KorAP: Find »[drukola/base=clitic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...23 >

560 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

VP conținând doar centrul și urma argumentului intern, dând impresia (falsă) că segmentul deplasat este doar centrul. (iii) Domeniul flexionar este scindat într-o serie de proiecții funcționale verbale (MOODP > TP > ASPP), dominate de proiecții de persoană (PERSP) care găzduiesc cliticele pronominale. Din punct de vedere tipologic (Rivero 1997), pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune, nu spre complementizator. (iv) Negația propozițională ocupă cea mai înaltă poziție în ierarhia domeniului flexionar, reprezintând limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizator CP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
falsă) că segmentul deplasat este doar centrul. (iii) Domeniul flexionar este scindat într-o serie de proiecții funcționale verbale (MOODP > TP > ASPP), dominate de proiecții de persoană (PERSP) care găzduiesc cliticele pronominale. Din punct de vedere tipologic (Rivero 1997), pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune, nu spre complementizator. (iv) Negația propozițională ocupă cea mai înaltă poziție în ierarhia domeniului flexionar, reprezintând limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizator CP. Poziția față de adverbul de negație nu (și față de clitice, v.

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pronumele clitice românești sunt orientate spre flexiune, nu spre complementizator. (iv) Negația propozițională ocupă cea mai înaltă poziție în ierarhia domeniului flexionar, reprezintând limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizator CP. Poziția față de adverbul de negație nu (și față de clitice, v. (iii)) este un diagnostic sintactic pentru încadrarea în domeniul CP sau în domeniul IP. Negația propozițională poate avea două realizări: adverbul nu și afixul ne-. Rămâne deschisă problema analizei generale a afixului ne-, mai ales întrebarea dacă se poate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbale sunt în mod sistematic blocați (de VP sau de urma sa), astfel că nu pot găzdui alți constituenți. (vi) Cât privește structurile cu deplasare la C, am arătat că proiecția care găzduiește VP deplasat la stânga auxiliarelor și a pronumelor clitice este FINP. Modul de funcționare a enclizei pronominale și a postpunerii auxiliarelor este extrem de important pentru analiza datelor din româna veche din capitolul următor. Rezultate și predicții Analiza generală a sistemului verbal românesc și a deplasării verbului a scos la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și faptul că centrele sunt de două tipuri: încorporate și neîncorporante; centrele încorporante (negatorul ne- și semiadverbele mai, cam, prea, tot, și) se integrează în structura verbului prin adjuncție la stânga și se deplasează odată cu verbul; centrele neîncorporante (auxiliarele, complementizatorii, pronumele clitice) rămân in situ, iar verbul fie se deplasează "sărindu-le", ca în cazul auxiliarelor (opțiune permisă, întrucât verbul se deplasează prin specificatori), fie le elimină ca efect al constrângerilor de tipul (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter, cum este cazul eliminării lui

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
observă că aceeași formă apare în contexte sintactice diferite și are proprietăți diferite. În exemplul (145a), gerunziul apare în structura prezumtivului prezent și se ridică până la [Spec, TP]; în structura acestei forme, negația propozițională se realizează prin nu, iar pronumele clitice sunt proclitice. În exemplul (145b), gerunziul proiectează o propoziție nonfinită și se ridică la [Spec, FINP]; negația este afixală, iar pronumele clitice sunt enclitice. Cele două forme nu au deci aceeași sintaxă, în ciuda aceleiași realizări morfofonologice. (145) a. Nul-o

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și se ridică până la [Spec, TP]; în structura acestei forme, negația propozițională se realizează prin nu, iar pronumele clitice sunt proclitice. În exemplul (145b), gerunziul proiectează o propoziție nonfinită și se ridică la [Spec, FINP]; negația este afixală, iar pronumele clitice sunt enclitice. Cele două forme nu au deci aceeași sintaxă, în ciuda aceleiași realizări morfofonologice. (145) a. Nul-o fi văzând de aici. b. Nevăzându-l de aici, s-a mutat mai încolo. La fel se întâmplă și în cazul infinitivului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ACORD la distanță sunt eliminate pe deplin. 1. Introducere, obiective și structură În româna modernă, etapă în care opțiunea generală de deplasare a verbului este V-la-I (i.e. V-la-MOOD), structurile cu deplasare V-la-C (diagnosticate prin inversiune / encliza auxiliarului și a pronumelor clitice)sunt limitate și contrânse cu formele finite (§III.3.5). În schimb, în româna veche, opțiunea la V-la-C cu forme finite apare mult mai frecvent, și nu doar la imperativ și la imprecațiile condiționale și subjonctivale, fiind în mod liber

