2,405 matches
-
cu lumânări aprinse pe Dealul Mitropoliei. Îi spusese portăresei „Cristos a-nviat”. Ea Îi răspunse „Adevărat c-a-nviat”, apoi, conform regulamentului și consemnului, Începu să strige: Săriți, hoțul! N-o auzi nimeni. Strada era pustie. Pe la casele lor, oamenii mâncau cozonac și ciocneau ouă roșii. Era luna mai și mieii crescuseră cât oile. Bucureștiul se scufunda Într-un cazan cu seu Încins. Nu-l va mai revedea niciodată cu plăcere. 23. Scrisoare din Paris. „Dragul meu, Orice român care ajunge la Paris se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Moduna, prefăcându-se că nu observă, asemenea Martei, stânjeneala din privirea fiului lor. Urările fuseseră făcute, felicitările citite, așa că, din acel moment, era dezlegat de orice obligație. Ca și până atunci, de altfel. El Însă ținuse cu tot dinadinsul să ciocnească cupa de șampanie cu ei la miezul nopții, lucru destul de rar În ultimii ani. Fusese o seară plăcută animată de gagurile răsuflate de pe TVR1. Jenantă o vreme, tăcerea deveni asurzitoare. Noroc cu telefonul. Grațian le făcea cuvenitele urări de Anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
noul an. Pentru șampanie, avea pahare potrivite, aduse În urmă cu un revelion de Iolanda. Deschise șampania lăsând dopul să zburde prin sufragerie apoi turnă cu multă Îndemânare În cele patru pahare până când nivelul băuturii aurii ajunse la aceeași cotă. Ciocniră toți patru pentru prima oară. O solemnitate simplă, amicală, o complicitate ușor ironică, Întărită de jocul voios al bulelor de argint În cupele cu șampanie. Să fie acesta Începutul unor Întâlniri repetate! zise Petre, privindu-și oaspeții cu o egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care au trecut prin situația asta și n-au cedat. Culmea e că recenzia n-a apărut. Nici mercenariatul nu mi-a fost de folos. N-am lăudat destul? N-am spirit lăudăcios§§§§§§ și pace. Mă doare unghia, mi-am ciocnit-o într-o piatră rebelă, făcînd cîțiva pași pe alee. Mi se înfundă pantofii în frunze. "Potcoave de frunze", spune Poetul. Dorin Tudoran. "Potcoave de catifea", îi răspunde o poetă (care se cam ignoră), Ștefania Oproescu. Tano își vîră colții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mai merge să... sîntem bătrîne de-acuma", cu care mă tot întîmpină o fostă colegă, cu toate că-și vopsește părul într-un orange nepotrivit cu vîrsta ei, a mea. Cristoase, lasă-mă să îmbătrînesc frumos, mă rog de cîte ori mă ciocnesc prin tîrg de baba cu cap de bomboană fondantă. Înșfac o canadiană cu glugă, îmi pun ghetele de nouă poște și dau să ies. Tano pricepe că nu-l iau. Ai grijă de casă. Uite, ți-au venit bebelușele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Liiceanu, cutremurător. Aflu că Rusalin nu mai vede cu ochiul stîng: Dreptul i-i pe ducă și el, mamă dragă". Cordule, corduțule, nu mă da de sminteală. Bandă albă. "Liniște", cum numesc sunetiștii banda neînregistrată. Mă enervează cuburile de gheață ciocnindu-se în paharul lui Mitiță. Parcă-s oase. Cămașa are un nasture care atîrnă. Mă atîrn și eu de nasturul acela, să nu-i văd gura știrbă, rostogolind povești dezlînate. Am unșpe mîțe, mamă dragă. Una dintre ele mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de două ori din cap. Biliardul se releva ca o a doua natură a lui. Sfida orice legi ale probabilităților. Jocul ajungea foarte repede la sfârșit. De fapt, juca mai mult singur, pentru că-i intrau bilele una după alta, se ciocneau și se antrenau unele pe altele, ca-ntr-o vrajă, de parcă ar fi fost legate între ele cu fire sau erau alcătuite din magneți care-și schimbau alternativ polaritatea. Nu știa numele lui de mijloc. Nu și-a cunoscut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
maidanezi încolăciți pe răcoarea solului îi priveau dezinteresați. Cărăbușii roșii conturau drumul deja conturat al pașilor celor ce trecuseră prin piață. Era un drum al naibii de întortocheat. Dar fiecare cărăbuș avea destinat un singur traseu și, precum gândurile care nu se ciocnesc, pauzele de linii aveau trasee clare și abateri calculate, nefiind posibilitatea vreunei coliziuni, oricât de deasă ar fi fost țesătura. Gândacii aveau o temă de făcut. Înregistrau, în complicata lor structură vie, clipele căzute din oameni, așa cum copacii își scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mi-o întinse. Susurul șampaniei care curge anunță fericirea. Era o seară călduță de vară, gazda mea purta o rochie scurtă care dădea la iveală gambe demne de o scandinavă. Ai putea contracta sindromul Stockholm pentru mai puțin de-atâta. Ciocnii („Pentru Biscuit care ne dă exemplu”) și băui versiunea cu bule de aur. -Îți place? întrebă ea. -Mă voi mulțumi cu asta. Râse. -Pari foarte fericită, spusei. -Expoziția de la Palatul Tokyo m-a răvășit. „Sper că n-o să mă pisălogească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
