602 matches
-
nu auzi decât foarte slab sunetul propriei voci și nu-l recunoscu. Văzu că se găsea în fața trunchiului ars al copacului; trăsnetul îl carbonizase și îl despicase în două, până aproape de rădăcină. Din coroana sa bogată nu rămăseseră decât câteva cioturi înnegrite, iar de jur împrejur iarba dispăruse, lăsând locul unui disc negricios ce se întindea până la el. își aduse aminte atunci de fulgerul orbitor, simți din nou căldura și tremurul ce-i străbătuseră trupul, îi veni în minte senzația cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
desfăcute la fiecare cincisprezece minute - ca să lase sângele să curgă. Brațul are nevoie de mai mult sânge ca să rămână viu. Acum nu mai rămâne decât să-l amputăm! CAPITOLUL 6 Craig se trezi cu o tresărire și privi fix la ciotul brațului său. Tot umărul îi era ridicat pe un fel de eșarfa legată; iar brațul îi era dezgolit și complet vizibil. O lampă cu infraroșii revărsa căldură asupra lui și ceea ce rămăsese se simțea bine și confortabil, deloc dureros. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
creion și o hârtie? a răcnit. I-am atins brațul și i-am zbierat că eu am. În mare grabă, ca și cum nu ne-ar mai fi rămas mult timp la dispoziție, am scos din buzunarul tunicii un carnețel și un ciot de creion pe care-l achiziționasem de curând din cancelaria companiei mele din Fort Benning. Am scris, foarte citeț, pe o foaie de hârtie: „Suntem reținuți, pentru nu știu cât timp, de paradă. Ne ducem să căutăm undeva un telefon și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mesaje, vag apocaliptice, postate sus, deasupra chiuvetei. De ani de zile, printre cei șapte copii ai familiei noastre cu o singură sală de baie, exista obiceiul, poate neplăcut, dar util, de a ne lăsa unul altuia mesaje scrise cu un ciot de săpun umezit pe oglinda dulăpiorului de medicamente. Tema generală a mesajelor noastre gravita în jurul avertismentelor dure și nu arareori în jurul amenințărilor: „Boo Boo, ia-ți prosopul când nu mai ai nevoie de el. Nu-l lăsa pe jos. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ani mai târziu, când, în numele independenței sau al mai-știu-eu-ce, Seymour și cu mine ne-am rupt din tulpină și ne-am luat un apartament separat, nu ne-am despărțit decât teoretic de vechiul nostru obicei de familie. Adică nu aruncam cioturile vechi de săpun. Când am intrat în baie cu jurnalul lui Seymour sub braț, după ce am închis ușa cu grijă, am zărit aproape imediat un mesaj. Dar nu era scrisul lui Seymour, ci, negreșit, al surorii mele Boo Boo. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
stă treaba. Niciodată nu veți vedea mai clar. Și cum lămuriți asta? Această cabină telefonică are podeaua din metal; cu uși pliante verzi, silențioase, dar podeaua Înțeapă nările cu urina uscată, aparatul telefonic de plastic e făcut praf și un ciot atârnă la capătul firului. Nici cale de alte trei intersecții nu găsise un telefon În care să nu-i fie teamă să bage o monedă, așa că se dusese acasă. În holul clădirii administrația pusese un ecran de televizor ca să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
s-ajungi la copac. Treci de copac. Vezi stânca ? Trebuie să ajungi la stâncă. Treci de stâncă. Vezi bolovanul ?” Jina s-a ridicat în picioare, a văzut copacul, a trecut de copac, a văzut stânca. A auzit vântul șuierând printre cioturile de pădure și un elan boncăluind. A ciulit urechile fiindcă a auzit și-un avion. Și-a dat seama că atunci când avionul va trece pe deasupra ei, ea va trebui să fi ieșit din pădure. Așa că a grăbit pasul. La marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
sub copacul răpus, dar un vânt de nicăieri a făcut ca nicio creangă să nu-l atingă în cădere. Tot în ziua aceea l-a cunoscut badea Vasile pe Sfânt. El l-a învățat să-și repare greșeala și din ciotul rămas de la stejar, a ciopârțit o cruce care să amintească lumii de un suflet pribeag, fără noroc. Am să mă-ntorc și dacă n-am să pot, am să trimet pe altul... așa o zis pruncul... Mă speriasem de moarte
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
