KorAP: Find »[drukola/base=coif & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...48 >

1,198 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

care se înfruntau oamenii aceia - nu se auzeau strigăte sau plânsete, doar zgomotul armelor. Cel mai înalt dintre celți, care părea un gigant, tocmai își scotea lama din pântecele unui roman ciopârțit, ce se zbătea la pământ. Soldații romani, fără coifuri și scuturi, înarmați doar cu pumnale și gladia, încercau să se apere, tot mai slăbiți și palizi. Ochii lor, în care se citeau teama și oboseala, aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a muri cu arma în mână, sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui un gigant cu barbă lungă, blondă. Îl recunoscu pe barbarul înalt care mai înainte îl decapitase pe soldatul roman. Uriașul îl privea cu un rânjet ce se ivea din barba mânjită de sânge. Părul roșcat îi ieșea de sub un coif de fier cu două coarne metalice, scurte și ascuțite. — Tarosh! Celtul râdea. Își șterse gura cu dosul mâinii. Își privi mâna plină de sânge și râse din nou, întinzând brațul ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
femei, se amețiseră cu băutura pe care o obțineau din fermentarea grâului, Valerius îi vorbi lui Tarosh, care își tot trecea degetele groase în jurul gâtului ca de taur, jucându-se cu un colier de aur format din trei șerpi împletiți. Coiful acela... Valerius luă cupa pe care i-o oferea Tarosh. — Știi... — Da... — L-am văzut în vârful parului, lângă albia torentului. Am văzut și sângele. Coiful e roman, cred eu. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat? S-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de taur, jucându-se cu un colier de aur format din trei șerpi împletiți. Coiful acela... Valerius luă cupa pe care i-o oferea Tarosh. — Știi... — Da... — L-am văzut în vârful parului, lângă albia torentului. Am văzut și sângele. Coiful e roman, cred eu. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat? S-au ivit deja zorii, iar eu mâine îmi voi continua călătoria... După cum ai văzut, nu sunt curajos și aș vrea să știu ce mă așteaptă în ținuturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Învinsese încă o dată. Moartea, dușmana lui dintotdeauna, era departe. Acum se putea gândi, în sfârșit, la cuvintele pe care i le șoptise la ureche Tarosh în timpul cinei, la masa încărcată de carne de vânat și lapte prins. Se gândi la coiful din parul înfipt în pământ, revăzu dâra de sânge pe zăpadă. Erau soldați romani, îi spunea Tarosh, un pluton de zece oameni care, pe neașteptate, îi înconjuraseră pe Tarosh și pe oamenii lui în pădure, cerându-le să-i ducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un mare haos - signifer-ul ridică mai mult bățul signum-ului, ca să fie văzut și de soldații din ultimele rânduri. Antonius lăsă oamenii să treacă prin fața sa și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie văzute de signiferi și de soldați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aștepta ca soldații să înceapă să umple coșurile, dar nu cred că fratele tău se va lăsa ucis. Rămaseră tăcuți. Valerius îl observa emoționat pe Antonius, care mergea printre soldați pe calul său negru, părând un zeu al războiului, cu coiful său de bronz ale cărui apărători erau ridicate asemenea unor mici aripi. Panoplia albastră din piele era strânsă pe trup, punându-i în evidență mușchii. I se păru mai frumos ca niciodată, impunător. Gesturile lui trădau siguranță și forță interioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
soldaților, capul, protejat de cassis, deoarece trupurile erau apărate de formația strânsă a scuturilor. Soldații ridicau vertical scutul dreptunghiular, care îi depășea în înălțime pe giganții germani. Când securile loveau marginea superioară a scuturilor, acestea se roteau, sprijinindu-se pe coifuri, iar soldații, apărați ca de un acoperiș, se trezeau în fața unui soi de coridor ce ducea direct spre șoldurile și coapsele dușmanilor. Săbiile lor lungi puteau pătrunde drept. Soldații romani, ghemuiți asemenea unor feline, înfigeau lamele în trupurile și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Ce s-a întâmplat? Errius îl văzu pe tribun coborând de pe