1,124 matches
-
Cenzurându-și în viața de zi cu zi propriile afecte, a preferat să fie un depozitar al confesiunilor celorlalți, un receptacol ideal și fabulos de secrete demne de o sagă a veacului trecut. Genealogist, matein, dar și afin spiritului mordant, caragialian, criticul și istoricul literar (vezi edițiile critice Constant Tonegaru, Mateiu Caragiale etc.) își face din lectură un mod de a trăi, o fastuoasă aventură intelectuală, un dialog peste timp între carte autor și viață cititor. Explorarea adnotărilor de pe miile de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Bacovia. Mai degrabă decât național, șarjează europeanul comparatist, Eminescu a fost naționalist, un conservator radical, adversar al liberalismului, simptom paseist prezent în tot romantismul european. La fel de radicale ni se par opiniile lui Gelu Ionescu despre Caragiale exprimate în 2002. Geniul caragialian a indus involuntar românilor acomodarea cu prostia, cu viciul și frauda morală; ridiculizându-le, trecându-le cu vederea, îngăduindu-le ca pe o "fatalitate dirijată de zeii derizoriului". Opera lui Caragiale ar fi tergiversat astfel mai mult decât necesara viziune
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
lectură deloc complezentă a cărții lui Dan C. Mihăilescu „I.L. Cararagiale și caligrafia plăcerii”. Cronicarul literar al revistei Luceafărul de dimineață judecă eseul lui Dan C. Mihăilescu așezându-l în balanță cu două dintre interpretările cele mai solide ale epistolarului caragialian, datorate lui Nicolae Manolescu și Gelu Negrea. În comparație cu acestea, iată cum vede criticul eseul aflat în atenția sa: „Când încearcă însă să-și croiască și să-și explice propriul demers, glosatorul surprinde printr-un limbaj critic plin de ifose și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3570_a_4895]
-
dandy fermecătorť, fără nimic prețios și artificial, de un estetism foarte viu, reconfortant, un dandy care seducea continuu, împrăștiind, în toate direcțiile și în toate împrejurările, replici scînteietoare, Ťepigramaticeť, pentru ca, la maturitate, să se reveleze, prin Ťteatralitatea lui spontanăť, Ťmiezul caragialian al ființei saleť. Caragialismul ar fi expresia sensibilității artistice care s-ar datora ascendenței sud-dunărene a lui Marian. Dar locvacitatea și jovialitatea temperamentului sudic sînt dublate de substanța ardelenească dobîndită și constînd în construcție, rigoare, datorie și muncă". într-o
Un "cronicar" al Echinoxului (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12373_a_13698]
-
de „Convorbiri literare”, unde prezența lui Iorga îl indispunea, Dragomirescu fondase, în 1907- 1908, „Convorbirile critice”. Le va adăuga această „Falangă” ce nu rezistă decât în primele luni din 1910, părăsită treptat de redactori. Scena schimbului de scrisori înaintepomenit e caragialiană: Minulescu îl ponegrește pe N. Davidescu, învinuit că i-ar fi furat manuscrisele la Romanțe pentru mai târziu. Revista se dezice, publicând o notă prin care-l exclude pe Minulescu dintre colaboratori. În mai puțin de-o lună, Minulescu este
Anul literar 1910 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5740_a_7065]
-
filmuleț ca Boborul; jocul actorilor (în rolul principal, Victor Rebengiuc, admirabil în generozitatea cu care se livrează și proiectelor “mici”, nu numai celor mari) se îmbină cu desenul animat, decorul real face corp comun cu “decorul imaginar”, umorul de extracție caragialiană e topit în retorta textualistă, plină de “clins d’oeils”-uri: în jurul celor 15 ore de uragan al libertății, sfîșiate de reacțiune, în august 1870, la Ploiești, cineastul de la începutul mileniului trei vine cu un întreg bagaj (al amărăciunilor și
Restanțe și invazii by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12988_a_14313]
-
datorită (sic!) faptelor lor.” „E nevoie să dau exemple?” se întreabă retoric dl. Șt. A. Ar cam fi. Mai ales că remarca vine după și înainte de altele din care am putea deduce contrariul și anume că R.L. e adepta dezideratului caragialian, citat de dl. Șt. A., „pupat toți piața endependenți”. Cum logica e, de la o vîrstă încolo, greu de învățat, Cronicarul îl mai invită o dată pe autorul lui Fric să-și scrie romanele pînă la capăt, fiindcă ele nu-i cer
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13252_a_14577]
-
umorului de a fi puricat. Abundă, e uneori absurd, dar nu alunecă niciodată în sarcasm sau ironie mușcătoare. Scopul este să te identifici cu personajele - sutura e o miză declarată a cineastului - nu doar să rîzi de ele în stil caragialian. Mi-e greu să pomenesc umorul de situație, pentru că, filmul fiind minimalist, ar fi mai corect să menționez existența unor umori infinitezimale - da, la termenul lui Alexander Pope mă raportez - de mini-situații. O ilustrare a acestei ipoteze constă în cele
Vaslui ó Elsinore by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10225_a_11550]
