1,982,238 matches
-
tehnicii de astăzi. Privesc pereții transparenți în care se repercutează fântânile arteziene din preajmă, patrulaterul greu de istorie al Luvrului. Tonul realității lui de afară, oglindită, - coloane, statui, linii - capătă idealitatea, abstracția eternă oferită de orice suprafață reflectantă; în acest caz, tonul, realitatea unui Muzeu la puterea a doua...
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14699_a_16024]
-
puternic după Revoluția din decembrie 89. Erați și înainte implicat în creația și în cenaclurile de literatură (de la cele S.F. și până la "Junimea" lui Ovid. S. Crohmălniceanu) - totuși, uitându-ne în urmă la acea perioadă, ea pare a fi, în cazul Dvs., una de underground. E corectă această percepție? Ce a însemnat Revoluția din 89 pentru Dvs., ca om și ca scriitor? Ce s-a câștigat și ce s-a pierdut, o dată cu ea? CRISTIAN TUDOR POPESCU: Cred că termenul cel mai
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
eram redactorul-șef al Adevărului, când eram "fiara" Popescu de la televizor, când era indicat să te pui bine cu mine. M-a ros mereu îndoiala - cât e apreciere sinceră și cât gestică interesată în ce s-a scris. Într-un caz am și rupt orice relații cu un distins critic literar și foarte bun jurnalist în clipa în care am înțeles că din persoana mea îl interesa cel mai mult partea care-i putea înlesni publicarea de texte în Adevărul. Firește
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
mă apuc din nou de literatură. Asta îmi dădea un soi de insatisfacție surdă, nu tăioasă, dar persistentă. Până când, brusc, am realizat, uitându-mă în urmă, că aceea era literatura, ce scriam în ziar. Astăzi cred că nu numai în cazul meu, în general literatura chilelor de celuloză și a metrilor de raft cotor aurit lângă cotor aurit e un concept depășit de viață. Pentru mine, literatura e și în ziar, și în ce spun sau tac la televizor, și într-
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
Dincolo de cărțile de "ficțiuni speculative" și de Vremea Mânzului Sec, scrisul Dvs. e profund impregnat de realitatea zilei (socială, politică, economică etc.). Nu credeți că există un risc în această "întrețesere" cu momente și personaje trecătoare, perisabile? Ca și în cazul publicisticii politice făcute de Ileana Mălăncioiu: găsiți că, peste câțiva ani, va mai interesa pe cineva figura unui Gavril Dejeu, a unui Radu Vasile, sau a omniprezentului, azi, Adrian Năstase, "utecistul bătrân și complexat" dintr-un recent editorial? - N-are
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
se așeza pe terenul fertil al cooperării dintre gazetărie și jurnalul intim. Evident, termenul jurnal conține, aici, o duplicitate. Ziua e unitatea de măsură atît a jurnalului intim cît și a ziarului. Diferă doar substanța asupra căreia se aplică, în cazul de față modalitatea ziaristică deschizîndu-se cu generozitate meditației, conotației sensibile, particularității expresive a unei interiorizări. "Paginile de față, mărturisește autorul, se înscriu distanțat și ironic în moda curentă: ele compun un "jurnal indirect", după expresia eliadescă, sînt o antologie a
Un spirit liber by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14695_a_16020]
-
ei postdecembriști, punînd în paranteză doctrina, "pe tăcute", prin perfidia unor măsuri administrative: "Marea realizare a regimului politic de după decembrie 1989 o reprezintă înțelegerea acestui lucru simplu: poți acționa în spiritul unei ideologii (al aceleiași!) fără a mai face nici un caz de ea, fără măcar a o mai pomeni, și cu rezultate mult superioare. La ce bun să limitezi - prin decrete și legi - călătoriile în străinătate, cînd poți realiza același lucru fixînd prețul unui bilet de avion București-Paris la 350.000
Un spirit liber by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14695_a_16020]
-
atît români (Rădulescu-Motru, A. Scriban, Philippide, Densusianu, G. Ivănescu, G. Ibrăileanu, E. Coșeriu, Mioara Avram) cît și străini (A. Meillet, R. Lepsius, Alf Lombard). ... Pentru că î-ul provine dintr-un a în doar 31% din cuvinte; în marea majoritate a cazurilor (69%), î-ul provine din cuvinte (fie latinești, fie de altă origine) CARE NU CONȚINEAU SUNETUL/LITERA A în locul respectiv, ci unul/una din sunetele/literele E, I, O sau U, așa că transcrierea sa azi prin â este absurdă. Dacă
De ce scriu cu î din i by George Pruteanu () [Corola-journal/Journalistic/14685_a_16010]
-
lîngă (=lôngă!) monastiri (sl.) mînăstire (mônăstire!) limoni (gr.) lămîie (=lămôie!) gond (magh.) gînd (=gônd!); î din u: aduncum adînc (=adûnc!), perturnicula - potîrniche (=potûrniche!), hirundinella rîndunică (=rûndunică!) gîndac (=gûndac!), mîrșav (=mûrșav!), zvîrli (=zvûrli!), smîrc (=smûrc!) (sl.) tărîm (tc.) (=tărûm!). Pentru că, în cazul cuvintelor în care sunetul î provine dintr-un a, numai aproximativ o jumătate (15% din total) sunt de origine latină, așa încît â-ul din 85% dintre situații nu are cum să constituie mult invocata "probă de latinitate a limbii
De ce scriu cu î din i by George Pruteanu () [Corola-journal/Journalistic/14685_a_16010]
-
e umorul - umorul negru, ironia, autoironia. în mijlocul supraponderalizării generale, doar el nu se rinocerizează. Despre regi, saltimbanci și maimuțe, un jurnal care se citește ca un roman. Cu condiția să nu-i cunoști pe cei care devin "regi" și "saltimbanci". Cazul meu.
