1,124 matches
-
dar în special Sinaia demulți-slăvitului Gh. Matheescu, patronul delicateselor și colonialelor, ale cărui mărfuri fine (icre moi tescuite prima, halva ș.a.m.d., la rivalitate, în haremul papilar caragialian, cu băcănia „românului întreg, bădia Drăgănescu“ din Iași), alintau fantasmele gustative caragialiene, hărțuite de dulce-amara „franzelă a exilului“! Asta, ca să nu mai spun că în cuprinsul mănăstirii din Sinaia, lângă icoanele lui Pârvu Mutu Zugravul, își doarme somnul de veci Take Ionescu („Tăchiță Gură de Aur“), ultima iubire a sexagenarului Caragiale, cel
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Creția (în Manuscriptum, nr. 1 din 1991), alese de Mircea Cărtărescu și recitate de Marcel Iureș la Editura Casa Radio? Cum să nu cauți să-ți închipui reacția junimii actuale, alterată de prejudecata unui Eminescu demodat, romanțios și ridicol precum caragialianul R. Vent, deam bulând lacrimogen „pe lângă plopii fără soț“ ori, în cel mai bun caz, „tinzându și dreapta în deșert“ odată cu Gabriel Drăgan, inegalabila voce a străvechiului „Mondial“? Am pus discul cu Iureș de trei ori cap-coadă și l-am
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
același Marcel Iureș: Sub pecetea tainei și Remember. Sunau, cu un cuvânt la modă, demențial. Vocea lui Iureș se plia perfect pe volutele aluzive, parșive, carnale ori serafice, pe catifelele grele, cearcănele filigra nate, bijuterile, bubele, fantasmele și sarcasmele juniorului caragialian. Tot pe atunci, Iureș făcea o creație amețitoare - pentru mine egală performanței din Richard III-ul regizat de Mihai Măniu țiu la Odeon acum aproape douăzeci de ani - într-un Cațavencu închipuit de Alexandru Da bija în cheia unui mahalagism
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
închipuit de Alexandru Da bija în cheia unui mahalagism alcoolic fără ieșire, atârnat pe-o gură de iad. Ei bine, la Eminescu hipnoza n-a mai prins. Tot ceea ce constituia mustul lecturii mateine și captivantul grotesc al deriziunii din partitura caragialiană pare că devine sim plă lectură funcționărească în lumea Mușatinilor și a hi me rismului novalisian. Timbrul lui Iureș rămâne magnific, cadențele sunt copleșitoare, dar întregul sună rece, aulic, departe de palpitul, de esența fierbinte a onirismului eminescian. Mă gândesc
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Fănel Gologănel ș.a. Un personaj se numește Emil Boc, iar un altul Emil Râșcanu, acesta din urmă având afinități cu directorul casei de cultură din Vaslui, iar cel dintâi însuflețind o proză abuzivă. Procedeul onomastic al autorului ține de strategia caragialiană a numelor proprii din comedii și schițe, sugerând nu doar extracția lor socială, apartenența la un grup, ci și caracterul, nivelul intelectual ori filosofia intrinsecă de viață. Benignul existențial, derizoriul, tragicul intempestiv definesc substanța acestor proze fără metafizică, fără fior
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
o tîrfă sordidă ș.a.) nu fac decît să îi amplifice deriva, colorînd-o strident și grotesc. În pragul nebuniei definitive, el are halucinația Domnului cu servieta, ale cărui cuvinte de spaimă („am venit să-mi dai partea mea”, amintind finalul nuvelei caragialiene În vreme de război) „dansează” suprarealist - inclusiv tipografic (v. punerea în pagină experimentală, cu literele zigzagate). Un text mai puțin comentat de exegeza anterioară anului 1990 este „Victoria sălbatecă“, proză publicată în foileton în numerele din 1927. Ov.S. Crohmălniceanu (care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românești tradiționale, Sarafoff amintindu-l astfel - nici mai mult, nici mai puțin - decît pe... Trandafiloff, „țintă a apologului heliadesc”... Aluzia la Trandafiloff e sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire din textul urmuzian (mai îndreptățit, Aurel Rău vedea o posibilă trimitere la caragialianul Boris Sarafoff)... Există însă și observații pertinente. Potrivit autoarei, „fața manieristă a fabulei ajunge la un punct culminant în «Cronicari», care pulverizează prin ironica schemă, golită de conținut, înseși regulile de fier ale artei poetice tradiționale”. (Nota bene, în versiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
