444 matches
-
predice doi câte doi, ca și cum ar merge înaintea Domnului, pentru a pregăti a doua sa venire (cf. Lc. 1,76). 7. Acești săraci ai lui Cristos nu au nici traistă, nici desagă, nici pâine de drum, și nici bani la cingătoare; nu au nici aur, nici argint, și nici sandale în picioare (Lc 10,4; Mt 10,9; Mc 6,8; Fap 3,6). De fapt, nu-i este permis niciunui frate din acest Ordin să posede ceva. Nu au mănăstiri
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
e semnul bunei dispoziții, veseliei, frumuseții și rodniciei. Cînd Inanna-Iștar coboară în infern, „Spre țara depărtată, fără margini,/ De unde nimeni încă nu s-a-ntors”, își pune podoabe scumpe și grele, cunună strălucitoare în păr, cercei în urechi, colan, pietre prețioase în cingătoare, pieptar, brățări la mîini și la picioare. Într-un cuvînt, viața se pregătește să întîmpine moartea. Lipsă de tact a dovedit și Dumuzi cînd s-a îmbrăcat în haine alese, în așteptarea Inannei, ceea ce i-a fost fatal. Și tot
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
fântână, de unde începea lacul Aroneanu. Am făcut atunci o mare imprudență pentru că am plecat singur. Am parcurs drumul până acolo pe jos, tramvaiele nu mergea la ora aceea, am tăiat-o prin pădure, pe cărarea știută. Cuțitul îl evam la cingătoare, într-o teacă de piele, era un cuțit mare, vânătoresc. Am ajuns la fântână fix la ora 11, dar Țuți nu venise încă. Mi-am dat jos rucsacul din spate și m-am rezemat cu spate de ghizdurile fântânii. Am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-i închiriase la Ierusalim, spătarul Mihai simți o atingere ușoară pe umărul stâng. Un arab înalt și deșirat, îmbrăcat din cap și până în picioare în straie albe murdare, îi făcu semn că are de transmis un mesaj. Spătarul scoase de la cingătoare o pungă și-i dădu omului o monedă. Arabul o privi atent, apoi cu un zâmbet larg, fericit, arată spre un fel de ușă apărată de șiruri lungi de mărgele de lemn. Mihai măsură din ochi ușa și locul, își
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pungă și-i dădu omului o monedă. Arabul o privi atent, apoi cu un zâmbet larg, fericit, arată spre un fel de ușă apărată de șiruri lungi de mărgele de lemn. Mihai măsură din ochi ușa și locul, își pipăi cingătoarea și, dând la o parte mărgelele, intră într o încăpere întunecoasă. După ce se obișnui cu lumina puțină, desluși în fața unei măsuțe joase doi turci stând comod pe pernele late din jurul mesei. Amândoi îi răspunseră făcând larg cu mâna gesturile de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și uscate și tot felul de minunății, se opri brusc, într un moment dat, tăcu, apoi pe alt ton: — Pentru asta, măria ta trebuie să-mi plătească cheltuiala mea, că și eu am dat bani grei, și Hamie scosese de la cingătoare un răvaș mic și-l flutura în aer. — Plătesc! — Citește-l chiar măria ta. În răvaș cineva se plângea că vestea plecării lui Pârvu și a Bră-tășanului la Istanbul a ajuns târziu și nu a fost timp destul pentru haiduci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nervos nu trebuie să-l știe nimeni, nici Hamie. Lumea trebuie să-l creadă calm și moale. Își aducea aminte cu ciudă de zâmbetul superior al fostului ienicer și de încetineala cu care împăturise și pusese la loc răvașul la cingătoare: — Cum l-ai prins? ridicase el glasul. — Mai încet, măria ta, că nu ești răposatul Șerban Vodă, ușurel... M-a costat o pungă de taleri. Îți dau una și jumătate. — Puțin, dar nu mă târguiesc. Să știi că oboseala mea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în creșterea cailor, fusese maestrul de echitație al lui Ștefan, iar acum lăsa impresia că este un fel de paznic al lui Breazu. Înainte de a intra în întunericul grajdului, Ștefan duse mâna instinctiv la pumnalul pe care-l purta la cingătoare. Când se obișnui cu lumina puțină, prințul îl zări în mijlocul unui grup de cinci, șase grăjdari pe Turculeț, care-l ținea pe Breazu din scurt de căpăstru și-l ștergea, masându-l cu un șomoiog de fân. —E numai o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să se vadă caftanul negru, sumes cu mâneci lungi și manșete late din atlas venețian verde cu flori aurii. Caftanul se încheia în față cu un șir de nasturi mici de argint cu spărturi mărunte de rubin. La brâu, o cingătoare îngustă din același atlas verde se îmbina cu o pafta subțire tot din argint. Pe cap, cuca din blană de vidră ornată cu catifea de culoarea aramei topite avea în partea dreaptă o agrafă asemănătoare celei de la gât, fixând penele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