acu’, c-am tras la culoamne, po’ să iau și șapte bătrâne. Când am chef e dă bine, când nu, dau aeru’ afară din Marea Adunare Națională și tot iese de-o fasole cu ciolan.“ Celălalt țigan se așezase pe ciotul acela de coloană și scosese o sticlă cu un lichid verzuliu. Bău cu sârg. Dădu să se ridice să vină spre noi, se răzgândi și se întoarse la locul lui. „Zi lu’ domni că e bine, să ne dea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de după acea noapte în care credeam că toate sfârșite sunt, a trebuit să ajung, un fel de fugă deznădăjduită, pe malul Dunării. Să ajung pe o șosea uitată între ape clipocind, cu sălcii de-o parte și de alta, cu cioturi de munți într-o zare albăstrie. A trebuit să merg pe șoseaua aceea pustie dintre ape spre a mă dezmetici, spre a mă trezi iarăși în text. Undeva, departe, în stânga mea, la poalele unei sălcii cu mlădițele revărsate peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lăsându-mă doar învăluit de taina cântecelor, de lumina începutului de toamnă, spălată de orice umbră, lumină pură pogorând nu din înălțimile cerului, ci țâșnind parcă din salcia aceea, din toiagul alb al orbului, din întinsul luciului de apă, din cioturile munților cu desene sinilii în depărtare, din liniștea și din uitarea tuturor depărtărilor în care mă prăbușisem. Lumină venită din străfunduri, revărsată peste Lume ca o dărnicie a celor din pământuri. Întăritoare, izvoditoare de noi chemări, de noi dărnicii sufletești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
muzicuță la o masă de lângă godin, cu toiagul lui atârnat de un fel de parâmă care spânzura ca o funie de rufe între burlanul sobei și rafturile cu sticle de la tejgheaua lui Borisoff, vânzătorul, plecase și el, șonticăit, trăgându-și ciotul de picior. Kerim ascultase până atunci muzicuța orbului, cu ochii închiși, cu capul sprijinit în mâini, ca și cum urmărea în zarea cine știe cărei depărtări de valuri întoarcerea mahoanelor lui, vedea grămădite în zare caice și ceamlânge și kalioane și kirlângice și tecnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Femeia Își deschidea și Închidea Încet buzele, privind cu un ochi În sus, altul În jos. Văzându-l pe Oliver stând meditativ În salonul lui pe taburet, ea Își coborî unul dintre coarnele prevăzute cu ventuză și-l apucă de ciotul ce i se Învârtoșase, fără voie, În prohab... Oliver se cutremură de groază. Încercă să țipe, dar limba parcă i se lipise strâns de cerul gurii. Dădu să fugă, dar picioarele Îi Înțepeniseră pe linoleum. Stătu așa, cu chipul palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oliver, ce-i drept, Într-un alt salon. În afară de aceasta, În orice poziție ar adormi, Oliver Își va boți cu siguranță podoaba capilară... Dar copacii, ia spune, Oliver, nu-i așa că nu stau nici pe scaun, că li se ițește ciotul prin prohab... Sau li se acoperă picioarele de lipitori...” Profesorul făcea aluzie, probabil, la experiența pe care o trăise Oliver atunci când i se aprinseseră călcâiele după femeia-girafă, al cărei cap de melc trecea dincolo de acoperiș. Nu-și Întinsese oare ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îndepărtată... Vreo sosie... Par clădiți din același aluat”, Își spuse medicul. Noimann se gândi să se Împotrivească, dar curiozitatea Îl făcu să ia o atitudine indiferentă... În fond, ce avea să se Întâmple? O să-l caute În fund? Agitându-și ciotul În aerul Încărcat de tot felul de miasme grele, falsul Satanovski surâse enigmatic. Noimann se urcă pe scaun și se pregătea tocmai să-și descheie catarama de la pantaloni. Ciungul Îi făcu semn din capul ras că nu, deocamdată nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
simplă o semnătură...” „Dați-mi formularul să semnez”, se agită el. „Mai bine nu v-ați mai agita atât”, făcu ciungul. „Din cauza efortului s-ar putea declanșa hemoragia...” „Despre ce fel de hemoragie este vorba?” Ciungul ridică neputincios din umăr. Ciotul făcu o rotație ciudată, agitându-se În aer. „Deocamdată e doar o supoziție. Nu mă pot pronunța până nu vă consult...” „Dați-mi pixul să semnez odată!” „Stați liniștit la locul dumneavoastră”, Îl povățui omul fără braț. „Ce rost are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe care o pusese pe formularul prezentat de medic Începuse să-l neliniștească. În afară de aceasta, deși nu-și putea mișca picioarele, degetele Îl ardeau. Între timp, ciungul Îndreptase lampa reflectoare Înspre tălpile lui Noimann și Începu să-și răsucească vârful ciotului În rană... „Treaba nu e chiar atât de simplă”, exclamă el. „Aveți aici un fel de tumoare...” „Tumoare?!” murmură cu glasul stins stomatologul... „Nu știu dacă e tumoare sau poate e vorba de cu totul altceva...” În glasul aparent liniștitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