în șuruburi, sângele îi fierbea în obraji, un șiroi de lacrimi reci își căuta vad în colțurile mustății, ridurile tăiau gândurile felii, tâmplele încorsetau bătăile inimii, îi tremurau mâinile, picioarele îi erau parcă pline de plumb. Între etaje s-a ciocnit cu o secretară, dosarele au așternut pe trepte covor de cuvinte inculpabile. Nu și-a cerut scuze, nu s-a aplecat, a călcat pe ele ca pe niște scoici descompuse. "La dracu cu toată slugărnicia asta! Dumnezeii mamii lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o a treia ar putea nu numai să li se împotrivească, dar să fie sigură că îi va înfrînge. Spaniolii nu izbutesc să reziste niciodată cavaleriei, iar elvețienilor ar trebui să le fie frică de infanterie atunci cînd s-ar ciocni în luptă cu oameni tot atît de încăpățînați ca și ei. De aceea, s-a văzut și se va vedea prin experiență că spaniolii nu pot înfrunta cavaleria franceză, iar elvețienii sînt nimiciți de infanteria spaniolă. Și cu toate că lucrul acesta
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sînt nimiciți de infanteria spaniolă. Și cu toate că lucrul acesta nu s-a dovedit încă în întregime prin faptă, bătălia de la Ravenna a fost totuși un exemplu în mic a ceea ce s-ar putea întîmpla; căci aici infanteria spaniolă s-a ciocnit cu batalioanele germane care au aceeași ordine de bătaie ca și trupele elvețiene. Grație mișcărilor lor sprintene ca și scuturile mici și rotunde cu care se apărau, spaniolii au izbutit să se strecoare pe sub sulițele dușmanilor și ar fi putut
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
apoi ea se produce În zona tactilității inefabile, e o impresie de cîmp energetic format În jurul celuilalt, ființă sau lucru, ce te oprește la marginea elastică a aurei sale, nu treci de o linie de demarcație și astfel nu te ciocnești de obstacol, simți că Între tine și acesta e o pernă de aer mai pufoasă sau mai vîrtoasă. Poate că unora li se pare că se și ciocnesc de cîte ceva, dar atunci omul Își visează de fapt propria lipsă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sale, nu treci de o linie de demarcație și astfel nu te ciocnești de obstacol, simți că Între tine și acesta e o pernă de aer mai pufoasă sau mai vîrtoasă. Poate că unora li se pare că se și ciocnesc de cîte ceva, dar atunci omul Își visează de fapt propria lipsă de atenție. — Cum să apară una ca asta-n vis, neatenția?! se miră Erica. — Nu neapărat așa ceva, ci starea personală, faptul că nevăzînd, poți să fii și neglijent
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dar atunci omul Își visează de fapt propria lipsă de atenție. — Cum să apară una ca asta-n vis, neatenția?! se miră Erica. — Nu neapărat așa ceva, ci starea personală, faptul că nevăzînd, poți să fii și neglijent și să te ciocnești de una, de alta. De ce să nu visez că dai cu capu-ntr-un toc de ușă și să te trezești brusc? — Dacă li se-ntîmplă des, de ce să mai viseze oamenii ăia, nu? Am liniștit-o, explicîndu-i că un orb, În viața
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
învățam să scriu, iar pe a doua chiar înainte de a mă însura cu mama ta” (LXXXIII, 2). Primul vis-viziune înfățișează un cataclism cosmic: cerul se desprinde și cade peste pământ, iar acesta din urmă se prăbușește în abis; munții se ciocnesc între ei, la fel dealurile și copacii. Urmează rugăciunea lui Enoh către Dumnezeu, pentru ca acesta să se îndure și să cruțe măcar o părticică din pământ. A doua viziune, cunoscută îndeobște sub numele de „apocalipsa cu bestiar”, prezintă istoria omenirii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai trecu încă multă vreme până să aducă berea și debreținii comandați. Gata cu săptămâna de bună servire, meștere? îl întrebă Ticu ironic. "Meșterul" bombăni ceva supărat și se evaporă. Săracul Tănase..., adăugă el și, ridicându-și halba de pe masă, ciocni cu fratele său. Stelian nu zise nimic și se