381 matches
-
fără luptă, apărarea dovedindu-se o investiție inutilă, Franța capitulând în 1940. Acolo unde a fost totuși atacată de germani atacul a fost executat de trupe de parașutiști care folosind gurile de ventilație aruncau în aer cazematele, dar totuși cele mai multe cazemate au fost izolate de aprovizionate și s-au predat fără luptă. Linia Maginot era rezistentă la majoritatea formelor de atac, și oferea condiții de viață ieșite din comun trupelor garnizoană, inclusiv aer condiționat, blocuri alimentare confortabile, chiar și căi ferate
Linia Maginot () [Corola-website/Science/326147_a_327476]
-
Tereza. Cetatea a fost construită după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch, în stil Vauban-Tenaille, iar construcția s-a realizat între anii 1762-1783. A fost proiectată sub forma de stea cu șase colțuri și a fost prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri, care puteau fi la nevoie ușor inundate, având în vedere că a fost plasată pe o insulă, iar un braț al Mureșului o înconjura. Legătura cu exteriorul s-a realizat prin trei poduri
Cetatea Aradului () [Corola-website/Science/322283_a_323612]
-
baroc. În interiorul cetății există Biserica Franciscană, de asemenea monument istoric și de arhitectură. Ultimii patru călugări franciscani au locuit în cetate până în anul 1861. Până în 1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar. În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan și prizonierii din armata franceză, între anii 1790 - 1815. În timpul revoluției din 1848 - 1849, cetatea a jucat un rol crucial. Sub asediul armatei republicane maghiare, garnizoana a
Cetatea Aradului () [Corola-website/Science/322283_a_323612]
-
în zilele noastre, în zilele noastre mai pot fi văzute doar porțile Holm și Teraspol. Apărarea citadelei era asigurată de 3 fortificații construite de-a lungul brațelor râului Muhaveț, apărate șanțuri și metereze din pământ de 10 metri înălțime, cu cazemate din cărămidă. Cele trei fortificații primiseră numele a două orașe Kobrin din Belarus și Terespol din Polonia și a regiunii Volânia. Fortificația Kobrin plasată în nord-est era cea mai mare dintre cele trei. Ea avea formă de potcoavă, avea patru
Fortăreața Brest () [Corola-website/Science/329915_a_331244]
-
paza nemțească și să încarce trei șalupe cu arme. Vasul urma să se ciocnească de o mină și să fie scufundat. Pe țărm, în dreptul canalului Sfântu Gheorghe se aflau două posturi de pază ocupate de nemți: un turn cu o cazemată la nord și un post similar la sud. La 1 ianuarie, la ora 12,30, tânărul comunist trebuia să atace postul din sud. Postul din nord urma să fie atacat de o altă persoană cu care se va lua legătura
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
La final, drumarii au ridicat în "Pasul Stânișoara" o cruce mare din piatră După Lovitura de stat de la 23 august 1944, porțiunea montană a șoselei a fost teatrul unor lupte grele. Din imediata proximitate a "Pasului Stânișoara" - unde fuseseră construite cazemate, armata germană a executat tiruri de artilerie până la aliniamentul văii Moldovei. În timpul luptelor, Crucea Talienilor a fost distrusă de bombardamente. Au mai rămas doar treptele de piatră pe unde se ajunge la soclul pe care s-au montat mai târziu
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
Crucea Talienilor a fost distrusă de bombardamente. Au mai rămas doar treptele de piatră pe unde se ajunge la soclul pe care s-au montat mai târziu o cruce metalică (luată de la o biserică mutată) și o troiță. Mai târziu, cazematele au fost aruncate în aer. În amintirea soldaților din Regimentele 3 Grăniceri, 6 Grăniceri (Batalionul 1) și a Companiei a 11-a conduse de căpitanul Vasile Teodoreanu (Nistor Teodorescu după alte surse) uciși pentru controlul acestui drum, la poalele estice
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
constructorului de armament Heckler & Koch se bazează de asemenea pe MG42 și multe alte modele Heckler & Koch, folosesc sistemul său de operare. Toate armatele mai mari foloseau aruncătoare de flăcări portabile pentru sarcini speciale, de exemplu în cazul luptei împotriva cazematelor. Toate erau foarte grele (aprox. 40 kg) și aveau rază limitată de acțiune (40-50m). Americanii l-au folosit la scară mare în luptele cu japonezii în insulele din Oceanul Pacific împotriva cazematelor, grotelor și galeriilor escavate. Ca armă antitanc portabil americanii
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
pentru sarcini speciale, de exemplu în cazul luptei împotriva cazematelor. Toate erau foarte grele (aprox. 40 kg) și aveau rază limitată de acțiune (40-50m). Americanii l-au folosit la scară mare în luptele cu japonezii în insulele din Oceanul Pacific împotriva cazematelor, grotelor și galeriilor escavate. Ca armă antitanc portabil americanii foloseau bazooka (descoperit în 1942), iar germanii panzerschreck și panzerfaust (de unică folosință, construit din 1943) cu grenadă reactivă antitanc. Mortierele folosite erau împărțite în două mari calibre: de 50mm (de
