KorAP: Find »[drukola/base=carmina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...34 >

837 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

existența lui Ovidiu se mărginea la atât, că va veni o zi când fata aia, Carmina, va înțelege că fusese trasă pe sfoară și-i va trânti în față adevărul. Oh, murmură Sidonia, dacă o fi să vină ziua aia, Carmina cel puțin n-o să pice de la mari înălțimi, ea este mult mai echilibrată decât am fost eu cândva, cred că a avut puterea să treacă dincolo de învelișul ei protector și nu și-a făurit prea mari iluzii. Aproape îi părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dincolo de învelișul ei protector și nu și-a făurit prea mari iluzii. Aproape îi părea rău că-i oferă fetei un fruct înșelător. În ziua în care urma să-și viziteze părinții împreună cu Ovidiu și Sidonia, imediat după ce se machie, Carmina se îndreptă direct către colțul de bibliotecă, unde ținea dicționarul, trase cartea mare pe genunchi și căută la litera "L", foarte preocupată și concentrată, urmări cu degetul, cuvântul "lichea". Îl descoperi și citi de câteva ori: om de nimic, lipsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
întreprinderi... Era deja prea târziu, mama și fiul deja sunau la ușă, veseli, gălăgioși, de pe umbrelele lor șiroia apa. Fiecare în felul lui căuta să-și ascundă stinghereala. Înainte de a porni la drum, au acceptat să bea o cafea la Carmina. Poate se mai domolește amarnica asta de ploaie, a spus Sidonia și, în rochia ei foarte simplă și sobră, îmbrăcată înadins, părea de-a dreptul copilăroasă. Au intrat pe poarta îngustă, scârțâia din balamale, poate se umflase de umezeală. Au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sensibile și le-a atacat cu multă înțelegere, fără să uite nici o clipă să-și mențină poziția demnă, de neatacat, altfel ar fi scăzut în ochii bărbatului și crezând-o la același nivel cu el ar fi dorit să contraatace. Carmina asista nepăsătoare la conversația vioaie, animată, susținută cu mult zel de Sidonia. Impresionat, tatăl își tot dregea glasul dar nu reușea să articuleze prea multe propoziții. Cât despre mamă ea a pomenit de câteva ori pe Dumnezeu, mare e Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
s-au consultat asupra diverselor modalități de tratament mai mult sau mai puțin științifice. Încântat, ieșit din acreala lui caracteristică, tatăl a plecat cu un coșuleț din nuiele și le-a promis că o să le aducă struguri, lăsase anume, pentru Carmina câțiva butuci neculeși. S-a reîntors, într-adevăr, cu coșul plin, boabele mari, frumoase, străvezii păstrau picături de apă. Rezervat, picior peste picior, amuzat de ceva anume, zâmbitor, Ovidiu asista la discuții ciugulind bobițe de struguri. Era foarte pasiv, plasase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
niște ziare, mama pusese pătlăgele ne înroșite, culese din grădină ca să fie ferite de asprimea brumei și să se coacă la căldura ce încă mai radia, înglobată în interiorul lor. În cameră plutea un miros incitant, închis. Înțepenită acolo în pag, Carmina avea senzația că se află într-un sanctuar, obiectele, lumina, toate parcă-i aminteau de cineva mort, o copleșea un sentiment de religiozitate, aproape avea convingerea că trebuie să îngenuncheze și să se roage. Alături de ea, privindu-i camera, Ovidiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
obiectele, lumina, toate parcă-i aminteau de cineva mort, o copleșea un sentiment de religiozitate, aproape avea convingerea că trebuie să îngenuncheze și să se roage. Alături de ea, privindu-i camera, Ovidiu a început să surâdă, cu superioritate, a presupus Carmina și l-a întrebat iritată, înciudată pe platitudinea lui: Ce găsești tu de râs? Nu râd sunt doar înduioșat, i-a spus Ovidiu în șoaptă, și, după cum a plecat fruntea, Carmina a înțeles că spunea adevărul. Parcă te vedeam înaintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Ovidiu a început să surâdă, cu superioritate, a presupus Carmina și l-a întrebat iritată, înciudată pe platitudinea lui: Ce găsești tu de râs? Nu râd sunt doar înduioșat, i-a spus Ovidiu în șoaptă, și, după cum a plecat fruntea, Carmina a înțeles că spunea adevărul. Parcă te vedeam înaintea mea traversând diferite etape de vârstă, între acești pereți, masă scaune, bibliotecă, pat, zile și nopți, timp trecut. Eu nu aș putea spune același lucru despre camera mea care a suferit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