Cronica unei înfrîngeri by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14692_a_16017]
-
prestigiu, tot mai rapid recuperat. Le Rider însuși se află la cea de-a treia carte tradusă, după monumentala sinteză intitulată Modernitatea vieneză și crizele identității (1990 și 1994, edițiile franțuzești - 1995 la noi) și Mitteleuropa (1994, respectiv 1997). în cazul Jurnalelor intime vieneze, traduse și prefațate de aceeași Magda Jeanrenaud care transpus în românește și Modernitatea..., diferența dintre ediția originală și cea românească se reduce la 1 an - autorul francez fiind astfel consacrat, dacă mai era nevoie, ca o preferință
Speciile jurnalului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14714_a_16039]
-
pus sub semnul întrebării, fie de critici, fie chiar de către autori, Le Rider complică și mai mult lucrurile prin plasarea istoriei jurnalului în anii dificili și fascinanți ai modernității vieneze (1880-1938). Demersul său se desfășoară, așa cum ne-am obișnuit în cazul său, pe cel puțin două planuri: este unul teoretic - tratând cu problemele de fond ale genului - exact în măsura în care este și unul expozitiv, prin detalierea psihologiei, stilisticii și intenționalității jurnalelor avute în vedere. Treptat, se conturează mai multe categorii și raporturi
Speciile jurnalului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14714_a_16039]
-
acord cu tonul și cu anecdotica volumului), introducând cititorul într-o teorie a reticențelor față de jurnal: Goethe, Kafka, Deleuze, Barthes, Genette - sunt doar câteva nume dintre cele care nu creditează prea mult - ori chiar condamnă - calitatea de diarist. Evident, în cazul unui Sigmund Freud perspectiva lui Le Rider este cea a "terapiei prin scriitură" și a "igienei uitării". Comparațiile se fac între jurnal, autobiografie, autoanaliză și terapia psihanalitică, iar raportul semnificativ este - cu atât mai mult aici - cel dintre memorie și
Speciile jurnalului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14714_a_16039]
-
Freud perspectiva lui Le Rider este cea a "terapiei prin scriitură" și a "igienei uitării". Comparațiile se fac între jurnal, autobiografie, autoanaliză și terapia psihanalitică, iar raportul semnificativ este - cu atât mai mult aici - cel dintre memorie și uitare; în cazul lui Nietzsche vorbim despre un "jurnal de cercetare", la Karl Kraus despre un "antijurnal intim", la Peter Altenberg despre "albume intime". în ceea ce-l privește pe Hermann Bahr, vom distinge între jurnalul intim și cel public; la Arthur Schnitzler ne
Speciile jurnalului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14714_a_16039]
-
intime". în ceea ce-l privește pe Hermann Bahr, vom distinge între jurnalul intim și cel public; la Arthur Schnitzler ne vor reține atenția "ego-documentele" - jurnalul intim și jurnalele fictive din romanele și nuvelele sale. Vom ști cum să trecem, în cazul lui Theodor Herzl, de la jurnalul intim la "jurnalul sionist", ne vom întâlni cu "albumul poetic" al împărătesei Elisabeta, vom afla cum se scrie un jurnal intim feminist (Rosa Mayreder), vom oscila între adevăratele false și falsele adevărate jurnale intime ale
Speciile jurnalului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14714_a_16039]
-
nu făcea nici de șef de piață la Matache. Sub noua Putere, cel care ar fi trebuit să fi fost un om de încredere al fostei Puteri și-a negociat un post călduț de ambasador, spre deosebire de Virgil Măgureanu. Iarăși un caz de notorietate, cel al fostului premier Radu Vasile. Să-l judeci după ghiul, unghia lungă de la degetul mic și după sforicica roșie, roșie de pe mînă împotriva deochiului, după ce l-ai numit premier, stîrnește întrebarea: unde s-a uitat pînă atunci
Opera domnului Constantinescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14706_a_16031]
-
ei n-au mai simțit nevoia unui samizdat. Diferența de perspectivă este importantă, nu doar o răsucire a unghiului de vedere și ea ar putea fi formulată ca o alternativă: sau scriitorii din deceniile de comunism (de după 1964-1965, în orice caz) au intrat într-un joc politic și literar ale cărui reguli le-a fixat oficialitatea din anii de imediat după ascensiunea lui Ceaușescu (și n-au mai putut fi clintiți cînd Ceaușescu însuși a regretat libertățile inițiale sau, mai bine
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14686_a_16011]
-
