428 matches
-
prin meditația morală) ori de istorisirea unor întâmplări istorice în spiritul aceleiași smerenii [...] Toate acestea presupuneau precumpănitoare intenții religioase, pedagogice, istoriografice, encomiastice, o anume sobrietate indigestă, o ținută sacramentală, o solemnitate aspră, stângace și nobilă. Din acest peisaj al poeziei cernite, veșnic încruntate, neostenit ceremonioase a medievalității noastre târzii, au lipsit, multă vreme, gratuitatea, savoarea, bucuria vieții. Când putem semnala, în literatura noastră, apariția, în poezie, a voluptății și a râsului, cam de când se poate vorbi de descrețirea frunților, de lepădarea
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
indică ora exactă la care cioclii și preacucernicii părinți își vor lua onorariile elev pedepsit îți rostești numele la repetiția generală părinții și fiii mei decedați îți zâmbesc optimiști dintr-o fotografie kodak color las în întregime gloria acestei zile cernite văduvei mele magazinului ei de pompe funebre Câteva datorii câteva datorii câteva ticuri câteva boli câteva versuri câteva drame provinciale se țin scai de numele și de adresa ta îți muți catrafusele cărțile și moliile dintr-o stradă în alta
Poezie by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/12232_a_13557]
-
de scopul în care a fost scrisă această lucrare. Însă mici "artificii" reorientează textul, - poemul "Marș funebru" își găsește un extraordinar corespondent în proză: "Prin draperii i se arată astfel o brună care într-un larg salon, cu o mantie cernită, cântă la clavir gemînd, înconjurată de făclii, un marș lugubru chopinian. O blondă aproape goală ia de pe clavir, care seamănă cu un sicriu, o vioară veche și acompaniază muzica celeilalte, delirând" etc. Ipoteze interesante sunt emise și apoi ignorate. Într-
Un alt Bacovia, același Radu Petrescu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17370_a_18695]
-
cântecul neauzit al scoicilor. Toamna la scăldat - soarele-n copca azurie dintre nori Poem-peisaj, poem-capcană. Toamna se scaldă, soarele sau oarecari vrednici oameni netemători de răceala apei. Să fim atenți: soarele ne privește, scăpat dintre nori. Singură luna printre norii cerniți - de-av-ați acunselea Apare, dispare luna. Viața-i un joc de-a v-ați ascumnselea printre nouri. Simplitatea poemului cuprinde profunzimi existențiale. Aceeași tematică, altă clipă surprinsă: Licăr pe un ram străfulgerând ceața - scatiu auriu În jurul nostru există minuni. Priviți-le
Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
haijin Doar un buchet de tufănele de vânzare - pâinea bătrânei În nuc doar ciori și un sticlete rebegit - dar câte zarvă Ultima frunză rostogolita de vânt - pe ram tăcerea Stropi de lumină - bordând vălul burniței crizantemele Singură luna printre nouri cerniți - de-a v-ați ascunselea Stropi, clipocit și zloată sub tălpi plescăind azi mă simt brotac Înflorit în zori - gutui uscat cu ramuri pline de chiciură Negura s-a ridicat - tremurător pe frunza doar un strop Chiciură topită - pe frunza
Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
MĂRTURII În urma ta, răscolitor, Din întrebări se-avântă gândul, Purtat de-adâncul unui dor Nepotolit, copleșitor, Născut odată cu pământul Acestui neam și-acestei țări, Ce sunt viața și mormântul; Departe, spre cernite zări Și-a timpului peregrinări, Drept mărturie, stă cuvântul; Oricare piatră, stâncă, munte, Oricare ștei, oricare val, Ne-au fost o trecătoare punte Ce pasu-a reușit s-onfrunte Din cataclism, către normal; Atrași de aurul țărânii, Mulți vrut-au ca să cucerească
M?RTURII by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83831_a_85156]
-
demult acasă. La bâlci Ce freamăt se așeza pe oraș odată cu sosirea anuală a bâlciului, sau iarmarocul, cum ziceau bătrânii. Când se apropiau zilele temeiului, adică hramul de Sf. Ilie de pe 20 iulie, micul oraș renăștea parcă, lăsându-și zdrențele cernite ale fiecărei zile, își lua haine de sărbătoare. Și când spun asta, știu ce spun... Cu o săptămână înaintea temeiului, străzile din apropierea terenului unde se instala bâlciul erau pline de forfotă și culoare. Femei venite din satele din jurul Fălticeniului, de
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
cu obrajii încadrați de râuri de lacrimi, pe care le gustă cu obidă, bolmojind vorbe mestecate printre dinți. Atâta vreme s-a scurs și nici o schimbare. Vede mereu același preș, aceeași ușă, același înger...... Deodată, o sclipire ii brăzdează fața cernită și ridicându-se brusc, adună în grabă preșul uzat aruncându-l departe... Despre visul ei știa mai mult de jumătate de oraș. Ea îl povestea tuturor celor ce doreau să asculte. Într-o dimineață de mai, coana Maria a fost
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
stăvilire În drumul gândirii fără hotar, Scrutând orizontul imaginar Unde-i stăpână, avida-mplinire... Îl caut adesea prin zări infinite, În locuri ascunse de zei și de aștri Sau cele păzite cu har de sihaștri, Dar zilele-s tot mai cernite...
