38,100 matches
-
cititorii, potențialii cititori desigur, să nu observe deosebirea între Figuri IV și Figuri V și să o confunde pe una cu cealaltă. Am crezut că trebuia să marcăm noutatea acestui ultim volum cu ceva care să sară în ochi pentru ca cititorul să nu-l confunde cu o reeditare a Figurilor IV. Am hotărît să punem o banderolă pe acest volum, nu o jachetă, ar fi fost prea mult, o banderolă care se plasează în josul volumului și nu ascunde titlul, dar care
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
cred că la acest versant al operei sale putem să aderăm mai bine acum, ca și cum toate eforturile lui în domeniul ficțional ar fi căzut în desuetudine. După mine, după gustul meu, dar cred că el e același cu al majorității cititorilor de azi, Chateaubriand a eșuat în ficțiune, dar a recuperat, s-a salvat prin dicțiune. Ficțiunea lui pare cam prăfuită astăzi. Poate că peste un secol va fi văzută altfel. În poetică sunt multe lucruri de aprofundat M.C: V-
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
1236, 1994, 2). Forma citiți e nu atît un prezent cu valoare de viitor, cît una dintre strategiile prin care scriitura jurnalistică creează sentimentul actualității maxime și reduce distanța dintre timpul redactării și timpul lecturii: fiind un prezent autentic pentru cititor, dar un viitor pentru ziarist. Trecerea de la perspectiva cititorului (prezentul citiți) la cea a autorului textului (viitorul anterior va fi părăsit) e o ruptură, dar care nu pare a deveni o incoerență. Cred că ar mai trebui formulată o "regulă
"Va fi fost" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15296_a_16621]
-
prezent cu valoare de viitor, cît una dintre strategiile prin care scriitura jurnalistică creează sentimentul actualității maxime și reduce distanța dintre timpul redactării și timpul lecturii: fiind un prezent autentic pentru cititor, dar un viitor pentru ziarist. Trecerea de la perspectiva cititorului (prezentul citiți) la cea a autorului textului (viitorul anterior va fi părăsit) e o ruptură, dar care nu pare a deveni o incoerență. Cred că ar mai trebui formulată o "regulă de întrebuințare" actuală a formei. Tendința generală este de
"Va fi fost" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15296_a_16621]
-
decît a ucide un copil de evreu. Aici, firește, nu se văd lucrurile sine ira et studio - pasiunile sînt încă prea vii. Cu siguranță că ai să mă ții de rău că m-am băgat, confundîndu-te pe tine cu interlocutorii (cititorii) mei de aici. B. - Bine-nțeles că trebuie să te cert. Și încă foarte tare. Ce te-ai apucat să scrii în presa culturală românească? Tu nu trăiești în România ci în Israel, și de această împrejurare deloc nesemnificativă ar
Dialog despre erori by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15287_a_16612]
-
convingă acest popor amărît de necesitatea alternativei" (România liberă = RL 1270, 1994, 1). Clișeele politice sînt reluate parodic ("greu încercatul popor român" - cotidianul.ro) - deși circulă mai departe și în forme serioase, în discursul indignat și agramat (scrisoare de la un cititor: "Vă rog frumos să-mi scrieți de ce I. și V. a vîndut FLOTA și poporul nu ia nici o acțiune împotriva lor?" - Evenimentul zilei 352, 1993, 2) sau în cel patetic: "Ziar dedicat poporului român" (subtitlul Jurnalului Național). Folosirea ironică e
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
primi sau nu cartea respectivă. Cît despre a o comanda, nici vorbă. Nu există - măcar în formă computerizată, ceea ce ar fi ușor și ieftin - un catalog general al cărților apărute, al stocurilor existente; nu există un mecanism prin care un cititor - sau chiar, mă tem, o instituție - să-și poată procura o carte abia apărută/dispărută. Și mai grav - cel puțin simbolic - mi s-a părut că, la Biblioteca Academiei, cărțile apărute după decembrie 1989 sunt catalogate haotic sau deloc. N-
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Augustin Doinaș Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, primul vers din poezia "Odă (în metru antic)" de M. Eminescu, este un element prozodic cu totul aparte. Singularitatea lui se impune, de îndată ce ochiul criticului - care, îmi place să cred, este cititorul ideal - se oprește, cu amănunțită atenție, asupra țesutului său verbal. După opinia mea, patru superlative îl definesc drept o realizare excepțională a lirismului românesc. Voi încerca să le explic și să le legitimez pe rând, într-o ordine stabilită nu
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
vorba de un "metru antic", fapt care trebuie să ne atragă atenția că lirismul Antichității nu excela în figuri de stil, precum modalitățile lirice istorice care i-au succedat, - absența completă a tropilor este bătătoare la ochi. Numai că nici cititorul obișnuit, nici criticul literar nu se simt nici o clipă derutați de o atare ariditate, și nu refuză să se angajeze, dintru început, în dimensiunea lirică a textului. În același timp, versul citat beneficiază de o arhitectonică perfect "închisă", de o
