707 matches
-
telefon la informații I.T.B., să întreb unde au pitit obiectele pierdute. Rătăceam orbecăind pe Bulevard, cu senzația că deja sunt un altul. Că timpul meu rămăsese în loc, undeva, într-un departe tot mai îndepărtat în urma mea, și eu, în dimineața cețoasă, mă pierdeam într-un timp virtual, imaginar. Nu știam cine mă imagina, dar simțeam cum acolo, în miez de noapte, acela care eram, care fusesem, rămăsese țintuit locului și doar mă privea. Poate mă închipuia. Am intrat, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
frate? Ce să învăț, când și voi nu mai știți cum să-l lingeți pe Ceaușescu ăsta al vostru că v-a dat patriotismul și securiștii.“ Amețisem. De unde pornisem și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i nimic“, a mormăit Matvei. „Chiar de-a închis, tot mă primește. Acu’ la șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știu, să te-amuzi pe seama tricolorului. Înțelept și patriotic este să papi bani cu nemiluita și să privești, cu încântare, cum poporenii se cotonogesc pentru tradiționala sarma și nelipsita bericică de la finalul sărbătorii. 25tc "25" În jos, pe Bulevard. Dimineață cețoasă. Ultima zi a anului. Un vechi obicei, încă din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu lumânări, că puteam trece prin fața Miliției Capitalei spunându-ne cuvintele de adeverire ale Învierii. Acasă la Vichi a început dezastrul. Ne aștepta unchiul ei, Trombă. Stătea pe treptele de lângă lift, de la etajul ei. Părea beat. Ne privea cu ochi cețoși. Am tras de el până l-am vârât în odaie. Gemea întruna: „Unde ați fost? De ce m-ați lăsat singur? De ce m-ați părăsit și voi?“. Am dat să întindem masa de Paște, dar el ne zorea să ne strângem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
O, de-atâta de departe, din a timpului pierzare, Din adâncul dus în urmă, din adâncul infinit, Mai privesc printre troiene jocul vântului cernit, Dezgolind din vremea dusă, câte-un colț cețos de zare... Aud glasuri vehemente, care dreptul lor și-l strigă Ca și cum ar fi stăpânii, sau urmașii unor nume, Uitând că sunt trecători și că pe această lume, Din imensul lanț al vieții, reprezintă o verigă... Mă întreb pe-aceasta
DE UNDE VIN?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83777_a_85102]
-
până la maltratare, dacă veneau în contact cu un Frate de Cruce, un legionar, sau dacă citeau un conținut legionar, dar am întâlnit și cazuri când cei „otrăviți” de o propagandă „tulburătoare de suflete”, citind o carte legionară, și-au convertit cețoasa rătăcire și descoperind în legionari adevărul mutilat nu se mai desprindeau de „otrava legionară”, acum îngerească sorbitură, amintindu-și de acele zile negre învăluite în lacrimi și lipsuri, când nu găseau pentru pruncii lor o ceașcă cu lapte, o linguriță
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Lagoon, o cauză dreaptă apărată de cine nu trebuia. Claire De Haven trebuie să fi apărut în ziare la ora debutului ei în societate. Nănuială confirmată - vara lui 1929, Claire la nouăsprezece ani la balul Las Madrinas, o poză alb-negru cețoasă, care abia sugera că ar putea fi ea. Cum Klempflerr fusese eclipsat de Göring, Ribbentrop, Dönitz și Keitel, femeia apăru și mai clar conturată. Sună la Circulație, de unde primi dosarul ei de conducătoare auto, apoi se deplasă în Beverly Hills
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Prin el am întrezărit, ca printr-un vitraliu de muzică, prezența lui Dumnezeu. GUSTUL LIBERTĂȚII Șevaletul și bagheta Pe când locuiam în atelierul Ioanei, am observat că gesturile zilnice îmi deveneau din ce în ce mai lente. Chiar atunci când mă grăbeam, mișcările mi se făceau cețoase, pașii îmi erau nesiguri. M-am așezat pe pat, m-am uitat atentă în jur, încercând să-mi explic ce se întâmpla. Din toate părțile camerei, tablourile Ioanei îmi sorbeau pri virile în adâncul lor vrăjit. Îmi trebuia un timp
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
o închipuire de om, înalt ca un fir, galben la păr și la față, cu brațe lungi și subțiri ca firul și mâini galbene ca de mort, cu un gât așa de subțire și lung că nu puteam crede ochilor cețoși, cu proeminența mărului lui Adam exagerată și mobilă și cu o privire așa de ștearsă din ochii decolorați că părea orb. Un chip străin și ciudat, un fel de ebauche, sau, dimpotrivă, ultima stampă a unei încercări omenești. O caricatură