NECUNOSCUTUL by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83838_a_85163]
-
buzunar marca "Lux", o legătură de chei și o batistă cu monograma "C". Se pare că nefericitul, rămas neidentificat, și-a pus capăt zilelor». Fie, dacă voi muri de inimă rea, printr-un necrolog de tipul "Adânc îndurerați, cu inimile cernite și ochii în lacrimi, conducem pe ultimul său drum pe cel care a fost..." șamâdî, șamâdî, șamâdî. Indiferent de felul cum o să sfârșesc, voi avea parte de același număr de cuvinte la gazetă. Doar că în primul caz îi scutesc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
matcă a timpului, ca depozitar de revelații pierdute, de mesaje degradate și în această direcție am descoperi o filiație din Mateiu I. Caragiale, dacă nu am realiza numaidecât că pictorul recurge la ea doar spre a-și decora steagurile, universal cernite, pe cât de complicate în simbolurile faldurilor. Filip, eroul din prima nuvelă, dialoghează sau monologhează, cu un alter-ego rebel, ce se refuză, acesta monologând la rândul său în același deșert unde, totuși, difuz, la ultima vorbă, s-ar putea naște o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dădeau în nesfârșite galerii. Lumina dulce și colorată, ca de catedrală, umplea mausoleul cu un jeleu diafan, venit de nicăieri. În tăcerea veștedă, doar țocănitul blacheurilor se percepea, micuț și armonios ca o muzică de carillon. Maria pășea între rubedeniile cernite ale bătrânului. Nu-și putea lua ochii de la sicriu, care era acum o coajă de sticlă fumurie, prismatică, pe care cei șase gropari o cărau poticnit. Cât de mult se schimbase și mortul! Trăsăturile feței i se estompaseră, ochii se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
apărare cu mâna dreaptă, e străpuns de lancea balaurului verde ca fierea care, triumfător, vărsând foc pe nări, își lățise aripile peste lume. Și-am văzut o femeie bătută pe cruce în cuie de zirconiu, și trei bărbați în straie cernite plângând la piciorul crucii și sărutîndu-i ultimele șuvițe din părul roșu ca sârma de cupru. Și-am mai văzut un bărbat cu minunați ochi căprui, ținând în poală o fetiță de câțiva anișori, goală și durdulie, ce binecuvântează cu două
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
precede targa de lemn pe care sunt întinse pâinile și poamele pomenilor tradiționale. Urmează crucea bisericii împodobită cu năframă albă, alături de praporele bisericuței din sat, precedat de faclele înalte care ard în bătaia vântului de dimineață, sicriul urcă printre drapelele cernite ale regimentelor. Sicriul este însoțit de familia defunctului, M.S.Regele Mihai, urmat de mareșalul Antonescu Ăfostul subaltern al generalului Prezan în războiul reîntregirii, care spre deosebire de ilustrul său înaintaș, era ,,ambițios, autoritar, încăpățânat și impulsiv...) În acorduri funebre, primul ierarh al
Mareșalul Constantin Prezan mereu la datorie by Lucica Vargan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1654_a_3110]
-
Cernite gânduri se aștern Peste dorințe însingurate, Ducând cu ele în etern, Clipe de vis înfrigurate. Iubind, adânc ne scufundăm, Cătând mereu speranta-raza, Si suferind o-nmormantam, Adânc, sub pietrele din oază. De ne e dor umblam, din nou, Pe dealuri
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93319]
-
crească-n cer, ș-oricare păcat din neamul Sânger Să fie pintre crenge un măr însîngerat. 2254 (ACTUL AL II-LEA] [SCENA I] (Întuneric. Codru des. Noaptea. Trăznete, fulgere) DOAMNA MARIA. BOGDA. ROMAN BODEI ROMAN Prevestitoarea fire cu cerul său cernit Deschide a ei gură, prin fulger ea vestește CE rău aduce lumei o zi ca cea de azi: În răzvrătire firea arată cumcă astăzi Lui Vodă Mihnea Sânger îi dăruiește-un fiu... Un fiu cum încă lumea nu l-a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
e tristă. (după o pauză) Un singur lucru-acuma la Dumnezeu aș cere, Ca să mă-nvețe-o vrajă, să-mi deie [o] putere Să pot descrie vouă al vieței mele vis Și-ntreaga vecinicie din sufletu-mi închis. Visarea mea cernită întoarce câteodată A vremei uriașe înfricoșată roată, Cu secolii săi palizi, cu stinsele-i popoare Ce-nchinau idoli monștri și le zideau altare. Când sufletu-mi e[-o] noapte bătrână și tăcută, Cu codrii săi de secoli {EminescuOpVIII 157} [ARBORE