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
acest motiv, pe o distanță de 35 km dintre malul mării și zona montană mai greu accesibilă, francezii construiseră 13 buncăre de artilerie și 12 forturi de infanterie. De-a lungul frontierei, în fața fortificațiilor principale, fuseseră construite poziții întărite și cazemate. Mai trebuie amintit că, în momentul izbucnirii luptelor, existau poziții întărite ale Micii Linii Maginot care nu fuseseră încă finalizate și, prin comparație cu fortificațiile de pe Linia Maginot, acelea de pe Linia Alpină erau mai mici și nu la fel de puternic fortificate
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
asigura apărarea din direcția nord; în fort au fost amplasate 60 de tunuri moderne de calibru mare pe afeturi fixe. După finalizarea fortăreței de pe dealul Gellért, realizarea celorlalte obiective ale rețelei de forturi a fost abandonată, în favoarea construirii sistemului de cazemate de la Komarom. Datorită amenințării permanente pe care o reprezenta fortăreața, pentru populația din orașele Buda și Pesta, ea a devenit un simbol detestat al ocupației. După Compromisul austro-ungar din 1867, rolul militar al fortăreței dispare, bateriile de artilerie au fost
Citadela din Budapesta () [Corola-website/Science/328487_a_329816]
-
de la baza dealului pană la fortăreață. Spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în anul 1944, când încercuirea orașului de către trupele sovietice a devenit iminentă, aici au fost amplasate baterii de apărare antiaeriană ale armatei germane și maghiare, iar cazematele au fost folosite ca loc de depozitare și spital militar. În timpul luptelor din lunile decembrie 1944-februarie 1945 părți ale fortului au suferit avarii datorita tirurilor de artilerie, urme vizibile și în zilele noastre.
Citadela din Budapesta () [Corola-website/Science/328487_a_329816]
-
donjonului; a fost folosit efectiv din cadrul bătăliei de la Champigny pentru a rupe asediul Parisului. În timpul Primului Război Mondial, castelul s-a transformat într-un depozit de armament și de alimente pentru reaprovizionarea a Parisului. Cuptoare noi de pâine au fost construite lângă cazemate, în timp ce turme de oi și cirezi de vaci păștea aproape de pădurea. Castelul a fost și martorul unei noi execuții în anul 1917: condamnată la moarte pentru înaltă trădare și spionaj de Consiliul de Război, fosta dansatoare exotică Mata Hari a
Castelul Vincennes () [Corola-website/Science/334144_a_335473]
-
era initial descoperit, ceea ce explică prezența găurilor pentru evacuarea a apelor de ploaie. Acoperișul din lemn datează din secolul al XVII-lea. În cele patru colțuri ale incintei se află o gherită. Terasa vastă poate să adăpostește mașini de război. Cazematele pe lângă zidurile au fost construite în secolul al XIX-lea. Fiecare etaj donjonului urmează același model: constat într-o singură cameră cu un stâlp central, care susține bolta pe ogive. În Evul mediu, parterul adăpostea bucătăriile și locuințele servitorilor. Pe
Castelul Vincennes () [Corola-website/Science/334144_a_335473]
-
urmat, vremea a fost rece și umedă, iar condițiile meteo au interzis de obicei zborul avioanelor în zonă. La nivelul solului, condițiile au variat de la pământ mocirlos la pământ înghețat acoperit de zăpadă. Germanii s-au pregătit pentru apărare construind cazemate, plasând câmpuri minate, sârmă ghimpată și capcane ascunse de zăpadă înaltă. În regiune au existat și numeroase buncăre, cele mai multe aparținând sistemului de apărare în adâncime ale Liniei Siegfried. Pădurea deasă le permitea germanilor să desfășoare acțiuni de infiltrare și de
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
a cunoscut un nou impuls de sistematizare după căderea orașului Famagosta în 1571 și mai ales după Asediul Candiei, terminat în 1689, în care forțele otomane au recurs deseori la atacurile subterane. Deja în 1572 Emanuel Filiberto ordonase construcția unei cazemate dotată de o galerie contramină proprie, destinată a apăra bastionul San Lazzaro al citadelei. Cu toate acestea, doar în lunile precedente atacului francez din 1706 a fost realizat un sistem de contramine extins, proiectat de Antonio Bertola. Deja în august
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
est la vest și cam 750 m de la nord la sud. Era cel mai puternic înarmat dintre toate fortificațiile PFL I. Spre deosebire de celelalte forturi ale căror arme principale erau plasate în turele, tunurile de la Eben-Emael erau montate în turele și cazemate. Tunurile de 60 mm, 75 mm și 120 mm erau de producție belgiană, fiind fabricate de Fonderie Royale des Canons de Belgique (F.R.C.) din Liege. Tunurile erau plasate astfel: Galeriile subterane se întindeau pe mai mult de 4 km sub
