KorAP: Find »[drukola/base=cofetărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...93 >

2,322 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

să-i trimită mâncare. Femeia se urca în tren, cocoșată de sarsanale burdușite. Se împrieteni cu Cristina, colega de apartament. Ieșeau împreună și se plimbau în Copou ori mergeau în centru să mănânce prăjituri. Într-o sâmbătă se opriră la cofetăria "Opera". Localul era aproape gol. În timp ce Luana își savura prăjitura se simți urmărită. Ridică privirea și doi ochi albaștri, ca marea, îi inundară sufletul. Un tânăr se uita fix la ea, ițindu-se din spatele muntelui de om care-i stătea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
și se zgâiră pe fereastră. Băiatul, rămas în stație, se uita în urma lor. Vorbiră despre această întâmplare și Cristina își tachină colega pentru cucerirea pe care o făcuse. Seara, la ieșirea din cantină, dădură nas în nas cu băiatul din cofetărie. Își continuară drumul dar, plin de curaj, tânărul prinse mâna Luanei. Stai puțin. Vreau să vorbesc cu tine. Fata izbucni în râs și dădu să plece dar el o opri din nou. Te rog. Numai un minut. Întâlnind aceeași ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Escu se lăsă cu oarece nemulțumiri. O găsiră instalată într-un fotoliu, din care nu se mișcă pe tot parcursul discuției. Ea le privi lung pe cele două vizitatoare, în timp ce Ștefan aranja pe măsuța din fața lor câteva prăjiturele cumpărate de la cofetărie. Frumusețea Luanei întunecă chipul soacrei mari. Când tânărul se așeză lângă ele, ea îl apostrofă acru: Dacă tot aveai de gând să te însori cu o prințesă, măcar să fi luat una veritabilă. Așa știam și noi o socoteală. Familia Leon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

deschis către sine al femeii "spre cincizeci de ani", din dorința de a se ocupa, în pofida cotidianului, de "pulsul nostru sufletesc", se îndreaptă spre ritualurile întîlnirii, în deriziunea dar și în superbia dragostei, de la finețea unei stări încercate într-o cofetărie, la un ceai, pînă la violența freudiană care macină cuplul erotic al romanului, Ovidiu și Carmina re-prezentînd prototipul relației victimă/călău. Doina Popa scrie, în "Ca frunza-n vînt", un roman crud despre ceea ce vor fi fiind dragostea, amorul, iubirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
toartele unei sacoșe goale, din pânză, ce flutura din când în când. Femeia mai avea o jumătate de oră până la venirea trenului, autobuzul sosise nesperat de repede, de aceea Carmina i-a propus lui Alexe s-o însoțească la o cofetărie din zonă, să bea împreună o cafea. Alexe a acceptat printr-o scurtă plecăciune a capului. Cuta dintre sprâncene nici nu i s-a clintit. S-au așezat în tăcere la una dintre mesele aflate pe terasă. Le-a luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
se servise replica, fusese șocată, copleșită de jenă, îi venise să se dizolve în stofa canapelei și să dispară pur și simplu din peisaj. Înainte de a intra pe ușa gării, aruncă o privire în urmă. Alexe rămăsese acolo, pe terasa cofetăriei, sorbea din cafea absent, frunzărea revista și scotea, firește, nori de fum. Un soare plăcut învăluia terasa ca într-o cupolă protectoare. Nimerise, nu mai știa cum, în casa profesorilor Alexe, o atrăseseră cuvintele lor laudative și o oarecare faimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sine, ca într-o zi oarecare, într-un loc anodin, o stație de autobuz, să zicem, să aibă vedenia delirantă, halucinantă a trecerii timpului, să vadă niște chipuri de oameni necunoscuți, unii oprindu-se în dreptul atelierului foto, alții intrând în cofetăria de peste drum, o forfotă obișnuită ce apărea în ochii ei ca o goană, o urmărire atroce, niște secvențe rulate succesiv, amețitor, o femeie borțoasă, un bărbat cu șapca trasă peste sprâncene, îmbătrânind acolo, sub ochii ei rapid, dezgustător și sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
de scurtă? Și cui, tocmai mie! Nu, ne-am văzut acum exact trei zile. Trei zile, fie, ce importanță poate să aibă o zi? Pentru mine are, spune-mi! Ieri a plouat, nu aveam umbrela la mine, am stat in cofetăria de lângă uzină. Am mâncat o prăjitură. Ieri n-a plouat, Carmina, tu mă înnebunești pur și simplu. A plouat alaltăieri. Alaltăieri, la dracu, ce importanță are, voiam să spun că ploaia a spulberat o zi din cele trei. Atunci am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