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Să plouă peste lume în ploaie de venin, Din gropi să iasă spame, din om să iasă chin, Să trîmbiț vijelia din sufletu-mi grozav Peste lumea murindă, peste pământul sclav. (Demoni înebuniți se rostogolesc cu ochi roșii prin aerul cernit) {EminescuOpVIII 288} POVESTEA 2262 [GLASURILE] POVESTEA, [POETUL], POESIS, [UMBRA LUI ȘTEFAN CEL MARE] [POVESTEA] Eu vin din Miazănoaptea steloasă, nevăzută, Care răsfrânge aștrii în marea ei cea mută, Care-și petrece-n visuri de iarnă a viață Și doarme[-n
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
a Miezenopții oră, Când cerul brun ca norul de raze se coloră, Când peste Nord plutește superb astrul polar Și-aruncă raze albe în marea de amar, Atunci marea ce cântă prin stîncele zdrobite Și vântul care geme prin iernele cernite {EminescuOpVIII 289} Tac toate... și descîntul al Miezenopții, rece, Senin prin iarnă zboară, sublim prin aer trece Și luciul mărei turburi s-aplană, se-nsenină; În fundul ei sălbatec e cântec și lumină, Ard stele-n facle de-aur, palate de safir
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
e amorul. Ș-apoi, Alecule... tu o iubești... Dac-o iubești... las-o să moară fericită... netulburată... Ea nu știe că o să moară... ea e veselă... De ce să-i turbur[i] veselia câtorva zile cu înfățișarea ta cea tristă, cea cernită... Ea-i veselă ca o copilă ieșită din pension... Râsul îi stă atât de bine... E o veselie tristă... Apoi azi își pune costumul ei cel scurt și iese la primblare... poate pentru ultima oară... Eu i-am // dat [voie
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
În acest sfârșit de veac. O mișcare lentă, având un ușor tangaj, Îi părăsește și ne trece din acest interior luxos În exterior, pe puntea vasului unde privirea poate cuprinde marea până În depărtări, unde cerul albastru se prăbușește În albastrul cernit al apelor. Briza mângâie faldurile feței de masă albă. Pe masa lungă, pe albul mătăsos, Într-o Învălmășeală ordonată, un paradis culinar ca În naturile moarte ale picturii franceze din veacul al XVIII-lea. Minunății ce nu au fost nicicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nu mai este chiar așa, că lucrurile și chiar oamenii se stricară pe drum și nu este chiar totul sfințit. Dormi, Marico? — Ce spuneai? În zori, când începu vânzoleala argaților prin bătătură, jupâneasa Stanca, îmbrăcată ca de sărbătoare, cu haine cernite, că era ajunul Bunei Vestiri, ieși grăbită din casă, cu Tudora ca o umbră după ea. Un argat trase zăvoarele grele ale porții și o privi întrebător. — Să spui că plecai să mă spovedesc pân’ să intre popa în liturghie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
prostime în fața curții domnești. Să fie mulți. — Bine gândit, măria ta. — Să ne vedem cu bine. Brâncoveanu dădu pinteni calului care porni în trap spre casă. În sala mare de jos îl așteptau jupânesele Stanca și Marica îmbrăcate în haine cernite. De ce ai zăbovit atât? S-au adunat toți frații mei acolo și eu stau să te aștept pe domnia ta, îi reproșă smiorcăind jupâneasa Stanca. — Mamă, bine ai făcut să mă aștepți. Te duce chiar acum o caretă acolo, dar vreau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în curte. Acum parcă toate clopotele băteau deodată. Dorobanții care așteptau în fața Curții se aliniară, dădură onorul și porniră primii, apoi venea coșciugul, dus de cei șaisprezece monahi în urma cărora, încadrați între cele două șiruri negre, pășeau plângând sub vălurile cernite, doamna Maria cu fetele și cu beizadea Gheorghe. La câțiva pași mergea singur, în caftan de voievod, cu capul plecat, Constantin Brâncoveanu. Apoi, și ei în haine negre, Cantacuzinii se aliniau după rang, grad de rudenie și vârstă. Surorile răposatului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ei și de tărâmul visului de a fi doamnă. Îi țineau Mariei panihidele la București, la mânăstirea Sfântul Gheorghe, deodată cu ale beizadelei Radu Iliaș, care murise la beție la douăzeci și trei de ani. Atunci când domnița Stanca în haine cernite înălța coliva, nu auzea cântarea tânguită de veșnică pomenire, ci-i răsunau în urechi, proaspete ca aievea, doar vorbele: „Mie mi-a spus Zamfira că o să ajung doamnă, nu ei, pe mine trebuiau să mă pețească, ce dacă am doar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]