română (Ed. Minerva, București, 1990), după cel din Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, 1969, este, în linii mari, o sinteză a principalelor opinii critice formulate pînă în acel moment. Pornind de la o observație a lui Aurel Rău privind intertextul caragialian („Boris Sarafoff”) din fabula „Cronicari”, dar și de la ideea „literalității” textelor urmuziene (Matei Călinescu), se ajunge la un mic delir de interpretare semiotică, foarte în spiritul „fabulei” discutate: „«Pelicanul sau babița» (despre care s-a observat, și lucrul e important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a ordinii prestabilite. Mitul rămâne astfel solar iar fantasticul nu e niciodată terifiant, dezmințind definițiile prea rectilinii, după care fantasticul ar fi inseparabil de spaimă. La polul celălalt, întâlnim, ca și la Caragiale, alianța comicului cu fantasticul. De exemplu, dracul caragialian are o slujbă măruntă în lumea subterană și tremură în fața lui Dardarot, iar pe pământ este terorizat în mod continuu de Acrivița. Îngerii decăzuți ai lui France practică întotdeauna meserii umile: Nectaire e grădinar, Mirar artist în Cartierul Latin, iar
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
voie, mă-nțelegi, să mai zici o vorbă măcar despre o femeie care...’’ Ea este însă mult mai izbitoare în basmele nefinisate, putându-se cu ușurință observa. Spre deosebire de ultima Poveste, narațiunea din Abu Hasan curge cu degajare specifică unei opere caragialiene. Însă Abu Hasan se adresează ,,foarte dulce’’ roabelor, ca în Monopol, cu ,,drăguță’’ și cu ,,mătăluță’’. ,,Salbă de mărgăritare, în sănătatea mătăluță... Te rog, fă-mi și matale tot așa hatâr !’’ În Poveste: ,,A râs toată lumea, iar I.P.S. zice: Ei
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fratele atunci când interesele domniei o cer și să simuleze o durere protocolară. Textul reprodus de către Zarifopol după manuscris, a fost publicat de Ion Luca tot în Abu-Hasan. Versiunea existentă în Opere este foarte interesantă pentru a putea pătrunde în laboratorul caragialian, în locul unde se crea de fapt aceasta. Zarifopol consemnează toate ezitările, tăieturile și revenirile cuprinse, adnotațiile lui Caragiale, printre care aceea atât de caracteristică: ,,N.B. cu mare băgare de seamă la tot ce se poate suprima, cât de mult’’. În
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Cavalcada babei transformate în zână pe timpul nopții, cu Prichindel tot un drac subaltern în cârcă, nu are nimic absolut din culorile obișnuite ale motivului asociat cu Noaptea Walpurgilor și cu zborul călare pe mătură al vrăjitoarelor. Cu privire la conceptul de satanism caragialian, putem observa că el nu depășește conceptul folcloric; diavolul se întrupează în om doar ca să ne ispitească slăbiciunile, ca în La conac, sau în chip de animal, ca în La hanul lui Mânjoală; pentru Caragiale el este duhul rău, care
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
cunoscut-o bine, ei au conciliat claritatea rațională cu desele interludii fantastice. Structura lor intelectuală s-ar integra într-un tip ce poate fi definit ,,antiHomais’’. În aceeași tipologie se poate înscrie și raționalismul lui Caragiale. Întreaga prospețime a scrisului caragialian aparține și acestui tip de inteligență lucidă și mobilă, comunicată în mod flexibil. Din scrisul lui Caragiale lipsesc însă o serie de întrebări care animă opera enciclopedistului. Lipsește de exemplu o dimensiune mitică a rațiunii. Kir Ianulea și Calul Dracului
