1,324 matches
-
e mai amenințat decît dumneavoastră”. (Michael Moore, Here Comes Trouble - Stories From My Life, Allen Lane, 2011, p. 4) Moore a fost atacat cu cuțitul, lovit cu un obiect contondent, urmărit de o persoană înarmată. I s‑a aruncat cafea clocotită în obraz și a fost luat la pumni în plină zi. Atacurile verbale au fost neîntrerupte și au inclus numeroase amenințări cu moartea. În cartea sa, Here Comes Trouble, Moore scrie: „Nu mai puteam ieși nicăieri fără să mi se
Charlie Hebdo și războiul pentru civilizație () [Corola-website/Science/295814_a_297143]
-
a fost Old Faithful. În 1871 Nathaniel P. Langford a scris în jurnalul său: În primele zile ale parcului, Old Faithful a fost adesea folosit ca o spălătorie: Erupțiile pot disloca de la 14.000 la 32.000 litri de apă clocotită la o înălțime de la 32 la 56 m cu durata de 1,5-5 minute. Înălțimea medie a unei erupții este de 44 m. Cea mai mare erupție înregistrată a fost 56 de metri. Intervalele dintre erupții pot varia de la 45
Old Faithful () [Corola-website/Science/321579_a_322908]
-
se regăsesc sub același acoperiș. Spre vest, biserica este străjuită de un turn cu mai multe etaje, caturile superioare fiind de factură mai recentă. Odată cu întărirea corului s-au prevăzut deschideri orizontale, folosite la aruncarea de smoală, pietre și apă clocotită asupra dușmanilor ce o atacau. Deasupra acestor deschideri au fost făcute niste orificii circulare prevăzute pentru armamentul de foc, flinte sau tunuri, capabile să atingă ținte mai îndepărtate.. Astăzi se mai păstrază din curtina primei incinte doar "Curtea Fântânii" și
Biserica fortificată din Șeica Mică () [Corola-website/Science/326888_a_328217]
-
continuă în viața sa, pretinsul regalist incoruptibil figurând in Almanahul național pe 1793 printre ofițerii comunali și membrii Consiliului general comunal, la secțiunea Drepturile omului. Este privit ca fiind un om robust și inteligent, muncitor și ambițios, cam repezit, vorbăreț, clocotind de idei. După însușirea unui nivel cultural satisfăcător își părăsește cătunul natal devenind secretar al unui notar dintr-un târg apropiat. Ambiția îi îndreaptă pașii către Paris, de unde are posibilitatea de a ocupa anumite funcții atât în capitală cât și
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
sau să moară. Ei sunt cei a caror adorație manifestată față de idolul lor înseamnă coperți de reviste și contracte de mai multe milioane de dolari. Văzute de la distanță, chipurile lor nu se disting, sunt o mulțime fără contururi, o masă clocotind, denumită "fani". Pentru toți fanii, există o regulă de aur: să nu te apropii prea mult de idolul tău . Dar unul dintre ei, Gil Renard, va încălca această regulă. Cariera lui Bobby Rayburn înseamnă totul pentru el. E filtrul prin
Un admirator fanatic () [Corola-website/Science/316142_a_317471]
-
în mijlocul cioburilor. — Ce, ești orb? — Idiotule! În timp ce-l certau pe Hiyoshi, servitorii călcau în picioare vesela spartă. Nici un trecător nu se apropia să-l ajute. Adună cioburile, le aruncă în cărucior și începu să-l împingă din nou, cu sângele clocotindu-i de indignare pentru că fusese tratat astfel în public. Și, în fanteziile lui copilărești, se strecură o undă serioasă: „Cum i-aș putea face vreodată pe oamenii ca aceștia să se prosterneze în fața mea?” Puțin mai târziu, cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
toată regula. La început, samuraii călăriră în grupuri mici, îmbrăcați cu hainele ușoare pe care le puteau purta la o ieșire în aer liber. Dar, la sunetul cornului și în bătaia tobelor, formară regimente care se ciocniră în mijlocul râului. Apele clocoteau și, în spuma albă imaculată, se luptau samurai cu samurai, un contingent de pedestrași împotriva altuia. Lăncile de bambus se roteau val-vârtej, însă posesorii lor mai degrabă se băteau cu ele, decât să se împungă. Cele ce nu-și nimereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
