487 matches
-
a Forțelor invizibile care domină orice acțiune, și mai este cererea formulată de autor către oamenii de teatru de a-și da frâu liber imaginației, și de a lăsa înțeleapta logică să somnoleze."20 Fiu al unei comediene, el însuși comediant foarte de tânăr, cunoaște bine arta actoriei, asupra căreia a reflectat întreaga viață, atât în practica personală, cât și în predarea ei, și căreia îi consacră o revistă, The Mask, pe care o fondează în 1908. Teoria sa exercită o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să compare mișcările cele mai diverse, cele ale corpului uman, ale arborilor, ale vântului, apei, peștilor, păsărilor etc. Plecând de la aceste exerciții, elevii trebuie să găsească principii și să improvizeze. Craig este primul din Europa care pune în centrul formării comediantului mimarea și tehnica improvizației pe care Copeau, la școala din Vieux-Colombier, apoi Dullin, le vor lua de la el. Craig acordă multă importanță și regiei scenice a mișcărilor mulțimii. Ei creează niște schițe ce figurează, pe scenă, sentimentele, atât la nivelul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru Constantin Stanislavski (1863-1938), care cumulează tripla experiență de actor, regizor și profesor de artă dramatică, problema majoră a teatrului este să împace creația cu repetiția. Pentru a o rezolva, el elaborează "sistemul", adică o nouă metodă de formare a comediantului. El vrea să-l învețe pe actor "psihotehnica", tehnică interioară și exterioară totodată, care îi permite să exploateze fenomenele fizice și psihice "firești". Fondator al Teatrului de Artă de la Moscova în 1898, el s-a explicat îndelung asupra concepției sale
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Doilea Război Mondial, apoi Tania Balașova (1903-1973) în perioada imediat următoare războiului, și mai recent, pe Antoine Vitez (1930-1990), au cunoscut o largă răspândire, prin intermediul lor, printre teoreticienii francezi. Nu poate exista, după părerea lui Stanislavski, interpretare originală, decât atunci când comediantul folosește bogățiile vieții sale interioare. Pe scenă, actorul trebuie să simtă ceea ce joacă. Arta sa este cu atât mai mare, cu cât el încearcă emoțiile personajului pe care îl încarnează, stăpânindu-le în același timp. Pentru acest lucru, el trebuie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drept descoperirea, în joc, a unei analogii foarte puternice între situația dramatică conținută de text și trecutul emoțional personal. Pentru a-l ajuta într-un asemenea demers, Stanislavski recurge uneori la ceea ce el numește "atât de magicul", întrebându-l pe comediant care i-ar fi fost reacția dacă s-ar fi găsit în situația personajului pe care îl încarnează. Comediantul trebuie să caute în memoria lui afectivă, dacă vrea să creeze un personaj convingător, și să manifeste emoția pe care să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru a-l ajuta într-un asemenea demers, Stanislavski recurge uneori la ceea ce el numește "atât de magicul", întrebându-l pe comediant care i-ar fi fost reacția dacă s-ar fi găsit în situația personajului pe care îl încarnează. Comediantul trebuie să caute în memoria lui afectivă, dacă vrea să creeze un personaj convingător, și să manifeste emoția pe care să o comunice partenerului său și publicului totodată. Arta sa rezidă în capacitatea de a retrăi afectele trecute sau de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai afectat decât actorul, iar acesta își va păstra întreaga-i forță pentru ca s-o îndrepte acolo unde este mai multă nevoie de ea în reproducerea vieții interioare a personajului pe care îl reprezintă." Ca și Diderot în Paradoxul despre comediant, Stanislavski așteaptă din partea actorului o dedublare constantă. În timp ce Diderot cere ca el să joace emoția, dar să nu o simtă, Stanislavski îi cere să o simtă fără a înceta să o stăpânească. Deja, când a apărut în Rusia, la sfârșitul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de evoluția interioară, ea nu este decât mijlocul tehnic de exteriorizare a "retrăirii" cât mai corect posibil. În capitolele despre Munca de actor privitor la mișcare (gimnastică, dans, scrimă, acrobație etc.), Stanislavski insistă asupra senzațiilor pe care le încearcă un comediant sub forma unei "energii", care îi va permite să manipuleze emoția. Munca actorului pleacă deci totdeauna din interior, unde se declanșează procesul de "retrăire", spre exterior, unde corpul său desenează imaginea personajului. Personajul este pentru el masca în spatele căreia se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aristotel îl atribuie tragediei: catharsisul, curățirea spectatorului de teamă și de milă prin imitarea unor acțiuni suscitând teama și mila. Această curățire se bazează pe un act psihologic