398 matches
-
țigăncii a răsunat din nou: „Nu te voi părăsi niciodată, conașule. De fapt, nu am voie să te părăsesc.” De ce nu ai voie să mă părăsești? m-am trezit întrebând cu grabă. „Pe toate le vei afla la timpul lor, conașule. Acum vezi-ți de treabă în liniște.” Acest sfat a căzut pe un suflet în care a picurat deja nedumerirea, frica, dar și bucuria. Nedumerirea venea din faptul că ajutoarele și sfătuitorii mei s-au lipit de mine așa, fără
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
dă târcoale. Îmi reazem fruntea în palmă... „Așa-i că ai cam obosit, fiule?” aud vocea bătrânului, cu inflexiuni părintești. Așa-i, părinte, dar nu mă dau bătut - m-am grozăvit eu. „Atunci îi bine.” „ Cum să te dai bătut, conașule? Unde ai mai văzut un flăcău ca matale să se deie învins de te miri ce? Păi matale nu ești unul de ici de colea. Doar ai stat lângă marele Ștefan vodă cel fără de seamăn. Și cine a stat în fața
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
cel fără de seamăn. Și cine a stat în fața lui nu are voie să se plângă...Întotdeauna va fi gata să meargă mai departe fără să se poticnească. Așa că nu poți să te faci de rușine în fața slăvitului voievod...Capul sus, conașule!” s-a auzit pe neașteptate glasul țigăncii, venit din înaltul bolților... Nu știu cum, dar aceste vorbe au turnat argint viu în venele mele. Drept urmare, mi-am scuturat capul și am început să scotocesc mai departe. În cele din urmă, am dat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
pauză nefirească. Nu știu de ce, dar am simțit o strângere de inimă la gândul că am rămas singur. Încep să simt răceala locului... „Unde o fi bătrânul? Cum a dispărut așa, dintrodată, fără să-mi spună nimic?” „Nu te necăji, conașule. Nu ești singur...Mai sunt și eu pe aici. Bătrânul nu a plecat pentru multă vreme...” - s-au auzit vorbele țigăncii. Fără să vreau, am căutat cu privirea locul de unde veneau vorbele, în speranța că aș putea s-o văd
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
pe cărarea pe care tocmai venisem. Mi-am întors capul, ușor speriat...În marginea poienii - cu ochii ei aprinși - ședea bătrâna țigancă...Văzând că privesc spre ea, a făcut o plecăciune și s-a apropiat cu pași mărunți. Sărut mâna, conașule. Nu te-am văzut de câtăva vreme. Tocmai mă întrebam ce mai faci, boierule. Și uite cum norocul mi te-o scos în cale. Bine te-am găsit, conașule - a pornit să turuie cu voce moale bătrâna. Când a ajuns
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
o plecăciune și s-a apropiat cu pași mărunți. Sărut mâna, conașule. Nu te-am văzut de câtăva vreme. Tocmai mă întrebam ce mai faci, boierule. Și uite cum norocul mi te-o scos în cale. Bine te-am găsit, conașule - a pornit să turuie cu voce moale bătrâna. Când a ajuns lângă mine, mi s-a părut că m-a privit cu duioșie, așa cum se uita la mine adeseori mama, și m-a întrebat: Pot să stau și eu aici
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
însă, vorba despre toate aiestea. Am răspuns ca și cum nu mi-ar fi trecut prin gând așa ceva: Ce să fac? Nu prea mare lucru. Am zăbovit pe lângă bunul călugăr, care îmi este ca un părinte adevărat și... Așa se și cade, conașule. Să-i dai ascultare, pentru că ai multe de învățat de la el. Mare grijă are să aibă de matale, boierule. Nu te va părăsi decât atunci când are să fie sigur că știi destule lucruri despre vremurile voievodale... Eu nu mai știu ce se
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
că știi destule lucruri despre vremurile voievodale... Eu nu mai știu ce se întâmplă în jurul meu. Mi se pare uneori că visez cu ochii deschiși și că trăiesc aievea, când de fapt dorm...Nu cumva?... Nuuu. Nu este nici o vrajă, conașule. Totul este adevărat. Un adevăr pe care îl vei înțelege desăvârșit mai târziu. Acum însă trebuie să urmezi calea pe care ai pornit. Călăuză îți va fi bătrânul călugăr, iar eu voi sta pe aproape, conașule... Să te îmbărbătez... Când