zi. — E destul de multă rouă în grădină, nu-i așa? Iar bobocii de crizanteme sunt încă tari. Mataemon privea în mica zonă îngrădită, de pe veranda sa deschisă. Nene, ocupată în fața vetrei, cu polonicul de ceai în mână, nu răspunse. Apa clocotită pe care o lua din ibric cădea în vasul cu ceai ca dintr-un izvor, risipind vesel sentimentul de singurătate din cameră. Fata zâmbi și întoarse privirea. — Nu, două sau trei din crizantemele de afară sunt deja destul de parfumate. — Serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mai mult de trei zile. Nu știa cum să-și omoare timpul, nici măcar atâta vreme cât avea să stea. Cu toate că îl calmau cântecele păsărilor și foșnetele brazilor, gândurile i se repezeau spre Sunomata și mai departe, până la Muntele Komaki, în vreme ce sângele îi clocotea în vânturile și norii vremurilor. Categoric, Hideyoshi era străin de un asemenea loc. — Ei, v-am lăsat să așteptați, se auzi din spatele lui glasul unui tânăr. Era Hanbei. Hideyoshi știuse că era tânăr dar, auzindu-i vocea, fu și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ne consacrăm renumele de războinici și să pierim de-o moarte glorioasă? întrebă el calm. Deși cunoscuse mizeria și greutățile încă din tinerețe, omul acela se maturizase și nu făcea caz de fleacuri. Acum, ajunși în acea situație, Castelul Hamamatsu clocotea de furie ca un ibric pe foc, dar în vreme ce Ieyasu stătea acolo și susținea mai mult decât oricare altul o confruntare violentă, tonul glasului său nu se schimba aproape deloc. Din acest motiv, printre servitorii săi erau unii care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puțin din ceea ce vă îngrijorează și, fie și numai din acest motiv, ceainăria e locul ideal pentru a sta de vorbă. Se așezară în lumina subțire care intra prin ușile culisante de hârtie translucidă ale micii ceainării. Apa din ibric clocotea de câtva timp, iar acum bolborosea cu un sunet și mai voios decât înainte. Mitsuharu își arătase de multe ori spiritul marțial pe câmpul de luptă dar aici, în fața vetrei, părea a fi o persoană cu totul diferită. — Ei, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înjosit, insultat și împins în pragul distrugerii de sine? — Dengo, ți s-au cam umflat venele de la tâmple. Calmează-te. — N-am putut dormi de două nopți. Eu nu pot rămâne liniștit ca dumneavoastră, stăpâne. Seniorul meu și vasalii săi clocotesc într-un cazan de nedreptate, batjocuri, insulte și ofense de tot felul. Tocmai de-asta ți-am cerut să te calmezi și să-ncerci să dormi puțin, două, trei nopți. — Dar e absurd! exclamă Dengo. Despre samurai se spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Dar vestea că Nagayoshi fusese omorât se răspândi ca un vânt înghețat peste tot câmpul de luptă. Împreună cu celelalte valuri ale războiului care se întorseseră contra poziției lor, încă un dezastru izbise forțele lui Shonyu. Părea că se turnase apă clocotită peste un mușuroi de furnici: pretutindeni, luptătorii fugeau înnebuniți. Nici nu merită să-i numim aliați! strigă Shonyu, în timp ce urca spre un loc mai înălțat, bolborosind ca turbat spre puținii soldați pe care-i întâlnea, în contrast cu priveliștea pașnică din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puțin rea., singura accesibilă aici. Virtutea ce se cere creștinului este discernămîntul, darul esențial al deosebirii adevărului de eroare. Extazul creștin nu ne văduvește de raționamente, ființa omenească rămîne în continuare modestă și mai ales discretă. "Isihastul, neapărat, e fericit, clocotește de fericire, dar nu se prea vede" (N.S.). Pe urmele lui Ignațiu de Loyola întreabă, într-o lume a plăcerilor, cum era Parisul interbelic: "La ce bun să ai totul, dacă n-ai suflet? Așa că simt o fericire, biciuitoare, antrenantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Danovski, sunt filoloagă, ce mama naibilor, credeți-mă și pe mine, ne facem de râs. Cine ești dumneata să te faci de râs?! țipa uimit de îndrăzneala mea Oleg Danovski. Dumneata notezi ce spun eu, ești scribul. La cinci dimineața, clocoteam de dorința, nu să dorm buștean, ci să mă duc acasă, să iau tot raftul cu Eminescu, să-l pun în sacoșă și să mă întorc înapoi, ca să i-l arăt. Dar acum se culca Maestrul. Am ieșit de acolo
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
cel mai relaxat sens al lui) la o masă plină de oameni (și folosesc și termenul ăsta tot în cel mai relaxat sens al lui), iar una dintre celelalte chelnerițe să-mi facă semn cu cotul (proiectând jumătate din sosul clocotit de friptură în poala nefericită a vreunui client) și să-mi șuiere ceva de genul: Tipul ăla pe care-l servești nu e cum-îlcheamă din trupa aia? La care eu replicam, poate: —Care tip? Ăla cu rochia de piele? (Amintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dacă aș fi avut ocazia să-i ard una în stomac lui Denise sau să-i învinețesc ochiul lui James, dar nu mai visam să mă furișez în cuibul lor de nebunii și să torn un cazan imens de ulei clocotit peste trupurile lor adormite. Ceea ce, credeți-mă, era un progres. Așa că, însângerată și cocoșată, dar nu chiar atât de cocoșată, m-am decis să mă relansez în lume cu un minimum de trâmbițe. În timp ce alunecam în brațele somnului, am mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
