386 matches
-
moldovenesc contemporan, Chișinău, 1974, 249-255, 287-288, 304-305, 314-317; Ion Ciocanu, Cu fața spre carte, Chișinău, 1989, 201-206; Ion Ciocanu, Dreptul la critică, Chișinău, 1990, 280-294; Eliza Botezatu, „Elegie pentru Ana-Maria”, „Făclia”, 1991, 7 iunie; Ion Mușlea, Vasile Vasilache sau Râsul carnavalesc, TR, 1991, 41; Ion Ciocanu, „Elegie pentru Ana-Maria”, „Limba română” (Chișinău), 1992, 1; Petru Creția, O contribuție importantă a prozei moldovenești la cultura națională, LA, 1992, 26 noiembrie; Bogdan Popescu, Moș Chirpidin și... Vișnu, CC, 1994, 1-3; Ion Ciocanu, Geneza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
conștiință a misiunii regizorului care seamănă cu aceea a poeților, de la Hesiod și până la Holderlin, de la Blaga la americanul Bukovschi. Între cele două mari direcții ale teatrului din ultimul secol, care și-au disputat adevărul artei dramatice, între austeritate și carnavalesc, total neîncrezător în ideologii, în vreme ce se lasă fermecat de mitologie și de simboluri, Alexa Visarion pune în valoare, mai mult decât adevărul și neadevărul textului, muzica acestuia, lăsându-ne să-i ascultam vocile, melosul și stridențele. Ambiguitatea, pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a obiectului acelui act ceremonial, iar altele, precum sacrificiul sau riturile de consacrare, au ca scop integrarea Într-un univers sacralizat); f) de conversiune sau inversiune: după relația cu ordinea (paradele și riturile de instituire confirmă ordinea, riturile de tip carnavalesc provoacă și consacră dezordinea); P. Smith (1979, p. 145) afirmă că riturile pot fi periodice sau ocazionale (după o axă a temporalității) și individuale sau colective (după criteriul actorilor implicați). E.S. Zuesse (1987a, vol. XII, pp. 415-417) identifică două clase
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca figurile malefice să Își impună dominația asupra lumii. În acest interval au loc posturi ceremoniale, diverse forme de abstinență (de la viața sexuală, de la activitățile publice), precum și rituri de inversiune: suspendarea ordinii normale, umilirea celor puternici, Înlocuirea lor cu lideri „carnavalești” proveniți din zone marginale ale societății (precum sclavii, cerșetorii, străinii) și manifestări de penitență colectivă. Numeroase mituri legate de acest ciclu ritual narează moartea sau omorârea zeului (suprem sau al fertilității) și prăbușirea ordinii cosmice, care a urmat acestui gest
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
parte, actorii ritului nu sunt oamenii În puterea vârstei, ci fetițele (nici măcar fetele mari, ca În riturile asemănătoare ale Antichității grecești analizate de M. Detienne, 1997b). Ca În jocurile cu măști, ele par a performa o Înmormântare parodică (de tip carnavalesc), În care rolurile rituale sunt preluate de persoane total neeligibile pentru aceste poziții ceremoniale În situații normale (fetița-preot, fetița-dascăl). Obiectul ritului nu este un om mort, ci o păpușă, ceea ce pare a arunca manifestarea În zona jocurilor de copii. Caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
numitor comun, iar termenii paradă, demonstrație, mascaradă, defilare ca etichete pentru diferite tipuri de rituri, toate axate pe o procesiune publică (K. Ashley, 2001, pp. 6-10; G. Fox, 1997, vol. II, p. 625); cel mai adesea Însă, procesiunile, paradele, defilările carnavalești, demonstrațiile apar ca unități ceremoniale autonome, individualizate prin anumite note specifice. Pe urmele lui R. Grimes (1987, vol. XII, p. 2), care denumește ansamblul riturilor ce implică mișcarea În spațiu a unor grupuri sau mase de oameni „rituri perambulatorii” (pelerinajele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a unor simboluri convenționale, de tip metonimic. Acest tip de parade reafirmă mândria civică, ordinea și respectabilitatea. Paradele alternative sunt influențate de modelul lumii Întoarse pe dos al carnavalului. Acestea sunt adesea caracterizate de parodie, fantezie și, uneori, licențiozitate. Caracterul carnavalesc al paradelor alternative permite participanților să-și ascundă identitatea reală sub identități fictive, prin utilizarea măștilor și a costumelor, fapt care creează o atmosferă de ambiguitate. Mișcarea paradelor alternative este mai puțin rigidă față de aceea a paradelor instituționalizate, astfel Încât participanții
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fel, la funeraliile oamenilor politici sau la sărbătorile naționale fuzionează parada militară și procesiunea de depunere de coroane la monumentele consacrate). Dacă punem În surdină opoziția solemn vs sărbătoresc, procesiunile și paradele nu se mai pot distinge clar de mișcările carnavalești (paradele de măști și de dansatori specifice carnavalului). Dificultatea identificării unor linii de demarcație inatacabile este relevată și de R. Grimes (1987, vol. XII, p. 1): De obicei, procesiunile și paradele sunt diferențiate prin considerarea primelor ca manifestări sacre și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
