491 matches
-
satul Ocnița apare într-un document din anul 1315, find unul dintre satele cu cea mai veche atestare scrisă din Transilvania. În documentul de referință scrie: "capitlul din Oradea adeverește dăruirea prin testament a satelor Ocnița, Comlod și Milaș, de către Comitele Renold, fiul lui Ioan din neamul Kukenesrenold, capitlului de Albă Iulia. Donatorul își rezervă dreptul de a stăpâni până moartea să satele amintite. Actul acesta a fost întocmit la cererea Comitelui Renold pe de o parte și a canonicilor și
Ocnița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300886_a_302215]
-
prin testament a satelor Ocnița, Comlod și Milaș, de către Comitele Renold, fiul lui Ioan din neamul Kukenesrenold, capitlului de Albă Iulia. Donatorul își rezervă dreptul de a stăpâni până moartea să satele amintite. Actul acesta a fost întocmit la cererea Comitelui Renold pe de o parte și a canonicilor și a magiștrilor arhidiaconi Ioan de Albă și Benedict de Ozd, împuterniciți ai Capitlului de Albă Iulia, pe de altă parte"... Primele surse despre existența parohiei Ocnița amintesc anul 1330, în biblioteca
Ocnița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300886_a_302215]
-
Rebrișoara este situată în partea central-nordică a județului, în bazinul Someșului Mare, la o distanță de 24 de kilometri de municipiul Bistrița și 2 km fața de orașul Năsăud. În 1440 actul de donație al Reginei Elisabeta de Luxemburg către comitele secuilor cuprinde mai multe sate din Valea Rodnei între care "Felso-Rebra" - Rebra de Sus și "als Rebra" - Rebra de Jos. Intrate de timpuriu în structurile feudale ale regatului Ungariei, satele Someșene și-au conservat multă vreme formele de organizare și
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
voievodatul de pe Valea Rebrei care la acea dată avea în frunte pe voievodul Pașcu din Rebra și de care ascultau cnezii din Salva, Rebrișoara, Zagra, Mocod și Telciu. În 1453 satele văii Rodnei au fost acordate lui Iancu de Hunedoara, comite perpetuu al districtului Bistrița. După desființarea comitatului, Matei Corvin include Valea Rodnei la orașul Bistrița. În registrele asupra contribuției strânse de orașul Bistrița din satele Văii Rodnei figurează "Rebre minor" însemnând „Rebrișoara” sau „Klain - Rebre” (1577). Într-o scrisoare a
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
și moravilor care ocupau odinioară întreg spațiul panonic). Numele se datorează faptului că locuitorii acestor meleaguri, valahi, se îndeletniceau cu creșterea vițeilor. În documentul emis de regele maghiar localitatea apare cu numele Chsech și era vorba de o însărcinare către comitele secuilor și preciza să fie ocupat teritoriul comunelor din Valea Rodnei și să fie administrate după drepturile și imunitățiile din vechime, iar din vechime să fie date la tezaurul regal anual 130 de mărci de aur. În acest document se
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
Partea dinspre apus a revenit lui Nicolae de Dârlos. Împărțirea a fost mulțumitoare, cele două părți primind partea de pădure din vecinătatea moșiei pe care o aveau în stăpânire: Alma - în cazul fiilor lui Mihail și Dârlos pentru Nicolae. Un comite care-și spunea Nicolae de Șmig (comitem Nicolaum dictum de Sumugy) zis Wos cel Mare (dictus Wos maior) este menționat în documentul emis la 21 decembrie 1332, la Vișegrad, de voievodul Transilvaniei, Toma Szécsényi. Nicolae amintit în acest document ar
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
Sava din comitatul Dăbâca, confiscată de la Corrard din Geoagiu, punându-l în posesie pe magistrul Ștefan Pagan, castelanul din Târnava. Perioada cât a deținut această demnitate nu este cunoscută. Nu se știe cu certitudine dacă era comite de Alba sau comitele unei cetăți, cum ar fi Teiuș. Ca reprezentant al autorității comitatense, alături de juzii nobiliari, Nicolae de Șmig ar fi avut atribuții judecătorești. Locul de întrunire al scaunului de judecată al comitatului Alba era Sântimbru, întrunirile fiind ținute la octavele (a
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
comitatense, alături de juzii nobiliari, Nicolae de Șmig ar fi avut atribuții judecătorești. Locul de întrunire al scaunului de judecată al comitatului Alba era Sântimbru, întrunirile fiind ținute la octavele (a opta zi) unor sărbători religioase importante. Competența de judecată a comitelui și a juzilor nobiliari se limita la pricinile mărunte, care țineau mai ales de domeniile nobiliare și vizau populația nenobilă. Ei primeau o parte din gloabele (taxele) impuse cu ocazia judecății părților implicate în litigiu. Sentințele pronunțate erau consemnate în
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
