21,908 matches
-
Asta mi s-a întîmplat cînd am ajuns în București: am trăit clipe de regăsire, de recunoaștere a unor locuri și lucruri parcă de mult știute... Dintr-o dată am zărit o biserică și mi-am spus: aceasta este biserica din cartierul nostru! Cum este posibil așa ceva? M-a preocupat mult această întîmplare fiindcă probabil și în procesul memoriei sunt posibile transferuri care s-au manifestat în momentul contactului cu orașul, cu locuitorii lui. R.B.: Nu am recurs întîmplător la cuvîntul arheologie
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
predominantă, orășelul Medio-Monte, situat la marginea Marii Câmpii, este, mai degrabă un spațiu nedefinit, oarecum închis și misterios, cumva refractar, uneori purtând chiar semnele alienării. Există o Societate și o Școală Minieră Superioară, un penitenciar, un tribunal, un spital, un cartier numit Pianul de Sus, o anume Piață de Fân și cam atât. Subiectele povestirilor nu sunt nici ele extraordinare, aș putea spune că sunt chiar banale, dar modul de a le istorisi le conferă un anume insolit. În povestirea care
Medio-Monte se întoarce by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12946_a_14271]
-
este o jucărie/ sau cina pe care urma să o iau/ lîngă tufa de corcoduși cu fructe mici și amare/ ca zilele mele de-acum. Pe vremea aceea cîntam la flaut/ din tijă de bostan, departe/ prietenul meu, într-un cartier mizerabil, cînta la muzicuță/ visînd la gloria unui pianist. Toate au trecut - gloria n-a mai/ venit, apele s-au limpezit, hipocloritul a ucis peștii, iar/ tufa de corcoduși au aprins-o colectiviștii - cina la care visez/ încă e departe
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
tradiție, consemnată în jurnale, în memorii, în biografii mai mult sau mai puțin romanțate. Evoc sumar unele episoade fără a intra în detalii. Pomenesc astfel în treacăt, restrângându-mă la Paris, năvala conquistadorilor literari americani după întâiul război mondial. În cartierul Montparnasse, la Coupole, Rotonde, Select își găsiseră sediul Hemingway, Ezra Pound, Scott Fitzgerald, John Dos Passos, antrenați în dispute de idei înfierbântate, în întreceri sportive de amatori, examene de virilitate, în beții fără sfârșit. În răgazul interbelic, la Viena și
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
distribuiau articole prevăzute să fie a doua zi tipărite, se confecționau manuscrise, se semnau petiții de protest. Era izbitoare neglijența vestimentară, uniforma lor de salahori ai muncii cu penița. De Sartre se agăța ochiul trecătorului căci el era centrul reprezentației. Cartierul Saint-Germain-des-Prés era socotit „catedrala” lui, iar tovarășa de viață era numită „La Grande Sartreuse”. Admiratorii adunați în ceată stăteau înghesuiți ca grămezi de sardele. Nu era omis tupeul de seducător al filosofului, ahtiat să fie împresurat de trupuri grațioase, râvnite
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
companii multinaționale. Totul se transformă în jur, iar rezultatele se fac simțite în primul rînd la nivelul limbii vorbite. De o parte, păsăreasca fără relief a celor din „PR”, „management”, „consulting”, „marketing”, de cealaltă, agramatismul viril al maneliștilor, băieților de cartier și șefilor de galerie ai echipelor de fotbal din divizia A. Este o Românie a contrastelor, cu o identitate incertă, în care tradițiile balcanice (bacșiș, peșcheș) se interferează cu civilizația de tip occidental, jeep-urile slalomează printre gropi și aurolaci
O plimbare prin România reală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12973_a_14298]
-
datora nici sărăciei și nici faptului că eram poet, ci fiindcă îmi îndreptam toată energia, cu înverșunare, spre a învăța să scriu. Îndată ce am zărit drumul cel bun mi-am părăsit camera din Zgîrie-nori și m-am mutat în liniștitul cartier Prado, la celălalt capăt al orașului și la celălalt pol al societății, la două străzi de casa Meirei Delmar și la cinci de faimosul hotel unde băieții de bani gata dansau cu amantele lor fecioare după slujba de duminică de la
Gabriel García Márquez A trăi pentru a-ți povesti viața by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/12964_a_14289]
-
nopții istorice și al izolării forțate de care va avea parte în curînd întreaga literatură, întreaga obște românească: “Mîinile difuze ale înserării/ au început să coboare pe acoperișuri,/ au început să mîngîie/ cu degetele lor calme/ frunțile din țiglă/ ale cartierului,/ în curînd ceața va invada străzile/ ca un gaz fumigen,/ ca un baraj, ca o graniță,/ izolîndu-mă și mai mult/ de restul lumii”. După o îndelungă tăcere și după o etapă tranzitorie, poetul ajunge la o plenară expresie de sine
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
