2,055 matches
-
și simplu susținut în mod halucinant”. În practica sa, Klein a reușit să pună în lumină relațiile fantasmatice pe care sugarul le întreține cu mama. În articolul intitulat „Note asupra câtorva mecanisme schizoide” (1946/1980), ea evocă identificarea proiectivă, alături de clivajul eului și al obiectului, ca fiind ansamblul defensiv precoce al eului, instalat pentru a lupta împotriva angoaselor intolerabile de singurătate și de separare trăite în timpul poziției schizo-paranoide. „Deși această descriere se aplică indivizilor nevrozați, cred, spune Klein, că, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Este de la sine înțeles că, în cel mai bun caz, procesul de identificare proiectivă declanșează și însoțește armonios mai multe amenajări defensive. Evocam încă de la început implicarea fundamentală a unui clivaj precoce (Freud, 1911/1984; Klein, 1946/1980). Combinația dintre proiecție și introiecție, mecanisme de apărare „primare” și adevărați arhitecți ai vieții psihice, este esențială, astfel încât ea permite păstrarea în interior a ceea ce e bun și expulzarea în exterior a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
între ceea ce este proiectat și ceea ce este introiectat, ci pur și simplu că vidul provocat de expulzare declanșează un travaliu substitutiv de interiorizare. O asemenea transformare a obiectului extern în obiect intern presupune producerea unei sciziuni, care este tocmai mecanismul clivajului. Conform schemei deja clasice, ceea ce se proiectează în afară este ceva neplăcut, iar ceea ce este supus introiecției ține de plăcere. „Cum ajunge să iubească un obiect, îl și adoptă ca parte a eului său” (Ferenczi, 1909/1968). „Iată vocația obiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o îmbogățire a eului. Variantele identificării (identificarea proiectivă, identificarea cu agresorul) țin mai curând de o utilizare defensivă a mecanismului. Această legătură cu identificarea este la originea a numeroase confuzii (A. Freud, în Sandler, 1985/1989). Pornind de la procesul de clivaj și de la modurile de apărare primară care sunt introiecția și proiecția, refularea va putea lupta și ea împotriva pulsiunilor distructive. Cu alte cuvinte, mecanismul introiecției este o verigă esențială în construirea și evaluarea eului în strânsă legătură cu modelul apărării
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vindeca pe pacient. „Boala înseamnă renegarea sentimentelor, iar remediul este trăirea lor.” Janov mai afirmă că „nu există apărare sănătoasă” și că apărările trebuie deci să fie demontate treptat. Cât despre nevroză, ea s-ar datora, în opinia sa, unui clivaj între individ și propriile sale sentimente. Acest punct de vedere este foarte discutabil și numeroase critici au fost formulate la adresa „noilor terapii”, la care s-au remarcat o serie de efecte adesea negative. Pe bună dreptate, Chiland (1984) subliniază, în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1895/ 1979). Freud reia ideea câțiva ani mai târziu, când subliniază că uitarea voluntară este o eventualitate curentă. Situația de conflict fiind foarte frecventă, eul încearcă adesea să se apere împotriva amintirilor neplăcute, fără ca acest efort să conducă la un clivaj al psihismului, ca la isterici (1910/1991). A. Freud (1936/1993) nu citează înlăturarea, care lipsește și din majoritatea studiilor consacrate mecanismelor de apărare. Totuși, între 1955 și 1980, mai mulți autori anglo-saxoni au manifestat interes pentru acest mecanism. Vaillant
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să provoace o conversie isterică (1910/1991). Ne vom referi în cele ce urmează la cazul domnișoarei Lucy R., analizat de Freud (1895/1965). Notăm o posibilă alunecare a înlăturării înspre refulare, pe care Freud însuși o subliniază (1894/1974): „Clivajul conținutului conștiinței este consecința unui act de voință al bolnavului” (în italic în text). Cum să distingem atunci între cele două apărări? Freud estimează că a vrea să expulzezi din gânduri un eveniment neplăcut nu este un act patologic și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu vom cita aici decât Poetica reveriei (1960). În DSM-IV (1994/1996), refugiul în reverie figurează printre mecanismele caracterizate printr-o importantă distorsiune a imaginii de sine sau a imaginii despre celălalt (în acest grup mai figurează identificarea proiectivă și clivajul imaginii de sine sau a imaginii despre celălalt). Exempletc " Exemple" Freud (1908c/1985) insistă asupra universalității și similitudinii reveriilor noastre, fie ele ambițioase, erotice (acestea din urmă mai frecvente la femei) sau, de multe ori, un amestec al ambelor categorii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
