KorAP: Find »[drukola/base=ceafă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...145 >

3,622 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

cămăruței albe de spital aspectul unei florării. În rezervă domnea o atmosferă de Crăciun. Sprijinită de perne, Georgie arăta exact ca o fetiță emoționată. Era cam prea îmbujorată iar fața ei era încă puțin buhăită. Părul, ciopârțit cu barbarie la ceafă, fusese îndreptat de una dintre asistente dar rămăsese tot dezordonat și în părți îi ieșeau șuvițe rebele care-i dădeau un aer foarte copilăresc. Mângâia cu mâini nervoase cățelușul de pluș adus de Antonia și ne privea pe rând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

trecut de doi tineri plini de coșuri, care nu prea păreau majori, stând cu paharele pe jumătate goale În față. S-au oprit din vorbit până când am găsit o masă Într-un colț. Aveam impresia că le simt privirile În ceafă, dar mi-am dat seama că eram probabil hipersensibil ca urmare a ce se Întâmplase mai devreme după-amiaza aceasta. În spatele tejghelei, Helmut lustruia pahare cu gesturi economice. Ținând unul În lumină, Îl cercetă de parcă ar fi fost din cristal de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Fără nici o tragere de inimă, l-am Împins mai Încolo pe Anton. Scoase un geamăt cu iz de alcool, făcând niște gesturi complicate cu mâna. — Ai nevoie de ajutor? Până la urmă reuși să se descheie la gât. Dar, scărpinându-și ceafa, spuse ceva ce arăta că m-a Înțeles greșit: — Nu, la naiba. Cel mai bine e să lucrezi singur. Deși, dacă era cineva În care avea Încredere - nu așa... Și Anton Își frecă degetele arătătoare. Mai degrabă așa... Acum le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
a anului 1928, n-a trebuit să-mi Încălzesc apa de baie pe sobă. Ghemuit În cada de zinc, mi-am cercetat corpul, vânătaie după vânătaie. Nici un os rupt; coatele și genunchii, juliți. O gâlmă măricică de sânge coagulat pe ceafă; una mai mică pe coapsa stângă. Buze umflate. Ochi Înnegriți. După ce m-am șters, am dat peste o sticlă de șliboviță și o cutie de tinichea cu plasturi uzați. Plasturii mi i-am lipit pe corp, acolo unde am considerat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

gata să-și facă intrarea în apă. Până-n ziua de azi intru-n apa mării așa cum m-a învățat el: întâi îmi înmoi încheieturile mâinilor, pe urmă îmi stropesc subțiorile, apoi iau apa în pumni și-mi umezesc tâmplele și ceafa... ei, dar încet, încetișor de fiecare dată. Astfel ajungi să te răcorești evitând, totodată, un șoc fatal la contactul cu apa rece. Răcorit, fără a fi suferit vreun șoc, se întoarce cu fața la mine, își flutură mâinile într-un gest comic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
aceste zile. Și amintiri ca asta mai am destule, doctore. Berechet. Doar îți vorbesc despre mama și tatăl meu. Da’... da’... da’... stai puțin, să m-adun - îmi vine-n minte și imaginea lui ieșind din baie, masându-și sălbatic ceafa și înghițindu-și cu o mutră acră un râgâit. — Bine, hai, zi, ce-aveai să-mi spui așa de urgent de n-ai mai putut s-aștepți până ies? — Nimic, răspunde mama. S-a rezolvat. Mă privește dezamăgit la culme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
cu costum de călărie roz și cu cizme de vânătoare valorând câteva sute de dolari, n-avea grijă că mi-ar lua-o la cioc urgent, sunt convins! Mă-nșel. Timp de trei luni i-am tot apăsat în jos ceafa (apăsare întâmpinată de o împotrivire surprinzătoare, de o încăpățânare impresionantă, ba chiar mișcătoare din partea unei făpturi atât de blajine și pașnice), trei luni am tot asaltat-o cu argumente și am tot tras-o de urechi noapte de noapte. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

