403 matches
-
este, la rândul ei, atinsă de "rutinizarea" celorlalte profesii culturale, din momentul în care se pune problema transmiterii sale, cât este vorba de instituționalizarea și permanența sa (Weber, 1992). Interpretată de Walter Benjamin (1991) ca o pierdere a "aurei", figura charismatică este afectată de "demistificarea" sa, de dispariția singularității și de depersonalizare. Aplicații ale conceptului de rutinizare Rutinizarea charismei religioase • Noțiunea de charismă Noțiunea de charismă provine din teologie. Ea semnifică posesia înnăscută a unei "grații", a unui "har", a unei
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
fixează prin propria-i autoritate, în virtutea a ceea ce crede el că este vocația sa; el își trage legitimitatea din propriul fond, independent de orice criteriu exterior [...]. Smulge oamenii din rutina și plictiseala vieții cotidiene exaltând aspectele iraționale ale vieții [...]. Noțiunea charismatică este, în fiecare clipă, propria-i "epifanie"". Julien Freund, Sociologie de Max Weber, PUF, Paris, 1983, pp. 203-205. • Banalizarea charismei Sociologia religioasă a lui Weber descrie trecerea de la charisma magicienilor și profeților la funcțiile preoției. Această translație se desfășoară într-
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
asupra charismei. De unde întrebarea: ce căi urmează rutinizarea în domeniul profesiilor culturale specializate? Și în această privință trebuie să trimitem la Weber (1995, vol. I, pp. 332 și urm. și Weber, 1959, a doua conferință despre politică). În esență, dominația charismatică ajunge să-și schimbe caracterul. Fie se tradiționalizează, fie se raționalizează (sau se legalizează). Motivele acestei evoluții țin de interese identificate clar: interesul ideal sau material al direcției administrative de a continua relația pe un fundament durabil; interesul ideal sau
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
caracterul. Fie se tradiționalizează, fie se raționalizează (sau se legalizează). Motivele acestei evoluții țin de interese identificate clar: interesul ideal sau material al direcției administrative de a continua relația pe un fundament durabil; interesul ideal sau material al discipolilor personajului charismatic de a permanentiza comunitatea. Aceste interese devin presante atunci când dispariția purtătorului de charismă deschide problema succesiunii sale. De rezolvarea acesteia depinde natura relațiilor sociale viitoare. Diferite forme de rutinizare se prezintă atunci: introducerea unor norme de recrutare și educație, "norme
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
1995). Încălcarea legilor de schimb, ignorarea conflictelor de interese și indiferența față de condițiile de existență a pieței structurează perfect reprezentarea pe care artistul și-o face despre sine și pe care și-o fac ceilalți despre el, după modelul conducătorului charismatic. Totuși, această figură nu scapă de imperiul calculului, nici de instituțiile însărcinate cu promovarea operei sale. • Carierele artistice Moulin și Menger au consacrat numeroase cercetări carierelor artiștilor, arătând că există avansări în carieră, reconversii materiale, interese economice. Potrivit lor, importul
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
dacă nu avantajoasă, măcar derogatorie, a statutului angajaților temporari instaurează un regim de șomaj pentru artiștii și tehnicienii din domeniul spectacolului. Ea este contestată de patroni și mai mult sau mai puțin apărată de oamenii politici, împărțiți între exigența legitimării charismatice (susținându-i pe artiști, se lustruiesc pe ei) și un lobbying presant al patronatului; introducerea unei asigurări sociale pentru artiști, din 1964; derogările fiscale multiple (pe taxele de ocupare a atelierelor, un TVA diminuat), care sunt semne incontestabile ale rutinizării
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
schimburi fraterne); regăsim aici ofranda, serviciul benevol și sacrificiul (Bourdieu, 1994). Religia este în același timp economică în scopuri și simbolică în mijloace. Ea depune un efort de "transfigurare" a relațiilor economice și a raporturilor de dominare (legături afective, fraterne, charismatice), și asta prin jocul unui cuvânt care eufemizează sau maschează o realitate "obiectiv" fondată pe interes. El vorbește de o "alchimie simbolică". Adevărul acțiunii religioase este că are două adevăruri: adevărul economic și adevărul religios care îl neagă" (1994, capitolul
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
la curtea oricărui rege care se respecta se afla obligatoriu și un astrolog sunt încă vii în memoria colectivă. De multe ori, astrologul era consilierul și sfătuitorul cel mai important al regelui. Din când în când în istorie survin personaje charismatice ale căror profeții antrenează mari mișcări de mase și schimbări sociale. Acești profeți charismatici reușesc să schimbe cursul istoriei. Să ne gândim că mai toate marile religii sunt profetice. Impactul lor asupra evoluției vieții sociale nu mai este de mult
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
