887 matches
-
realitatea ei obiectivă - și mai ales în realitatea ei relativă față cu mine - aproape un copil. Dar sentimentele pentru copilul bolnav erau exagerate de toată forța pasiunii pentru femeia de până ieri. Prima parte a nopții am petrecut-o în cerdac, în dreptul geamului ei. Constelațiile se mutau pe cer cu stupida lor indiferență. Comparam, cu sentimentul unui regret sfâșietor, zilele trecute, când viața triumfa în ea, cu ziua de azi, când natura o aruncase la pământ, aproape strivită, aproape inertă. Imaginația
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și respiră normal - am simțit fericirea unei speranțe robuste. Era târziu. Constelațiile se mutase în altă parte a cerului, erau buchete de lumini, scânteiau cordial. O stea măruntă și vie din infinit se ivea mereu prin coroana unui plop de lângă cerdac, jucîndu-se cu frunzele copacului ca o ființă mică și grațioasă. Mă simțeam pus acolo să păzesc somnul Adelei, să-i apăr viața pe lângă care trecuse moartea, schițând gestul de a se opri. ... Dar scăderea temperaturii putea să indice curba normală
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să spun ceva?" ori: "Nu-ți mai place glasul meu?" Iar când uitam consemnul, ori dădeam vorbelor mele o intonație interogativă, îmi răspundea printre dinți: Nu pot vorbi, n-am voie", ori: "Îmi dai voie să-ți răspund?" Acasă, în cerdac, până unde am însoțit-o la întoarcere, ca să calce complet consemnul și să-mi facă în ciudă bine, a scos un tril lung, imitând pe o celebră, dar bătrână primadonă, de care râsesem împreună la Iași, și făcîndu-mi o reverență
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un sentiment de fericire, de durere, de rușine, de triumf, de spaimă, și, cu o revărsare de tinerețe în piept, am apucat spre Văratic. Dar m-am întors îndată, să stau aproape de ea, pe banca de la poartă. Se plimba prin cerdac. Îi auzeam pașii repezi. Sunetul, ritmul pașilor îmi dădeau halucinatoriu imaginea corpului ei în mișcare. Și odată cu sunetul pașilor, părea că vine de la ea, și-mi ucide voința, un fior subtil al vieții ei. Realitatea asta nouă, care începuse acum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fior subtil al vieții ei. Realitatea asta nouă, care începuse acum o jumătate de oră, mă uimea. Îi spusesem că o iubesc, mă lăsa s-o iubesc. Dacă aș fi vrut să-i sărut picioarele, care umblau acum neliniștite prin cerdac, sunt sigur că m-ar fi lăsat, atât de mult nu mai avea nici o voință în clipele acele. S-a împotrivit numai la un singur lucru. Cerîndu-i să-mi acorde o favoare, fără să i-o specific, și acordîndu-mi-o cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
întîrzierea mâinii ei într-a mea, multă vreme încă după ce mi-o dăduse. (Și mi-o dăduse - ori mi se pare? - cu gestul cu care încredințezi cuiva un obiect, cu care i-l "dai".) M-a dus la banca din cerdac, mi-a făcut loc lângă dânsa, a pus în voce - anume? instinctiv? - intonații neobișnuit de calde. Când trebuia să plece, după ce și-au luat adio cu toții, s-a întors și - crezând momentul potrivit, căci ceilalți erau ocupați cu ultima aranjare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o semnificație disproporționată cu sentimentele ei, ori fiindcă știe că nu vreau să-i cer ceea ce doresc cu sălbăticie? Am impresia că a murit. Casa ei a stat toată ziua cu ferestrele deschise și cu lucrurile întinse la soare în cerdac, pe frânghii. Iar acum noaptea, acolo unde altădată era lumină și viață, e tăcere și nemișcare. În odaia unde râdea și cânta Adela, acum e întunecime și dezolare, și geamul ei, care strălucea în noapte, acum e o lespede de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mort din strălucirile verii, dispărută odată cu ea. Și în odaie, patul pe care dormise, scrinul unde-și ținuse pânzele subțiri și oglinda care-i reflectase capul, și pieptul, și brațele, și zâmbetul din dimineața de altădată. Când am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste plai un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi. TESTAMENT Viața românească trece de azi înainte sub
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dezbrac puțin"). Nelămurirea rămâne ("A trecut fericirea pe lângă mine și nu i-am pus mâna în piept?"), în vreme ce și ultimele imagini ale cărții se întunecă definitiv, părăsite de lumina stinsului amor, un semn suprimat al transcendenței: "Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste ploi un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi". Dialogul se încheie în monolog, peisajul se instalează