Ca și cum din plăcere pentru curmale se pot suge sâmburii. Doar avem, slavă Domnului, pe ogorul criticii și eseisticii noastre muzicale, sumedenie de sâmburi din care anevoie crește câte un fruct. Dar că și în acest peisaj tipizat, standardizat, alcătuit din cartiere de cronicari în uniforme, cu ochelari și pixuri din lemn de esență moale, vocația formelor deschise, a cadențelor solistice ori a pasajelor virtuoze se poate impune, chiar cu obstinație. Vocația lui Valentin Petculescu este să poarte adevărul la vedere. Jocul
Grația ca o săgeată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13070_a_14395]
-
împreună cu logodnicul ei. Fața lui era acoperită de o barbă deasă și de ochelari. Nu vorbea engleză și de aceea i s-a părut cam posomorât.ș...ț Se simțea deja foarte amețit, când au ajuns în sfârșit într-un cartier plin de blocuri înalte. Au urcat cu liftul la ultimul etaj și fata i-a arătat unde avea să stea. Era o garsonieră cu o mică bucătărie înghesuită între cameră și baie. Coridorul era așa de mic, încât nu încăpeau
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
În cazul de față însă, această abilitate se dovedea absolut inutilă. Își dădu seama că de două zile n-a spus nici o propoziție cu sens. În ziua următoare, după ce se asigurase că telefonul nu funcționează, găsise un magazin deschis în cartierul său. Profesorul era flămând pentru prima oară în viață. Magazinul acesta era însă altfel. Erau acolo numai sticle cu lichide deschise la culoare, poate cu votcă și borcane cu muștar. De asemenea se aliniau pe rafturi borcane cu salată de
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
tare că nu va putea asista din cauza familiei Windsor! Soții Fernandez nu vor pierde prilejul de a vorbi de ultimele dumneavoastră extravaganțe, astfel că va fi întocmai ca și cînd v-ați fi dus! Cine a răspuns la telefon la Cartier? Brunetul cel scund cu accent spaniol? Cred că da. Era foarte amabil. A repetat de două ori: „Spuneți doamnei că îi stau complet la dispoziție.“ — „Complet la dispoziție“... Da, cu siguranță e vorba de brunetul cel scund. I-ai telefonat
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
grimasă, aceeași inflexiune a vocii, reluîndu-și neobosită în imaginație intrările și ieșirile pînă la atingerea perfecțiunii. Era epuizant! Abia atunci, jucînd teatru față de ea însăși, se aventură pînă la a se felicita de propriu-i joc. Își făcea intrarea la Cartier în chip de strălucită întrupare a tuturor bîrfelor privitoare la dineul de la Versailles, își făcea apariția acasă la soții Fernandez în chip de semnal al marii finanțe, iar la cizmar pur și simplu ca ducesa de Kent. Lucru straniu, deși
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
ne gândisem. O chema Ghiuta. Americanii i-au extirpat semnele diacritice. Ghiuță era numele “nefericitului” ei soț, după noi, căci pe cât de zvârluga, de neașteptată era ea, pe atât de placid, tontoman voiam să-l vedem noi. Vecini și de cartier, am copilărit Într-un gropan din spatele casei lor, unde părinții ei au amenajat loc de joacă, teren de volei, tenis. Dar “vie” o păstrez mai ales dintr-o Întâmplare când eram studenți. Un amic al unei prietene de-a ei
Lacrămioara. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Constantin T. Ciubotaru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1533]
-
în hârtie aurie, legat cu o panglică roz, lungă și buclată ca o spirală fără sfârșit. Vânzătoarea îi mai oferi, grațios, o poșetă de carton cu baiere dintr-o sfoară groasă, o poșetă neagră pe care scria cu litere albe: CARTIER. ...Dopul șampaniei pocni ușor, paharele subțiri și înalte sunară vesel, în nări simți, umedă și rece, aroma bulelor care urcau din paharul aburit, spărgându-se în aerul încărcat de amintirea ultimelor patru decenii. O îmbrățișă șoptindu-i în ureche "La
Micro-proze by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9361_a_10686]
-
pe-atunci", când un lux ca acesta se plătea atât de scump și nu era de găsit decât la "Consignația"? Ea îi puse mâna pe piept, în vreme ce el era tot mai preocupat de întrebarea: cine putea folosi acest Must de Cartier? Cocheta Lili? Mai curând Oana. Soțul ei, director general... Dar exista acest parfum în urmă cu peste patruzeci de ani? Poate că se numea altfel, poate că era, de fapt, un Guerlain, un Dior, un Chanel. Nimic nu-i nou
Micro-proze by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9361_a_10686]
-
se mai osteneau să le spele. Blocul în care se afla apartamentul ce putea fi numit cu destulă aproximație casa lor era situat în cvartalul de lângă zona rezidențială a aeroportului Vnukovo, dar desigur vecinătatea era una foarte aproximativă, vilele din cartierul rezidențial fiind atât de departe încât ți-ar fi trebuit o grămadă de vreme să ajungi la ele și o viață să le poți vedea de după perdeaua de vegetație care le lăsa doar ghicite. Cât despre cât ți-ar fi