cal și ridicând un scut abandonat. Veni în fața lui. — Liniștește-te, Antonius... Am învins, Marte te-a apărat! Ce mai vrei? — Să lupt! Antonius luă un gladius. Își scoase coiful și-l aruncă. — Quazii fug. — O să-i urmăresc. — Dar soldații tăi sunt istoviți. Eu nu sunt, strigă Antonius și adăugă cu glas tunător: Cine vrea... Cine poate... Privi în jur. — Să mă urmeze! Errius îi tăie calea. — Încalci regulile armatei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Se uită absent la mulțimea care invadase orașul în acele zile de sărbătoare. În fața lui, în piață, treceau, înghiontindu-se, salutându-se sau insultându-se, bărbați și femei, unii îmbrăcați elegant, alții zdrențăroși, țărani cu pantalonii cârpiți și soldați cu coifurile sub braț. Din corul de glasuri se distingeau strigătele vânzătorilor care-și lăudau mărfurile. Era cald. Din când în când, vântul aducea până la el miros de oțet și prăjeală. Rândunelele zburau ca niște săgeți, coborând și ridicându-se în stoluri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se termina în colț, era mai scurtă pe părți, dezvelindu-i picioarele musculoase, dar zvelte. Brațul stâng susținea un scut dreptunghiular, convergent, de culoarea purpurei, în centrul căruia era o cunună rotundă de laur, galben-ocru. În mâna dreaptă își ținea coiful. Se opri și se întoarse. — Vezi? - grăsanul îl prinse iar de braț pe Valerius. Vezi cum își arată chipul mulțimii? Noi am plătit, ce crezi... Am plătit și vrem să fim siguri că este chiar cel care a fost anunțat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Veni un al treilea bărbat, însărcinat cu probatio armorum. Verifică armele, încercă lamele și vârfurile, apoi plecă, urmat de omul care adusese armele. Arbitrul îi invită pe cei doi gladiatori să se pregătească. Salix fu ajutat să-și strângă bine coiful pe cap. Skorpius agita plasa prin aer. Mulțimea începu să scandeze numele lui. Arbitrul îi examină pe rând pe cei doi gladiatori, din cap până în picioare. Așteptă ca ei să-i confirme că sunt gata, apoi privi spre pulvinar. Vitellius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în piciorul adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se. Apucă tridentul cu ambele mâini și lovi cu putere scutul lui Salix. Speriat, Valerius îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
tare. Salix! Nu-i venea să creadă că prietenul său era încă în picioare, în ciuda rănii, nu-i venea să creadă că stătea acolo viu, cu picioarele depărtate, cu scutul în mâna stângă și pumnalul în dreapta, cu capul apărat de coiful căruia soarele la asfințit îi împrumuta străluciri roșietice. Skorpius se ridică. Coapsa și spatele îi sângerau. Se clătină. Luă încet tridentul și se aruncă înainte furios, dar fără apărare. — Ucide-l imediat! Grăsanul de lângă Valerius era agitat. — Acum e ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se ridică și-și șterse cu dosul mâinii sângele care continua să-i curgă din gură. Îl căută din ochi pe secutor. Clătinându-se, se apropie și se prăbuși peste el. Îi duse lama pumnalului la gât, imediat sub marginea coifului, și abia dacă sfâșie pielea. Sângele înroși nisipul. În picioare, Valerius privea pierdut spre arenă. Mulțimea începu să strige, reclamând dreptul ei de a hotărî dacă învinsul va trăi sau va muri, fiindcă nici un gladiator nu avea voie să ucidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
gladiator nu avea voie să ucidă fără asentimentul publicului. Arbitrul interveni, împiedicându-l pe Skorpius să taie beregata adversarului. Un medic și două ajutoare veniră și-l obligară pe Skorpius să se ridice, apoi se ocupară de Salix. Îi scoaseră coiful. Valerius contemplă înspăimântat chipul palid al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