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-o a doua oră; văzând Însă că bătrâna a leșinat de spaimă, se lăsară păgubași. Astfel că, ridicând unii năsălia pe umeri, alții luând celelalte lucruri cu ei, o duseră pe babulea acasă, abandonând violoncelul și lada de zestre pe cerdac. Nu uitară apoi să treacă și pe la biserică, unde, punându-se În genunchi În fața iconostasului, se rugară pentru ispășirea păcatelor mai vechi și mai noi, după care, punând icoanele, Sfânta Evanghelie, odăjdiile, cădelnița, năsăliile, cristelnița și crucea și toate celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
casei, m-am luat cu vorba și am uitat de acrituri... Și, lepădându-și În degrabă cârpa cu care se apucase să șteargă vitrinele dulapului și luând de pe masă farfuria În care mai erau resturi de castraveciori, Mașa ieși În cerdac, unde avea trei borcane cu murături pregătite pentru iarnă. Nu apucase să le coboare În beci și să le verse În putina mare, unde mai punea și gogonele, și păstăi de toamnă: ultimele ierni fuseseră lungi, Mașa se aprovizionase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la gust. Castraveciorii rămâneau crocanți, Îți crănțăneau printre dinți, nu erau nici cine știe ce iuți, nici cine știe ce sărați, ci numai buni de stârnit setea. Mâncai unul și imediat simțeai nevoia să-l stingi cu un păhărel de rachiu. Mașa aduse din cerdac șapte castraveciori de mărimea degetului mare, intră cu farfuria În bucătărie, luă un cuțit și tăie castraveciorii rotund-rotunjor, În felii mici-micuțe, după care, aruncând o privire În ciobul de oglindă ce se afla agățat În perete și aranjându-și un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu firimituri, spuse Extraterestrul, arătând o coajă de pâine ce se afla lângă carafă. Mașa Însă se scuză din nou și se grăbi să intre În bucătărie. Pe drum, ciorapii săi de nylon, pe care-i trăsese În grabă, În cerdac, după ce scosese castraveciorii din borcan, se atingeau de genunchi și mai sus de genunchi, scoțând un foșnet prelung, metalizat, care se pare că era foarte plăcut urechilor vizitatorului. Privind În urma ei, Extraterestrului Îi luciră ochii, din negri deveniră parcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
le pusese În frigider, precum și toate celelalte lucruri, care, Într-un fel sau altul, fuseseră În contact cu vizitatorul venit din alte galaxii sau fuseseră atinse de privirea lui. După ce terminase de tămâiat odaia, trecuse prin tinda ce da În cerdac, coborîse cele trei trepte de lemn și făcuse Înconjurul casei, tămâind cu grijă și stropind cu agheasmă fiecare colț. Cocoșii Începeau să cânte cucurigu. Aproape se crăpa de ziuă. Ascultând pălăvrăgeala Extraterestrului, Mașa nici nu-și dăduse seama când trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
steaua mea norocoasă, oftă ea, aș avea noroc În fiecare zi...“ După care adăugă: „Femeie În toată firea și visezi cai verzi pe pereți, ia apucă-te de treabă, nu vezi că s-a crăpat de ziuă?!“ Și, abandonând pe cerdac tămâia și agheasma, Mașa desprinse dintr-un cui găletușa, se Îndreptă spre grajd, unde căprița ei, pe care bunica ei o botezase Evlampia și pe care Mașa o alinta cu Evlavia, o aștepta behăind nerăbdătoare cu ugerul doldora de lapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
gândea la ale ei. Prin fața ochilor i se perindau chipuri cunoscute: mama ei Îmbrăcată Într-un palton lung, cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir, tatăl ei, În costum maro cu dungi și pălărie de fetru, stând În cerdac, cu ochii ațintiți În gol, babulea Tatiana, Înveșmântată În cele douăsprezece fuste ale ei, zăcând pomădată și rujată În celebra sa cutie de violoncel, cu mâinile Încleștate pe mătănii, bătrânul Darmedont, cu barba colilie revărsată peste piept; apoi chipuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de-a se bucura Încă un timp de lucrurile care o bucuraseră de-a lungul Întregii sale vieți. Tot locul, Începând cu casa și ograda, clocotea de prezența ei. Mașa era atât de obișnuită cu aceste apariții, Încât punea În cerdac, În locul unde zăcuse mult timp cutia de violoncel, străchini de grâu fiert În miere, pâine de secară și câte o sticluță de rachiu. Babulea devenise un fel de zeu al locului, un zeu pe cât de bun, pe atâta de nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o groază de coji de cartofi aruncați la gunoi. Cojile au vitamine. E păcat. La noi, cartoful e la mare cinste. Îl mănânci ca pe o delicatesă, nu-i așa?Noi Îl cultivăm și pe trotuar, ba chiar și În cerdac...