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]
-
căldură Fără memorie, fără timp - Dar nu am destulă putere să-mi închipui Locuri unde să nu ajungă și să nu te ajungă Durerea. Cumnatul gazdei, venit în vizită de la Sibiu îmi spune, printre altele: Îl văd uneori trecînd prin cartier pe Mircea Ivănescu, citind în mers. Are haina roasă în coate, citește pe stradă și ca să nu se izbească de ceva, șterge zidul cu cotul - așa se face că are coatele roase. Citind mereu, pierdut pentru lume... Or, aceste cuvinte
Poezie by Ion Lazu () [Corola-journal/Imaginative/9722_a_11047]
-
adevărul și să se desprindă de iluzia în care trăise. Comparația e șubredă, dar simt că o anume asemănare există între aceste mecanisme, aceste procese atât de complicate, de profunde și de subtile ale automistificării. "înăuntru" Piață la Perpignan în cartierul vechi. Obor și talcioc la un loc. Un Mercedes negru, sport, ultimul tip, oprește pe pasajul zebrat. Coboară un brunet cu barbă stufoasă. Trei indivizi vin să-l salute. După câteva minute, în fața lui și în dublu fir, oprește un
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
7 mai), o parte însemnată din "ai lui Titus Ennius" s-au aflat, azi, în jurul interesatului: Prima, Secundus însoțit de doamna sa, Quarta și Quintus; nu lipsea decât Tertia. O după-amiază fericită, începută pe la orele 15 cu o plimbare în cartierul meu (din 1987 încoace), între rue Didot și rue des Plantes, între Porte de Vanves și Porte d'Orléans. O masă plăcută la café Zeyer, în piața Alésia. Vineri, 21 iunie În comentariul despre Caietul mamei (din Exorcism în șoaptă
Desprinderea de Paris by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/9591_a_10916]
-
aduce un fel de acord al fiului ei și al mamei sale la proiectul nostru. Deci, eu voi împrumuta la bancă 16 000 de euros, rambursabili în patru ani, și-mi voi cumpăra un apartament de două camere, în același cartier. Achiziția i-o voi încredința băiatului, care va locui acolo cu iubita sa. Noi trei (soția, eu și soacra) vom avea destul loc în actuala locuință. Iar prezența octogenarei - nespus de discretă, gentilă, vie și plină de humor - îmi pare
Desprinderea de Paris by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/9591_a_10916]
-
de pe Calea Victoriei din poezia, celebră în anii 80 tîrzii, a Anei Blandiana, a cărei publicare s-a lăsat cu dări afară și retrogradări. Despre acești băieți, "plantați", spre sfîrșitul domniei lui Ceaușescu, din zece în zece metri, de la locuința din cartierul Primăverii la sediul Comitetului Central din Piața Palatului, se spunea că ar fi "decreței" orfani, dresați de Securitate pentru Serviciul de Gardă. Lipsa de milă cu care fuseseră crescuți i-ar fi făcut mai feroci, în fidelitatea lor față de El
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
schimbat proprietarul, trecînd din mînă în mînă. Ultimul, fost secretar de stat în guvernul Antonescu, plecase direct din ea la închisoarea Jilava, așteptînd ca Tribunalul Poporului să îl judece în Procesul Marii Trădări Naționale. în locul lui s-a instalat provizoriu Cartierul general al Armatei Roșii, înlocuit curînd de o o centrală a Sovromurilor, care monitoriza trenurile cu cereale, lemn și petrol trimise în contul datoriilor de război față de Uniunea Sovietică. După un timp, Sovromurile au găsit o locație mai adecvată și
Coincidențe? by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/9383_a_10708]
-
în drumul celor ce se duceau și se întorceau din Târgul Moșilor, aflat la o aruncătură de băț. În jurul Barierei - de la confluența Căii Moșilor cu șoselele Ștefan cel Mare, Mihai Bravu și Colentina - era concentrată mai toată ceasornicăria negustorească a cartierului, începând cu hotelul-restaurant al lui Solacoglu (oamenii îi ziceau Solacu) - pe locul unde astăzi se ridică mamutul "Bucur-Obor" -, continuând cu magazinul de coloniale și delicatese "La Curcan", al lui Stelian Constantinescu, cofetăria "Peristeri", lipită de un mare magazin de mezeluri
Dimineața amurgului by Niculae Gheran () [Corola-journal/Imaginative/9753_a_11078]
-
după cum o dovedea cu prisosință mixtura etnică a negustorilor, prezenți în afaceri aproape la paritate: români, evrei, armeni, greci, bulgari, ruși și sârbi. Nu și țigani, încuibați în jurul apei, fie Lacul Tei, fie râulețul Colentina - dacă am în vedere doar cartierul nostru, unde se aciuise un singur balaoacheș, potcovar, pe strada Episcopul Radu, uliță care cândva s-a numit Birjari. Prezența negustorilor de toate națiile înmulțise numărul trăsurilor, pe vremea când tramvaiul cu cai nu apăruse, iar automobilul era un moft
Dimineața amurgului by Niculae Gheran () [Corola-journal/Imaginative/9753_a_11078]