răsturnarea spre interior a aceleiași realități intolerabile, care va fi astfel integrată. Dimpotrivă, refuzul generează o absență de conflictualitate, de vreme ce el face să coexiste în sânul eului două afirmații incompatibile ce se juxtapun fără a se influența. Sprijinindu-se pe clivaj, el dă eului posibilitatea de a trăi în două registre diferite, punând alături, de o parte, o „cunoștință”, iar de cealaltă parte, o „abilitate” care infirmă această cunoștință, fără ca între cele două să existe vreo legătură. Refuzul se situează așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ca înainte”, situație în care va trebui ales un substitut, fetișul de care el nu se va putea lipsi, rezultat și dovadă ale acestui refuz. În Compendiu de psihanaliză (1940/1967), Freud descrie procesul refuzului drept o consecință a unui clivaj al eului: „În locul unei atitudini fizice unice, există două: una, normală, ține cont de realitate, în timp ce a doua, sub influența pulsiunilor, detașează eul de aceasta”. Și Freud atrage atenția asupra pericolului atribuirii exclusive a acestui mecanism perversiunii, invitându-ne să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
realitate, în timp ce a doua, sub influența pulsiunilor, detașează eul de aceasta”. Și Freud atrage atenția asupra pericolului atribuirii exclusive a acestui mecanism perversiunii, invitându-ne să reperăm aceste apărări într-o arie mai largă, idei reluate în studiul său intitulat „Clivajul eului în procesul de apărare” (1938/1987). Astfel, după ce a prezentat refuzul realității ca o reacție obișnuită la copil, aplicându-l apoi în special psihozei, Freud îl extinde la fetișism și incită la studierea sa în cadrul a diferite organizări mentale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cuvinte corespunzând mai degrabă denegrării. Astfel se conturează evoluția progresivă a acestui concept: la început refuz a ceva, adică o negare categorică, el tinde să devină un raport de excludere între două părți ale unui eu aflat în stare de clivaj (Penot, 1989). Acestea sunt, în definitiv, cele două fațete complementare ale refuzului ca apărare față de lume. Dacă elaborarea fundamentului descriptiv al refuzului se datorează lui Freud și Annei Freud, completările esențiale au fost aduse de M. Klein (1952/1980) și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
încrederece-l însoțește, în confruntarea cu fantasmele de castrare și cu culpabilitatea, legate de dorințele incestuoase oedipiene, dublate de presupusa lege paternă a talionului. În acest caz, observăm cu claritate coexistența posibilă - în psihicul copilului - a două „realități” incompatibile, menținute prin clivaj: una este acceptată și va persista apoi la adult, cu toată conștientizarea absurdității faptelor, în vreme ce realitatea cealaltă, aceea a dorinței inconștiente refuzate de eu, determină copilul să acționeze, să se comporte, cel puțin temporar, ca și cum tatăl și mama ar avea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
doar o exclude, distingându-se prin aceasta de refulare, caracterizată printr-o separare care nu lasă aparent nici o urmă. Unele nuanțări trebuie însă aduse acestui antagonism de principiu. Refuzul se poate conjuga parțial cu refularea, mai ales în patologia nevrotică. Clivajul eului este o coordonată topică esențială în funcționarea refuzului, astfel încât, în interiorul eului, „respingerea este întotdeauna dublată de o acceptare: apar două atitudini opuse, independente una de cealaltă, ceea ce conduce la un clivaj al eului” (S. Freud, 1940/1967). Să mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parțial cu refularea, mai ales în patologia nevrotică. Clivajul eului este o coordonată topică esențială în funcționarea refuzului, astfel încât, în interiorul eului, „respingerea este întotdeauna dublată de o acceptare: apar două atitudini opuse, independente una de cealaltă, ceea ce conduce la un clivaj al eului” (S. Freud, 1940/1967). Să mai subliniem articularea mecanismului reprezentat de refuz cu proiecția, pentru că tot ceea ce este perceput e, înainte de toate, produsul unei proiecții. În perspectiva Melaniei Klein, identificarea proiectivă este cea care conduce la un refuz
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
comuniste Studiul de față Își propune să evalueze programele partidelor create după 1989 de către fostele elite comuniste și să analizeze raportarea lor la câteva teme care au structurat dezbaterea politică a tranziției românești. Considerăm că, la ieșirea din comunism, două clivaje temporare au divizat spațiul politic al Europei de Est: atitudinea față de fostul regim și tranziția economică. În același timp, chestiunea națională, adoptarea principiilor democrației moderne, precum și politica externă În raport cu democrațiile occidentale au reprezentat surse de conflict politic În România anilor
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
Europei de Est: atitudinea față de fostul regim și tranziția economică. În același timp, chestiunea națională, adoptarea principiilor democrației moderne, precum și politica externă În raport cu democrațiile occidentale au reprezentat surse de conflict politic În România anilor ’90. Literatura referitoare la partide și clivaje politice a relevat modul În care aceste teme au scindat arena parlamentară românească Între un versant al partidelor fondate de fostele elite comuniste și unul al celor create de elitele opoziției anticomuniste. Decupajele categoriale existente În interiorul partidelor create de fosta