“, se adresă el băiatului care stătea În stânga sa, iar acesta dădu din cap că da. „De ce Îi dați la porci? Asta nu-i tocmai o treabă curată. Veți căuta voi cartofii ăștia! Mai așteptați, curând se va abate colhozul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Duceau lut și pene În ciocurile lor mici, consolidându-și cu migală cuibul clădit sub vechea grindă. Ciripitul lor Îi aduse gazdei În suflet bucurie și pofta de-a trăi. Pășind peste prag, Mașa Îl văzu pe Extraterestru stând În cerdac și privind absent la mulțimea de orătănii ce umblau prin curte. Părea să se fi trezit de mult. Fața sa era proaspăt spălată, iar părul frumos pieptănat pe spate. În locul gioarselor cu care fusese Îmbrăcat cu o seară Înainte, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
aproape la fel de transparentă ca și aerul; privit de la depărtare părea destul de tânăr, dar când te apropiai de el, vedeai că trăsăturile feței sunt ale unui om trecut de mult de prima tinerețe. - Bună dimineața, Îi ură Mașa, apropiindu-se de cerdac. Extraterestrul Însă privea undeva pe deasupra ei, fără să-i răspundă la urare. - V-ați sculat de mult? Îl Întrebă ea din nou, oprindu-se la trepte. Ochii oaspetelui scrutau depărtările. Înfățișarea sa Îi aducea aminte Mașei de cocostârcii care, stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un platou cu câteva senvișuri Încropite-n grabă. Nu lipseau nici sticluța de rachiu, nici măslinuțele, nici cașul, nici scrumbioara. - Mă duc să pun la fiert și ceaiul, spuse gazda, punând platoul pe o măsuță joasă ce se afla-n cerdac. - Mulțumesc. - Poftiți, vă rog, am pus și eu ce am găsit mai bun, adăugă Mașa, văzând că musafirul Începe să cedeze În fața rugăminților ei... Am uitat de ceai, dădu ea să plece. Desprinzându-și cu greu privirea ațintită-n depărtări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
noi această osândă în buzunare bine cusute eliberați de prea mult ori de prea puțin poate vom înțelege nu tot ceea ce ni se întâmplă are prioritate cosmică doar ego se închipuie prea uriaș în teribilul marelui nimic Ultimii daci În cerdacul din suflet de ar încăpea toți oamenii frumoși ai clipelor mele cu zâmbetul înălțat în aripă cu gestul încremenit în cunună de spic în icoana timpului balaurul tolănit pe șalele Retezatului și-a păstrat solzii de stâncă cu siguranță mai
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai fi mers douăzeci-treizeci de metri și-am fi cotit la dreapta pe ulița ascunsă toată în verdeața pomilor și copacilor înnoiți, am fi ajuns, după a treia curte, la casa lui Lung. Calul opri, coborârăm din șaretă, și în cerdacul casei ne aștepta de câteva minute - fuseserăm zăriți de mai înainte de-a lungul drumului comunal - doamna Agripina, soția învățătorului, Ana și sora ei; cât despre tânărul învățător, viitorul soț al Anei se afla la ora aceea la școală. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și sora ei; cât despre tânărul învățător, viitorul soț al Anei se afla la ora aceea la școală. Nu știam cum să-mi sucesc privirea pentru a o ocoli pe aceea a Anei și, după ce urcarăm cele câteva trepte ale cerdacului, mă îmbrățișai - pe jumătate afectuos, pe jumătate studiat, neutru - cu fiecare în parte, dar trebuie să recunosc - ceea ce nu ieșea la suprafață - cu o emoție egală cu sufocarea. Mă cuprinse - de necrezut - regretul că prin desființarea judecătoriei fusesem nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
le-am revăzut întâmpinându-mă. Ana dispăru de îndată, apoi sora ei, ca după câteva minute să revină amândouă cu trei scaune de răchită ce urmau să se adauge măsuței rotunde și celor două fotolii, tot din răchită, aflate în cerdac, pentru a grupa - luând în seamă și bancheta de lemn de lângă zid - asimetric, dar cu intenția intimității, viitoarea adunare ce aveam s-o formăm. Deocamdată intrai în casă condus de doamna Agripina să-mi las valiza cu care venisem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]