3,254 matches
-
făcut pentru că, brusc, se auzi un scaun de lemn lovindu-se de un spate și cineva Înaintă rapid printre rânduri. Chiar Înainte ca luminile să se aprindă În sală, și În clipa În care l-am zărit pe șeful meu clipind Înspre ferestruica din camera de proiecție - stând lângă o persoană pe care am recunoscut-o, spre surprinderea mea - o voce nazală răsună În Întuneric. — Frații mei, fără un subiect dornic n-o să meargă niciodată. De Îndată ce pacientul a fost anesteziat, operația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un contur Învăluit Într-o aură de lumină. Manetti stătea după un birou, cu spatele la un geam deschis la care zdrăngăneau calm niște jaluzele venețiene, răsucite ca să intre lumina. Din cauza iluminatului fragmentat, sau probabil pentru că polițista tocmai se materializă, cât ai clipi, chipul ei rămase umbrit și indescifrabil. — Doamnă inspector - șef, domnul Knisch. Domnule Knisch, doamna Îi inspectorul - șef. — Knisch? Manetti părea să aibă altele pe cap. Vocea Îi era surprinzător de neplăcută. — Alexander Knisch, doamnă inspector - șef. Cazul din Otto-Ludwig-Straße. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă prefăceam că plouă. Dar Încearcă să stai nemișcat În timp ce treizeci de perechi de ochi stau ațintiți asupra ta. E imposibil. După un timp, camera a Început să se clatine și să plutească misterios, În derivă, și a trebuit să clipesc ca să-mi cadă lacrimile. Totuși, ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că, cu cât mi se umezeau ochii mai tare, cu atât mai puțin mă priveam din interior. Pierzând noțiunea timpului, am Început să-mi Închipui că cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare - trupul unui bărbat (cu mintea unui copil) se înalță cuprins de o furie neputincioasă ca să dea cu pumnii în salteaua patului de sus, pentru ca apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
hotel, eu (dușmanul naționalismului american) și Gagica Cea Mai Adevărată, apelativ pe care i-l atribui coardei cu cea mai moacă de coardă din trupă. Oho, și ce mai viață ne așteaptă sub becul fără abajur (în timp ce la fereastra noastră clipește firma pe care scrie HOTEL). Îmi unge pula cu Drake’s Daredevil Cupcake (ciocolată umplută cu cremă albă) și apoi se apucă s-o mănânce fărâmă cu fărâmă. Îmi toarnă sirop de arțar dintr-o cutie de Log Cabin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
isterie... Perdelele, însă... Perdelele sunt din dantelă sau cu altfel de „zorzoane“, ceea ce maică-mea numește în derâdere „gustul goiș“. De Crăciun, când școlile sunt închise și pot ieși la patinaj seara, după ce s-au aprins luminile, văd beculețele care clipesc în brazii din spatele perdelelor creștine. Nu pe strada noastră - Doamne ferește! -, nici pe Leslie Street, sau Schley Street și nici măcar în Piața Fabian, dar, pe măsură ce mă apropii de periferia Irvington-ului, încep să zăresc ici-colo câte o casă locuită de goi - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fost oare singură? În vagonul slab luminat, luminile pâlpâiră și bărbatul cel grăsuț remarcă: — Acum nu mai e mult. Aerul era plin de praf și umed, iar pâlpâitul luminii de afară Îi aminti pentru moment de lucruri familiare. Luminile electrice clipind și schimbându-se deasupra teatrului În Nottingham High Street. Agitația, trecerea portarilor și a curierilor, i-aduse o clipă În minte piața de gâște din Turcia și se agăță de amintirea acestei piețe, Încercă să și-o Înfiripe În minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
laturi și undeva mai jos, foarte departe, o stradă trecu În diagonală prin Întuneric, iar o lampă străluci la ușa unei cafenele. Liniile se multiplicară și locomotive fără garnitură se-apropiară de expres, fluierând și scoțând jeturi de abur. Semnalele clipiră verde pe deasupra vagoanelor de dormit, iar arcul acoperișului gării se ridică deasupra vagonului. Vânzătorii de ziare Începură să țipe. Un șir de bărbați țepeni și gravi, În pelerine negre, și de femei cu voaluri negre așteptau În lungul peronului. Neinteresați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acum fiului său să le facă și Page nu mai conta; directoratul lui era mai mult decorativ, ca răsplată pentru douăzeci de ani de serviciu credincios ca șef de vânzări. Eu sunt Myatt, Myatt & Page, se gândi el, fără să clipească la ideea responsabilității. Era Întâiul născut și era o lege a naturii ca tatăl să-i lase frâiele fiului. Nu fuseseră de acord noaptea trecută În privința lui Eckman. Jacob Myatt era de părere că Stein Îl indusese În eroare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