foarte special: identificarea spectatorului cu personajele în acțiune pe care le imită comedianții. Numim aristotelică orice dramaturgie care provoacă această identificare, fără a ne interesa să știm dacă ea obține acest lucru făcând sau nu apel la regulile enunțate de Aristotel. De-a lungul secolelor, acest act psihologic foarte special, identificarea, s-a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le opun, întâmplarea în care sunt cuprinse. Individul și-a pierdut rolul de epicentru. Acel gestus, adică conduita personajelor unele față de altele, a devenit unitatea de bază a teatrului epic. Brecht îl definește chiar el astfel, în Despre meseria de comediant (1935-1941): "Prin termenul de gestus, trebuie să înțelegem un ansamblu de gesturi, de jocuri de fizionomie și cel mai adesea de declarații făcute de una sau mai multe persoane (la adresa) uneia sau mai multora." Pe când acțiunea progresează în mod permanent
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui un rol diferit, nu trebuie să se identifice cu personajul său, ci să-și amintească neîncetat, în timpul reprezentației, că povestește evenimente trecute. Brecht multiplică sfaturile cu privire la el și îi sugerează diferite mijloace pentru a rămâne stăpân pe jocul său. "Comediantul care renunță la metamorfoza integrală, scrie el în Noua tehnică de artă dramatică, dispune de trei procedee care îl vor ajuta să se distanțeze de cuvintele și acțiunile personajului de reprezentat: 1. transpunerea la persoana a treia; 2. transpunerea la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ajuta să se distanțeze de cuvintele și acțiunile personajului de reprezentat: 1. transpunerea la persoana a treia; 2. transpunerea la trecut; 3. enunțarea de indicații scenice și a unor comentarii. Transpunerea la persoana a treia și la trecut îi permite comediantului să se plaseze la o distanță justă față de personajul său. El caută în afară de asta indicații de regie și le spune în timp ce repetă. Introducându-și replica printr-o indicație de regie scenică spusă la persoana a treia, comediantul provoacă ciocnirea a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trecut îi permite comediantului să se plaseze la o distanță justă față de personajul său. El caută în afară de asta indicații de regie și le spune în timp ce repetă. Introducându-și replica printr-o indicație de regie scenică spusă la persoana a treia, comediantul provoacă ciocnirea a două cadențe, a doua (cea a textului propriu-zis) găsindu-se începând cu acel moment distanțată." Aceste mijloace îi permit actorului să ia rolul naratorului în raport cu personajul pe care îl încarnează. Diderot, în Paradoxul despre comediant, insistă și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a treia, comediantul provoacă ciocnirea a două cadențe, a doua (cea a textului propriu-zis) găsindu-se începând cu acel moment distanțată." Aceste mijloace îi permit actorului să ia rolul naratorului în raport cu personajul pe care îl încarnează. Diderot, în Paradoxul despre comediant, insistă și el asupra faptului ca actorul, care-și împrumută trupul personajului său, nu trebuie să simtă niciuna din emoțiile lui, pentru a analiza situația din exterior. Totuși, dacă îl sfătuiește pe comediant să nu se identifice cu personajul său
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care îl încarnează. Diderot, în Paradoxul despre comediant, insistă și el asupra faptului ca actorul, care-și împrumută trupul personajului său, nu trebuie să simtă niciuna din emoțiile lui, pentru a analiza situația din exterior. Totuși, dacă îl sfătuiește pe comediant să nu se identifice cu personajul său, o face pentru a crea la spectator iluzia realității celei mai perfecte posibil, făcându-l să creadă în existența personajului pe care îl încarnează. Brecht, în schimb, le interzice actorilor orice identificare pentru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în existența personajului pe care îl încarnează. Brecht, în schimb, le interzice actorilor orice identificare pentru a distruge iluzia la spectator. El știe că sala și scena fac schimburi de relații comparabile cu cele ale vaselor comunicante și că atunci când comedianții sunt emoționați, emoția lor va câștiga și publicul. Într-adevăr, numai actorul poate să asigure reușita distanțării, după cum arată Giorgio Strehler (1921-1998) în Un Teatru pentru viață (1980). "Dar ce este până la urmă "distanțarea", dacă nu o operațiune de "poezie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nasc din transpunerea unor texte narative, recitite în lumina actualității politice. Așa se întâmplă în special cu Războaiele pichrocoline (Les Guerres pichocrolines), după Rabelais, creat de Gildas Bourdet; altele sunt produsul unei veritabile creații colective, pornind de la anchete făcute de comedianți. Astfel în 1976, La Vieille Lune tient la jeune lune toute une nuit dans ses bras, creată de Aquarium, este o piesă despre ocuparea uzinelor în care documetele sunt utilizate pentru a ajunge, datorită improvizațiilor, la o transpunere teatrală. În