prea mult. Am început să mă înfurii. Ce era acolo? Tribunalul familiei? Mi se făcea o nedreptate teribilă. Și n-aveam de gând să-l las pe James să scape nepedepsit. Eram albă de furie. — A, am înțeles, am spus clocotind. Deci acum e vina mea. Eu te-am forțat să mă înșeli. Ciudat, fiindcă nu-mi aduc aminte să-ți fi pus pistolul la tâmplă. Probabil că am uitat. E adevărat ce se spune. Sarcasmul e într-adevăr cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fost, ar avea dreptul să o judece. Cine își aroga asemenea libertăți depășea granițele bunului simț, ale decenței, ale respectului față de o femeie despre care știau așa de puține lucruri. Intrase cineva în forul intim al sufletului ei în care clocoteau atâtea întrebări ce își căutau un răspuns? Putea cineva să-i dea acea liniște de care avea atâta nevoie o ființă aflată mereu pe un altar de jar încins? Atunci de unde a apărut și din ce sfere venea această tiranică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
nu-i ardea. Cu pas zorit, pe drumul cel mai scurt, ajunse acasă. Pustiu. Domnul ei nu venise la masă. Mâncarea era neatinsă în frigider. Dădu un telefon la spital și află că are niște urgențe. Îl așteptă până seara, clocotind toată, dând în foc ca o oală sub presiune. Veștile de la coafor puseseră capac. Bănuielile ei aveau acum un suport pentru a fi rostite cu glas tare. Îl aștepta pe Teo, furioasă ca o leoaică căreia i s-au răpit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mele din seara aceea nenorocită. Teo, nu am venit să negociez. Ce mai vrei? Tu ți-ai satisfăcut plăcerea, dorința cum spuneai, de a avea un copil. Acum îl ai! Nici acum n-ai înțeles? se prefăcu mirată, toată ființa clocotindu-i într-un râs mefistofelic. Nu! Vreau ca Răducu să-l aibă pe tatăl lui lângă el. Să divorțezi de molia de nevastă-ta. Tot îi lași ceva, o fetiță, o casă ca un palat... Dacă vii lângă mine. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
dezleg misterul prin care firicelul acela de sậnge care i se prelungea din gură să-i poată reda forța de a-și întoarce tractorul în brazdele pămậntului. Am asociat numaidecật sậngele cu viața. În purpuriul lui, vedeam forța de a clocoti, de a sfida legile gravitației, de a înălța fruntea senină a gậndurilor către soarele care sta să răsară de după crestele munților. Mi s-a părut atunci în inconștiența mea candidă că reușisem să sfidez moartea, pentru că nu mă înfiorase cu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
mai multe cotituri pe coridoarele labirintului cu linoleum cenușiu, Hugo a găsit, în sfârșit, ușa pe care o căuta. A bătut și a deschis-o, ca s-o descopere pe Amanda într-un semicerc de oameni, stând în tensiune și clocotind de nervi. Lângă ea se afla un scaun de plastic portocaliu, gol. — Îmi cer scuze că am întârziat, a bolborosit Hugo. În fața semicercului stătea în picioare o femeie cu un chip alungit, cu niște ochelari cu rame subțiri și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
au născut ca să fie mame. Dar că toată călătoria- nașterea copilului și așa mai departe- a fost o parte necesară a drumului către conștientizarea de sine. — Am înțeles. Tonul vocii lui Hugo era, în mod deliberat, neutru, în ciuda furiei care clocotea în el. — Deci eu și Theo am fost un soi de experiment. —Exact, i-a confirmat Amanda clătinând din cap încântată. Faptul de a deveni mamă eu însămi a fost pasul decisiv către conștientizarea ideii că, de fapt, nu ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Le vom zdrobi oasele și le vom măcina inimile, până când bucățile vor fi ca bălegarul mucegăit. Mare este Domnul! Mare este Domnul! Vom arunca această spurcăciune Într-un râu arzător. Mare este Domnul! Mare este Domnul! Vor fi duși departe, clocotind și bolborosind, urlând și plângând, peste o stâncă și Într-o cascadă de foc până În gura plină de colți a Iadului, așa cum a prezis Regele Naților. Mare este Domnul! Acum poporul nostru va fi pregătit să reînvie ca soldați ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]