sună absurd, așa cum suna în biroul lui Duncan. Sună plină și grea. Este sunetul blestemului. Este blestemul abătut asupra vecinului meu de deasupra. Îi pun capăt vieții; am rostit întregul poem. Așa cum sunt, ud leoarcă, mi se ridică părul pe ceafă. Mi s-a tăiat răsuflarea. Și... nimic. De deasupra se aude bubuitul muzicii. Din toate direcțiile se aud discuții la radio și la televizor, împușcături slabe, râsete, bombe, sirene. Latră un câine. Cică așa ar fi ora de maximă audiență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Ultimele vreo zece le scriu pe o bucată de hârtie. Printre nume apar întâlnirile și notele lui Helen, cu scrisul ei caligrafic, perfect, asemenea unui giuvaer. Uitându-se la mine de pe banchetă, Stridie se lasă pe spate cu mâinile la ceafă. Stă cu picioarele goale încrucișate și cocoțate pe spătarul scaunului, chiar lângă fața mea. Are un inel de argint pe unul din degetele mari. Bătături în tălpi, bătături cenușii, crăpate, murdare; și Stridie zice: — Lu’ mami n-o să-i placă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Dumnezeu în realitate. Pătratul bătucit de pe covor e urma lăsată de țarcul unui copil. Îl întreb dacă soția mea poate să se ducă la toaletă. Și face un semn din cap într-o parte, uitându-se la Helen. Își scarpină ceafa, zicând: — Da, sigur, e la capătul holului, și arată cu sticla de bere. Helen se uită la berea care a picat pe covor și zice: — Mulțumesc. Își ia agenda de sub braț și mi-o dă mie, zicând: — Uite o Biblie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
albă ca laptele într-un restaurant liniștit de lângă plajă, în luna de miere. Soarele a pătruns prin draperiile albastre, albăstrindu-i pielea. Albăstrindu-i buzele. Genele îi stăteau coborâte pe obraji. Gura îi zâmbea ușor. Încă adormit, i-am luat ceafa în palmă, i-am aplecat capul pe spate și am sărutat-o. Își ținea gâtul și umerii așa de lejer și relaxat... În timp ce-i sărutam buzele calde și relaxate, i-am ridicat cămașa de noapte în jurul taliei. Picioarele i s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lui Helen sună. În oglinda retrovizoare, Mona se scobește în nas și rulează mucul pe cracul blugilor până obține o biluță tare și neagră. Își ridică privirea din poală, mișcându-și ochii încet în sus, și și-i țintuiește în ceafa lui Helen. Telefonul lui Helen sună. Și Mona azvârle biluța în părul lui Helen, la ceafă. Și telefonul lui Helen sună. Cu ochii în ceaslov, Helen împinge telefonul pe scaun până ce-mi atinge coapsa, zicând: — Spune că sunt ocupată. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
blugilor până obține o biluță tare și neagră. Își ridică privirea din poală, mișcându-și ochii încet în sus, și și-i țintuiește în ceafa lui Helen. Telefonul lui Helen sună. Și Mona azvârle biluța în părul lui Helen, la ceafă. Și telefonul lui Helen sună. Cu ochii în ceaslov, Helen împinge telefonul pe scaun până ce-mi atinge coapsa, zicând: — Spune că sunt ocupată. O fi Departamentul de Stat, cu date despre o nouă misiune. O fi vreun guvern străin, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

și trezește-i. Zilele astea era vorba să închidem. Cu ce vă servim? întrebă spre cel din fața lui. Să dau un telefon arată profesorul spre receptorul luat deja de șofer să ceară autogara. Țuică este? întreabă Mircea Emil, împingîndu-și spre ceafă, cu vîrful arătătorului, pălăriuța. Ai impresia că sîntem bodegă? Eu n-am decît impresii de călătorie și ceva bani. Și eu, mai ieftin, am un lichior îi arată chelnerul o sticlă, intimidat de scăpărarea unui surîs bătăios pe buzele clientului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cap, un pumn de paie... Ce oroare! se înfioară bătrîna, întorcîndu-se cu spatele. Mircea Emil rîde înfundat, un fel de "vedem noi", așază trei scaune la rînd, se întinde pe spate, trage pălăria pe ochi și-și bagă palmele sub ceafă, una peste alta. Mai încolo, spre sobă, familia cu copii a ocupat o masă, ținînd cu greu în brațe copiii adormiți, căutînd în același timp prin sacoșe să scoată de mîncare. Studenta și Lazăr s-au așezat la o masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Pot acum, la ceasul maturității, să încerc un gest de reabilitare, să... Doamne! Bătrîna vrea să mă abată din drum, asemeni zgripțuroaicei din poveste..." O durere ascuțită îi încinge capul, se amplifică la tîmple, mutîndu-se lent, ca o scurgere, spre ceafă, adunîndu-se toată în partea dreaptă a creierului. Profesorul murmură ceva neînțeles un fel de scuză, căreia bătrîna nu-i răspunde și se ridică. Durerea din ceafă se împrăștie dintr-o dată în tot capul, ochii prind ceață iar gîndurile lui, obsesive