făcu semn soldatului să iasă. Când rămase singur cu Valerius, oftă și se așeză pe un scrin aflat lângă masa de lemn. Arătă spre statui. — Sunt cei mai buni gladiatori pe care i-am avut. Acelea sunt armele lor. Vezi coiful de bronz care acoperă în întregime capul celui dintâi? Eu însumi am pus să fie făurit pentru Ferox, unul dintre cei mai pricepuți gladiatori... N-ai idee cu câtă grijă am urmărit lucrătura zăbrelelor care acoperă fața și borurile care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bronz care acoperă în întregime capul celui dintâi? Eu însumi am pus să fie făurit pentru Ferox, unul dintre cei mai pricepuți gladiatori... N-ai idee cu câtă grijă am urmărit lucrătura zăbrelelor care acoperă fața și borurile care fac coiful să semene cu o umbrelă de soare. De la ceafă până în creștet, coiful avea două rânduri de pene mari, roșii, ce făceau statuia să pară și mai înaltă. — Eu am grijă de gladiatorii mei și de armele lor. Nu degeaba școala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să fie făurit pentru Ferox, unul dintre cei mai pricepuți gladiatori... N-ai idee cu câtă grijă am urmărit lucrătura zăbrelelor care acoperă fața și borurile care fac coiful să semene cu o umbrelă de soare. De la ceafă până în creștet, coiful avea două rânduri de pene mari, roșii, ce făceau statuia să pară și mai înaltă. — Eu am grijă de gladiatorii mei și de armele lor. Nu degeaba școala mea este faimoasă. Nu degeaba Vitellius mi te-a vândut mie, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că noi doi o să luptăm? întrebă, privind din nou afară. În orice caz, Rubrus nu-i un bun instructor. Nu așa înveți un secutor să lupte. Valerius nu răspunse; îi privea pe doctores secutores care îi puneau unui începător un coif în formă de ou, având la ceafă un strat gros de piele, iar în față o placă de bronz cu două fante pentru ochi. În jurul piciorului stâng al începătorului înfășurară un bandaj gros, iar deasupra așezară o placă concavă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ia sfârșit. Dacă nu, o să luptați în continuare. Nu se îndepărtase de cei doi, când rețiarul îl lovi cu tridentul pe secutor în tibia dreaptă. Se auzi un strigăt de surpriză și de durere, întrerupt de a doua lovitură, în coif. Capul începătorului se dădu brusc pe spate, apoi se aplecă în față. Secutor-ul se clătină câteva clipe, dar o nouă lovitură în tibie îl făcu să se prăbușească. Urlând de durere, încercă să se apere cu scutul. Adversarul se apropie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ușa se deschise brusc. Doi gardieni îl ridicară pe Valerius și-l scoaseră din celulă. — Nu-ți face griji, prietene, strigă Marcus. Te duc la antrenament. Îi puseră echipamentul și îl împinseră spre rețiar. Zgomotul armelor ce loveau scuturile sau coifurile celor care luptau lângă el, mirosul de camfor, strigătele de efort sau de durere îl împiedicau să se concentreze asupra adversarului. Îi puseră în mână un rudis, o sabie de lemn. Imediat, tridentul îi lovi scutul. Căzu pe spate, între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
genunchii, să treci pe sub furcă și să străbați repede culoarul, din doi-trei pași mari. — De ce trebuie să mă las în jos? întrebă Valerius arătând spre scutul de antrenament, concav, îngust și înalt, care-i ajungea până aproape de talie. Voi purta coif, iar piciorul drept îmi va fi acoperit de jambieră... Cum să mă aplec, cu un asemenea scut? Proculus ridică scutul. — Un secutor luptă cu un rețiar, după cum știi. Rețiarul are tridentul, care e o armă lungă și puternică, pentru că e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
jambieră... Cum să mă aplec, cu un asemenea scut? Proculus ridică scutul. — Un secutor luptă cu un rețiar, după cum știi. Rețiarul are tridentul, care e o armă lungă și puternică, pentru că e mânuită cu ambele brațe. Deși ești apărat de coif, de scut și de jambieră, când ești lovit de trident e ca și cum te-ar ataca un mistreț furios. Durerea e îngrozitoare, iar de cele mai multe ori cel lovit leșină. Există o singură cale de a evita tridentul, și anume să ții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fiindcă erau prea ample ca să contracareze rapid atacul. Când soarele ajunse sus pe cer, Valerius reușea să devieze loviturile lui Proculus, inclusiv pe cele simulate. Proculus îi îngădui să ia o pauză. Valerius lăsă jos scutul și își scoase tăcut coiful și jambiera. Era lac de sudoare. — Acum ți-e foame și sete, spuse Proculus, apropiindu-se de el. Dar eu te-am învățat să ții foamea și setea sub control. Azi-dimineață, înainte să începem antrenamentul, mi-ai ordonat să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]