KorAP: Find »[drukola/base=cartezian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...33 >

808 matches

Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716

în primul într-o componentă pragmatică elementele teoretice fiind doar enunțate în diverse contexte, dar nepublicate pentru publicul larg. Între toate lucrările filosofului francez, Discours de la methode poate fi considerat a fi cea care surprinde cel mai bine pragmatismul specific cartezian. Lucrarea ne dezvăluie modalitatea în care ar trebui să devină filosofia sub impactul metodei. Caracterul lucrării este constructiv, dar printre cele ce "ar trebui să fie" se află și elemente de cenzură care sunt determinate de prezentarea lucrurilor negative din

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
este completat în Meditationes de prima philosophia când se realizează o cenzură totală și ego-ul manifestat ca dubito devine singura certitudine și, implicit, singura modalitate de cunoaștere. Dincolo de cenzura epistemică se află cea metafizică care este sursa a întregii metodologii carteziene. Din punctul de vedere al evoluției gândirii autorului, pasul cel mai important este revelația din iarna lui 1619. Ea a fost cea care i-a dezvoltat autorului ideea întoarcerii spre propriile modalități de cunoaștere. Cenzura are rolul de purificare "E

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
a fost de a crea un început pur pentru o altă metodă. Cenzura metodic este esențială pentru modificările de imagine specifice secolului al XVII-lea, deoarece metoda este cea care stă la dezvoltarea imaginarului științific al modernității. 2. 5. Meditațiile carteziene și cenzura metafizică Schimbarea imaginii asupra lumii are dincolo de componentele de ordin metodic și una de ordin metafizic. Aceasta nu urmărește doar o modificare de imagine ci și integrarea omului în cadrul noului cosmos. Transferul în metafizică se face de la o

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
din perspectiva divină, ci din perspectiva omului, iar noul univers are drept creator omul. Profunzimea meditațiilor nu este dată doar de schimbarea celui ce o creează, ci de faptul că noua lume este construită dintr-o nouă perspectivă. Această acțiune carteziană este, din perspectivă teologică, cea mai cruntă erezie, iar din perspectiva modificării structurilor imaginare, cea mai complexă reformă. Universul se deschide prin om, el este creator și, astfel, universul său subiectiv devine realitate. Ceea ce cunoaștem devine ceea ce există. Gnosis-ul devine

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
prin om nu este unul teoretic sau de imagine, ci un univers real. Dincolo de reforma metodică, pe care a realizat-o Descartes, s-a mai adăugat și una metafizică. Dacă ar trebui să identificăm elementul cel mai important al filosofiei carteziene, ar trebui să facem alegerea între elementele metodico-științifice și metafizică. Suportul pe care îl acordă Meditațiile teoriilor științifice este la fel de important. Dincolo de discursul introductiv valoarea metafizică a adevărului determină certitudinea discursului științific. Știința are putere doar dacă realitatea descrisă de

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
cu una epistemică. Omul devine creatorul lumii prin propriul său Cogito, Meditațiile devin astfel "Geneza" pentru epistemologie. Consecințele operei sale au fost bine conștientizate în epocă fiind considerată deschizătoare de noi drumuri. Totuși nu au fost observate toate consecințele realizărilor carteziene. Meditațiile schimbă modul în care este văzut universul, metafizica lui Descartes fiind o cosmogonie și o gnoseogonie totodată. Lumea născută în urma meditațiilor este o lume a cogito-ului, dar cu toate acestea ea nu este o lume imaginară, ci dimpotrivă, una

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
doar ca idei. Nici un element nu a fost încă introdus realitatea adevărului. În prima meditație adevărul este prezentat ca formă a certitudinii și prin aceasta se separă de conceptul de adevăr din meditația întâi de adevărul meditației a patra. Meditațiile carteziene au în prima meditație un punct de început pentru noua ordine metafizică. Prima meditație reprezintă începutul, în sensul de principiu al întregii reforme filosofice pe care o încearcă Descartes. Meditațiile reprezintă punctul zero al creației filosofului. Tot de la început apar

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
care o încearcă Descartes. Meditațiile reprezintă punctul zero al creației filosofului. Tot de la început apar cele două elemente fundamentale ale întregii cărți: ideea de adevăr și cea de certitudine. Sub auspiciul lor are loc creația întregii lumi a cunoașterii. Lumea carteziană este lumea certitudinii, iar elementele corespunzătoare ei trebuie să aparțină adevărului. Gestul creației trebuie să aibă un creator acesta fiind în prima instanță dubito-ul. Deci "metoda" creației este îndoială și de aceea relația creație-cenzură este ambiguă. Prima formă de manifestare