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
parașutiști germani la bordul a 9 planoare din 7 "Flieger" (viitoarea Divizie I "Fallschirmjäger"]]) au aterizat pe fortăreață, înarmați cu arme ușoare de infaterie și încărcături explozive având ca obiectiv distrugerea sau scoaterea din funcțiune a pieselor de artilerie din cazemate și turele, în special a celor care puteau să lovească ținte din apropierea podurilor de peste Canalul Albert. Multe dintre construcțiile defensive aveau efective reduse, iar apărătorii au fost luați prin surprindere de atacul aeropurtat german. Dacă fortul trebuia să fie ocupat
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul forței germane de asalt a aterizat lângă cele trei poduri de peste canal, distrugând mai multe cazemate și poziții defensive ale forțelor belgiene care păzeau obiectivele. Cele trei poduri au fost cucerite de către germani, care au trecut la organizarea apărării. Trupele aeropurtate au suferit pierderi grele în timpul operațiunii, dar au reușit să păstreze controlul asupra podurilor până la
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
a putut să construiască nicio poziție fortificată în această zonă, din acest motiv fiind desemnată pentru apărare o divizie de infanterie, care să păzească cele trei poduri peste canal, câte o brigadă pentru fiecare pod. Podurile erau apărate de mici cazemate echipate cu mitraliere. Sprijinul de artilerie era asigurat de Fortul Eben Emael, raza de acțiune ale bateriilor căruia acoperea două dintre cele trei poduri. OKW a înțeles planul belgienilor - întârzierea atacului german, retragerea de-a lungul Canalului Albert și efectuarea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Eben Emael, lung de 370 m și lat de 180 m, fusese construit la începutul deceniului al patrulea și fusese finalizat în anul 1935. Fortul avea ziduri de apărare groase de 1,5 m din beton armat, întărite cu patru cazemate retractabile și 64 de puncte de sprijin. Fortul era echipat cu tunuri de 120 mm cu o rază de acțiune de 16 km, (dintre care două puteau să se rotească la 360 de grade), 16 tunuri de 75 mm, 12
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
și mai multe alte tunuri antiaeriene. O latură a fortului era paralelă cu canalul, iar celelate două aveau vedere spre câmp. Ele erau apărate de câmpuri minate, șanțuri adânci și ziduri înalte de 6 m. În fața zidurilor erau amplasate mici cazemate dotate cu mitraliere. Pe acoperișul fortului erau amplasate proiectoare de căutare și tunurile antitanc de 60 mm. Un număr mare de tuneluri se întindeau pe sub fort, legând între ele turelele individuale, cazematele, centrul de comandă și depozitele. Fortul avea propriul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
de 6 m. În fața zidurilor erau amplasate mici cazemate dotate cu mitraliere. Pe acoperișul fortului erau amplasate proiectoare de căutare și tunurile antitanc de 60 mm. Un număr mare de tuneluri se întindeau pe sub fort, legând între ele turelele individuale, cazematele, centrul de comandă și depozitele. Fortul avea propriul spital, spații de cazare ale personalului, bucătării și un generator electric pentru acționarea tunurilor de mare calibru, a sistemului de iluminare și a sistemului de purificare a aerului din cazemate. Planul de
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
turelele individuale, cazematele, centrul de comandă și depozitele. Fortul avea propriul spital, spații de cazare ale personalului, bucătării și un generator electric pentru acționarea tunurilor de mare calibru, a sistemului de iluminare și a sistemului de purificare a aerului din cazemate. Planul de luptă al belgienilor nu prevedea ca garnizoana fortului și infanteria de sprijin din afara zidurilor să ducă o luptă defensivă de durată în teren. În cazul unui atac, se considera că detașamentul de pe malul estic al canalului ar avea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
să pună probleme foarte mari micilor unități de parașutiști, care erau înarmați doar cu armament ușor de infanterie. Planul german prevedea în consecință distrugerea în mai puțin de o oră a cât mai multor poziții ale artileriei antiaeriene, cupolelor și cazematelor. În plus, parașutiștilor li s-a cerut ca, indiferent de pierderi, să distrugă tunurile cu rază lungă de acțiune, care asigurau acoperirea de artilerie a podurilor. Distrugerea acestor tunuri trebuia executată în zece minute. În acest scurt interval, parașutiștii trebuiau
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]