e vorba de Cabală, ci de ceva mult mai clar. Mult mai palpabil....” Și, pe măsură ce vorbea, ginecologul continua să răscolească În gaura ce se ivise Într-una din tălpile lui Noimann, care stătea Întins fără să reacționeze, simțind cum din ciotul ciungului apare un baston prevăzut cu un cârlig, ce-i scormonea acum măruntaiele. „Dacă nu e vorba de tumoare, atunci ce ar putea fi?” Întrebă el cu glas stins. „E vorba de o sarcină. Aveți acolo un fetus...” Și cârligul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
putea să fiu Însărcinat?” „E vorba de o sarcină extrauterină”, o drese celălalt. „Chiar dacă ar fi vorba de o astfel de sarcină, ar trebui să existe și un uter...” „Desigur că există și un uter”, murmură ciungul, tot Împingându-și ciotul În gaura din talpă, ca Într-o scorbură, ca și cum ar fi Încercat să ajungă la capătul ei, unde ar fi trebuit să găsească un cuib... „Sigur că există”, repetă el, probabil ca să abată atenția lui Noimann. „Am studiat și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
faceți-vă un proces de conștiință...” „Ce proces de conștiință să-mi fac?” Întrebă stomatologul. „Sunteți curat?” Îl Întrebă cu perfidie ciungul. „Dar dumneavoastră sunteți curat?” Celălalt râse: „După cum vedeți și dumneavoastră, nu” - și ciungul Își scoase o parte din ciotul său infect din talpa bolnavă a lui Noimann, acoperit cu cheaguri de sânge amestecate cu urme de puroi galben. „Cum aș putea să fiu curat dacă răscolesc răul dumneavoastră?” făcu el. „Parcă spuneați că am un fetus, prin urmare sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ați ajuns la faptă și tot nu v-ați sinucis...” „Nu din vina mea”, făcu celălalt. „Totul ține de destin. Chiar brațul acesta pe care l-am pierdut ar putea depune mărturie... Credeți că am rămas Întâmplător doar cu un ciot?” Noimann ridică din umeri. De unde să știe el cum a rămas ginecologul fără braț!? „N-are rost să intrăm În amănunte”, spuse ciungul. „A fost o tentativă, care s-a soldat cu un mic eșec... Vedeți, brațul nu mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ținea În mâini. „A sosit clipa”, exclamă el, pornind În urma arătării. Cămașa de noapte făcu un ocol deasupra mesei Încărcate cu tot felul de platouri. Sosia lui Satanovski, abandonând sulul de feșe pe podea, Își agita mâinile În aer. Din ciotul său țâșni o tijă prevăzută la capăt cu un fel de clește. Cămașa, prinsă parcă de niște fire nevăzute, se ondula, plutind peste platouri. Noimann gemu și el, eliberându-se de Încă un sul de feșe, ce se rostogoliră până În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-s hoață, că-s vicleană, Ori că mint și-mi pare rău. Ursul: Știți, eu am avut o coadă Mai mare decât a vulpii Dar mi-a rămas toată-n baltă Precum vulpea m-a-nvățat. De-aceea am un ciot de coadă Și sunt tare supărat... Vulpea: Vai, cumetre,nu mai plânge, Și fără coadă poți merge. Ești chiar mai frumos așa... Fără coada aceea grea. Acum pari mai frumușel Stai colea pe scăunel Să te ospătez regește Cu-o
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
-l poate privi în ochi. O dată, din impuls copilăresc, i-a furat monedele și a fugit. I s-a părut amuzant pe atunci. Acum, însă, încearcă să se eschiveze și nu-și ridică privirile din pământ și de la perechea de cioturi grotești, lăsate acuzator la vederea lumii. Îmi amintesc cum mi-ai furat vasul și mi-ai strigat să fug după tine, ca să mi-l iau înapoi. Pran vrea să spună ceva. — Cum am mai râs atunci, continuă cerșetorul. Pran încuviințează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
răspunsul, probabil nu are nimic de mâncare. Și atunci, cum să fac să găsesc ceva de mâncare? întreabă el. Cerșetorul râde atât de tare, încât trecătorii se întorc să-l privească. Se lovește cu palmele de coapse și bate cu cioturile în țărână. — Îi e foame! strigă. Ăstuia îi e foame! Trecătorii râd sau zâmbesc, doar. Când se întoarce unchiul... începe Pran, dar cerșetorul râde și mai tare. Ce să fac? îl întreabă Pran direct. După ce se oprește din râs, cerșetorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]