pur și simplu. A plouat alaltăieri. Alaltăieri, la dracu, ce importanță are, voiam să spun că ploaia a spulberat o zi din cele trei. Atunci am venit acasă foarte grăbită. Nu încetase ploaia dar mă plictisisem să tot stau în cofetăria aia. Era goală, murdară, bâzâiau muștele. El asculta plat, neguros și dintr-odată, la una din vorbele ei o luminiță de alarmă îl învioră. Era goală? De ce să fie cofetăria goală? Uite așa, ce întrebare de gradul zero. Mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Nu încetase ploaia dar mă plictisisem să tot stau în cofetăria aia. Era goală, murdară, bâzâiau muștele. El asculta plat, neguros și dintr-odată, la una din vorbele ei o luminiță de alarmă îl învioră. Era goală? De ce să fie cofetăria goală? Uite așa, ce întrebare de gradul zero. Mi se pare imposibil, la ora când se iese din uzină, când plouă și cu siguranță că nu fuseseși singura care uitase umbrela acasă, să fie cofetăria goală. Ba, uite că era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Era goală? De ce să fie cofetăria goală? Uite așa, ce întrebare de gradul zero. Mi se pare imposibil, la ora când se iese din uzină, când plouă și cu siguranță că nu fuseseși singura care uitase umbrela acasă, să fie cofetăria goală. Ba, uite că era. Nu mă întreba cum, nu mă întreba de ce. Sau mai bine zis, în momentul în care m-am hotărât să plec era goală. Nici măcar vânzătoarea, una grasă, brunetă, nu se mai afla la tejghea. Plecase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
hotărât să plec era goală. Nici măcar vânzătoarea, una grasă, brunetă, nu se mai afla la tejghea. Plecase în încăperea anexă. El își încreți pielea ochilor, o cercetă printre pleoape ca printre două pliuri. Rosti insinuant: Deci, mai fusese cineva în cofetărie. Probabil, mai fusese, n-am reținut. Nu mi se părea deloc important să observ cine este în cofetărie. Deci, cine fusese? Ritmul întrebărilor, se întețea, era clar, începea din nou tangajul. Vâltoarea indignării îi luă din nou suflul. Cu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
încăperea anexă. El își încreți pielea ochilor, o cercetă printre pleoape ca printre două pliuri. Rosti insinuant: Deci, mai fusese cineva în cofetărie. Probabil, mai fusese, n-am reținut. Nu mi se părea deloc important să observ cine este în cofetărie. Deci, cine fusese? Ritmul întrebărilor, se întețea, era clar, începea din nou tangajul. Vâltoarea indignării îi luă din nou suflul. Cu ce drept o chestiona? El o privea intens, cu nările dilatate. Cu degetele bătea darabana pe marginea fotoliului. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
lepăd costumul de elev. N-am spus că erau în uniformă. Nu știu cum erau îmbrăcați. Nu am reținut. Erau adolescenți ca vârstă, am presupus că sunt liceeni, ce altceva să fi fost? Altcineva? Altcineva? Nu înțeleg. Cine mai era? Acolo în cofetărie? Doamne, Dumnezeule, ai un fix. Parcă mai fusese o femeie, nu mai știu bine. Ea pleca când am intrat eu sau a plecat când eu eram deja la masă. Avea în mână niște pungi de chit. Cineva a întrebat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
eram deja la masă. Avea în mână niște pungi de chit. Cineva a întrebat-o cât costă punga. Ea a spus cât costă. Cine a întrebat-o? Unul din cei doi liceeni? Nu, nu ei, un om. Deci dintr-odată cofetăria nu mai era pustie. Măi, să fie! Omul nu este lângă tine sigur de nimic. Iată, nu numai că nu era pustie cofetăria, sunt cel puțin patru persoane, poate mai multe. Mai departe, zi, cine era omul? Un domn în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Cine a întrebat-o? Unul din cei doi liceeni? Nu, nu ei, un om. Deci dintr-odată cofetăria nu mai era pustie. Măi, să fie! Omul nu este lângă tine sigur de nimic. Iată, nu numai că nu era pustie cofetăria, sunt cel puțin patru persoane, poate mai multe. Mai departe, zi, cine era omul? Un domn în vârstă, cred că avea un defect la picior, îl ținea țeapăn. A plecat și el foarte curând. Toți au plecat, s-au perindat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