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ascuțită îi încinge capul, se amplifică la tîmple, mutîndu-se lent, ca o scurgere, spre ceafă, adunîndu-se toată în partea dreaptă a creierului. Profesorul murmură ceva neînțeles un fel de scuză, căreia bătrîna nu-i răspunde și se ridică. Durerea din ceafă se împrăștie dintr-o dată în tot capul, ochii prind ceață iar gîndurile lui, obsesive, se adună ca niște săgeți în același loc: mîna fetei ieșită de după paravane, din care se smulge cu putere, eliberîndu-se. Apoi rîsul batjocoritor al femeii de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
prelungi. Nina, întinsă, învelită pînă la brîu cu o pătură mai veche, roasă și aspră, își îndeasă cu putere tîmpla sub coasta actorului, simțindu-se mai în siguranță cînd mîna acestuia, cu degetele desfăcute, i se oprește în părul de la ceafă, ca un paravan între capul ei și zidul rece. În brațele tatălui, unul din băieți doarme, învelit bine în sumanul țăranului, în vreme ce fratele lui, acoperit cu blana actorului, doarme pe picioarele studentei. Lemnele, încinse, au încetat să mai trosnească, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
plecîndu-și cu plăcere obrazul în ea, răscolit de parfumul ușor perceptibil. "Maria Săteanu!" gîndește el, înfiorat profund, cum numai în adolescență i s-a mai întîmplat, cînd descoperea dimensiunea sentimentelor. O clipă are intenția de a-i atinge părul la ceafă cu palmele desfăcute, dar se teme că, așa cufundată în fotoliu cum stă, savurîndu-și țigara, femeia ar putea să reacționeze prea violent și, în furia ei, să plece. "Trebuie să-i mai dau să bea. Imposibil să rămînă tot timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o ascultă, a tăcut și ea, mulțumindu-se să ofteze cînd și cînd. Cățelușa a mîrîit scurt, iar stăpîna a înțeles că vrea afară; s-a ridicat și a pornit spre grupul sanitar. Nina s-a culcat din nou, cu ceafa rezemată de brațul actorului, învelită pe picioare cu pătura aspră, înfrumusețîndu-și fața adormită cu un surîs de plăcere. Vîntul, doar el, ca un nebun, mai lovește ferestrele. Țăranul pleacă să aducă un nou braț de lemne, dar cînd ajunge în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ce-i? Cine-i! sare Aura în sus, speriată, răsturnînd pe spate, spre perete, fotoliul în care a dormit. Vîntul zgîlțîie din nou, cu aceeași putere fereastra. Doamne... murmură Aura, buimăcită încă de somn, cu capul greu de la durerea din ceafă, din cauza coniacului băut. "E trecut de zece noaptea gîndește, rotindu-se prin cameră. Ce liniște! Și, în atmosfera de spital, cît mi-am dorit-o!" Am dorit liniștea căminului și am ajuns în pustiul familiei mele! strigă cu durere. Deschide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
aiurea, spre un tablou cu un peisaj din deltă. Mîine, la ora asta, voi ști cum arată piesa mea..." Se leagănă încet cu scaunul lăsat mult pe spate, pînă atinge uneori peretele. "Cristina! tresare scuturat de neliniște, rămînînd rezemat cu ceafa de perete. Ce-a fost cu fata asta?! De ce-a venit?! Din dragoste? Poate, florile... Și-atunci, toată comportarea ei, ciudată de-a dreptul, din clipa cînd am întrebat-o... Prea repede mi s-a dăruit și prea violent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
unei căsătorii, nu-mi pot permite să mă îndrăgostesc. Speram că, scurtînd drumul, ajungînd la actul erotic final, îmi va fi mai ușor să te uit, iar tu mă vei ignora. Dumnezeule! își trece Mihai palma peste frunte, pînă spre ceafă aud bine ori am halucinații?! Încet, te rog! îl temperează Cristina. Bine, Cristina, clătină Mihai din cap să admitem că tam-nesam ai optat pentru actul final, prezidat de nebunie, ca să-mi continui un gînd, dar o fată inteligentă și cultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
efect poate avea acest sărut. Simte imediat mîinile femeii așezîndu-și palmele pe umerii lui, pentru ca apoi unghiile să-i zgîrie pielea, ca un gest de respingere sau de chemare, după care știe că se vor opri în părul lui la ceafă, unde se încleștează tot mai tare, pe măsură ce sărutul îi este tot mai înfocat, mai profund. Și dint-o dată, gura femeii scoate un sunet straniu, ceva între scîncetul durerii unui copil ce nu știe să se exprime și exclamția de extaz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tot mai înfocat, mai profund. Și dint-o dată, gura femeii scoate un sunet straniu, ceva între scîncetul durerii unui copil ce nu știe să se exprime și exclamția de extaz, iar mîinile ei, înfipte cu disperare în părul lui la ceafă, îl trag cu putere, obligîndu-l să-și ridice capul dintre coapsele ei, să vină mai aproape, să-i poată gusta sărutul. Părul smuls de la ceafă este acum mîngîiat îndelung, parcă să alunge usturimea de mai înainte, apoi, nervoase, mîinile femeii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]