îmbrăcați cu aceeași eleganță căutată ca și tatăl lor, mantiile de brocard auriu având țesute flori cafenii la Constantin și verzi la Ștefan și pe margini blană de samur; caftanele strânse pe trup, din serasir, aveau nasturi și paftale la cingători din argint negru ciocănit. Toți patru, vodă, cei doi prinți și Toma Cantacuzino glumeau și râdeau, expresia fețelor lor reflectând bucuria de a trăi. Pe rând când unul, când altul aruncau câte o privire îngrijorată spre drumul pe care trebuiau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
starea aceea de frică și suspiciune în care stătuse de când a trecut Dunărea. În acel moment se auzi din odaia alăturată glasul voievodului care-l chema pe Ștefan. Doi cafegii turci, cu haine și turbane albe, doar cu papuci și cingători din mătase roșie, începuseră să servească cafele tuturor celor care așteptau să fie primiți de domn și care intraseră între timp în cameră. Ștefan scoase capul pe ușa dormitorului voievodului rostind numele lui Selin pașa și al celui de-al
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o mască slinoasă din bucăți de blană de capră. Hainele acestuia erau murdare și peticite, căciula era spartă și cizmele erau înnămolite cu ciucuri cu tot. Pe umeri ducea o traistă, în mână avea un paloș de lemn, iar la cingătoare, prins cu un inel de metal, un băț scurt cioplit. Ceilalți bărbați aveau toți câte un băț din lemn de alun, cu coaja astfel cioplită ca să deseneze pe albul lemnului râuri și flori, spirale și valuri. Pe măsură ce se apropiau, lăutarii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
același pupitru înalt. Brâncoveanu mai privi încă o dată adunarea. Era o priveliște interesantă pentru orice mare pictor. Demnitarii musulmani cu turbane albe, frumos ornate cu bijuterii, îmbrăcați în haine din pânză subțire de culori luminoase, cu eșarfe din mătase drept cingători, stăteau turcește, cu spinările drepte, mimând o molatecă detașare de cele cotidiene. În colțul lor, dragomanii greci, cu caftane de culori închise, cu fesuri tot așa, stând în picioare cu o vagă aplecare a spinării, foarte atenți, mișcându-și repede
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Să vedem ce aveți acolo, porunci vodă. Cei doi dădură din cap în semn că au înțeles, se ridicară în picioare, făcură un semn că vor să pună marfa pe pupitru. Tânărul grăbit se descheie la caftan și-și scoase cingătoarea din jurul mijlocului, care se dovedi a fi o bucată de catifea neagră decolorată cu reflexe cafenii. O întinse îndemânatic pe pupitru în timp ce tatăl lui cu cealaltă cheie descuia încuietorile lădiței. — E din piele de Cordova, serenissime, mormăi bătrânul în italienește
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vorbind singur. Strânse firmanurile și le șnurui, puse documentele inofensive la locul lor în firide și în lăzi, le adună pe celelate, și erau destule, într-un fel de boccea, o legă bine și o prinse cu un nod de cingătoarea de la brâu, își aruncă pe umeri o mantie italienească din catifea neagră tivită cu argintiu, își răsuci mustățile și-și puse un tricorn pe cap, stinse lumânările, descuie și încuie ușa în urma lui. Trecu ca o vijelie printre dorobanții căpitanului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tăbăcită într-un anume fel, semănând cu cele ale bașbuzucilor cu care Mahomed al II-lea cucerise Constantinopolul. Călugărul zări într-o străfulgerare toate acestea, dar și cele două jilțuri din mijlocul odăii, pe care stăteau Constantin Brâncoveanu gol până la cingătoare și beizadea Constantin îmbrăcat într-un fel de cămeșoi de pânză albă. În jurul lor câteva femei cu fețe grave încercau să rupă bucăți de pânză. Se apropie cu ligheanul și cu greu își stăpâni un oftat. Pe piept, vodă avea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu iataganele goale ca la paradă, cu pălăriile albe, elegante, abia simțit pășeau, încadrându-i, ieniceri din garda sultanului; între ei, cu fețele nefirești de palide, luminate pacă de albul cămeșilor de in, largi, descheiate la gât și nestrânse în cingători, mergeau în șir Brâncovenii. Prin orașul care nu se trezise, unul după altul, ca niște arătări de vis, nici șovăielnici, nici