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
copilărie nefericită un robot furat... Peste numai trei zile, jucăria costisitoare a fost restituită magazinului păgubit, iar tatăl - azilului de securitate maximă din care fugise. Acesta a fost, de fapt, momentul care l-a schimbat pe micuțul Daniel; privirea sa cețoasă, melancolică, brusc devenită fixă și cercetătoare, s-a așezat nesățioasă pe lucrurile din jur! Copia robotului răpit a fost reconstituită rapid din electrocasnicele disponibile. Era însă mult mai înalt și mai periculos: după ce i-a pus bateriile, curtea și mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
instantaneu în compoziții de chipuri strălucitoare, bogat învestmântate. Conform modelului de istorie al domnului Fox chiar și evenimentele recente precum războiul care le-a răpit elevilor lui unchi și frați mai mari, se estompează în această dualitate artificială: perioade lungi, cețoase, de activități vag sportive, masculine - luptă și rezistență întunecată - aruncând pepite de transsubstanțiere. Carne oțelită în măreția uleiului și a vopselei. Macii de pe câmpurile Flanders. Ca și serbarea premianților, istoria trebuie să fie un imbold spre acțiuni viitoare, pentru succes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
iubirii eterne. Prin el am întrezărit, ca printr-un vitraliu de muzică, prezența lui Dumnezeu. Șevaletul și bagheta Pe când locuiam în atelierul Ioanei, am observat că gesturile zilnice îmi deveneau din ce în ce mai lente. Chiar atunci când mă grăbeam, mișcările mi se făceau cețoase, pașii îmi erau nesiguri. M-am așezat pe pat, m-am uitat atentă în jur, încercând să-mi explic ce se întâmpla. Din toate părțile camerei, tablourile Ioanei îmi sorbeau pri virile în adâncul lor vrăjit. Îmi trebuia un timp
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
lalelele mai păstrează mult timp, după ce ploaia încetează, perle aurite pe florile arcuite ca niște cupe în care se îneacă cerul întreg și nopțile încețoșate de vise. Răsărit Spre răsărit, soarele, retezat pe jumătate, dă să se ridice în albăstrimea cețoasă a cerului, care bătea, pe alocuri, în plumburiu, chiciura scânteia curat din înălțimea salcâmilor și, la câte-o adiere mai puternică de vânt se cernea în pânze subțiri peste el. Crâmpeie Lacrimile de plumb ale cerului, trezesc în suflet mișcări
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cred că s-a deschis, și pentru noi, Poarta Iubirii. Iubind cum n am știut că se poate iubi! Ce simțim este magic, astral și abisal. Și cumplit de frumos și dureros. Geme în mine numele tău de un dor cețos, dar și luminos de ceva mai mult decât iubire... Este acel ceva ce trece de fire. Există așa ceva? Nu știu cum se numește, dar simt că există ceva... mai mult decât o poveste. Este ceva fără de nume, dar care face să vibreze
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Vinul aluneca de-acum fără opreliști, aproape că nu le părea rău că nu plecaseră și ei pe la casele lor. Înăuntru nimeni nu era destul de răbdător ca să asculte ce spunea cel de alături. Vorbeau de unii singuri sau aruncau priviri cețoase pe pereți. Alde Căloi obosiseră și ei. Directorul bătu cu o lingură În masă ca să se facă ascultat și admirat. „Tot cinste din partea mea, că eu nu mă uit la bani când e să chefuiesc. Țigane, bagă tare, nu lâncezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
toate deschise. Din acest motiv poate, flăcările lămpilor pâlpâiau încontinuu, învăluite în aureolele ceții nocturne. Dacă în lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur în halourile cețoase sau în nuanțele luminii ce licărea din fitilele lămpilor. Cineva bătu la poarta din față a templului. După un timp, un slujitor anunță că sosise o depeșă din provinciile apusene. Profitând de ocazie, Nobutada se ridică, iar Soshitsu ceru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrebă santinela, privind printre lemnele palisadei. Afară, în întuneric, stătea o siluetă solitară. — Cheamă-l pe Comandantul Osaki, îi ceru necunoscutul. — Mai întâi spune-mi cine ești și de unde vii. Un moment, omul de-afară nu răspunse. Cădea o ploaie cețoasă, iar cerul avea culoarea cernelii de India. — Pe-asta nu ți-o pot spune. Trebuie să