și cenzura n-au vrut să le strice la început, iar mai apoi n-au mai putut. Cronicarul n-are pretenția să răspundă la întrebarea implicită în această alternativă. Dificultatea de a răspunde nu trebuie subestimată. Ar fi, în tot cazul, o temă majoră de dezbatere. Testul Pomârla Paradă Adrian Năstase, așa își intitulează comentariul din EVENIMENTUL ZILEI Cornel Nistorescu, în 15 octombrie. Un comentariu consacrat Consiliului Național al PSD. Editorialistul e de părere că în ciuda lozincii sub care s-au
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14686_a_16011]
-
topologiei construite în Răsăritul ortodox, dar autoarea pășește adesea în domenii învecinate, ca istoria religiilor și antropologia religioasă, alunecînd chiar către discursul de tip etnologic prin lectura unor date de teren înregistrate în 1993, material al unui interesant studiu de caz prilejuit de reîntemeierea mănăstirii transilvane de la Parva-Rebra. E captivant felul în care, aproape insesizabil, Anca Manolescu trece de la un tip de discurs la altul, cu atît mai mult cu cît analiza temei pare inseparabilă de analiza textelor patristice. Și totuși
Calea nesfîrșită by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14690_a_16015]
-
contemplative, vizionare. Tinde geografia simbolică să devină și una identitară: legenarul legat de Putna și Curtea de Argeș e unul care ridică țara la nivel mitic. Un model care pare să persiste pînă astăzi. îl descoperă autoarea în cele două studii de caz, cel al reîntemeierii Mănăstirii Parva-Rebra, și cel al președintelui și pusticului, de la alegerile din 1996. Trei sînt autorii pe ale căror urme pășește Anca Manolescu în Locul călătorului - Réné Guénon, Henry Corbin și André Scrima, ultimul prezent în studiu cu mărturii
Calea nesfîrșită by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14690_a_16015]
-
puțin din toate la un loc, deopotrivă cu ceasul nefast astrologic - planetele în scrâșnetul lor astral, decizând? Strâmb stând, dar drept judecând, la mijloc s-ar afla simpla aplicație a hipercunoscutei teorii a saltului - când se strânge prea multă cantitate. Caz în care cel vizat a urmat soarta seculară a săltăreților - după ce a adunat între tălpi un gard mai înalt. Numai că problema se pune pe terenul unei științe cu cărări ce se pierd în umbră și cu mai mult de
Menuet cu primul-ministru by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14710_a_16035]
-
amestecat cu dispreț. Fusese ani la rînd directorul Teatrului Național și al Gazetei literare. îi știam cărțile, despre unele scrisesem, formîndu-mi o idee destul de clară. Poetul (la tinerețe și apoi la bătrînețe) mi se părea remarcabil, acoperit, ca și în cazul lui Bogza, de prestigiul prozatorului (acesta, ocupînd vîrsta adultă), mult mai greu de apreciat, din cauza compromisurilor. Două feluri de proză a publicat Zaharia Stancu. Pe de o parte, erau romanele datorate condeiului său de jurnalist, amestec de cronică socială, pamflet
Domnul Zaharia Stancu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14708_a_16033]
-
Mircea Mihăieș Cazul Treptow - istoricul americano-român, eroul unei sordide povești de pornografie și pedofilie - e relevant nu atât pentru ceea ce deja se știe, cât pentru ce nu se știe. în urma insistențelor presei, s-au adunat suficiente probe dacă nu pentru a-l condamna
Treptele lui Treptow by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14709_a_16034]
-
cu Keith Hitchins - acesta, într-adevăr, un remarcabil istoric, ale cărui cărți au și fost traduse în românește. Tânărul își caută, mai întâi, un rost la Cluj, unde predă la universitate inițial lecții de engleză, apoi de istorie. în ambele cazuri, lucrurile se încheie prost. în primul, pentru că talentul său didactic nu se ridica nici măcar la nivelul onorabilului, în al doilea, pentru că membrii catedrei de istorie au sesizat tendința sa de a proslăvi mișcarea legionară și pe Corneliu Codreanu, precum și simpatia
Treptele lui Treptow by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14709_a_16034]
-
de activitate (pot da exemple și aduce probe!). Cum se explică misterul? O oarecare luminiță se întrevede, dacă luăm în considerare că proprietarul clădirii puse la dispoziția d-lui Treptow este Serviciul de Informații Externe. Ne întrebăm: mai există vreun caz în care serviciile secrete românești să fi făcut un gest similar? Mira-m-aș. Am întrebat în dreapta și în stânga, dar nimeni nu mi-a putut lămuri secretul succesului fulminant al dlui Treptow în relația cu serviciul de informații externe al
Treptele lui Treptow by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14709_a_16034]