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ispită, practica vrăjitoriei este lucru blestemat, după cum diabolismul femeii, care sperie și pe dracul, este tot o observație morală a poporului, condensată într-un proverb și ilustrată printr-o delicioasă serie de întâmplări, în care Satana este deplin umanizat. Spiritul caragialian nu este bântuit de spectri; artistul lucid, utilizează fantasticul cu tehnică savantă și își explică simbolurile cu deosebită clarvedere; întrupat în om, diavolul din La conac este același duh al răului, ca și Spânul din Povestea lui Harap-Alb al lui
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fantastice la I. L. Caragiale se poate discuta de existența unui semnificativ proces evolutiv, o trecere de la simplu către complex. După ordonarea analizei în funcție de criteriile impuse de această evoluție, ajungem la calificări, concludente, capabile să reliefeze varietatea originalității care caracterizează fantasticul caragialian. 2.3.1. Primele apariții ale elementelor fantastice În prima fază, remarcăm schițele, creații care izbesc prin aspectul lor apăsat foiletonistic. În acestea, schema alegoric-fabulistică a basmului popular creează impresia că este construită cu scopul special de a potența dintr-
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de cauză îl are Aghiuță, acest personaj privilegiat care, cum se va vedea, face una din cele mai spectaculoase cariere în proza fantastică a lui Caragiale. Realizate și ele în scopul obținerii de efecte direct moraliste, alte trei narațiuni scurte caragialiene: Poveste, Lungul nasului și Făt Frumos cu Moț-în-Frunte, atât sub raport strict tematic, cât și în legătură cu modul în care specia basmului răspunde necesității de transpunere epică a preceptului etic, vădesc, totuși, o seamă de trăsături noi nu lipsite de semnificații
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
reușitei este de a nu forța în cel puțin două sensuri. Prezența lor constantă face imposibilă alunecarea în artificialitate, în contrafacere. Observând mai bine, putem spune că Poveste, Imitațiune, Lungul nasului și Făt-Frumos cu Moț-în-Frunte inaugurează specia ,,basmului cult’’ tipic caragialian, adică specia ,,basmului’’ circumscris genului comico-satiric, ale cărei prime tentative relevabile au putut fi semnalate mai ales în câteva din ,,scrisorile’’ lui C. Negruzzi. Atât locul, cât și funcția elementului fantastic, din recuzita miraculosului popular sunt lesne de sesizat. Din
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
a ,,privirii’’. Situat într-un context narativ structurat de aura sacralității, momentul vânătorii ni se prezintă sustrăgându-se metodic oricărei înfiorături mitizante, prezența miracolului ca sursă a fantasticului nu mai poate beneficia aici de un regim ,,normal’’. În ,,basmul nuvelistic’’ caragialian, momentul miraculos-fantastic are semnificația unei apariții incidentale, care fisurează materia realistă a narațiunii, perturbându-i cursul și proiectând-o, astfel, în paradoxul comic, implicit moralizant. Ideea ar fi că fără intervenția datului miraculos magic totul ar fi evoluat în sens
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ediția de Opere 1-3 îngrijită de Alexandru Rosetti, Șerban Cioculescu și Liviu Călin, cu toate că în volumele 3 și 4 există acțiuni special destinate postumelor, cu toate acestea, el nu a scăpat atenției criticii. Paul Zarifopol a observat că în poveștile caragialiene târzii pitorescul a cucerit tot mai mult teren, în ciuda canoanelor clasice la care autorul încerca a se raporta cu atâta strictețe. Acestea sunt concepute ca ilustrări ale vechii înțelepciuni orientale, menite să ilustreze latura de moralist clasic a autorului. George