vorbesc cu Osaki Uemon, aici, la palisadă. Spune-i doar atât. — Prieten sau dușman? — Prieten, bineînțeles! Crezi că un inamic ar fi putut ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară din Luna a Treia, orășenii se întorceau să privească și se întrebau ce se întâmpla, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că asistau la o plecare pe front. La doar trei leghe depărtare de Ogaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dar el , cel adevărat, încă era aici așteptând ca și ea un tren... Nu unul oarecare, ci un tren al grijilor pe care voia sa le transporte cât mai departe... Trăsăturile lui se conturau obsesiv, apoi se estompau în umbra cețoasă... Aaaa... Da... Acum își amintea de el... Era povestea prințului cu părul bălai care nu îndrăznea să își înfrunte zmeul temnicer... și amândoi erau condamnați la suferință... Dar ce, suferința nu era pentru oameni? Și se priveau ostentativ drept în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mă așez nicăieri. Mă simțeam ca un animal închis într-o cușcă. Tânjeam după lumea de afară, unde puteam să pun la cale tot felul de situații scăpând de propria-mi imagine. îmi puteam salva sentimentele din profunzimile întunecate și cețoase ale depresiei și le puteam face să zboare către cerul albastru și senin al fericirii. Dar la Cloisters nu era nimic care să semene cu un scaun de evacuare în caz de urgență. M-am consolat cu gândul că aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
frumos arcuită a onorabilei doamne, neobișnuită să se scoale devreme, dar năvălind, iată, atât de matinal, în brațele consolatoare ale mamei vinovatului. Impenetrabilul fiu își urmărea mama cu o privire atentă și străină. Lui Mircea Claudiu să-i vorbești despre cețoasele împrejurări din ultimele două săptămâni? Sau glacialei sale Astrid, cu care semăna deja prea mult? Dida se roti din nou, lent, cu privirea spre fereastră, întorcând spatele martorului. Acceptase impostura maternității doar fiindcă iubitul voia copii. Într-adevăr, soțul acordase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
brusc masa de nimicuri vibratile. Pașii pornesc greu și anapoda. Urcă într-un autobuz, într-un tramvai, în alt tramvai, alt autobuz. Ajunge în fața unui bloc cariat, cenușiu. În fața unei scări întunecoase, în fața unei uși negre. Și iar înapoi, traseu cețos, lunecos. Din când în când, se trezește, își privește ceasul, confirmarea. Regăsește vinerea, ora ce există și aleargă și se spulberă pe cadranul indiferent. De ce nu suprapopulăm noi, instantaneu, închisorile, de ce ne ferim noi, supraferim, bombăne liceanul Vancea, până își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spulberată, îl înfuria. Sâmbăta pe care n-o mai putea întoarce, timpul ireversibil, cu venerica lui fantomă cu tot. Dar va relua, va relua totul, va relua, va recuceri acea zi. Rememora, reinventa, renaște, va reposeda sâmbăta pierdută. O dimineață cețoasă, gingașă. Un oraș puerilizat, alintare și lentoare. Da, își reamintea memorabila sâmbătă. Abia de se descurcase prin autobuze și tramvaie cu uriașul buchet de flori roșii într-o mână și cu geanta pe umărul celălalt. Abia se descurcase, cu ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să facă paturile. După aceea, se ocupă de tot felul de treburi prin casă: înșurubează becuri, bate covoare, repară ferestre. Nu am ce face, va trebui să pândesc o ocazie ceva mai târziu, pe parcursul zilei. Aerul dimineții e rece și cețos. Îmbrăcați cu pulovere, ieșim pe terasă și cercetăm pajiștea umedă, înecată de rouă. În cele din urmă, norii se vor împrăștia și vom avea parte de o nouă după-amiază strălucitoare, dar deocamdată tufele și copacii abia dacă se văd. Lucy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
aibă amintiri din „perioada turcească“, spunea odată că, „dacă s-ar întoarce“, ar mânca acolo la dulce, cataifuri, baclavale, sarailii, ar mânca pân-ar da la boboci.) Spre ajutorarea însănătoșirii mele, pe lângă lecturi începuseră, încă din octombrie, să vină diminețile cețoase care nu mai treceau în zi, în care felinarele rămâneau aprinse, ca într-o iarnă timpurie. După apa abia dezmorțită de la duș, îmi mai permit jumătate de oră de zăbavă cu Moarte la Veneția, la o recitire care nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]