-
-o și nu știu de ce. Detractorul paradigmatic este Zoil, sofistul din secolul IV î.Chr. care s-a străduit să arate în nouă cărți erorile și contradicțiile lui Homer. Detractori adevărați, sînt, la noi, Caion și N. Davidescu (aflați în "caragialiana" lui Ș. Cioculescu). În ce-l privește pe Eminescu, el a avut, printre contemporani, doi: Macedonski și Grama. Doar al doilea e inclus în "eminesciana" dlui Al. Dobrescu, în care figurează, în schimb, alți patru contestatari socotiți îndeobște în tradiția
Critici și detractori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14158_a_15483]
-
Cronicar Creștinism caragialian Noul Caragiale va fi creștin... «sau nu va fi deloc!»": parafraza expresiei atribuite lui Malraux despre secolul XXI aparține dnei Anca Hațiegan. Autoare a unui articol despre O făclie de Paște (STEAUA nr. 11-12, 2002), dna Hațiegan crede că a
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
al revistei clujene, punctul de vedere al dlui Constantin Trandafir despre "fantasticul" prozei lui Caragiale. Pe urmele lui Zarifopol, prietenul și cel dintîi editor al marelui scriitor, continuat de Streinu sau de Zaciu, dl Trandafir nu socotește relevantă înrudirea "fantasticului" caragialian cu acela al unor consacrați ai genului (și unii bine știuți lui Caragiale) cum ar fi Hoffman, Poe, Merimée, Villiers de l'Isle Adam și alții. "Mai îndreptățite sînt analogiile cu Antole France, al cărui fantastic, fără vizionarism și fără
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
proceda la care el însuși, ca poet, a recurs. (�Citatele din Caragiale, autor pentru care poeții bucureșteni din "Cenaclul de luni" au avut un adevărat cult, sînt frecvente... Mai mult, Ion Simuț distinge și în critica aceleiași generații o filiație caragialiană, ilustrată prin Radu G. Țeposu, Cistelecan, Buduca, Mircea Mihăieș, Virgil Podoabă, Val Condurache, cultivatori ai stilului ironic. L-aș plasa aici și pe Dan C. Mihăilescu. Sunt rare asemenea reactivări ale unui clasic, adus să patroneze spiritual și estetic o
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
știu de Europa dumitale, eu voi să știu de România și numai de România�), ne amintim de românul verde Funar, mâncătorul de unguri, ne amintim de noul Coriolan Drăgănescu, reciclat în Piața Universității, ne amintim desigur tot acest mare spectacol caragialian la care s-a râs copios, frenetic. S-a râs, dar nu prea se mai râde. O ciudată și neliniștitoare, aș spune, modificare de optică a intervenit în ultima vreme. Personajele caragialești tipice ale politicii noastre nu mai apar drept
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
în care, de pildă, într-un interval de un deceniu dl Ion Iliescu, din comunist garbaciovist s-a prefăcut în partizan al despotismului luminat, apoi adept al democrației parlamentare, din adversar al proprietății, adept al reformelor - fie și în sensul caragialian, să se schimbe, dar atunci... - este exemplar. Cum întru totul instructivă lipsa oricărei atracții către condamnarea comunismului de care face dovadă clasa politică românească de după 89. Ai zice că nu simte niciun imbold să-și facă harakiri. Jenant la culme
Avem motive de îngrijorare by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10611_a_11936]
-
virulent împotriva romanului Scrinul negru. S-ar părea că proza celor doi nu semăna prin nimic: nici prin mediu, nici prin teme, nici prin stil. Ar fi prea puțin să recunoaștem un realism comun, deși amândoi bat semnificativ înspre comedia caragialiană a caracterelor din anturajul personajelor centrale. A vorbi, la amândoi, de un umor al ideii ar fi probabil prea vag, dar nu nepotrivit. Ce l-a deranjat mai întâi pe Marin Preda la prozatorul G. Călinescu era tonul din romanul
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
a zecea parte dintr-o vadră. Comisul Ioniță, om mai umblat, povestește că nemții beau bere, care e un fel de leșie. Convivii sadovenieni se strâmbă recriminator: atunci "să rămână ei cu trinul lor și noi cu țara Moldovei". Personajele caragialiene o dau însă pe bere. Când licoarea nemțească este amestecată imprudent cu cea a pământului strămoșesc (dă-i cu bere, dă-i cu vin), cetățeanul se turmentează și nu mai știe cu cine să voteze. Indecizia electorală e și un
Un joc de societate by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8116_a_9441]
-
cea a pământului strămoșesc (dă-i cu bere, dă-i cu vin), cetățeanul se turmentează și nu mai știe cu cine să voteze. Indecizia electorală e și un efect al indeciziei consumatoare. Și șprițul, numit mișmaș, e operațional în lumea caragialiană, prinsă între tradiții orientale și modernități occidentale. Șprițul vine pe filieră austro-ungară și, chiar dacă-l oripilează pe puristul Păstorel, adeptul vinului integral, combinația prinde la români: popor mobil, adaptabil, sensibil la inovații. Șprițul ca la Capșa are doar "o undă