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
de a oferi, prin limbaj, o "realitate" imposibil de a fi exprimată prin alte cuvinte decât cele utilizate de autor. În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i textură. În momentul în care criticul sau cititorul încearcă să "traducă" cuvintele Nu credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este o ucenicie a morții", poezia textului a fost deja alterată în beneficiul rezumatului ei de idei: lirismului genuin i s-a substituit o propoziție absolut
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
au determinat implicit și o schimbare în propria receptare a textelor. Vocile celor mai mulți dintre autorii ce au publicat după 1950 ne răsună în urechi; nu mai putem citi un text fără ca un rest de sonoritate să nu ne însoțească lectura. Cititorii contemporani refac fizionomia textului pornind de la un fond sonor - vocea autorului - pe care îl atașează cuvintelor. Este vorba despre o nouă plăcere estetică ce surprinde prin originalitate. Oare mai pot fi citite textele lui Ernst Bloch, Elias Canetti, Hans Magnus
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
atașează cuvintelor. Este vorba despre o nouă plăcere estetică ce surprinde prin originalitate. Oare mai pot fi citite textele lui Ernst Bloch, Elias Canetti, Hans Magnus Enzensberger, Ingeborg Bachmann, Arno Schmidt sau Theodor Adorno fără a le asocia vocea autorului? Cititorul poate alege între o lectură multidimensională, în care vocea este atașată textului sau renunțarea intenționată la această dimensiune. Alfred Döblin considera că lectura romanelor la radio are un efect restrictiv, de limitare asupra fanteziei "cititorilor". Pe de altă parte prezența
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
a le asocia vocea autorului? Cititorul poate alege între o lectură multidimensională, în care vocea este atașată textului sau renunțarea intenționată la această dimensiune. Alfred Döblin considera că lectura romanelor la radio are un efect restrictiv, de limitare asupra fanteziei "cititorilor". Pe de altă parte prezența vocii este considerată un aport interpretativ binevenit. Cât de la îndemâna oricui a devenit acest mod plural de receptare o dovedește opacitatea anumitor texte din secolul 20, care par de nepătruns, nefiind însoțite de elementul auditiv
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
monosemantizare a polisemantismului" la nivelul interpretărilor prin prozodie și artă recitativă, accente și tempo. Oare nu este pusă sub semnul întrebării întreaga concepție în ceea ce privește așteptările referitoare la actul de lectură care dăinuie încă de pe vremea iluminiștilor - acutizarea percepției critice a cititorului și eliberarea acestuia din raportul de dependență față de un recitator? Oare nu instituie autorii în felul acesta o nouă autoritate în ceea ce privește situația unei lecturi oarecum impuse? Un argument contrar este faptul că asemenea obiecții s-ar putea aduce fiecărui spectacol
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
celebritate și ne propune azi o altă față a operei sale. Deși nu cu totul schimbată, pentru că apar cele mai multe dintre poemele sale populare: "Portret", "Aș putea să arăt cum crește iarba", "Jurnal de campanie", "Dramă în parc", "Din cîte adevăruri". Cititori de azi, trecuți prin poezia optzecistă, modificați cumva ca sensibilitate înspre prozaic și anti-metaforic, e probabil firesc să reținem poeziile care poartă în țesutul lor semnele stilului ce urma să devină dominant. Tot semnificativ e faptul că de obicei nu
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
titlu de carte), este titlul uneia din cele douăsprezece proze de mică dimensiune ale maturității de scriitor a lui Vintilă Horia. Le concepuse în primii zece ani de la înstrăinarea forțată de țară, cu experiența acelor trăiri. Le-a scris pentru cititorul revistelor diasporei românești și le-a răspîndit în atîtea colțuri ale lumii prin cîte a trecut sau a zăbovit. "Pe atîtea răscruci de meridiane și paralele", cum își chibzuiește distanțele pribegiei în funcție de terminologia consacrată de geografie, în Postfață la un
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
simptomatice. Merită discutată îndeosebi oportunitatea de a publica într-o carte reportaje apărute în ziar. Acel "un bun reportaj cotidian înlocuiește azi orice lung roman de aventuri sau de analiză", proclamat în 1920 de Ion Vinea, poate fi crezul jurnalistului. Cititorul de carte de astăzi, însă, asaltat zi de zi de știrile TV și de presa senzațională, nu știu dacă va aprecia culegerea reportajelor într-un volum. În fond, cititorul de carte vrea ceva mai mult, vrea o povestire iar "reportajul