încă vii în memoria colectivă. De multe ori, astrologul era consilierul și sfătuitorul cel mai important al regelui. Din când în când în istorie survin personaje charismatice ale căror profeții antrenează mari mișcări de mase și schimbări sociale. Acești profeți charismatici reușesc să schimbe cursul istoriei. Să ne gândim că mai toate marile religii sunt profetice. Impactul lor asupra evoluției vieții sociale nu mai este de mult un secret pentru cercetările din domeniu. În cele ce urmează vom urmări fenomenul divinatoriu
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
Constantin Noica (1909-1987), personajul principal din Jurnalul lui Gabriel Liiceanu, reprezintă cealaltă reacție majoră la sovietizarea învățământului și culturii românești: reproducerea subversivă a culturii înalte, așa-numita „rezistență prin cultură”. Noica a ajuns la maturitate în anii ’30 sub influența charismaticului Nae Ionescu (1890-1940), într-un grup de elită, „Criterion”, ce reunea oameni străluciți ca Mircea Eliade (1907-1986), Emil Cioran (1911-1995), Mircea Vulcănescu (1904-1952), Eugen Ionescu (1909-1994), chiar și unii mai excentrici, precum Petre Tuțea (1901-1991) și alții 7. Tânăra Generație
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
30-’40: tânărul universitar, publicist și prozator avea o structură - cu totul nefericită în vremuri tulburi - de profet și de revoluționar, la care aș adăuga o bună doză de dandism al „autenticității”. Nu cred că putea fi și un conducător charismatic, așa cum au susținut unii. Profetul revoluționar este un tip de personalitate caracteristic pentru intelectualul care, dintr-o nevoie aproape patologică de înregimentare, ajunge să motiveze metafizic folosirea ghilotinei, bâtei și mitralierei, autoiluzionându-se că participă la o metanoia colectivă și la
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
regiune sunt foarte aspre, iar membrii comunității nu puteau face zilnic naveta din utopie la căldura casei părintești din Concord, ca Thoreau; comunitatea perfecționistă Oneida a durat considerabil mai mult, devenind însă un fel de sectă bazată pe autoritatea liderului charismatic, deci ieșind din cadrele societății civile (comunitatea New Harmony și celelalte inspirate de socialismul utopic-filantropic al lui Robert Owen sunt extrem de edificatoare pentru cei ce cred că egalitatea și libertatea pot fi echilibrate mai lesne la o scară comunitară); nici
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dar, în momentul constituirii alianței, PD se afla în urma PNL în sondajele de opinie, în ciuda zgomotoasei campanii anti-PSD desfășurată de Traian Băsescu, Primarul General al Bucureștilor, devenit în 2001 președinte al PD după eliminarea brutală a lui Petre Roman. Personaj charismatic în cel mai deplin sens weberian al cuvântului, în primul rând prin indiferența sa față de regulile jocului politic, Băsescu și-a format ca primar o puternică și avidă clientelă de afaceri, a consolidat partidul prin fuziunea, în 2002, cu minuscului
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
și, încă și mai mult, de PRM, s-a asociat cu o parte importantă din intelighenția anticomunistă a anilor '90, asigurându-i lui Traian Băsescu o susținere pe care adevărata lui statură politică e departe de a o justifica. Personaj charismatic în sensul cel mai deplin al cuvântului, inclusiv datorită refuzului său de a respecta regulile jocului fie ele constituționale, instituționale, politice sau chiar de comportament Traian Băsescu nu a încetat să beneficieze de sprijinul unei puternice clientele de afaceri, la fel de
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
din țările ieșite recent din comunism, bazându-se pe conceptele de postcomunism și globalizare, cele două elemente generatoare de mari neliniști în societățile contemporane 80. România are, desigur, propriile sale probleme, începând cu tendința vizibilă de a acorda încredere personajelor charismatice. Pe de altă parte, neîncrederea mergând până la ostilitate în partidele politice și în instituțiile tradiționale ale democrației, și în primul rând în Parlament, este din ce în ce mai dramatică în Europa: răspunsul negativ al Franței și Olandei la referendumul privind Europa nu a
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
centrele) de unde emană: exercitat de instituții cu caracter statal (tribunale, închisori, spitale psihiatrice etc.), de către diferite grupuri sociale (familie, școală, grup de vecinătate, asociații, organizații etc.) sau chiar de către anumiți indivizi învestiți cu diverse autorități (capul familiei, preotul, regele, liderul charismatic, șeful ierarhic, patronul ș.a.); b. după maniera (modalitatea) în care este exercitat: control social organizat sau formal (realizat de mecanisme sau instituții specializate) și control social spontan sau informal (realizat prin obiceiuri sau tradiții, prin interacțiunile reciproce între indivizi, prin
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
cultului eroilor (hero worship), cultul partinic poate fi înscris în clasa cultului instituțional din care fac parte cultul ecleziastic (a instituției bisericii) și cultul monarhic (a instituției regalității). Cultul personalității poate fi interpretat prin prisma puternicului concept weberian al "autorității charismatice" ca fiind programul cultural sponsorizat statal care mobilizează întregul aparat propagandistic în scopul îmbrăcării simbolice a liderului în aureola charismei în vederea consolidării legitimității politice a acestuia. M. Weber a gândit charisma ca pe o calitate intrinsecă a unei persoane, certificată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
