868 matches
-
infinitului” celuilalt coincide perfect cu adâncimile apofatice ale „misterului” alterității despre care vorbește teologia patristică. Avem aici de-a face cu mai mult decât o simplă întoarcere la epistemologia „slabă” a adevărului „non-manifest” (K. Popper). Citită în cheia revelației, logica comprehensiunii intersubiective dezvăluie ceva esențial pentru raportul infinit deschis dintre om și Creatorul care, în Eden, a blestemat singurătatea lui Adam. De ce, prin facerea Evei, Dumnezeu a făcut posibil dialogul înaintea căderii? Cum am putea diferenția între limbajul protopărinților cu Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orice unghi l-am privi, o mostră perfectă de teologie mistică în care discursul de tip metafizic asupra dumnezeirii nu se poate regăsi. Provocând teologia speculativă, acest poem vizionar se întemeiază pe radicalitatea unei experiențe care debordează structurile obișnuite ale comprehensiunii; un realism sacramental sever îmbină ascetismul penitențial cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării absolutului sub forma unor scheme dialectice, preferând slăvirea lui Dumnezeu din perspectiva economiei mântuirii. Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aceasta, Hristos se arată din nou ca model, întrucât hrana Sa este voia Tatălui (Ioan 5, 33). Citind Scripturile în templu, Hristos se regăsește pe Sine ca Început și Sfârșit al cuvintelor insuflate către profeți. Sub formă de paradox, figura comprehensiunii ne aduce, inevitabil, la misterul cvadraturii cercului. „Cercul hermeneutic” reproduce raportul dintre parte și întreg pe care Scripturile sfinte o întrețin cu istoria genezei și a receptării lor. Redactate pe rând, carte după carte, Scripturile sunt citite - cel puțin în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Duhului. Hristos nu vorbește despre Sine decât pentru a-L descoperi pe Tatăl. Sensul lumii este revelat în conversația perihoretică a Tatălui cu Fiul, ai cărei martori suntem, în Duhul. Pe lângă gramatica liturgică a lecturii, descoperim aici sintaxa trinitară a comprehensiunii Scripturii. Tâlcuitorul inspirat este, literalmente, un ins grațiat și condus dinspre tărâmul umbros al literei către sfera înseninată a recunoașterilor ultime. În acest sens, exegetul rămas ucenic al Cuvântului nu are complexul modern al originalității. Angoasa în fața inautenticității nu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nuntirea minții noastre cu înțelepciunea Cuvântului se răspândește în spațiu și, mai ales, rezistă în timp. Tâlcuirea are o desfășurare proprie, cu ritmuri dictate de gramatica liturgică și sintaxa trinitară a cunoașterii lui Dumnezeu. Orice punct de acumulare în graficul comprehensiunii reprezintă un pasaj de trecere a inteligenței noastre paupere în „Sinele lărgit” al Cuvântului. Tălmăcind Cuvântul, ne convertim propria minte la acele înțelesuri care, cândva, ni se păreau de prisos. Convertirea noastră la limba fără cuvinte a Cuvântului veșnic este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a le transforma În obiecte mentale, deci de a le subiectiviza. Deși un critic tematic, el ar putea fi Încadrat În impresionismul critic, pentru că metoda sa se fundamentează pe intuiție, pe afect, pe rolul foarte important acordat trăirii personale În comprehensiunea textului literar. G. Poulet se declară adept al criticii subiective, declarând În Conștiința criticii că preferă principiul identificării conștiinței criticului cu aceea a operei. “Nu există o critică autentică fără coincidența acestor două conștiințe”. Criticul francez stabilește două modalități de
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Alina-Eugenia ZLEI () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93096]
-
moment al textualizării care constituie medierea dintre proiectul inițial al operei și textul definitiv" (Grésillon, ibidem). Bruionul poate fi grăitor prin abandon, când scriitorul renunță la el în opera finală. Volumul colectiv La littérature dépliée. Reprise, répétition, réécriture (2008) propune comprehensiunea fenomenului intertextual prin raportare la postmodernitatea (sceptică și agitată) în care trăim. Pentru a surmonta angoasa indusă de această lume rapidă și ofertantă, opera literară trebuie să-și schimbe natura, "să se distrugă și să se alieneze pentru a deveni
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din manuscrise pentru o lectură a intratextualității numite transprozastice. Intertextul este mai mult decât permutare ori suprapunere, niciodată totală, a două sau mai multe entități textuale. Interpretarea lui în termenii Mitului Eternei Reîntoarceri (MER) ne va furniza un câștig de comprehensiune asupra mecanismului intertextual pe care încă nu l-am obținut prin studiul "din interior". Este necesară desprinderea de teluricul textual. Când sugeram (vezi supra) imaginea unei "bolți intratextuale" eminesciene, dincolo de un ușor derapaj în impresionism (asumat) al hermeneuticii prezentului studiu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prin intertextualitate, un efect de spațializare care anulează conjugarea verbului la trecut, prezent și viitor. Vom promova în prezentul capitol o dimensiune unitară blocul temporal. Sintagma fizicii recente se dovedește relevantă atât pentru conceptul din teoria textului, cât și pentru comprehensiunea viziunii eminesciene