646 matches
-
Brăila Buzeu Ploiești Chitila Pitești Costești Lița. Mergem cătră Lița și Corabia, unde se zice că vom trece Dunărea. Prin gări, lume și oaste: entuziasm mare și urale. Prin unele gări, muntenii noștri se adună și joacă bătutele lor, cu chiote și strigări la melodie de fluer. Cornistul nostru cel mai voinic dela a 12-a companie e Leuștean, un flăcău voinic cu fruntea bombată și capul țuguiat. A fost dezertor, era închis pentru furt, și când a sunat mobilizarea s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
24 Iulie s-a auzit că ne va sosi porunca de retragere. În adevăr, seara, acest zvon a fost confirmat. În taberele batalioanelor, schimbate din vechiul loc, în amurg, au început a cânta dulce cornurile "încetarea luptei" și chemarea rătăciților. Chiote de flăcăi sunau pretutindeni pe văi, pe când corniștii continuau a cânta "amurgul"... În umbra înserării, supt malul pe care ne aveam așezat cortul, se așeza câte un soldat și ofta greu din baierile inimii. A doua zi în zori trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
organizează munca, și în primăvara vieții ei strânge cu grabă mana florilor pământului; nu râvnește la strânsura altui roi și păstrează acele răzbunătoare numai pentru adevărații dușmani din afară! De câte ori zbiera măgărița maiorului, de-atâtea ori soldații îi răspundeau cu chiote și râsete. Când a venit generalul Pătrașcu în tabără la Zimnicea, măgărița Bălcănița mânca oleacă de ovăs. Generalul s-a apropiat cu calul de ea: imediat Bălcănița s-a întors cu partea de dinapoi spre el și a schițat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și sforăie neîntrerupt automobile, autobuze, tramvaie, iar sub fața pământului, în subterane, cu vuiet de tunet și furtună trec metropolitanele electrice. La Pat și Patachon, la cinematograf, lumea din sală râde cu atâta poftă, cu hohote mari și nestăpânite, cu chiote de râs, încât e o plăcere să vezi un public așa de bun și de dispus. Pe stradă nu prea am văzut rochii prea scurte. Ora 7 îndeosebi rămâne ca o viziune de viermăt uriaș. Sorii luminii strălucesc pretutindeni. Inscripții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în ea o altfel de violență, acceptată, convivială, unde „furia poporului” se dizolvă în gesticulația unui entuziasm îm - părtășit. „Dar, când am văzut, am zis și eu : să te ferească Dumnezeu de furia poporului !... Ce să vezi, domnule ? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume,... de-ți venea amețeală nu altceva.” O altă „revuluție” se transformă în Boborul într-un chef cu cârnați, vin și lăutari, așa cum revoluția cu năbădăi a intratabilei ploieș- tence, Mița Baston, în D’ale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prostie și imaginație prin lipsă și prin exces. În cazul de față, excesul se traduce paradoxal prin lipsă de imaginație. Discuția despre revoluție generează fantasma colectivă, proiectată inițial de Efimița : „Bătălie la poartă, soro : pis- toale, puști, tunuri, Leonido, țipete, chiote, lucru mare, de am sărit din somn !”. Există o încercare a unei primitive analize psihologice la Leonida care se află în posesia unei vulgate științifice, vehiculate cine știe la a câta mână și cât de distorsionat în ziarele pe care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prin iubire, Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond” (1870). Întreaga istorie a omului, în măsura în care ea înseamnă progres, este o sporire a cunoașterii prin cuvânt, care sublimează cunoașterea senzorială, făcând din demon o sfântă, „dintr un chiot simfonie”, „din ochirile murdare, ochiu-aurorei matinal”. La fel a fost primită și nuvela Sărmanul Dionis, pe care E. a citit-o la ședința „Junimii” din 1 septembrie 1872. Slavici o cunoștea încă de la Viena, cum reiese din scrisoarea acestuia către
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trezit din reveria mea și am dat curs invitației gazdelor noastre ocazionale înfruptându-ne din produsele stânii. Peste noapte am dormit înfășurat într-un enorm și călduros cojoc cu blana groasă. Abia am adormit în aerul proaspăt, rarefiat, că aud chiote și zgomote urmate de întărâtate lătrături de câini ciobănești de munte. Nea Martin poftea o mioară fragedă, dar vigilența păstorilor și a acelor „câini mai bărbați” l-au pus pe fugă pe intrus. Către prânz, când am coborât din munte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
în piața Obor e o experiență inițiatică. Deasupra întregii lumi se înalță o grimasă de bazar, o nebuloasă pestriță, un frison comatos. Înghesuiala are proporțiile unui exod apocaliptic. Cărnuri sanguinolente, pești agonizanți, icoane kitsch, stambe bălțate, vânzători clandestini, muzici băloase, chiote obscene, scuipături, noroi, totul amestecat cu totul, într-o rătă cire generală, cu miros de țuică și porc. Criză? Poate. Dar o criză barocă, nesistematizabilă: abundență ambalată în neliniște, precaritate lacomă, fast sărăcăcios. Sărbătorile au devenit, s-ar zice, un