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
ce sunt, prin urmare? Un lucru ce cugetă. Ce este acesta? Unul ce se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă, vroiește, nu vroiește, totdeodată imaginează și simte"110. Principala calitate a cugetării este îndoiala. Astfel dubito-ul este o formă fundamentală a cogito-ului cartezian și prin aceasta este o formă fundamentală a "creației" realizate prin intermediul meditațiilor. Logos-ul divin din Geneză a fost înlocuit cu Dubito-ul din meditații și creația devine cenzură. Putem vorbi despre o creație inversată ca negare a lumii existente. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
deosebit de puternic și iscusit, și-a dat întreaga osteneală să mă înșele"115. Pentru negarea științelor Dubito-ul a căpătat o altă structură, mai complexă. El a fost personalizat devenind geniul rău. Acest demers era necesar pentru că matematica reprezintă la nivelul cartezian însăși cogito-ul și la nivel absolut acesta este Dumnezeu. Prin aceasta cenzura este completă și a fost introdusă separarea dintre "lumină și întuneric". 2.5.3. Meditația a doua și trecerea de la cenzura egotică a imaginarului la construcția lui Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
s.n) & imobile), spre a urni din loc întregul pământ; la fel sunt de nădăjduit lucruri însemnate, dacă voi găsi ceva mic de tot care să fie sigur și neclintit"118. Astfel dubito-ul ca formă a cogito-ului reprezintă firmamentum-ul filosofiei carteziene. Găsirea certitudinii va avea consecințe nelimitate, el va fiind punctul pe care se sprijină tot universul creat. Creația în continuare se realizează ca și în prima meditație: prin îndoială.Îndoiala nu este doar metodă, ea are statut metafizic. Raționamentul cartezian

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
carteziene. Găsirea certitudinii va avea consecințe nelimitate, el va fiind punctul pe care se sprijină tot universul creat. Creația în continuare se realizează ca și în prima meditație: prin îndoială.Îndoiala nu este doar metodă, ea are statut metafizic. Raționamentul cartezian "dubito ergo cogito, cogito ergo sum" subliniază rolul îndoielii. Îndoiala este modalitate de a ajunge la certitudine, precum în Geneză cuvântul "a zis" reprezintă modalitatea divină de a crea lumea. Logos-ul creștin este înlocuit în cazul de față cu

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
este modalitate de a ajunge la certitudine, precum în Geneză cuvântul "a zis" reprezintă modalitatea divină de a crea lumea. Logos-ul creștin este înlocuit în cazul de față cu dubito-ul. Autoreflexivitatea dubito-ului a fost considerată ca fiind centrul filosofiei carteziene. Dubito ergo cogito este momentul în care dubito-ul își transferă atributele cogito-ului. Prin îndoială Descartes ajunge la certitudine. El găsește tăria pe care își poate sprijini întreaga creație. Primul pas a fost în autoidentificarea dubito-ului ca fiind cert. Cu toate că rolul

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
este momentul în care dubito-ul își transferă atributele cogito-ului. Prin îndoială Descartes ajunge la certitudine. El găsește tăria pe care își poate sprijini întreaga creație. Primul pas a fost în autoidentificarea dubito-ului ca fiind cert. Cu toate că rolul îndoielii în filosofia carteziană este foarte important el a fost în istoria filosofiei exacerbat. Nu doar îndoiala reprezintă firmamentul cartezian, ci ego-ul prin manifestările sale între care este inclus dubito-ul. Propoziția: "Eu sunt, eu exist" (Ego sum, ego existo)119 reprezintă punctul din care

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
găsește tăria pe care își poate sprijini întreaga creație. Primul pas a fost în autoidentificarea dubito-ului ca fiind cert. Cu toate că rolul îndoielii în filosofia carteziană este foarte important el a fost în istoria filosofiei exacerbat. Nu doar îndoiala reprezintă firmamentul cartezian, ci ego-ul prin manifestările sale între care este inclus dubito-ul. Propoziția: "Eu sunt, eu exist" (Ego sum, ego existo)119 reprezintă punctul din care începe reconstrucția carteziană. Aceasta de fiecare dată când "e rostită sau concepută cu gândul, este în

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
important el a fost în istoria filosofiei exacerbat. Nu doar îndoiala reprezintă firmamentul cartezian, ci ego-ul prin manifestările sale între care este inclus dubito-ul. Propoziția: "Eu sunt, eu exist" (Ego sum, ego existo)119 reprezintă punctul din care începe reconstrucția carteziană. Aceasta de fiecare dată când "e rostită sau concepută cu gândul, este în chip necesar adevărată"120. Ea este dincolo de îndoială. "Firmamentul" cartezian este dat de existența mea, de propriul meu ego. Identificarea Ego-ului cu punctul de sprijin al universului

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
dubito-ul. Propoziția: "Eu sunt, eu exist" (Ego sum, ego existo)119 reprezintă punctul din care începe reconstrucția carteziană. Aceasta de fiecare dată când "e rostită sau concepută cu gândul, este în chip necesar adevărată"120. Ea este dincolo de îndoială. "Firmamentul" cartezian este dat de existența mea, de propriul meu ego. Identificarea Ego-ului cu punctul de sprijin al universului transformă omul din creație finală în creație inițială. Omul devine centru a universului punct de sprijin pentru restul creației. Chiar dacă ego-ul este sprijinul