asupra timpului. De fapt, pe ultima o sintetizează. Ioana Em. Petrescu preia teoria celor trei etape ale cosmologiei 61, care postulează sistemul cu trei modele cosmologice, numite platonician, kantian și einsteinian, pentru a le confrunta cu etapele devenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Discursul critic al lui Ion Negoițescu nu rezistă până la capăt ispitei unor explicări ușor impresioniste ale operei emi nesciene. Același tremur imperceptibil al vocii hermeneutului poate fi sesizat și în fascinația pentru efectele poetice ale luminii (Rosa Del Conte), în comprehensiunea simpatetică a condiției tragice (Ioana Em Petrescu) sau la Zoe Dumitrescu Bușulenga ; mai târziu, și la Mircea Cărtărescu, în eseul decriptării oniricului himeric. Analiștii paginii eminesciene dispun de instrumentele criticii necesare pentru radiografia textului, însă despre Eminescu nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
inițiatic" solidar, deopotrivă ontologic și epistemologic. Ceea ce înseamnă mai întâi că sociologia în viziunea sa necanonică nu se reduce la a reprezenta existența socială după modele prestabilite (cum este pozitivismul modernității); mai curând, menirea sociologiei este de a prezenta, prin comprehensiune, ceea ce există socialmente în toată multiplicitatea formelor și interacțiunilor socioculturale experiențiale, în "policulturalismul și politeismul valorilor". Apoi, pentru că Michel Maffesoli crede, fără rezerve, în postulatul sociologiilor fenomenologice și subiective: "a ști să trăiești și a ști să spui merg împreună
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
mentale, iar alfabetizarea devine tot mai activă. c) perioada postabecedară este cea mai lungă și cuprinde de obicei și al treilea an de școală. Deprinderile de citit-scris sunt tot mai evidente, expresivitatea și fluența se dezvoltă continuu. Analizând fluența și comprehensiunea cititului, se pot desprinde următoarele situații: copii care citesc cu mare dificultate și greșeli fară să rețină bine textul parcurs, copii care citesc greoi dar rețin bine sensul celor citite, copii care citesc ușor dar nu rețin bine sensul celor
Prevenire, remediere şi înlăturare a dificultăţilor de adaptare şcolară by Paraschiva Butuc, Constantin Butuc () [Corola-publishinghouse/Science/91586_a_93260]
-
etic, scrisă în română și în greacă, opera Divanul... se adresează deopotrivă societății românești și balcanice de la sfârșitul veacului al XVII-lea și începutul celui de-al XVIII-lea. Remarcabil este faptul că omul de cultură român are o largă comprehensiune pentru toate religiile, pentru toate formele de manifestare religioasă. El este împotriva înțelegerii radicale a lucrurilor, împotriva bigotismului și a superstițiilor. Sistemul său de comunicare, depășind judecățile înguste, se apropie de acela al gânditorului modern. Studiile de orientalistică îi deschid
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
respectă natura dublă a obiectului, fără a se prezenta sub o categorie specifică esteticii, la care se adaugă tropii specifici constituenți romanului și dramei. Stratificarea ontologică se aplică și romanului sau dramei, dar o înțelegere completă a sa survine în urma comprehensiunii formei artistice. Acest lucru ne face să înțelegem literatura ca pe o ordine superioară de genuri (roman, poem, dramă), fiecăruia atribuindu-se o serie de subgenuri literare. Prin roman înțelegem o proză narativă ce implică persoaje și evenimente, reale sau
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de ura dintre cele două ramuri ale ei: bastarzii și burghezii, în timpul celui de-al doilea Imperiu Francez. Ciclul respectă tehnica utilizată de Balzac în opera sa, Comedia umană, dar romanele lui Zola trebuie lecturate în întregime pentru a asigura comprehensiunea textului. Deși în epocă, romanul Pământul a fost considerat cel mai naturalist roman din întreaga operă zolistă, din cauza modului în care a fost zugrăvit portretul colectiv - țăranii, textul prezintă și elemente realiste, cum ar fi portretele personajelor, impunătoare prin trăsăturile
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
de dificultate a unei corecte soluționări. Astfel, truda stăruitoare a discernământului coboară și la nivelul interpretării, urmând o etapizare de tip rațional care cuprinde succesiv întreguri logice existențiale și care descifrează competent mistere ale evaluării, scurtând drumul de la concept la comprehensiune și de la comprehensiune la facilitarea actului concret. Această facilitare, în câmpul eticii, înseamnă răspuns la ecuația de cerințe și presupune adesea transpunere în situația celuilalt (aproximarea pe cont propriu a unei alterități care amplifică încărcătura valorică a unei simple inițiative
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
unei corecte soluționări. Astfel, truda stăruitoare a discernământului coboară și la nivelul interpretării, urmând o etapizare de tip rațional care cuprinde succesiv întreguri logice existențiale și care descifrează competent mistere ale evaluării, scurtând drumul de la concept la comprehensiune și de la comprehensiune la facilitarea actului concret. Această facilitare, în câmpul eticii, înseamnă răspuns la ecuația de cerințe și presupune adesea transpunere în situația celuilalt (aproximarea pe cont propriu a unei alterități care amplifică încărcătura valorică a unei simple inițiative individuale). De multe