pricinile mărunte, care țineau mai ales de domeniile nobiliare și vizau populația nenobilă. Ei primeau o parte din gloabele (taxele) impuse cu ocazia judecății părților implicate în litigiu. Sentințele pronunțate erau consemnate în scris, în documente comitatense întărite cu sigiliului comitelui sau al juzilor nobiliari. Documentul din 1332 arată că scaunul de judecată comitatens, în cazul în care la acea dată comitele era altă persoană și nu voievodul Transilvaniei, nu avea competență în cazurile penale ale nobilimii. Nicolae de Șmig s-
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
cu ocazia judecății părților implicate în litigiu. Sentințele pronunțate erau consemnate în scris, în documente comitatense întărite cu sigiliului comitelui sau al juzilor nobiliari. Documentul din 1332 arată că scaunul de judecată comitatens, în cazul în care la acea dată comitele era altă persoană și nu voievodul Transilvaniei, nu avea competență în cazurile penale ale nobilimii. Nicolae de Șmig s-a plâns mai întâi vicevoievodului Transilvaniei și juzilor nobiliari ai comitatului Alba de o silnicie produsă de Corrard, fiul lui Nicolae
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
vicevoievodului Transilvaniei și juzilor nobiliari ai comitatului Alba de o silnicie produsă de Corrard, fiul lui Nicolae de Geoagiu (care avea un domeniu în Geoagiu de Sus, Stremț, județul Alba). Corrard se face vinovat de încălcarea proprietății din Teiuș a comitelui Nicolae de Șmig, de uciderea unui slujitor și de mutilarea altuia. Pentru că nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nici nu a răspuns în vreun fel somațiilor pe care le-a primit în repetate rânduri, Corrard pierde dreptul
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
Corrard pierde dreptul de proprietate asupra moșiei Sava din comitatul Dăbâca în favoarea lui Ștefan Pagan și este condamnat la moarte de voievodul Transilvaniei . Decizia de condamnare la moarte a lui Corrard din Geoagiu, care a devastat casa din Teiuș a comitelui Nicolae de Șmig și i-a ucis un slujitor, mutilându-l pe cel de-al doilea, a fost luată de voievodul Transilvaniei, Toma Szécsényi, după o Adunare ținută la Turda (17 ianuarie 1332) și după consultarea Capitlului bisericii Transilvaniei din
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
Someș, până la Poarta Meseșană aparținea voievodului Menumorut. După pătrunderea ungurilor, în actele oficiale prima menționare a numelui Crasna apare în jurul anului 1164 când la un act al regelui Ungariei Stefan al III-lea ca martor este citat un anume Ianoș, comite de Crasna. Și mai veche este însă o altă mențiune. Într-un act adresat regelui Andrei al III-lea și datat la 1227 se spune: "Oamenii din neamul Nopoc-meste, venind înaintea noastră, ne-au arătat un privilegiu al regelui Coloman
Crasna, Sălaj () [Corola-website/Science/301787_a_303116]
-
în anul 1214, sub denumirea de "Villa Boscu", ca urmare a unui litigiu cu iobagi de la Cetatea Dăbâca, pricina soluționată la Capitlul din Oradea. De asemenea satul Boju mai este menționat în 1346, sub denumirea de "Bos", ca fiind proprietate comitelui Chech de Rediu . Satul Boju se află situat în zona de trecere de la relieful premontan Feleac-Aiton, spre zona de Câmpie a Transilvaniei Iuriu de Câmpie - Valea Florilor, la distanță egală, de circa 16 km, față de orașele Cluj-Napoca și Turda. Se
Boju, Cluj () [Corola-website/Science/300320_a_301649]
-
aveau obligația de a apăra vechiul drum ce ducea spre Turda, de hoți și tâlhari. Devenind "possessio" a Clujului, ca urmare a unei donații făcute de regele Sigismund de Luxemburg, acest sat a fost scos de sub jurisdicția voievodului și a comitelui, fiind supus autorității judelui clujean. În schimbul serviciului practicat, felecanii au fost scutiți de dijma numită "quinquagesima ovium" sau "datul oilor" (fiecare al 50-lea cârlan și o oaie cu miel), obligație feudală exclusivă a comunităților românești din Transilvania. La cca
Feleacu, Cluj () [Corola-website/Science/300328_a_301657]
-
românilor”" ("trans alpem Olachorum"), regele însuși amintind la 2 și 22 noiembrie 1332 că lupta avusese loc "„la ieșirea noastră de acolo”" (așadar chiar la hotarul dintre Ungaria și Țara Românească). Pe 26 noiembrie 1332 Carol Robert oferea o danie comitelui Pavel și fratelui său comitele Laurențiu — ambii participanți la bătălie — în care menționa că lupta s-a purtat "„când am ajuns în niște ținuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ținute pe nedrept în Țara Românească de către Basarab schismaticul
Bătălia de la Posada () [Corola-website/Science/298672_a_300001]
-
însuși amintind la 2 și 22 noiembrie 1332 că lupta avusese loc "„la ieșirea noastră de acolo”" (așadar chiar la hotarul dintre Ungaria și Țara Românească). Pe 26 noiembrie 1332 Carol Robert oferea o danie comitelui Pavel și fratelui său comitele Laurențiu — ambii participanți la bătălie — în care menționa că lupta s-a purtat "„când am ajuns în niște ținuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ținute pe nedrept în Țara Românească de către Basarab schismaticul, fiul lui Thocomerius, spre marea