obiectele sacre sunt scoase din templu și purtate prin comunitate, se creează un interval liminal, În care sunt permise nu numai depășirea unor norme sociale, ci și acte de sancțiune socială. Altfel spus, procesiunea religioasă include elemente ritualice de tip carnavalesc și de tip charivari. În alte cazuri, referentul simbolic al unei parade este, prin natura sa, contestatar. Este cazul paradelor de 1 Mai, care evocă luptele clasei muncitoare și care, ambalate În formele consacrate ale procesiunilor oficale, transmit totuși un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
manifeste, imnuri și cântece, toate repetând câteva idei-cheie și ajutând participanții să se identifice cu mișcarea muncitorească (A. Piette, 1988, p. 109). Alteori, elementul de contestare se manifestă prin duplicarea ceremoniei: parada majoră este dublată de altă paradă, În cod carnavalesc: o asemenea situație apare În festivitățile „Old Home Week” din Mont Forest (Canada), unde parada oficială („Mamoth Parade”) este dublată de „Pijama Parade”, o manifestare lipsită de solemnitate, nocturnă, pe străzi lăturalnice, finalizată printr-o atmosferă de sărbătoare generalizată (C.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să se elibereze de semnificația politică a paradei. În acest context, apar și se dezvoltă, sub impulsul sindicatului Solidaritatea, paradele neoficiale. Chiar dacă mai puțin organizate și mai spontane, aceste parade nu au condus la impunerea unui cadru dominat de elemente carnavalești, populare, ci la o inversare a simbolurilor legitimatoare: parada oficială se finaliza la mormântul Soldatului Necunoscut (propunând o identificare simbolică a națiunii cu eroii luptători și cu armata), În timp ce paradele Solidarității se finalizau la catedrală, sugerând identitatea simbolică dintre popor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
afirmarea și exprimarea simbolică a acestor clivaje, paradele confirmă ordinea și ierarhiile sociale. Carnavalul instituie o mișcare fără o direcție sau un scop bine definite, o mișcare de luare integrală În posesie a spațiului, fie el centru sau periferie. Defilările carnavalești creează centre simbolice ad-hoc, reguli de comportament eliberate de constrângerile uzuale, eroi și modele care inversează frecvent valorile consacrate. În această mișcare, membrii unei societăți se amestecă, indistinct, Într-o estompare generală a granițelor sociale. Trebuie menționat Însă că pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sacrificiale de tipul „țapului ispășitor”, elemente ale sărbătorilor (anularea obligațiilor uzuale, consumul de alimente și băuturi, dansul și râsul etc.), toate Însoțite de jocuri de Îndemânare sau noroc. Formele de manifestare specifice carnavalului modern sunt determinate de calendarul catolic: sărbătorile carnavalești pot apărea numai În intervalul dintre Crăciun și Începerea postului Paștelui. De altfel, majoritatea specialiștilor consideră că numele său provine din latinul carne vale (renunțarea la carne, Începerea postului), formă din latina populară a expresiei caro lavare (a lua, a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
provine din latinul carne vale (renunțarea la carne, Începerea postului), formă din latina populară a expresiei caro lavare (a lua, a Îndepărta carnea). Totuși, unii cercetători așază la originea acestui nume formula carrus navali, referitoare la carele alegorice specifice defilărilor carnavalești din Evul Mediu european. Forma europeană a carnavalului nu epuizează Însă această categorie ceremonială: manifestări de tip carnavalesc, plasate În cele mai diferite momente ale calendarului, au fost atestate la toate civilizațiile cunoscute. Definițiile carnavalului (atunci când nu sunt aproximări metaforice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a lua, a Îndepărta carnea). Totuși, unii cercetători așază la originea acestui nume formula carrus navali, referitoare la carele alegorice specifice defilărilor carnavalești din Evul Mediu european. Forma europeană a carnavalului nu epuizează Însă această categorie ceremonială: manifestări de tip carnavalesc, plasate În cele mai diferite momente ale calendarului, au fost atestate la toate civilizațiile cunoscute. Definițiile carnavalului (atunci când nu sunt aproximări metaforice) apar mai rar ca o sinteză de note definitorii și de concepte explicative și mai frecvent ca Înșiruiri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
au fost atestate la toate civilizațiile cunoscute. Definițiile carnavalului (atunci când nu sunt aproximări metaforice) apar mai rar ca o sinteză de note definitorii și de concepte explicative și mai frecvent ca Înșiruiri ale elementelor aduse În scenă de diferitele manifestări carnavalești. Carnavalul reprezintă a doua viață a poporului, viața lui festivă, organizată pe principiul râsului. (M. Bahtin, 1974, p. 13) Carnavalul a fost conceput pentru a servi ca o paradigmă sau model pentru Întreaga lume modernă sau postmodernă. ș...ț El
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și cei adunați În biserică. Astfel Încât În fiecare an această liturghie degenerează În strigăte și scandal - pe care le evocă toate documentele interne ale Bisericii, predicile, scrierile moraliștilor, uneori până În secolul al XVIII-lea (J. Heers, 1983, p. 180). Comportamentul carnavalesc transpare ca atâtea forme ale universului ritual popular din condamnarea lui de către textele culturii de elită: Aceste texte - primul cunoscut datează de la 1198 - vorbesc despre mii de fantezii, acte exuberante și ireverențioase, extravaganțe, pe care moraliștii le vor repovesti cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