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
cercetarea primește mai pregnant ca oriunde contribuția personalității, presupunând un apel direct la ea similar concepției etice a lui Rosmini, adică regăsind în afirmarea de sine cheia descifrării secretelor profesionale ale fiecărui domeniu sau modalitatea de acces direct la o comprehensiune adecvată din partea destinatarului informației științifice. Atingerea unei comuniuni mediate de elaborări teoretice este și rodul mesajului empatic pe care o personalitate manifest reflexivă știe să îl ofere unei instanțe receptive asemănător construite și predispuse la recunoaștere de sine în aventura
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
forme mai rare de motivație pur rațională, unde motivele ar fi rațiuni... Fenomenul uman s-ar situa între cele două, între o cauzalitate care cere să fie explicată și nu să fie înțeleasă, și o motivație care ține de o comprehensiune pur rațională"71. Am putea înclina balanța interpretativă către așa-zisele "motive-rațiuni" în măsura în care guvernarea conștientă pare a fi preponderentă în tot ce înseamnă activitate și în măsura în care ea, fiind chemată să înțeleagă conjunctura de inserție, se întoarce întemeietor la rădăcina inițiativei
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
astfel un implicat condițional de care trebuie permanent să se țină seama în reperele generale ale unei activități: nuanța personal- subiectivă, referința permanentă la definiția individuală. Abia o dată cu acestea devine posibilă deschiderea către comuniunea spirituală bazată pe fundamentare și pe comprehensiune conștiente. Reflexivitatea este un însoțitor statornic al actului și îi conferă acestuia caracterul diferențial în ordinea unei colectivități axate pe principiul individualității, ea făcând posibilă, prin această implicare personalistă, variația infinită a contribuției subiective și armonia socială subsecventă ei (o
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
nivelul unei disponibilități permanente dedicate momentului prezent și faptului cotidian. Georg Henrik von Wright face distincție între "explicația cauzală" și cea "teleologică" ("explicațiile teleologice sunt îndreptate către viitor "acest lucru s-a întâmplat pentru ca acel lucru să apară"72), lăsând comprehensiunea să fie caracteristică doar ultimelor, într-un proces de fundamentare a științelor omului și ale acțiunilor sale (numite științe "hermeneutice"). Ele se ocupă tocmai cu această latură neîncadrabilă în logica decurgerii automate și lasă loc raționalității de tip conștient să
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
zona indefinită a jocului de lumini și umbre pe care subiectivitatea îl implică în complicata ei textură. Teritoriul actului și materia rădăcinilor sale motivaționale își ating standardul de veridicitate și elementul optimei lor revelări numai în orizontul semantic al unei comprehensiuni izvorâte din abilitate de tip empatic și dintr-o știință subtilă a nuanțelor comportamentale care înconjoară asemeni unui halou spiritualizat mecanica rece a desfășurării pragmatice. De aceea, și în înțelegere motivațională, este necesară o asistare a actului prin implicarea unei
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
nivelul unei curgeri evolutive purtătoare de semnificație ontică, în sfera coagulantă de înțelesuri reciproc autonome a unei determinări vitale. Precizia practică a unei asemenea strângeri laolaltă de elemente principiale conferă demnitate factuală și utilitate acestei esențe, demonstrând la nivelul unei comprehensiuni directe (dar în egală măsură exigente) adevăruri dezbrăcate de expresie tradițional-teoretică, adică reluând în limbaj pragmatic esențialul conținut în aserțiuni ale unei discursivități riguroase. Devenirea inteligibilă este un concept compus care primește accentul diacronic în elementul caracterizant al praxisului și
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
tărâmul ideilor prototipuri și paradigme exemplificative care răspund configurației situaționale și pot suplini la nivel logistic eternul efort de adecvare a subiectului la sarcina sa. De aceea, în ambele cazuri, prin puterea de adaptare a fiecărei dimensiuni ontologice, se restituie comprehensiunii ceea ce în existențialele fenomenologiei era destinat explicației și se remite consubstanțialității simpatetice ceea ce dincolo era hărăzit unei posturi neutre a investigației filosofice. Astfel devine accesibil oricărei conștiințe de sine responsabile și dotate intelectual genul unor considerări sintetic-doctrinare care au rolul
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
elementului reflexiv, ba chiar integrând-o în semnificație unitară suprastructurală, viața socială devine locul cuprinzător de însumare armonică a contribuțiilor individuale, tentând o definiție esențializată a unui moment colectiv sau a unui stadiu de evoluție comunitară. Această definiție face posibilă comprehensiunea acolo unde destinul comun trebuie inspirat guvernat. De aceea viața socială pornește de la consubstanțialitatea atomară a două condiții esențial similare și se desăvârșește în unitatea structurală globală pe care o reprezintă corpusul social. William James considera că "corect vorbind, un
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]