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
este singurul care își dezvoltă teoria din punct de vedere pragmatic. Descartes dorește o cunoaștere "clară și distinctă" a realității astfel încât să poată urmări adevărul în simplitatea sa, efect pozitiv din punct de vedere practic al cunoașterii. Dar dacă pragmatismul cartezian poate fi urmărit doar în mod implicit, deoarece acesta urmărea doar o cunoaștere mai bună, în cazul științelor practice el este explicit. Lucrările lui Galilei urmăresc partea pragmatică a științei și la fel și cele ale lui Newton. Dincolo de aceste

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
diferite în funcție de viziunea asupra materiei. Clasificarea asupra științelor pe care a realizat-o Bacon în De Dignitate et Augmentis scientiorum 3 a reprezentat o formă de orientare a dezvoltării științelor. S-a făcut trecerea de la o știință unică, în viziunea carteziană a unei mathesis universalis, spre diversitatea științei. Acestea s-au dezvoltat în spiritul unei diversități a adevărului, astfel încât au prezentat viziuni diferite asupra realității în funcție de propria paradigmă. Deci o altă caracteristică a perioadei moderne este că se face trecerea de la

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
ca proces la cea a științei ca obiect, rezultată a procesului, dar în contextul în care această diferențiere proces obiect nu este radicală. Ea va fi accentuată abia odată cu modernitatea când se va face diferența clară între cele două. Termenul cartezian de mathesis, în sensul de știință ca obiect, este cel care va integra noul sens. Atunci când privim știința ca rezultat al cunoașterii, obiectivând sensul acesteia, atitudinea față de integritatea în ansamblu a cunoașterii. Știința își pierde statutul de cunoaștere unică și

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
ale epoci. În cadrul celebrei Societăți Regale s-a încercat punerea în practică a metodologiei dezvoltate de filosoful englez. Științele naturii și în special direcția empiristă dezvoltată de școala engleză s-au dezvoltat sub impactul acestei metodologii. 3.4.2. Metoda carteziană și rolul matematicii în cadrul științelor Metoda dezvoltată de Descartes este opusă în anumite privințe de cea baconiană pentru că filosoful englez căuta relațiile directe cu natura fără intermedieri teoretice exterioare, pe când în cazul metodologiei carteziene, chiar dacă a dezvoltat o cenzură a

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
acestei metodologii. 3.4.2. Metoda carteziană și rolul matematicii în cadrul științelor Metoda dezvoltată de Descartes este opusă în anumite privințe de cea baconiană pentru că filosoful englez căuta relațiile directe cu natura fără intermedieri teoretice exterioare, pe când în cazul metodologiei carteziene, chiar dacă a dezvoltat o cenzură a cunoștințelor celorlalți, cunoașterea nu se dezvoltă prin relație cu natura ci prin rațiune. Metodologia carteziană este în esența sa de natură deductivă și se construiește într-o lume a raționalității pure. Putem urmări în

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
de cea baconiană pentru că filosoful englez căuta relațiile directe cu natura fără intermedieri teoretice exterioare, pe când în cazul metodologiei carteziene, chiar dacă a dezvoltat o cenzură a cunoștințelor celorlalți, cunoașterea nu se dezvoltă prin relație cu natura ci prin rațiune. Metodologia carteziană este în esența sa de natură deductivă și se construiește într-o lume a raționalității pure. Putem urmări în cazul lui Descartes două etape metodice. În primul rând o etapă a cenzurii dezvoltată deja, în care se încercă atingerea unei

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
unei perfecțiuni a simplității și o etapă de construcție în care se caută acele adevăruri certe ce pot fi incluse în noua lume. În cazul construcției sunt dezvoltate reguli după care selecția dintre adevăr și fals poate fi realizată. Cenzura carteziană realizată în mai multe etape nu neagă cunoștințele anterioare ci mai degrabă încearcă să dezvolte o imagine în care adevărul și falsul să fie diferențiate în mod clar. Dar într-o analiză a certitudinii cunoștințelor realizată atât în Meditationes de

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
trei: intuiția, deducția și inducția. Intuiția poate fi privită ca cel mai controversat dintre instrumente pentru că ea este o formă de "cunoaștere de-a gata". Aici putem vorbi despre o formă de apriorism în sens kantian, dar argumentele și construcția carteziană nu este mulțumitoare. "Înțeleg prin intuiție nu acea impresie nesigură pe care o dau simțurile, nici judecata înșelătoare pe care o alcătuiește, nu întotdeauna în chip fericit, imaginația, ci aflarea de către inteligența pură și adâncită în sine, a unui concept

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]