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
alte cuvinte, spectacolului i-au lipsit sosul, emoția udă, strălucirea de cabaret. E, între altele, un semn că manelele au învins. Au devenit o filozofie universală. Sigur că mulțimea are, prin definiție, o străveche nevoie de circ, paiete, ohtături și chiote. Dar acum dezamăgirile sunt exprimate de mari cotidiene, de cronicari fini, de de signeri rafinați. Sensibilitatea nu se mai declară satisfăcută, dacă nu e tratată cu dulcețuri înecăcioase, cu senzații tari, cu scene brutale. Nunta regală trebuie să semene cu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Evanghelii vii» nu era o deviză propagandistică nimerită ca să-și vândă publicului marfa, ci o tocmeală serioasă, constantă pentru a înfăptui zilnic imperativul evanghelic: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea sa». Odată i-a spus prietenului său don Chiot că, într-o noapte foarte agitată, ar fi citit cu nesaț toată Evanghelia. O strălucire a luminii divine i-a revelat întreaga frumusețe a bunei-vestiri a lui Isus Cristos: «Dumnezeu e Tată! El ne iubește!» (In 16,27). Și, de
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
continuat să se maturizeze convingerea că «dacă Opera e a lui Dumnezeu iar Evanghelia e Cuvântul său infailibil, atunci El va fi acela care își va menține Opera prin mijloace extraordinare». «Am descoperit Evanghelia» « Într-o zi - ne spune monseniorul Chiot - don Calabria mi-a trimis un bilet: „Așteaptă-mă mâine pe la orele zece, că trebuie să-ți vorbesc“. S-a împlinit ceasul; l-am întrebat: „S-a întâmplat vreo nenorocire?... pentru că m-a neliniștit biletul tău“. „Cu totul altceva decât
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
a Operei Congreselor, condusă de o elită de aristocratici (Canossa, Carlotti, Cartolari, Ravignani). O menționare aparte a acestui grupuleț o merită în chip deosebit câțiva preoți și laici: don Giobatta Trida, monseniorul Michelangelo Grancelli, don Davide de Massari, don Giuseppe Chiot, monseniorul Giuseppe Manzini și laicii doctor Giobatta Percaccini și Massimo Besozzi. Giovanni Cappelletti, într-un studiu despre activitatea catolicilor veronezi, sintetizează opera lui Besozzi astfel: «Tehnicul Massimo Besozzi a fondat 21 de Case Rurale, 20 de Societăți de ajutor reciproc
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
de sugestii, care proveneau nu atât din experiența directă, cât din capacitatea sa de a avea aceleași sentimente cu cele ale inimii lui Cristos. Extrapolăm din această prețioasă culegere de scrisori periodice câteva perle. Într-o scrisoare adresată monseniorului Giuseppe Chiot, parohul parohiei de la San Luca (Verona), în Epifania din 1948, scrie: «Trebuie să ne apropiem de ei; să alinăm suferințele tristei situații; să-i ajutăm să se reabiliteze; și, mai ales, să-i ajutăm să sfințească zilele încercării lor și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
spirituală și în ajutorul moral și material în diferite închisori italiene: Bologna, Napoli, Lamezia Terme (Catanzaro), Termini Imerese (Palermo), Verona. Înainte de-al doilea război mondial, don Calabria a avut anumite contacte cu lumea închisorilor, prin intermediul prietenului său preaiubit monseniorul Chiot. E foarte frumoasă mărturia acestui preot, care a asistat și a pregătit înfruntarea creștinească a morții celor cinci condamnați de către regimul fascist care au luat parte la «pronunțarea» Marelui consiliu împotriva lui Mussolini. Printre aceștia erau și ginerele lui Mussolini
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
creștinească a morții celor cinci condamnați de către regimul fascist care au luat parte la «pronunțarea» Marelui consiliu împotriva lui Mussolini. Printre aceștia erau și ginerele lui Mussolini, fostul ministrul de externe al regimului fascist, Galeazzo Ciano. «Don Giovanni - relatează monseniorul Chiot - a simțit dintotdeauna o atracție particulară pentru închisoare. În delicvență vedea cea mai tristă mizerie, pentru că afunda în ură și în sânge. Și chiar și pedeapsa, în loc să o vindece, o agrava dacă nu era aplicată ca un mijloc de reeducare
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