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Nu este nici o vrajă, conașule. Totul este adevărat. Un adevăr pe care îl vei înțelege desăvârșit mai târziu. Acum însă trebuie să urmezi calea pe care ai pornit. Călăuză îți va fi bătrânul călugăr, iar eu voi sta pe aproape, conașule... Să te îmbărbătez... Când țiganca a rostit ultimul cuvânt, din locul unde ședea s-a ridicat un nor de fum, iar ea...am privit cu mare luare aminte...nu se mai afla acolo...M-am frecat la ochi cu gândul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
are și el una; „ține, Susan“ și ea Îi arată cartea ei. Atunci o pune pe bancă și Încearcă să uite că e pentru el. Își privește butonii de la cămașa de mătase și vrea să bea un gin and tonic. „Conașul“, șoptește cineva care nu se afla alături de el cu cîteva clipe mai Înainte, e Arminda, spălătoreasa, care nu-și mai Încape În piele de bucurie că stă alături de domnul, e În familie, cum s-ar spune. Juan Lucas Îi Întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ipocrită, Își spuse: și-a pus În cap să fie caritabilă și pînă la urmă o să reușească tot prefăcîndu-se cu atîta zel“. Dar chiar În clipa aceea cineva Îl apucă ușor de braț, e Arminda: „La pagina douăzeci și șapte, conașule, cîntați și dumneavoastră“. Ia cartea În mînă prefăcîndu-se că Încearcă să găsească pagina și reușește abia cînd ceilalți au terminat de cîntat, dar tocmai atunci părintelui care-i pusese pe toți să cînte ajunge În dreptul lui, mai slăbește-mă părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
adune pe toți În bucătărie, pentru a examina Împreună situația, nu mai era nimeni care să le reprezinte interesele, nici măcar s-o Întrebe unde avea de gînd să meargă. Bătrîna Arminda făcea din nou minuni cu cămășile de mătase ale conașului, din nou se transformase Într-un robot, devenise femeia care calcă, ascunzîndu-și fața Între șuvițele lungi și negre ale părului și nimic mai mult. Cel puțin dacă ar fi fost Nilda, ar fi Întrebat-o și ea, cu broboane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
CÎte nu-ți trec prin minte cînd te simți rău! Dar mi-a fost tare frică, Întotdeauna mi-e frică, deși acum nu mă mai doare, de cîteva zile nu mă mai doare așa rău, dar astăzi frica și cămășile conașului care nu se mai termină odată și Nilda care nu mai era, nu mai e și eu o să-mi dau sufletul pe scîndura de călcat fără să mai apuc s-o văd, nu s-a mai Întors de loc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tîrguiască și apoi se apuca să gătească pentru copiii ei, niște nerecunoscători care vin numai la masă și care stau separat cu nevestele lor. Era cam surdă și Arminda Începuse să se simtă mai bine, Își păstra forțele pentru cămășile conașului. Să fi fost ora cinci după-amiază cînd a terminat de călcat ultima cămașă din săptămîna aceea și a Început să facă pachetul alb, pentru a-l duce la familia unde lucra. Probabil că trebuia să se fi dus ieri, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de lîngă ea, ca să nu cadă pe spate, În clipele acelea păzea cum putea pachetul, dar cînd autobuzul mergea În linie dreaptă ferea pachetul cu amîndouă mîinile, cu tot corpul și trebuia să fie mereu cu atenția Încordată, păzea cămășile conașului, care nu voise să le dea la spălat la hotel, numai ea știa să le spele, nu era orgoliu, dar asta era singura mulțumire care-i mai rămăsese În viață, din nou se gîndea la moarte, s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Pershing; de acolo va merge pe jos, fiindcă era mai ușor, pînă la Country Club. Deocamdată era foarte greu să ferească pachetul de lovituri și biata Arminda trebuia să se lupte din greu ca să păstreze cămășile neșifonate așa cum Îi plăceau conașului. Îi era din ce În ce mai greu să ferească pachetul și pe deasupra lumea se uita la ea de parcă ar fi vrut să-i spună să ia un taxi dacă avea de gînd să umble cu cogeamitea pachetul. Astăzi plecase mai tîrziu decît alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
seama că pachetul era păzit bine pe genunchii ei, avusese noroc și că pachețelul pentru domnișorul Julius era În siguranță În poșetă. Se simțea iarăși ceva mai bine, Începea să se gîndească că ar putea să calce mai departe cămășile conașului ca și pînă acum, cînd deodată auzi un glăscior alături de ea, un soi de șuierat și deschise din nou ochii ca să se uite cu luare-aminte la bătrînica oacheșă care stătea lîngă ea. Într-adevăr cînta, dar nu ăsta era lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