încununate cu "succesele enigmatice" repurtate de cel înzestrat cu acest har (Gerth și Mills, 1946, p. 52). Ținând cont de această precizare, cultul personalității poate fi conceptualizat ca o tentativă programată de înzestrare extrinsecă a liderului cu calități carismatice. Personalitatea charismatică rezultată în urma travaliului cultic se bazează astfel pe o charismă artificială, extrinsecă, al cărei sediu rezidă în mijloacele propagandistice și nu în calitățile interne ale subiectului carismatic. În schimb, cultul partinic se bazează pe construcția ideologică a charismei instituționale. Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
propagandistice și nu în calitățile interne ale subiectului carismatic. În schimb, cultul partinic se bazează pe construcția ideologică a charismei instituționale. Partidul, ca avangardă a clasei proletare și instrument organizatoric care precipitează dezvoltarea legică a istoriei, este definită ca instituție charismatică și venerată ca atare. Programul... din 1974, adoptat drept "măreață carte de căpătîi" a discursului didactic (Almaș și Fotescu, 1979, p. 179), fixa teza că Partidul ipostaziază "înțelepciunea colectivă" a poporului român și a "națiunii noastre socialiste". În această calitate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la propagandă, represaliile, toate păreau să indice voința conducătorilor fasciști de a se depărta de instituțiile și valorile democrației. Din 1936, fascismul italian se radicalizează, iar totalitarismul este instaurat: partid unic, înregimentarea maselor în organizații paramilitare, puterea deplină a șefului charismatic, menținerea unui sistem de teroare. Mussolini a dezvoltat un triplu rasism (al corpului, al sufletului și al spiritului), puțin diferit de rasismul german și care era fondat în primul rând pe ideea de "rasă inferioară", și mai puțin pe criterii
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
de "omul de stat" modern și de toți acei exponenți ai puterii care i se aseamănă". Problematicile ce și le-a propus sociologul spre prezentare erau vocația și profesia politică, în contextul celui de-al doilea tip de dominație, cel charismatic, unde dominația se execută în temeiul devotamentului supușilor față de "carisma" strict personală a "conducătorului", aici își află rădăcinile ideea de "vocație" politică, în forma cea mai pregnantă. Credința în persoana înzestrată cu "chemarea" de a conduce este temeiul devotamentului oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
adevărat șef. În acest ultim caz, avem de-a face cu ceea ce opoziția din interiorul unui partid numește dominația "facțiunilor"". Un astfel de șef plebiscitar este actualul președinte al Țării. Context în care șansele apariției unor noi și adevărați lideri charismatici tind către zero, viitorul profesiei de politician nu este foarte limpede, nu era nici acum un secol, cum nu este nici în prezent: Nu e deloc clar deocamdată cum va arăta în viitor practicarea politicii ca "profesie" și, cu atît
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
posibilitate pentru menținerea acestui curs al lucrurilor în societățile occidentale ale contemporaneității. Acest ultim aspect este relevat de utilizarea conceptului de dominație legitimă în sensul pe care l-a statuat Max Weber atunci când a circumscris tipurile ideale ale dominației tradiționale, charismatice și legal-raționale. Dacă, din perspectiva teoriei politice empirice, analizele indică faptul că în societate fenomenul dominației se regăsește în forme care presupun interrelaționarea celor trei ideal-tipuri, nu e mai puțin adevărat că teoria politică normativă caracterizează, la nivel general, ordinea
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
dau contur politicii"26, neagă caracterul "acțional", local și istoric al politicii, reducând-o la "simple opinii sau propoziții" cu valabilitate universală, trans-istorică27, confundă arta politicii cu aplicarea unei teorii 28 sau ignoră rolul intereselor materiale, al ideologiilor sau personalităților charismatice în viața politică, insistând doar asupra aspectelor "filosofice" ale dezacordurilor politice și uitând că "soluțiile filosofice nu sunt soluții adecvate pentru problemele politice"29; nu în ultimul rând, moralismul conceptualizează dezacordul politic "în termenii unor formulări rivale ale unui text
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
supraumană (fiind atribuită divinității sau soartei), explicarea factorilor ce determină schimbarea a trecut apoi prin determinarea naturală (fizică, biologică, geografică, climatică, etc), a ajuns să fie în sfârșit apanajul ființelor umane, dar numai al celor deosebite eroi, profeți, lideri, persoane charismatice etc. -, apoi o dată cu apariția sociologiei ca știință, sursa principală a schimbării sociale a devenit societatea însăși (din nou rolul oamenilor de rând fiind trecut cu vederea), și în final, a început să fie recunoscut rolul tuturor oamenilor la înfăptuirea schimbării
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]