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
limbilor romanice, mai rar (însă sistematic) atestat în traduceri și în texte originale, este dislocarea nucleului verbal (/ interpolare / scrambling, v. §II.1.1.2): elementele funcționale din nucleul verbal (complementizatorii a (infinitiv) sau să (subjonctiv), marca de negație nu, pronumele clitice, auxiliarele) pot fi nonadiacente la verbul lexical, elemente cu statut de grup (XP) "interpolându-se" în structura nucleului verbal. Capitolul se încheie cu o scurtă discuție privind influența traducerilor asupra textelor originale; vom arăta că atestările care nu corespund specificului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a conflictului între respectarea cu fidelitate a sursei / unui model străin și alinierea la constrângerile sintactice ale limbii-țintă. Structura capitolului este următoarea: în §2 vom arăta că putem păstra analiza propusă prin raportare la limba contemporană (§III) pentru auxiliare, pronume clitice, negația propozițională și complementizatorul să; de asemenea, structurile VOS, indicator important pentru "evacuarea" VP, sunt disponibile și în româna veche, ceea ce permite susținerea unei analize a deplasării verbului ca grup (i.e. VP-movement) (§III.2) și pentru fazaveche a românei. În

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vom baza pe așa-numita "atestare negativă" (v. și Hill și Alboiu 2016): lipsa completă a atestărilor unui tipar va servi ca argument pentru justificarea unei analize teoretice; cel mai clar exemplu în această direcție este lipsa atestărilor secvențelor [pronume clitic - negație propozițională (nu)], fapt distribuțional care servește la calificarea pronumelor clitice ale românei vechi drept clitice orientate spre I (flexiune), conform testelor sintactice propuse de Rivero (1997); Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Alboiu 2016): lipsa completă a atestărilor unui tipar va servi ca argument pentru justificarea unei analize teoretice; cel mai clar exemplu în această direcție este lipsa atestărilor secvențelor [pronume clitic - negație propozițională (nu)], fapt distribuțional care servește la calificarea pronumelor clitice ale românei vechi drept clitice orientate spre I (flexiune), conform testelor sintactice propuse de Rivero (1997); Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna modernă și caracteristici tipologice constante Obiectivul secțiunilor următoare este de a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
atestărilor unui tipar va servi ca argument pentru justificarea unei analize teoretice; cel mai clar exemplu în această direcție este lipsa atestărilor secvențelor [pronume clitic - negație propozițională (nu)], fapt distribuțional care servește la calificarea pronumelor clitice ale românei vechi drept clitice orientate spre I (flexiune), conform testelor sintactice propuse de Rivero (1997); Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna modernă și caracteristici tipologice constante Obiectivul secțiunilor următoare este de a arăta că analiza propusă în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
1997); Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna modernă și caracteristici tipologice constante Obiectivul secțiunilor următoare este de a arăta că analiza propusă în capitolul precedent (§III) pentru elementele funcționale ale românei moderne (auxiliare, clitice pronominale, negație propozițională, complementizatorul să) și pentru deplasarea verbului ca grup (VP-movement) se poate extinde și la datele românei vechi. Astfel, disparitățile dintre faza veche și faza modernă a românei vor deriva din poziția diferită a verbului în structura propoziției