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
dintre diversele căi politice urmate de actorii guvernamentali pentru a ajunge la putere, la ocuparea unor portofolii ministeriale. Cu toate acestea, considerăm necesară analiza mai multor elemente distinctive care pot explica apariția unor diferențe În comportamentul actorilor politici executivi. Principalul clivaj (tensiune) care a structurat scena politică românească după 1989 a fost cel dintre postcomuniști și anticomuniști. În primii ani de după destrămarea regimului comunist, partidele care s-au poziționat pe versantul anticomunist Își reclamau propria legitimitate invocând, la nivel discursiv, tradiția
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
Colin, Paris, 2000, p. 148. Irina Culic, Câștigătorii. Elita politică și democratizare În România: 1989-2000, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002. Sorina Soare, Les partis politiques roumains après 1989, Éditions de l’Université de Bruxelles, Bruxelles, 2004; Daniel-Luis Seiler, „Pot fi aplicate clivajele lui Rokkan În Europa Centrală și de Est?”, În Jean-Michel De Waele, Partide politice și democrație În Europa Centrală și de Est, Editura Humanitas, București, 2003, p. 166. Distincția dintre minimaliști și maximaliști a fost folosită În contextul studiilor despre
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
lui Rokkan În Europa Centrală și de Est?”, În Jean-Michel De Waele, Partide politice și democrație În Europa Centrală și de Est, Editura Humanitas, București, 2003, p. 166. Distincția dintre minimaliști și maximaliști a fost folosită În contextul studiilor despre clivajele politice În Europa de Est de către Daniel-Luis Seiler. Politologul utiliza această dihotomie pentru a face diferența Între adepții unei tranziții lente la economia de piață și promotorii unei tranziții economice rapide. În studiul nostru, utilizarea celor doi termeni nu Încearcă să ilustreze
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
politice În Europa de Est de către Daniel-Luis Seiler. Politologul utiliza această dihotomie pentru a face diferența Între adepții unei tranziții lente la economia de piață și promotorii unei tranziții economice rapide. În studiul nostru, utilizarea celor doi termeni nu Încearcă să ilustreze clivajul identificat de Seiler, ci să definească categorii În cadrul nomenclaturii convertite, atât din perspectiva raportării la trecutul dictatorial, cât și din cea a chestiunii economice și a valorizării relațiilor cu partide și structuri europene. Astfel, termenii reformiști minimaliști și reformiști maximaliști
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
Română de Drepturile Omului, septembrie 1994, p. 56 . Stan Stoica, op. cit., p. 103. Ibidem, p. 107. George Mink, Jean-Charles Szurek, La grande conversion. Le destin des communistes en Europe de l’Est, Seuil, Paris, 1999. Daniel-Luis Seiler, „Pot fi aplicate clivajele lui Rokkan...”, ed. cit., p. 171. Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 269. Geoffrey Pridham, Paul G. Lewis, „Introduction. Stabilizing fragile democracies and party system development”, În Geoffrey Pridham, Paul
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
dreptul la convertire. Mircea Mihăieș: N-a prea dat semne de convertire, cel puțin până acum. Vladimir Tismăneanu: O frumoasă frază de duh englezească spune: „Orice sfânt are un trecut, orice păcătos are un viitor”. Întrebarea este În ce măsură există acest clivaj Între trecutul domnului Cozmâncă și prezentul său și În ce măsură a devenit el un sfânt. Într-adevăr, sfinții au un trecut: din acest punct de vedere, a reemerjat, a reapărut, a rerăsărit o facțiune a nomenclaturii care În faza inițială nu
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
fonduri, acțiuni de corupție, ba chiar și producerea și traficul de droguri etc. Pentru ca totul să fie ca Într-un carnaval tragicomic, anul 2003 se Încheie cumva operetistic, cu pseudoîmpușcarea ministrului Sârbu la o partidă de vânătoare, ceea ce arată desăvârșitul clivaj social: la bază, o populație pauperizată, derutată, Înfometată, iar la vârf... Vladimir Tismăneanu: ...le Roi s’amuse! Mircea Mihăieș: Miniștrii organizează, ca În cele mai bune perioade ale ceaușismului, mari partide de vânătoare. Poate ar mai trebui vorbit și de
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
prezent și viitor, ca și tranzițiile dintre ele, ar putea indica diverse grade de identificare a vorbitorului cu descrierea pe care o face. Tranzițiile de la persoana I la persoanele a II-a și a III-a ar putea indica un clivaj între sinele vorbitorului și sinele care a trecut printr-o anumită situație, acum reamintită. Formele verbale active și pasive ar putea indica percepția vorbitorului asupra factorilor de putere implicați în acțiune Adverbe care cresc ori scad gradul de intensitate, cum
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]