când își găsește, în fine, o gazdă, bate străzile pentru a se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ulpiu însă, doamna Frofrony insistă. Pe el îl vor proteja mereu de-acum perplexitatea femeilor, ațâțate continuu înaintea unui asemenea exemplar, ceramica, meticulozitatea lui ilogică și monstruoasă și, de ce nu, pisica. Doamna Frofrony, într-un ultim capot sidefiu (este ultimul capot pe care în următorii ani Ulpiu i-l va mai cunoaște), îl primește în salonașul măsuțelor de mahon, îl întreabă, pentru 166 DANIEL BĂNULESCU Când își găsește, în fine, o gazdă, bate străzile pentru a se convinge personal dacă mătușa
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Paraschiv îi zice, a mai adăugat Gheorghe. Țiganca a râs scurt, și cel tânăr i-a văzut dinții albi, puternici, de iapă. Cu o mână și-a așezat o șuviță de păr, și sânii ascuțiți s-au ridicat sub mătasea capotului. Ucenicul privi odăile scunde de pământ. Pereții erau acoperiți cu preșuri, toate furate de mâna Stăpânului. Pe patul lat, ibovnica așternuse velințe scumpe și moi. În fiecare colț ardea câte o lampă albastră de porțelan, tivită cu nichel pe margini
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dimprejur și nu mai înțelegea nimic. Era ostenit, ostenit... La casa ibovnicei ardea lampa. A bătut în geam. - Cine-i? s-a auzit dinăuntru glasul femeii. - Eu, Paraschiv. I-a deschis. Țiganca îl aștepta cu masa întinsă, numa-ntr-un capot, cu privirile speriate și cu poftă de bărbat. A întrebat de staroste: -Unde -lai lăsat? - Petrecea cu hoții. - Și n-a băgat de seamă? - Da de unde! fi cântă lăutarii. Ușurată, muierea 1-a așezat să-i guste mâncarea. Era flămând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vreun mușteriu umplea casa de bucurie. Maică-sa fusese frumoasă, se mai vedea câte ceva în profilul cu linii moi și în arcuirea coapselor, prea puțin îngroșate de trecerea anilor. Dar acum femeii nu-i păsa de frumusețea ei. Într-un capot gros, cu ciorapi flaușați, îndesați în papuci îmblăniți, amesteca fiertura pe aragaz. Petrache veni din spate și o sărută pe tâmplă. Ea îi aruncă o privire fugară, dar nu se opri din treabă. — Ți-am adus parizer... puse Petrache pachetul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alături, pe hârtia despăturită, feliile de parizer. Petrache începu să mănânce, resemnat. Într-o zi o să-ți fie dor de vorbele astea, își începu maică-sa litania bine-știută. O să mă cauți și n-ai să mă găsești. O să vezi doar capotul agățat în cui, cu mânecile bălăngănindu-se goale, și papucii puși dedesubt. Tu n-ai trăit așa ceva, să știi ce greu e, să vezi haine pe care n-are cine să le mai îmbrace și pantofi pe care n-are
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]