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
stabilit scheletul funcțional al românei vechi, ne putem concentra în mod direct asupra fenomenelor de inversiune, pe care le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică a verbului lexical, nu a auxiliarului. Raritatea legitimării elipsei verbale de către auxiliarele nonpasive este efectul combinat a doi factori: (i) auxiliarele sunt clitice și (ii) cu excepția structurilor cu dislocare a nucleului verbal, în structuri analitice verbul lexical părăsește domeniul lexical vP și se ridică în domeniul flexionar IP sau în domeniul complementizator CP. Spre deosebire de româna modernă, româna veche prezintă mai multe structuri analitice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
înapoi am adus ție, cum am vrut fi furați derept aceaia de la casa domnu-tău argint sau aur? (PO.1582: 155-156) Dublarea auxiliarului (15) și omiterea auxiliarului (16) sunt fenomene accidentale; dublarea auxiliarului va fi interpretată ca un reflex al dublării cliticelor pronominale (v. §5 infra). (15) și i-ai mântuitu-i-ai (PH.1500−10: 16v) (16) a. Deci m-<a>u căutat ea și √purtat pre munți (DÎ.1591−600: VIII) b. pren mila ta feritu-ne-ai, √hrănit și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mai mult sau mai puțin stabile; în majoritatea structurilor există tendința de a se selecta forma invariabilă a lui fi (la condițional, viitor), însă fi acordat este de asemenea disponibil (la perifrazele subjonctivale, v. nota 5 supra) 2.1.2 Cliticele pronominale În discuția privitoare la statutul pronumelor clitice în limba română veche se împletesc două probleme: orientarea pronumelor clitice (orientare spre flexiune vs orientare spre complementizator) și, în legătură cu această primă problemă, statutul encliticizării (encliticizare determinată sintactic vs encliticizare determinată fonologic

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structurilor există tendința de a se selecta forma invariabilă a lui fi (la condițional, viitor), însă fi acordat este de asemenea disponibil (la perifrazele subjonctivale, v. nota 5 supra) 2.1.2 Cliticele pronominale În discuția privitoare la statutul pronumelor clitice în limba română veche se împletesc două probleme: orientarea pronumelor clitice (orientare spre flexiune vs orientare spre complementizator) și, în legătură cu această primă problemă, statutul encliticizării (encliticizare determinată sintactic vs encliticizare determinată fonologic, ca efect al legii Wackernagel/Tobler-Mussafia7, v. Tobler

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
fi (la condițional, viitor), însă fi acordat este de asemenea disponibil (la perifrazele subjonctivale, v. nota 5 supra) 2.1.2 Cliticele pronominale În discuția privitoare la statutul pronumelor clitice în limba română veche se împletesc două probleme: orientarea pronumelor clitice (orientare spre flexiune vs orientare spre complementizator) și, în legătură cu această primă problemă, statutul encliticizării (encliticizare determinată sintactic vs encliticizare determinată fonologic, ca efect al legii Wackernagel/Tobler-Mussafia7, v. Tobler 1875; Mussafia 1886; Wackernagel 1892). Studii recente (Alboiu și Hill 2012

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Tobler-Mussafia7, v. Tobler 1875; Mussafia 1886; Wackernagel 1892). Studii recente (Alboiu și Hill 2012; Nicolae și Niculescu 2015, 2016; Hill și Alboiu 2016) au scos în relief următoarele rezultate: (i) la fel ca în româna modernă, în româna veche pronumele clitice obiect sunt orientate către flexiune, nu către complementizator 8; (ii) cu puține excepții (cauzate de intolerența românei față de hiat9), poziția cliticului pronominal prin raportare la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte pe scurt, o serie de argumente

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Alboiu 2016) au scos în relief următoarele rezultate: (i) la fel ca în româna modernă, în româna veche pronumele clitice obiect sunt orientate către flexiune, nu către complementizator 8; (ii) cu puține excepții (cauzate de intolerența românei față de hiat9), poziția cliticului pronominal prin raportare la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte pe scurt, o serie de argumente (unele extrase din Nicolae și Niculescu 2015, 2016, altele noi), în sprijinul acestor idei. Unul dintre cele mai importante diagnostice sintactice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
raportare la verb are cauze sintactice, nu fonologice. Vom prezenta, foarte pe scurt, o serie de argumente (unele extrase din Nicolae și Niculescu 2015, 2016, altele noi), în sprijinul acestor idei. Unul dintre cele mai importante diagnostice sintactice pentru categorizarea cliticelor pronominale ca fiind orientate spre flexiune vs complementizator este poziția față de negația propozițională (Rivero 1997). În urma analizei cvasiexhaustive a textelor de secol 16 (analiză exhaustivă a textelor originale) și a unui număr mare de texte din secolele următoare, în Nicolae

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]