nu erau frecvente, datorită dificultăților birocratice pentru a obține permisiunea. Permisul era dat cu mai multă facilitate în perioada din preajma Paștelui, pentru a da deținuților posibilitatea să se apropie de sacramente, în îndeplinirea preceptului pascal. «Într-o sâmbătă - scrie monseniorul Chiot - l-am invitat pe don Calabria să spovedească și să celebreze Sfânta Liturghie în infirmeria închisorii. Modul său de a se ruga, atitudinea, discursul simplu și persuasiv, i-a cucerit pe toți bolnavii infirmeriei. Terminată celebrarea, don Calabria s-a
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
cucerit pe toți bolnavii infirmeriei. Terminată celebrarea, don Calabria s-a felicitat cu dânșii pentru participarea plină de credință. Însă, a simțit nevoia să facă o precizare: „Trebuie să vă spun ceva care m-a întristat: am aflat de la don Chiot că uneori înjurătura circulă prin această infirmerie. Fiilor, locul de durere e casa lui Dumnezeu, nu-l ofensați pe Tatăl ceresc chiar aici unde vă dă potirul pătimirii ca pe un dar de iubire și de iertare. Aș vrea, sub
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
la cimitir, dincolo de Porta Vescovo, pe drumul cel mai scurt». Dar nu erau de aceiași părere toți cei care au avut harul să-i conviețuiască alături ori să-l cunoască: pentru ei don Calabria era un mare sfânt. Monseniorul Giuseppe Chiot cu prilejul comemorării a 30 de zile (trigesimo; obicei italienesc) de la moartea sa, ne descrie ultima vizită făcută marelui și frățescului prieten, don Calabria, într-una din ultimele zile ale vieții sale. «Colocviul nostru a fost scurt pentru că bolnavul era
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
din camera de zi. (Mai târziu mi-a spus că urlasem în timp ce stăteam perfect nemișcat.) Și apoi: tăcere. Monitoarele DCE-urilor au încetat să mai piuie. - Hu-ah! Asta venea de unul din tipii de la etaj. Celălalt a scos iarăși un chiot voios. Se vedea că se distraseră și altădată în acest fel. Miller și cu mine respiram din răsputeri. Nu-mi păsa dacă arătam înspăimântat. - Simt o prezență masculină, l-am auzit pe Miller murmurând în timp ce scana încăperea. - Luminile pâlpâie, Bob
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
stropesc din cap până-n picioare pe oricine le iese în cale. Persoana stropită nu se supără, dimpotrivă, face la fel. Pe stradă și în parcuri, oamenii aleargă cu gălețile în mâini și se stropesc reciproc. Peste tot se aud râsete, chiote de bucurie și urări, toate stropite cu apă. Sărbătoarea Torței În luna iunie, după calendarul tradițional chinezesc, minoritatea yi organizează un mare carnaval pentru a marca Sărbătoarea Torței, care cade în lunile iulie și august după calendarul gregorian. Pregătirile încep
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
de joc, ci În Las Vegas, unde se oprise cu mulți ani În urmă pe când străbătea America În mașină. Fiindcă prima sa experiență cu jocurile de noroc avusese loc acolo, asocia Întotdeauna practica aceasta cu luminile puternice, muzica zgomotoasă și chiotele ascuțite ale celor care câștigau sau pierdeau. Își amintea un spectacol, baloane cu heliu lovindu-se de tavan, oameni Îmbrăcați În tricouri, blugi, pantaloni scurți. Prin urmare, când venea aici la cazinou În fiecare an, era Întotdeauna surprins să găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Dumnezeu. Pionierii scoteau capetele pe fereastré și cravate roșii fluturau În vînt, iar béieții mai mari aveau moriști de lemn pe care le scoteau În vînt și care féceau un bîrnîit plécut. Autobuzul sérea la hopuri și-atunci se auzeau chiote de bucurie. Șoferul cu mustațé, cînd era de rînd, nu le dédea voie sé deschidé ferestrele și se fécea un praf gros care putea a benziné și se vedea cum plutește În lumina ferestrelor. Șoferul se uită În oglindé și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
ardei și fileuri de anșoa. Nikki oficia divizarea În felii, folosind un cuțit mare cu lamă rulantă. Feliile erau Înmânate pe farfurii de carton. Rosamund și cu mine Înfulecam sandvișuri preparate de Ravelstein cu mâini nervoase și tremurânde În acompaniamentul chiotelor de veselie. La sosirea băuturilor asistam la o demonstrație de extraordinară dibăcie, de parcă s‑ar fi oprit În mijlocul unui mers pe sârmă În timp ce balansa În mâini o tavă cu pahare umplute vârf. În clipele acelea nu te‑ai fi Încumetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mai marii noștri s-au comportat exact ca niște români adevărați, atunci când toată lumea se aștepta să ne comportăm ca niște europeni, cum ne pretindem. Cred că vă mai amintiți cum atunci, în ianuarie 2007, la intrarea în UE, ce mai chiot, ce mai hăulit, ce mai veselie, ce speranțe roz se desenau pe piciorul nostru de plai. Și dacă tot era sărbătoarea noastră a apărut și darul: Comisia Europeana „ne-a cinstit”, în perspectivă, cu o sumă uriașă am putea spune
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]