zi, două și la întoarcere să ți se pară că e mai multă lumină, că absența ta a creat un spațiu gol, o iluminare aparte. Dar aici, când e vorba de ani, modificarea, trecerea timpului s-a impregnat în pereți. Carmina a dat din cap înduioșată. Uite că și Ovidiu putea să fie capabil de subtilități. Hai dincolo, i-a propus Carmina răscolită și i-a strâns brațul. Și-a amintit că acolo, în odaie, în șifonier trebuie să fi rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
gol, o iluminare aparte. Dar aici, când e vorba de ani, modificarea, trecerea timpului s-a impregnat în pereți. Carmina a dat din cap înduioșată. Uite că și Ovidiu putea să fie capabil de subtilități. Hai dincolo, i-a propus Carmina răscolită și i-a strâns brațul. Și-a amintit că acolo, în odaie, în șifonier trebuie să fi rămas cămașa ei de noapte, un pulover portocaliu, câteva rochii, bănuia că o vreme țesăturile au păstrat neatinse mirosul trupului ei, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ajunge la scopul propus? Încet, încet ieși din amorțeală, începu să vorbească, era ca de obicei răgușit, își dregea adesea glasul forțându-și corzile vocale și flora nelipsită ce-i împrejmuia laringele, curând a revenit la veche placă arhicunoscută de Carmina. Cu obrajii pali, cu sângele scurs plumb în picioare Carmina asculta înmărmurită. Începea din nou să semene cu marioneta care fusese cândva. Intra din nou în mâinile atât de puțin dibace să mânuiască o păpușă. Își simțea revolta și împotrivirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
să vorbească, era ca de obicei răgușit, își dregea adesea glasul forțându-și corzile vocale și flora nelipsită ce-i împrejmuia laringele, curând a revenit la veche placă arhicunoscută de Carmina. Cu obrajii pali, cu sângele scurs plumb în picioare Carmina asculta înmărmurită. Începea din nou să semene cu marioneta care fusese cândva. Intra din nou în mâinile atât de puțin dibace să mânuiască o păpușă. Își simțea revolta și împotrivirea surdă clocotindu-i în creier, și, ca să se încurajeze, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
rareori spusele ca să-și poată face și el o idee despre ce anume se discută. Desigur că s-ar fi arătat mult mai vioi dacă s-ar fi anunțat că tratativele luaseră sfârșit și puteau imediat pleca. Doamne, Dumnezeule! murmură Carmina și se rușină pentru izbucnirea ei interioară pentru că relua la aceeași intensitate o stare de tensiune, ce trebuia să se fi tocit de mult. Uite și la Ovidiu, continuă ea în gând, pe el nimic nu-l poate atinge, nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
părut că aerul din curte este nemaipomenit de curat. Amândoi părinții îi urmau pe alee târând fiecare în picioare, ca de obicei, câte o pereche de pantofi uzați. Sidonia și-a luat cu foarte mută căldură rămas bun de la ei. Carmina abia a reușit să-și ascundă reținerea. Ovidiu a sărutat mâna muncită a mamei, tatălui i-a strâns palma, aplecând scurt capul, foarte corect, la centimetru. Pe urmă, când s-a urcat la volan, a dat o importanță deosebită manevrelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
la centimetru. Pe urmă, când s-a urcat la volan, a dat o importanță deosebită manevrelor de întoarcere, nu a mai aruncat nici o privire către cei doi soți rămași în poartă, încă răvășiți de surpriză. Când au pornit, Sidonia și Carmina au fluturat către ei mâna. Ei au răspuns foarte stângaci și, până au cotit pe șoseaua principală, au rămas în poartă cu brațele fluturând. Carmina își aminti de un sfârșit de august, culegea cei câțiva maci crescuți pe marginea cărăruii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cei doi soți rămași în poartă, încă răvășiți de surpriză. Când au pornit, Sidonia și Carmina au fluturat către ei mâna. Ei au răspuns foarte stângaci și, până au cotit pe șoseaua principală, au rămas în poartă cu brațele fluturând. Carmina își aminti de un sfârșit de august, culegea cei câțiva maci crescuți pe marginea cărăruii din vie, știa că este un gest inutil, că florile roșii, cu mijlocul punctat de negru, se vor muia pe lujeri închinându-se către pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
avut pentru prima oară sentimentul inutilității, atunci i-au încolțit primele gânduri funeste. Vizita în casa părinților fusese ca un val repezit de mare, parcă spălase tot și-ți era greu să te dezmeticești, să-ți regăsești firul gândurilor. Plecând, Carmina își aminti că nu întrebase nimic de Elena, măcar formal să se fi interesat de sora ei, nici măcar atunci când îl adusese pe Ovidiu în fosta ei cameră, amintirea Elenei nu-și trădase prezența deși, de una singură, dacă se gândea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