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre Mamelele lui Tiresias Appia, Opera de artă vie Stanislavski, Viața mea în artă Baty, Masca și cadelnița Schlemmer, Teatru și abstracțiune Piscator, Teatrul politic Claudel, Drama și muzica Stanislavski, Formarea actorului Artaud, Teatrul și dublul său Jouvet, Reflecții asupra comediantului Copeau, Teatrul popular Mauriac, Teatrul și ideea mea despre el Dullin, Amintiri și note de lucru ale unui actor Genet, Cum să fie jucate Bonele Brecht, Mic organon pentru teatru Baty, A căzut cortina Pitoëff, Teatrul nostru Barrault, Reflecții despre
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bătălie, Enciclopedia. 27 Shakespeare își intitulează piesa Iulius Caesar, Voltaire și-o intitulează Moartea lui Cezar (La Mort de César). 28 Vezi cap. 2. 29 Această reformă este decretată la 23 aprilie 1759, grație Contelui de Lauragais care le oferă comedianților o sumă mare (30 000 de livre) ca despăgubiri pentru lipsa profitului care rezulta de aici. 30 Nobili eleganți din secolul al XVII-lea, care purtau tocuri roșii înalte. (n. tr.) 31 Exact acest tip de joc a încercat să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prietenul lui Epicur, ci de un filosof din secolul întâi î.H. 37 Este vorba de Demetrius cinicul, contemporan cu Nero, căruia îi face elogiul Seneca. Cea de-a doua anecdotă este scoasă tot din tratatul lui Lucian. 38 Trupa Comedianților Italieni a fost desființată din ordinul lui Ludovic XIV în 1697. De-abia în 1716 sunt autorizați să revină la Paris, sub direcția lui Luigi Riccoboni, care joacă, în trupă, rolul primului amorez sub numele de Lelio. 39 Paradoxul, din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne-au parvenit cinci versiuni successive, este opera asupra căreia Diderot a revenit cel mai mult. Prima variantă a textului este compusă în noiembrie 1769, imediat după Visul lui d'Alembert, pentru care Paradoxul apare ca o ilustrare, problema sensibilității comediantului nefiind decât un caz particular al teoriei sensibilității dezvoltate în Vis. Comediantul trebuie să fie conștient de dualitatea omului, care este o ființă dublă pe plan biologic, condus în același timp de creier și de diafragmă (considerată pe vremea aceea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
revenit cel mai mult. Prima variantă a textului este compusă în noiembrie 1769, imediat după Visul lui d'Alembert, pentru care Paradoxul apare ca o ilustrare, problema sensibilității comediantului nefiind decât un caz particular al teoriei sensibilității dezvoltate în Vis. Comediantul trebuie să fie conștient de dualitatea omului, care este o ființă dublă pe plan biologic, condus în același timp de creier și de diafragmă (considerată pe vremea aceea drept sediul psihologic al sensibilității). Prima versiune a Paradoxului, destul de scurtă, este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va apărea versiunea definitivă. 40 Primul citat este extras din Zaïre (IV, 2) de Voltaire, al doilea din Ifigenia (II, 2) lui Racine. 41 Brecht va pleca de la această dedublare în joc pentru a-și elabora teoria "distanțării", cerându-i comediantului să o facă net perceptibilă. 42 Zeuxis, pictor grec din a doua jumătate a secolului al V-lea î.H., este celebru prin realismul său. Din nefericire, niciuna din operele sale nu ne-a parvenit. Nu știm despre el decât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l d'Alembert asupra articolului său Geneva. 52 Această dramă a D-nei de Graffigny, creată la Paris în 1750, a avut un mare succes. 53 Il Teatro comici, tradus prin Le Théâtre comique, trebuie luat cu sensul de "Teatru al comedianților" (Théâtre des comédiens). 54 Memoriile sunt divizate în trei părți. În prima, Goldoni își relatează viața și pasiunea precoce pentru teatru. În cea de-a doua, el tratează despre istoria fiecăreia din piesele sale, într-o ordine cvasi cronologică, despre
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu diferitele trupe cărora le aparține, despre gelozia pe care succesul său a suscitat-o la alți autori dramatici italieni. Cea de-a treia parte este consacrată povestirii vieții sale în Franța, din 1762 până la moarte, și raporturilor sale cu Comedianții Italieni la Paris. 55 Dacă romanticii germani îl admiră, în ciuda conservatorismului său, pe Gozzi, acest lucru se datorează feeriei care îi scaldă teatrul. Lessing și Goethe, după călătoria lor în Italia, îi fac elogiul. Goethe îi aduce omagiu făcându-l
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]