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
și ea un carnaval de întâmplări) pare a se situa undeva la interferența celor două modele culturale. Acea balcanizare a orientalismului, observată de Călinescu, se verifică încă o dată prin această intersectare de arhetipuri. În mod aparent, ambii protagoniști ai textului caragialian sunt echilibrați, mulțumiți cu propria lor soartă, care nu le-ar putea oferi nimic în plus: unul este însuși ,,stăpânitorul credincioșilor, care ține pe pământ locul stăpânului lumii’’, lansat în căutarea uni cunoașteri de alt tip, celălalt a avut înțelepciunea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
este decât istoria unui spectacol teatral. Mesajul încifrat al acestei povești a fiului de negustor, dincolo de valențele propriu zis moralizatoare ale textului, ar fi acela că teatrul nu este o joacă oarecare, ci marele joc al regilor. 2.4. Satanismul caragialian Promițătoarele și totuși începuturi timidele de ,,carieră’’ ale satanei, detectabile în schițe cu aspect de snoavă cum sunt Olga și Spiriduș sau O invenție mare, beneficiază de împliniri excepționale în extraordinarele nuvele Calul dracului, Kir Ianulea, La hanul lui Mânjoală
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fantasticul de sorginte magic-folclorică este solicitat doar a releva dimensiunea insondabilului și maleficului ,,satanism’’ care se insinuează în psihologia omului, marcându-i, desea decisiv, comportamentul, și, totodată, destinul. Intră în acțiune aici, probabil, cea mai de seamă componentă a fantasticului caragialian. Este vorba de ceea ce critica a denumit satanismul viziunii epic-fantastice din proza marelui scriitor, ale cărei cele mai pregnante definiții le datorăm, fără îndoială lui Pompiliu Constantinescu. 2.4.1. Calul dracului Dintre ,,basmele’’ prezentate în lista de mai sus
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
rămâne, fără îndoială, el. Privită din această perspectivă, tema fantastică a nuvelei, a diavolului păcălit de bătrâna vrăjitoare, aflată, din această pricină, sub pedeapsa divinității, este magistral restituită speciei nuvelistice. Ne regăsim în plin basm nuvelistic, lucru tipic pentru arta caragialiană de a submina din unghi ironic imaginarul prodigios-feeric. Devenită ,,calul dracului’’, ,,baba s-a scuturat de zdrențele și de urâciunea ei și deodată s-a prefăcut într-o femeie tânără și voinică, înaltă și frumoasă ca o zână, strălucind și
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
este capul tuturor răutăților, așa cum se plâng bărbații prăvăliți în iad, și Honesta, o tânără florentină, cinstită așa cum o arată și numele, dar din cale afară de trufașă și de rea. Nu dorim să încercăm să demonstrăm originalitatea modului de adaptare caragialian. Editorul Antologiei, însoțindu-și textele cu note și studii pertinente, credea că poate afirma, și nu o dată, că la Caragiale ,,femeia începe a fi reabilitată’’ față de ,,imaginea medievală’’ care stăruie în bucata lui Machiavelli. După părerea acestuia ,,lipsa sarcasmului ascuns
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
săprescrie legi fixe de comportament’’. Aportul de recreare, în totalitatea lui, desfășurat de scriitor are drept consecință punerea în circulație a unei noi structuri narative, caracteristică îndeosebi prin autohtonismul ei realist, fantastic. ,,Duhul balcanic’’ este acela care definește prototipul nuvelistic caragialian. Curba spectaculos ascendentă a artei caragialiene, luând în atenție fie și numai trilogia alcătuit din Abu Hasan, Calul dracului și Kir Ianulea, nu poate scăpa atenției nimănui. Dându-i o asemenea interpretare, se poate spune că fenomenul de autohtonizare a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]