doi intruși, gata, gata să izbucnească în râs în momentul când va fi descoperită în ascunzătoarea ei, să sară într-un picior și să bată din palme, să duduie cu tălpile goale pe covorul de iută. Gălăgioasă, veselă, ușoară. Dar Carmina și Ovidiu au tras după ei ușa încet de parcă s-ar fi aflat într-un sanctuar și gestul lor tăcut, pios, i-a reamintit Elenei că de fapt murise, a privit pierită în urma lor cu buzele împietrite, stupefiată de logica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
doi bărbați o măgulea pentru ca era Ștefan la mijloc, dar o irita în aceeași măsură, prea i se părea neatractivă. Niciodată nu receptase cu plăcere datele informaționale, seci, în miezul cărora nu exista pic de dramă. Așa cum își ținea plăcinta, Carmina putea să-i admire inelușul de aur cu o împletitură bombată. Și Ștefan purta pe deget un ghiul mare, pătrat, dar, prins de conversație, părea să fi uitat cu desăvârșire de scumpa povară ce-i înconjura degetul mijlociu. Carmina și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
plăcinta, Carmina putea să-i admire inelușul de aur cu o împletitură bombată. Și Ștefan purta pe deget un ghiul mare, pătrat, dar, prins de conversație, părea să fi uitat cu desăvârșire de scumpa povară ce-i înconjura degetul mijlociu. Carmina și-i imagină atunci, cum, odată ajunși acasă, își dezbracă hainele bune și le așază în șifonierul cu miros de levănțică, își scot inelele și le ascund într-o tașcă din piele, sau nu, Elena avea desigur o cutie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
prelins, poate surâdea încântată înainte de a fixa capacul și scăpați de țoalele bune și de bijuterii, eliberați ca dintr-o armură, începeau să recepteze cu ușurință grohăitul porcului, cotcodăcelile găinilor, scârțâitul porții, vântul care trântea oblonul de lemn uitat deschis... Carmina se întrebă dacă acest mod de viață se potrivea cu visurile acelei Elene de odinioară, ce se maimuțărea în fața oglinzii, în cămașă de noapte și se privea dintr-o parte și alta și se închipuia cu mintea în cine știe ce loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
era satisfăcută și i se părea că realizase chiar foarte multe la vârsta lor. Așa cum se învârteau roțile mașinii ce-i ducea către casă, la fel de grăbit, imposibil de stopat cu forțe puține, s-a petrecut și căsătoria dintre Ovidiu și Carmina. În duminica aceea, după ce se întorseseră din orășelul Carminei, seara, aflați tot împreună, Sidonia s-a trântit în fotoliul cel mare, obosită după o zi de emoții, și-a acoperit fața cu palmele ca să-și ascundă râsul subit ce-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
să te aud spunând asta, de obicei copiii au tendința să-și vadă părinții mai bătrâni decât sunt. Depinde de fii și depinde de părinți, rosti sec Ovidiu. Atunci, pentru prima oară, în timp ce asista la schimbul de amabilități dintre ei, Carmina avut sentimentul că la mijloc era o înșelătorie, pusă cu minuțiozitate la cale de cei doi complici și dintr-odată a observat că-i fuge pământul de sub picioare și și-a ascuțit simțurile ca să poată percepe dintr-o vorbă, dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
aflat sub tensiune, creat de celulele moi, umede, cleioase, captând în interioarele lor informații de toate felurile, cu o rapacitate asemănătoare cu cea a animalelor de pradă, asamblând în fierberea lor, fiecare sursă exterioară. Creierul este o plantă carnivoră, concluzionă Carmina și imediat conștientiză că două perechi de ochi o studiau cu atenție. Pe unde ai călătorit? Se interesă Ovidiu, mereu îi surprindea absențele și cum ea ridică surprinsă din umeri, Sidonia se grăbi să-i ușureze răspunsul: O fi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cum ea ridică surprinsă din umeri, Sidonia se grăbi să-i ușureze răspunsul: O fi și ea obosită după o zi ca asta. E timpul să mergem pe la casele noastre, băiete. Mâine e luni, o să trebuiască să umblați după analize... Carmina a adormit greu, chinuită de acel sâmbure de neîncredere, pe care nu reușea să-l deslușească. Să fi fost doar vorbele soților Alexe, care-l caracterizaseră pe Ovidiu drept lichea sictirită, vorbe imprecise și ele, să fi fost reală temerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]