Un joc de societate by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8116_a_9441]
-
1998) poate fi considerat un remake al operei lui Cragiale. Șerban Foartă "colorizează" poetic proza și teatrul scriitorului din secolul trecut, și face aceasta cu un desăvârșit bun-gust. În calitate de cititori, ni se pare și încântător, si nostim să degustam texte caragialiene traduse din limba română în limba română. Operația traducerii presupune o adevarată virtuozitate, fiind vorba de un scriitor care a desfășurat el însuși, cu mai bine de o sută de ani in urma, o comedie a cuvântului. În unele situații
I.L. Caragiale si Serban Foartă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18114_a_19439]
-
din 27 mai și, respectiv, 3 iunie 1896) - ar fi meritat, după părerea mea, un plus de atenție din partea criticii, chiar dacă eventualul demers interpretativ avea șanse modeste de a se solda cu o revalorizare spectaculoasă a textului în ansamblul creației caragialiene. Împrejurarea că ea a rămas neterminată, la fel ca Scrisorile unui egoist sau Poveste, de exemplu, făcea, din start, operațiunea nu numai dificilă, ci și riscantă. Care ar fi punctele de interes în măsură să justifice o re-lecturare a Poetului
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
controlată. (Menționez, în treacăt, că visul - începând cu varianta sa feerică din Calul dracului până la coșmarurile din O făclie de Paște sau În vreme de război - survine în scrierile autorului cu o frecvență mai ridicată decât am putea bănui. Onirismul caragialian nu este o găselniță îndrăzneață, ci un fapt, pentru mine, inconturnabil.) Ce visează, așadar, patrioticul protopop cercual? Cu peste două decenii înainte de consumarea evenimentului istoric real (reamintesc faptul că Poetul Vlahuță a fost publicată în 1896), Caragiale are, prin intermediul părintelui
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
piepturile se umflă. La semnalul trompetelor, oastea apleacă armele ca pentru rugăciune. Regele își descopere capul [...] - toată lumea se descopere. Regele își face cruce - toată lumea face-asemenea. Nici un zgomot, nici o mișcare, toate inimile au încetat de-a mai bate”. Similitudini ale textului caragialian cu întâmplarea istorică de peste un sfert de veac sunt depistabile atât la nivel de atmosferă și detalii, cât și în spiritul, tonalitatea festivă, în ideile din discursul suveranului și chiar în unele dintre formulările sale: „«Dumnezeu al românilor! zice Regele
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
a vorbi de simple coincidențe mi se pare limitativ și nedrept) asupra unor evenimente care își vor găsi întruparea în fapte de istorie într-un viitor conturat abia la câțiva ani după moartea scriitorului. ... Într-o discuție recentă pe teme caragialiene, criticul și istoricul literar Ioan Adam mi-a semnalat contextul politic intern și internațional aparte în care a navigat România celor patru decenii de la îngemănarea secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Proclamarea țării ca Regat în 15/26
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
o concretețe dureroasă; după angajarea mult visată, deja apaticul bibliotecar nu-și primește mai multe luni salariul, fiindcă... numele său nu e în calculator) creează în carte un plan înclinat al dezamăgirii progresive și al lehamitei efective. Perle de umor caragialian și accente sarcastice, personale, apar din loc în loc, în conversațiile protagonistului cu amici și cunoștințe întâmplătoare, care îl ,liniștesc" cu vorbele magice: ,totul se rezolvă până la urmă, dar mai întâi ți se scoate sufletul". Un drum inițiatic, care va să zică, în plină
La anul la Ierusalim by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10844_a_12169]
-
reiterăm cu fiecare ocazie. Pentru o asemenea legitate aproape cotidiană, paginile din Biruința unei iubiri oferă contraexemplul ideal. Și totodată soluția de generalizare a acestuia, la scara completă - și dublă - a unui destin. Iată: o greșeală minoră, dar cu tradiție caragialiană, comite, la un moment dat, Dinu, încurcând plicurile și trimițându-i viitoarei sale soții o scrisoare destinată unei bune prietene. Nimic scandalos în fond și cu atât mai mult nimic compromițător. Oricum situația nu e dintre cele mai plăcute, judecând
Disculparea de înaltă clasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8462_a_9787]
-
Gabriel Dimisianu G. Ibrăileanu este probabil primul exeget al lui Caragiale care a văzut în personajele acestuia expresii ale golului spiritual. A vorbit, în legătură cu eroii caragialieni, despre „neantul sufletului lor”, despre „conținutul acestui zero”. O linie de interpretare pe care o regăsim la importanți critici postbelici. Pentru Valeriu Cristea, de exemplu, „Mitică e un exponent al vidului, un mesager al inconsistenței”. Pentru Mircea Iorgulescu eroii lui
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]