limita zonele de desfășurare ale carnavalului. Ieșirile haotice vor fi Înlocuite de parade ale măștilor și carelor alegorice - care au trasee fixate cu rigurozitate - și de balurile mascate ori concursurile de măști și dansuri, toate controlate de „specialiști” ai esteticii carnavalești. Confruntările violente vor face loc luptelor simbolice cu flori, diferite legume ori fructe, confetti etc. Consumul destrăbălat de mâncare și băutură este stabilizat sub forma ospețelor comune. Participarea generalizată la excesele carnavalești dispare - acum, cea mai mare parte a orășenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și dansuri, toate controlate de „specialiști” ai esteticii carnavalești. Confruntările violente vor face loc luptelor simbolice cu flori, diferite legume ori fructe, confetti etc. Consumul destrăbălat de mâncare și băutură este stabilizat sub forma ospețelor comune. Participarea generalizată la excesele carnavalești dispare - acum, cea mai mare parte a orășenilor se comportă ca „public”, consumator pasiv al unui spectacol, preocupat de identificarea elementelor de divertisment sau excepționalitate estetică. Doar un număr limitat de „eroi” ai carnavalului, care s-au pregătit minuțios, performează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
voi urma, În linii mari, modelul propus de Roberto Da Matta (1991), ale cărui studii, deși ancorate numai În tradițiile braziliene, oferă una dintre cele mai profunde și mai stimulatoare conceptualizări ale acestui sistem ceremonial. Antropologul brazilian susține că universul carnavalesc se construiește În jurul și cu ajutorul unui operator simbolic esențial: inversiunea - unii autori au propus termeni alternativi, precum conceptul de transgresiune, teoretizat de P. Stallybrass și A. White (1993) sau cel de festive misrule utilizat de unii istorici ai carnavalului (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de consum de mâncare și băutură. Un spațiu și un timp aparte Carnavalul se folosește de spațiile urbane disponibile (străzi și bulevarde, piețe și clădiri) pe care le ia În stăpânire și le modelează conform „logicii” sale specifice. Astfel, spațiul carnavalesc este creat prin deturnarea sa de la utilizările și formele cotidiene: traficul este oprit, iar regulile care fac din bulevarde un spațiu impersonal și dominant sunt anulate. Mersul pe jos devine normă generală (În antiteză cu folosirea autobuzelor, metroului sau mașinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
controlat de cei mulți, de cei dominați, care impun noi reguli, bazate pe transgresarea regulilor uzuale. Spre deosebire de atmosfera (și normele) din zilele de lucru (dominate de sobrietate și rigoare), starea dominantă acum este bucuria, râsul, fantezia, cântecul și jocul. Spațiul carnavalesc abrogă sistemele de priorități ale spațiului urban cotidian: aici nu mai există reguli precise privind ordinea intrărilor și a performanțelor, locurile unde se petrec aceste performanțe, publicurile care trebuie sau pot să asiste, comportamentele stabilite pentru fiecare tip de spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
A. Falassi). Spre deosebire de alte asemenea Întreruperi ceremoniale, În carnaval, suspendarea sistemului temporal uzual ocupă mai multe zile și aduce o mare varietate de manifestări. În plus, temporalitatea carnavalului inversează ritmurile obișnuite, profane sau sacre: În antiteză cu majoritatea ceremoniilor, manifestările carnavalești au loc noaptea. În ciuda caracterului ludic și a manifestărilor de contestare a ordinii comune, carnavalul are profunde semnificații religioase - calendarul său este ancorat În calendarul sacralității creștine: Timpul carnavalului este caracterizat de relația dintre Dumnezeu și oameni și, din această
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 34; În același sens, vezi și M. Bahtin, p. 172). Anularea ordinii Chiar dacă oricine are resursele și posibilitatea de a-și schimba comportamentul prosocial Într-unul opus, de tip contestatar, aceste acte izolate și conjuncturale nu constituie un sistem carnavalesc. Esența carnavalului stă În inversarea instituționalizată, definită normativ și coerentă simbolic, a anumitor forme de comportament. Acestea vizează relațiile de putere, relațiile religioase, relațiile dintre vârste și sexe. Perioada carnavalului apare ca un interval fără reguli și ierarhii sau, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o anumită tradiție: acțiunile și cuvintele ei sunt performate social și legitimate ritual, sunt Îndreptate către public, dar par venind de dincolo de acesta, se referă la evenimente și persoane reale, dar cu vocabular și semnificații ancorate În mit: Lumea figurilor carnavalești este deci o lume a periferiei sociale, a trecutului, a frontierelor societății braziliene. În centrul ei se află ceea ce este interzis, ilicit, imposibil de atins, ceea ce este În afara sistemului sau se strecoară În interstițiile sistemului. Este deci evident că există
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]