robotești mereu ca o furnică și pe lume nu erau numai copaci Înverziți, Îngerași și copii cuminți, În sfîrșit, că erau și altele, de necuprins În toate aceste cuvinte pe care corcitura le pronunța În timp ce mîngîia tot mai insistent cămășile conașului. Autobuzul se opri În dreptul unui stop și Păsărica se Întoarse să se uite pe fereastră, de data asta văzu Încă una din ființele ei dragi, un polițist, un zdrahon de metis care părea destul de cumsecade. Atunci se ridică În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
puf a Mercedesului, profitînd de cele cîteva minute cît dură drumul pentru a se odihni cu ochii Închiși, poate că doar așa, văzînd numai negru, va reuși să uite că pachetul pe care-l pusese alături pe canapea conținea cămășile conașului și nu era un copilaș drăguț, cum credea Păsărica din autobuz, care În fond era singura ființă fericită. Și uite că, Într-adevăr, cel puțin acum hamalii nu aveau de ce să fie fericiți: Carlos, zîmbind ștrengărește pe sub mustață, opri automobilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
croitoreasa, Încă n-a venit pentru uniformele copiilor“. Se dădu Înapoi, dar nici aici nu era nimeni, În camera asta albă, fără mobile, care uneori se numește infirmerie. Văzu cu plăcere pe masa albă pachetul cu mormanul de cămăși pentru conașul. Înainta să-l ia și să-l desfacă, soarele o orbi ca de obicei, odată s-a gîndit să le ceară să pună perdele la fereastra asta, pe urmă găsise singură soluția, punînd ziare În timp ce lucra, dar acum n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ochii... În ultima vreme Arminda credea din tot sufletul În miracole și asta era fără Îndoială o prevestire. Cum avea mult de călcat, se Întoarse la scîndură și Întinse prima cămașă. Trebuia să fie foarte atentă la inițialele brodate ale conașului. MÎinile Îi erau foarte curate. Începu să calce, să simtă În corp căldura pe care o răspîndea În jur fierul de călcat electric, era plăcut, se contopea cu căldura soarelui, care Încă ardea pătrunzînd prin fereastră și uneori făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
iată că acum erau gata și străluceau. Înăuntru erau candelabrele aprinse și pe fereastră se vedea agitație. Un tânăr cu mers suplu, unduit, ieși din curte și sări cu grabă în tramvaiul ai cărui cai erau opriți în stație. — Gata, conaș! anunță Evdoșka, iar clientul lui își puse un picior pe micul suport de fier care servea de treaptă. Margulis își aminti că sâmbăta doctorul Rosenberg nu venea la Casa de Sănătate, așa că se interesă unde era tânărul necunoscut adus ieri
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
n-a putut să afle ce culoare au ochii ei, era prea întuneric, dar a apucat să audă o adresă. „Strada Fântânei, lângă Sfântul Iosif !“ Acolo s-a dus culoarea lui. A doua zi servitorii s-au mirat că tânărul conaș vrea să știe cum se numesc proprietarii caselor din strada Fântânei, de pe lângă catedrala Sfântul Iosif. S-au mirat și nu prea, în cazul lui era limpede că-i o femeie la mijloc. Iar Toader, mai isteț și cu un chip
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de beneficii. Singura persoană care îl știa de mai multă vreme era Vencica, servitoarea, o fată care îi făcea curățenie și uneori și mâncare, dar care, inițial, nu dormea la el. Tot încercase în mai multe rânduri, îl rugase chiar, conașule Achile, fă-mi și mie un locșor aici, lângă bucătăria de vară, slujesc la matale de doi ani și-ai văzut că-s cinstită și nu pun mâna, ce-ar fi pentru matale să mă lași în odăița din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
văd eu. Zogru știa prea bine că Vencica nu-l vede, așa că se repezise imediat spre gâtul ei. Nu știa exact ce să facă, dar acum era și mai aproape de Achile și era de-a dreptul îngrozit. - Nu văd nimic, conașule... - Acum nu mai văd nici eu... Poate mi s-o fi părut. - Nu ți s-a părut. În cameră se lăsase o liniște mare. Zogru încerca să se adune și se depărtase câțiva pași. Apoi spusese din nou cu vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]