Reportaje by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15340_a_16665]
-
analiză", proclamat în 1920 de Ion Vinea, poate fi crezul jurnalistului. Cititorul de carte de astăzi, însă, asaltat zi de zi de știrile TV și de presa senzațională, nu știu dacă va aprecia culegerea reportajelor într-un volum. În fond, cititorul de carte vrea ceva mai mult, vrea o povestire iar "reportajul" are nevoie să fie scris (și) cu alte instrumente. Cititorul de carte nu mai e cititorul de ziar: În fața cărții devine pretențios. Reporterul are astfel prilejul să devină (și
Reportaje by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15340_a_16665]
-
de știrile TV și de presa senzațională, nu știu dacă va aprecia culegerea reportajelor într-un volum. În fond, cititorul de carte vrea ceva mai mult, vrea o povestire iar "reportajul" are nevoie să fie scris (și) cu alte instrumente. Cititorul de carte nu mai e cititorul de ziar: În fața cărții devine pretențios. Reporterul are astfel prilejul să devină (și) scriitor, să se dedubleze "legal" urmărindu-și până la capăt obsesiile cu care meseria îl încarcă zi de zi. Reportajul e mină
Reportaje by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15340_a_16665]
-
senzațională, nu știu dacă va aprecia culegerea reportajelor într-un volum. În fond, cititorul de carte vrea ceva mai mult, vrea o povestire iar "reportajul" are nevoie să fie scris (și) cu alte instrumente. Cititorul de carte nu mai e cititorul de ziar: În fața cărții devine pretențios. Reporterul are astfel prilejul să devină (și) scriitor, să se dedubleze "legal" urmărindu-și până la capăt obsesiile cu care meseria îl încarcă zi de zi. Reportajul e mină de aur, iar jurnalistului nu-i
Reportaje by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15340_a_16665]
-
nevoie. Nici instituțiile de învățămînt superior existente nu se pot lăuda că au numai profesori de elită și că-și merită numele. De unde și-ar putea racola personalul calificat Universitățile județene, încît să facă învățămînt superior? * ROMÂNIA LIBERĂ își anunță cititorii că NATO ar fi pus ochii pe Nicolae Văcăroiu, citînd surse diplomatice. Mai exact, o sursă de acest fel: "Diplomatul, cu rang înalt în ierarhia ambasadei țării sale ne-a informat că guvernul Năstase mai are de îndeplinit două condiții
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15336_a_16661]
-
organism de noua sarcină sînt creditate de doctori cu mari șanse de a duce la vindecarea bolii lui Ingrid. Cartea nu începe foarte promițător. Partea despre călătoria lui Ingrid la Viena, cu preparative, motivații și peripeții, nu reușește să țină cititorul în priză (defect grav pentru literatura de acest tip). Eroina poveștii, înainte de a fi văzută în acțiune, este prezentată în termenii cei mai laudativi: e inteligentă, modestă, frumoasă, iubește copiii și animalele și nu are nevoie să folosească farduri. Are
Un personaj fără "vino-ncoa" by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15343_a_16668]
-
liniștea lui desigur, autoritatea. E o profesionistă onestă, o persoană atentă, admirată și simpatizată chiar și de cei pe care ea nu-i place. Acest tip de personaj feminin "corect", "perfect" populează mult prea des literatura scriitoarelor și este pentru cititor, orice ar face, antipatic, mai ales dacă scriitura nu îi vine deloc în ajutor. Descrierile de peisaj apatice cînd nu ideologice (după ce laudă șoselele din Ungaria, călătoarea are grijă să adauge: Ce face însă mîna omului nu poate compensa ceea ce
Un personaj fără "vino-ncoa" by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15343_a_16668]
-
fi crezînd dl Popescu, bunăoară, că România literară trăiește de pe urma bugetului? D-sa știe bine că nu e așa. Nu rămîne decît bănuiala că dlui Popescu revista noastră și suratele ei, și literatorii care le fac, nu sînt vii. Las cititorilor să aprecieze cum stau lucrurile: în ce mă privește, cred că viul domn Popescu n-ar trebui să riște a se pune cu mortul Marin Preda și nici chiar cu acei literatori care i se par mai puțin vii decît
C.T.P. și literatorii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15337_a_16662]
-
al pledoariei pentru Arghezi în 1946 și al rechizitoriului contra lui Nichita Stănescu și Marin Sorescu după 20 de ani? Relația criticului cu timpul nu pare să fie, iată, foarte bună. Să fie înscrisă această limitare în destinul nostru de cititori? Să țină de natură, de cultură (formație, canon etc.) ori de amîndouă? Și, mai cu seamă, să fie fără leac? Nu din orgoliu răsar aceste întrebări, ci din obligația de a ne cunoaște pe noi înșine, dacă dorim (și toți
Criticul și timpul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15361_a_16686]