hotărâți, nici mândri, nici umiliți, treceau ca într-o plutire albă din Istanbulul minaretelor spre Constantinopolul turlelor aurite de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vin, pe care o bea în ficare seară. Îi o fiertură de buruieni. Nu-i nici o otravă.” Ceva parcă a împins-o să ia sticla și s-o ascundă cât mai repede sub ștergarul înflorat ce îl purta mereu la cingătoare. Parcă era vrăjită. Nu mai putea să se împotrivească de fel. Făcea totul ca purtată de o mână nevăzută... Cu gura uscată, bătrânul s-a oprit să-și mai tragă sufletul și să soarbă ultima picătură de vin de pe fundul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Cei patru inși ieșiră din luntre. În lumina soarelui, globurile viorii ale străinilor și îmbrăcămintea lor argintie se revărsau în mii de ape. Pământeanul se miră văzîndu-i că acum se mișcau mai ușor, și află că-și puseseră pe trup cingători cu anumite raze, pentru astfel de împrejurări. S-ar fi întrebat cum trupul său mare putea fi mai ușor însă n-avea răgaz. Îl strigă pe Mai-Baka de câteva ori. În sfârșit, un bărbat negru aproape gol, își scoase capul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spre ei o ceată de oameni. Erau încă departe ca să se fi putut vedea bine fețele lor prin ochean, însă Auta își dădu seama că sunt robi, de vreme ce nu aveau alte veșminte decât pânza înfășurată în jurul coapselor, prinsă cu o cingătoare. Unii erau negri, alții roșii și înalți, alții erau mai scunzi, cu pielea galbenă sau albă. Auta putu să numere douăzeci. Toți aveau arme. I se strânse inima. Nu mai primise de mult nici o veste de la Mai-Baka. Să se fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Găsiră cu greu un loc bun, între tufe. Când ieșiră din luntre, Auta șopti: - Iat-o! Pe o alee treceau trei femei. Una din ele era Nefert, îmbrăcată în veșmânt alb și lung, cu o cunună în jurul părului des. O cingătoare din inele de argint îi strângea mijlocul. Veșmântul, după obiceiul din Atlantida și din unele țări ca bunăoară Ta Kemet, îi lăsa un sân descoperit. Mersul fetei era lin ca o plutire. Luna juca în părul negru retezat la înălțimea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ostrov răsăritean. Erau gata să întindă pânzele, și când nu se mai aștepta nimeni, se cățără vesel și vioi pe corabie, ca o pisică, Utnapiștim. - Ce vă uitați așa? Ridicați odată pânzele astea împuțite! strigă el râzând și, scoțîndu-și de la cingătoare toporul, îl trânti pe punte. Toată lumea de pe cele două corăbii căută să-l privească la lumina palidelor felinare de seu. Nimeni nu pricepea veselia lui. Dar Utnapiștim strigă din nou: - Sărutați toporul ăsta: el v-a scăpat! Și fiindcă ceilalți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lângă corăbiile lui, făgăduindu-i că îl va îndupleca pe Zeus să-i împlinească dorința. Și Ahile rămâne, înfierbântat de mânie. Ne-am aștepta ca Homer să spună că din cauza ofensei. Dar el spune doar atât: „din pricina unei femei cu cingătoare frumoasă, care, spre părerea lui de rău, i-a fost luată cu sila“. Ceea ce, poate, revine la același lucru. Apoi, cu voia lui Zeus și în absența lui Ahile, începe dezastrul armatei aheene. Și lunga îndărătnicie a eroului, al cărei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lângă corăbiile lui, făgăduindu-i că îl va îndupleca pe Zeus să-i împlinească dorința. Și Ahile rămâne, înfierbântat de mânie. Ne-am aștepta ca Homer să spună că din cauza ofensei. Dar el spune doar atât: „din pricina unei femei cu cingătoare frumoasă, care, spre părerea lui de rău, i-a fost luată cu sila“. Ceea ce, poate, revine la același lucru. Apoi, cu voia lui Zeus și în absența lui Ahile, începe dezastrul armatei aheene. Și lunga îndărătnicie a eroului, al cărei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
civilizație superioară. învață agricultura, meseriile, păstrează și păstoritul profitabil pentru viață. Civilizația urbană e mult mai avansată decât cea din sate. Restricțiile religioase blocau fantezia artistică. în temple erau totuși figuri de animale, heruvimi etc. Ca îmbrăcăminte purtau o mantie, cingătoare și un fel de bonetă, în picioare sandale. Bărbații aveau toiag, inel cu pecete și femeile voal, inele verigi în nas, cercei, brățări la mâini și la picioare. Viața simplă, hrana sobră, nevariată, era dată de câmpie și vite. Carnea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]