uită curios la un afiș mare cât un ziar desfăcut, înfățișându-l pe Tito cu o bardă plină de sânge în mână, lipit pe peretele din stânga, fără nici o noimă. Pe alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se aude un clinchet melodios, de efect. Pașii tocurilor zglobii se aud pocnind pe metal. Iar imaginația începe să cânte. Însă, pe de altă parte cristalul bine conturat oferă claritatea de excepție, foarte bine conturată, și totul e poleit. Cristalul ciocnește sticla, oglinda. Sunetele se adună într-o melodie bine închegată: început, cuprins și încheiere. Pe holul gol din școală, în timp ce înalte clase se preda, pe bancheta din spate a unei limuzine, în drum spre casă, pe bancă, în hala centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de viață, aveau să-și zâmbească nefolositor, deznădăjduit. Tineri în gașcă aveau să facă panaramă, mânați de necazuri și fericiți cu prietenia lor, ignoranți la un pericol mai mare. Persoane în vârstă aveau să se certe și să se să ciocnească un pahar cu ură în suflet. Iar alții mergeau plângând de ciudă că încă mai exista o oarecare ordine. Toți își trăiau viața. Sau cel puțin trăiau. Și ceva trăia din viața ei. Își formase independența pin ceea ce vedea. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
era clădirea unde lucra ea. A făcut facultatea de politehnică. Acolo profesase impecabil timp de zece ani, avansând în "carieră". Și tot între acei pereți care emanau un ecou înnebunitor își cunoscuse iubitul. Scăpase, amețită și grăbită, dosarele pe jos, ciocnindu-se de el. Se aplecase s-o ajute. Apoi o invitase la o cafea. Însă nu se gândea niciodată la el când era la lucru. Și nici nu se uita prin balustrada de fier în jos, la acele mașinării. Puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ținută casual, care îi venea la fel de bine. Cu ce te servesc? Un coniac, te rog. Atmosfera era chiar mai romantică. Erau lumânări, lumini și era și o muzică bună. Potrivită. Eu mă plimbai liniștită pe coridor. Îmi aduse paharul. Să ciocnim pentru cât mai multe clipe plăcute! Propune. Sigur, îi zâmbesc. Privii obiectele ornamentale. Nu părui să mă opresc asupra vreunuia. Deodată pusei paharul jos, luai sabia aceea în mână. Din acel moment până când îl atinsei, îl zgâriai pe el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
izvor termal. Apa e multă, suficientă, numai bună. Îi zâmbesc. Sărim în apă. Și ne purtăm natural. Suntem veseli. Șampanie? Pahare? Deci plănuise să venim aici. Chiar după ce ... îi sar de gât și îl pup în fugă. El toarnă șampania. Ciocnim zgomotos. Și la un moment dat mă sărută. Știu că nu e de la șampanie, servii puțin, e de la el senzația plăcută ce mă străbate. Atmosfera de vis e numai o mică parte din fericirea pe care o îmbrățișez cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se scurge în apă. Acea lacrimă se evaporă și se ridică la cer. Celelalte scot sunete ca de cristal și se varsă una câte una. Coboară și se ascund în fundul mării, vrând să își îngroape durerea. Ele cântă de acolo, ciocnindu-se de valuri. În urma ei, Veneția petrece, cântând. · · · · Cupele de șampanie sunt așezate pe vârful muntelui cel mai înalt și stâncos. Abrupt și pe care nu trăiește nimic. Acel munte urcă până dincolo de nori. Coroana cerului îi e largă, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fericită draga mea, să ne bucurăm de iubirea noastră, să-ți iei doctoratul cu brio. Să ți se-mplinească toate dorințele, iubitule, și când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum, recurge la o urare tradițională Cecilia. Ciocnesc cupele de șampanie și beau din ele după ce își încrucișează brațele așa cum obișnuiesc cei ce au o afecțiune deosebită unii față de alții, apoi se sărută. — Când ai să mai vii în țară? — Nu curând. Numai bine ajung în Germania și
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
n-a fost nimic pregătit dinainte, de aceea să nu vă supărați că nu v-am anunțat. Am luat hotărârea pe loc și asta a fost. —Sunteți plini pe surprize. Ce mai? Să ne bucurăm! Silvia aduce imediat aperitive, băutură, ciocnesc închinând pentru logodna lor, fericirea de care să aibă parte împreună. Îl îmbrățișează, îl sărută felicitându-l, în timp ce Matei se simte ușurat că ei l-au primit cu bunăvoință în loc să fie luat la rost cum se aștepta. Cum arată inelul
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]