exclamă,nu știu ce-i faci de iese așa bună, spuse și-i zâmbi. Mai departe, spune mai departe. Mai departe? tresări ea. Atunci am venit direct acasă. Pe jos? Nu, nu, cu autobuzul, ploua tot mai ploua când am plecat din cofetărie, prăjitura avusese o cremă grețoasă, nu prea fusese grozavă și o mâncasem pe toată. Autobuzul m-a zdruncinat, abia am așteptat să cobor, să ajung acasă. Nu te-ai întâlnit cu nimeni? Nu, am urcat sus și nu am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
dacă la semafor îi va spune că traseul lui este cu totul altul, trebuia să născocească un motiv oarecare, să amâne acea despărțire. E o zi minunată, îi spuse, aș fi bucuroasă dacă m-ați însoți pe o terasă, la cofetăria din parc. N-am fost niciodată acolo, mă cramponez de niște sisteme învechite de educație, cu toate că, la anii mei, ar trebui să-mi permit să intru în orice loc fără dificultăți de nici un ordin. O femeie bătrână ca mine n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
știință, pentru că, de fapt, nu se simțea deloc bătrână, nici fizic, nici mintal, nici afectiv. Chiar deloc! Cât despre riduri? Ele erau o consecință a intensității trăirilor sale. Dimitrie îi spuse că se lasă condus. Nu știa unde se află cofetăria cea nouă. Ups, ce zi minunată, o adevărată comoară! Ceva din tonul lui o făcu să fie suspicioasă, parcă deslușise o nuanță de persiflare, era enervant să fie luată peste picior, doar erau oarecum apropiați ca vârstă, acea diferență de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ani existentă între ei putea fi trecută cu vederea, nu, ce mama naibii. Se interesă în amănunt de familia acelui om, aflat acum în cercetări. Să nu-și închipuie cumva că invitația ei de a merge împreună pe terasa unei cofetării îi dădea dreptul să fie necuviincios. El îi vorbi pe larg de situația acelui om, îl cunoștea bine, așa cum îi cunoștea pe toți din sat, doar crescuse acolo, omul nu era, categoric un caz, o persoană care să le fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ușor să creadă că toată întâmplarea fusese un accident nefericit, ceasul rău, cum s-ar zice, oamenii se mai iau la harță și peste o jumătate de oră se împacă tot la un pahar de băutură. Între timp ajunseră în fața cofetăriei. Urcau cu eleganță scările în spirală. Ceva în sufletul ei se făcuse mic, mic. Bătea puțin vântul, dar totuși era plăcut. Da, există în lumea asta foarte multă violență, rosti Sidonia, oamenii își mai păstrează instinctele primare. Atunci când mintea te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
ciob de geam, ceva, să se poată controla. Vedeți totul prea în negru, doamnă, murmură Dimitrie când observă că femeia e gata să dea în lacrimi. Era puțin încurcat, situația lui nu era tocmai plăcută, în parc, pe terasa unei cofetării, în tovărășia unei femei străine care fumează și-i gata să plângă. Chiar nici n-ar fi știut cum să se comporte. La dracu, își spuse Sidonia și-și presă cu degetele rădăcina nasului. Era chiar obosită. Avea un început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-i faci? Triumfă în sinea ei. Privi la un balcon câteva ghivece cu mușcate. Vor face în curând inflorescențe mari, roșii. Ce spuneau oamenii despre mușcate? Nu, nu spuneau nimic. Era bucuroasă, își regăsise firul, pe care atunci, pe terasa cofetăriei, îl găsise pierdut cu desăvârșire. Era mulțumită să poată înainta milimetru cu milimetru, da, să înainteze, fără doar și poate, avea încă tărie și sufletul plin. Doamne, cum ar arăta amorul acum, la vârsta asta, ce-ar însemna să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sale. Nu făcea decât să-i deschidă ochii și s-o întărâte împotriva lui. Trecu o zi, două, trei. Plajă, cantină, plajă, cantină. Un centru de reparații unde a cusut o baretă ruptă la o sanda. O cafea băută la cofetărie într-un pahar de plastic. Seara se lăsa cuprinsă de descumpănire. Treceau zilele, treceau și ea nu găsea nici o soluție. Când plecase, crezuse că totul va fi mult mai ușor. Intra în pat se înfășura în pătură. Repeta singură, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
obraz. Atunci, în timp ce mă îndreptam către poartă, mi-a venit pentru prima oară să plâng. Acel sentiment de mare iubire liniștită era efemer ca puful de la plopi care plutea în aer. Pe urmă am plecat de la plajă. Am fost la cofetărie, am luat un pepsi, am văzut un minicar extrem de aglomerat. Mi-a atras atenția o femeie, avea o bluză atât de decoltată încât abia dacă i se acopereau sfârcurile, sânii mari i se clătinau într-o parte și-n alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]