Bătălia de la Posada () [Corola-website/Science/298672_a_300001]
-
fost și ei obligați să o plătească. Când țăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat. Țăranii erau nemulțumiți și de faptul că înca din timpul lui Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fuseseră scoși (în 1365) de sub autoritatea comiților regali și puși sub jurisdicția moșierilor. Treptat, aceștia i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă. Răscoala a izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a răspândit cu repeziciune spre comitatele "Szatmár" (Satu Mare) și "Szabolcs
Bobâlna, Cluj () [Corola-website/Science/299570_a_300899]
-
fiind afectate clădirea principală și clădirea bucătăriei) în stil romantic, neogotic, în conformitate cu parcul remodelat la dispoziția aceluiași proprietar, prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantice, specific englezești. În 1858 József Bánffy a vândut castelul baronului Miklós Bánffy, comite a comitatului Alba de Jos, bunicul scriitorului și politicianului Miklós Bánffy, ultimul proprietar al castelului înainte de naționalizare. În 1935-1937 acesta a restaurat fațada vestică și turnul nord-vestic. În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost folosit ca spital
Castelul Bánffy de la Bonțida () [Corola-website/Science/299597_a_300926]
-
tratează ca o manifestare de control al corectitudinii și analiza performanțelor financiare pornind de la ceea ce reflectă conturile și sintezele contabile,fapt pentru care International Accounting Standard au constituit baza de fundamentare a Normelor Internaționale de de către organismele specializate ale Uniunii, (Comite Reglementaire de l’audit) luând în considerare cele mai notabile realizări economice obținute sau situația financiară globală la un moment dat comparate cu situațiile ideale,cu speranța,cu perspectiva. Conform Regulamentului Financiar aplicabil bugetului general al Comunității Economice Europene nr.
Audit () [Corola-website/Science/299028_a_300357]
-
Dabaka" (1321), "De Boca" (1332), "Debika" (1839), "Dobika" (1850), "Doboka" (1854). Târgul Dăbâca apare menționat pentru prima oară în 1064, fiind format pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate formată lângă ea. În 1164 este menționat comitatul Dăbâca și comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia țării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menționat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului. Primele
Comuna Dăbâca, Cluj () [Corola-website/Science/299173_a_300502]
-
pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate formată lângă ea. În 1164 este menționat comitatul Dăbâca și comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia țării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menționat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului. Primele cercetări ale cetății aparțin din 1837 lui K. Hodor, urmate in 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier si apoi de
Comuna Dăbâca, Cluj () [Corola-website/Science/299173_a_300502]
-
Țării Românești. A domnit între anii ~1310 - 1352. A fost fiul lui "Tihomir" sau Thocomerius, potrivit unui document oficial emis în 1332 de regele Ungariei Carol Robert d'Anjou care, după Bătălia de la Posada din noiembrie 1330, îl răsplătea pe "comitele Laurentius" din Zarand pentru vitejia sa din acea bătălie. Textul respectivei diplome conține mențiunea "„Basarab, filium Thocomerii", "scismaticum, infidelis Olahus Nostris”" („pe Basarab, fiul lui Thocomerius...”). O traducere mai completă oferă Cornel Bîrsan, în "Istorie Furată. Cronica Românească de Istorie
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
apare în documentele ungurești ca "„Bazarab, woyvodam nostrum Transalpinum”" (adică „voievodul nostru transalpin”). Această sintagmă reflectă relația de senior-vasal existentă între regele Ungariei și domnitorul român. În același document este menționată reușita misiunii primite de omul de încredere al regelui, comitele Martin Bogár, care fusese trimis în repetate rânduri pe lângă Basarab, dar fără succes. Regele accepta existența politică a noului voievodat în schimbul recunoașterii suzeranității sale. Cu toate acestea, un an mai târziu, Basarab se pare că a rupt relațiile sale cu
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
sale cu Ungaria, refuzând plata tributului de vasal. Aceasta a cauzat tensionarea bruscă a relațiilor bilaterale. Un document emis de rege la 18 iunie 1325 îl numește pe voievodul muntean "„Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare”" și relatează cum Ștefan, fiul comitelui cuman Parabuh l-a înjosit pe regele ungar, proslăvindu-l în schimb pe Basarab. În 1327 papa Ioan al XXII-lea îl lăuda pe domnul muntean pentru susținerea catolicismului și zelul său de a extermina națiunile „necredincioase” (ortodoxe). După această
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]