drum. Și atunci Își aminti de domnul Quin Savory, pe care venise să-l intervieveze. Fața acestuia Îi era bine cunoscută din fotografiile apărute În Tatler, caricaturile din New Yorker, desenele În peniță din Mercury. Privi grijulie În lungul culoarului, clipind puțin din ochi, ca miopii, apoi se depărtă cu pași grăbiți. Pe Quin Savory n-avea cum să-l găsească În compartimentele de clasa Întâi, dar Îl găsi ascuns Într-o cușetă de clasa a doua. Cu bărbia vârâtă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
e plină de pești la fel de buni, Își spuse ea, dar se simți totuși legată Într-un fel ciudat de o amintire căreia Îi lipsea orice putere de convingere. Germanul ședea drept ca lumânarea În colțul lui. Dormea. Globii ochilor Îi clipeau, gata să se ridice la cel mai mic zgomot nefamiliar. Era obișnuit să se odihnească În locuri bizare și să profite de orice răgaz. Când ușa se deschise, ochii lui se deschiseră imediat, alerți. Intră un soldat care le făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
stinse. — Luați-mă de braț, spuse ea. Se execută, dar greutatea lui era prea mare pentru fată, deși el Încercă s-o facă mai ușoară sprijinindu-se cu o mână de perete. Ajunseră la colț. Luminile din spate ale mașinii clipiră În amurg și În zăpadă la o sută de metri de ei, iar Coral se opri. Nu pot, spuse ea. El nu răspunse și când ea Își trase mâna, alunecă până jos, În zăpadă. Pentru câteva secunde, ea se Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
alea din timp. Vom adăuga la comanda noastră pentru pre-sezonul de primăvară câte două din rochiile care vor fi purtate la petrecere. Părea că-și deschide dosarul din nou. — Dacă fetele vor fi fotografiate, rochiile vor fi cumpărate cât ai clipi. Credeți că Alixe Însăși va purta o rochie de aici? Vine la probă peste două săptămâni, zise Thackeray, Într-o pornire inspirată de a minți. Atunci, spuse Bob, va trebui să o felicit pe Alixe pentru bunul ei gust. Știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
În afară de Phoebe, luă câte un păhărel. Shai, nefericit acum că nu mai era lipit de Salome, luă două. —Phoebe, o cunoști pe Sylvie? Întrebă Lauren. Phoebe Îmi zâmbi cu căldură. Nu o mai Întâlnisem, dar numele ei Îmi părea cunoscut. Clipi cu un vag aer de timiditate și apoi spuse: —Îl cunosc pe Hunter de pe vremea când mi-am făcut intrarea În societate. Am auzit că ați făcut nunta pe ascuns. Te felicit că ai pus mâna pe el. Este frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
dejun. Apropo, Îți vine să crezi că Lauren s-a căsătorit? am arătat spre articolul din Post. Hunter nu păru surprins deloc. — Nu ți-am spus eu mereu că o să se mărite și că o să aibă trei copii cât ai clipi? zise. — Dar... cu Giles Monterey? El era logodit! —Ți-am spus că ei ar fi cuplul perfect. Era adevărat. Hunter avea intuiții ciudate În legătură cu viața amoroasă a lui Lauren, chestii pe care nici măcar eu nu le puteam anticipa. —Iubitule, pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
zice: Pot să rămână morți o eternitate. Pot să bântuie prin casa aia încă cincizeci de ani de-acum înainte și să zornăie din lanțuri până nu mai pot. Helen Hoover Boyle aruncă o privire spre ledul de așteptare care clipește pe telefon și zice: — Ce-ai găsit ieri la casa spaniolă cu șase dormitoare? Și Mona dă ochii peste cap. Își împinge falca în față, scoate un oftat din rărunchi, care-i ridică părul de pe frunte, și spune: — E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din piele, al trandafirilor de mult veștejiți și al șifonierelor cu furnir de cedru. Și Helen Hoover Boyle zice: — Stai un pic, Mona. Și, venind înapoi spre mine, zice: — Ce spuneați, domnule Streator? Flutură din gene o dată, de două ori, clipind rapid. Așteptând. Are ochii albaștri. Sunt reporter la ziar. — Casa Exeter e o casă minunată, de patrimoniu, pe care unii vor să o dărâme, zice, acoperind cu o mână telefonul. Șapte dormitoare, cincisute șaizeci de metri pătrați. Întreg parterul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
știm dacă e o știre sau nu. Unde-i Duncan? Trebuie să se intereseze despre ce-i vorba. Cred că asta zice. E prea zgomot. Mă uit în oglindă, îmi îndrept cravata și-mi trec degetele prin păr. Cât ai clipi din ochi, cu imaginea lui Henderson reflectată lângă mine, aș recita dintr-o suflare descântecul și, până mâine dimineață, ar ieși din viața mea. Ca și Duncan. Mort. Ar fi cât de poate de ușor. Însă îl întreb dacă merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de la clasa-ntâi? Ai verificat ce-i cu ciuperca aia care te manâncă de cur la sala de fitness? Vezi că trebuie să-i freci la cap pe ăia de la Treeline dacă vrei să faci vreo treabă! Și, cât ai clipi, cât îmi ia ca să străbat coridorul, descântecul mi se derulează în gând, în timp ce-mi culeg haina din cuier și pornesc spre ușă. Dar nu. Niciodată n-o să-l mai folosesc. Am zis. Nu mai vreau. Niciodată. Capitolul 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se întâmplă. Nu fac decât să mă uit la tipul cu favoriți, și cântecul mi se-nvârte prin cap. Cântecul, glasul meu răsunând sub duș, glasul descântecului răsună înăuntrul meu. Cu iuțeala unui reflex. Și se întâmplă, iute cât ai clipi. Nash, trăsnind a ceapă, zice: — E cam ciudat ce mă-ntrebi tu. Își bagă în gură degetul pe care l-a învârtit prin mâncare. Și gagica de la bar zice: — Marty? Și tipul cu favoriți care stătea într-o rână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pașii. Ca să-mi ocup mintea cu ceva, am numărat 276 de pași până ce un tip într-o haină de piele neagră m-a împins la o trecere de pietoni și mi-a zis: — Trezește-te, dobitocule. E verde. Cât ai clipi, în timp ce stau cu ochii ațintiți în spinarea tipului în haină de piele, blestemul mi se-nvârte-n cap. Și, traversând strada, tipul în haină neagră ridică piciorul ca să pășească peste bordura de pe trotuarul celălalt, dar nu reușește. Vârful pantofului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o distrugem. Și Helen Hoover Boyle zâmbește cu zâmbetul ei roz. — Cred că glumiți, zice. Nu-i destul să ai putere de viață și de moarte. Nu sunteți curios ce alte poeme mai sunt prin cartea aia? Iute cât ai clipi din ochi, lăsându-mă pe piciorul sănătos și privind-o fix, zic nu. — Poate aflați secretul nemuririi, zice. Și eu zic nu. Și ea zice: — Poate aflați cum să faceți pe altcineva să vă iubească. Nu. Și ea zice: — Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe autostradă acolo unde zace un animal mort, îl atinge cu mâinile și amin. Pisica lățită, câinele zdrobit sau chiar și căprioara spintecată în două de un camion răsuflă adânc și amușinează aerul proaspăt. Se ridică pe picioarele frânte și clipesc din ochii ciuguliți de păsări. Lumea a reușit să-l filmeze. Au apărut poze pe internet. Pisica, porcul spinos sau coiotul mai stau un minut, iar Mântuitorul de pe Șosea le leagănă capul în brațe și le vorbește în șoaptă. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
deget sclipind încărcat de smaralde tăiate pătrat, de safire irizate șlefuite rotund și de diamante negre cu defect tăiate în hexagon. Zice: — Alege-ți ceva din astea, Symon. Iar bibliotecarul își ridică buza de sus și i se văd dinții. Clipește rar o dată, de două ori, și spune: — Cucoană, ține-ți pentru tine gablonțurile astea penibile de travestit. Zâmbetul de pe fața lui Helen nu se clintește nici un pic. Bărbatul dă ochii peste cap, iar fața și mâinile-i devin inerte. Bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
îmbibă în prosop. O culege cu penseta și zice: — Ce naiba e asta? E o turlă de biserică. Nu știu, zic. Mona cască gura și scoate limba. Gâtlejul i se ridică sub piele și se îneacă. Flutură mâna la nas și clipește repede. În halul ăsta pute puroiul galben. Șterge acul pe prosop. Îmi ține degetele piciorului cu o mână și cu cealaltă sparge o altă bășică. Lichidul galben împroașcă o mică explozie și pe prosop ajunge jumătate dintr-un coș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]