49,962 matches
-
Stelian Tăbăraș, al cărui erou pare, aici, a suferi de hipercultură, în ceea ce emite, în lunga-i căutare a obiectului: "Timp matematic și timp solar... câtă meditație încape în aceste două calificative! Dacă aș fi filosof și aș opera cu concepte de mare suprafață, m-aș așeza ca poetul, lângă «uriașa roată a lumii», acolo unde «seculii se torc»". Pe când, dacă ar fi fost fizician ar fi vorbit, în cazul timpului solar, "despre ionizarea atmosferei prin lumină, despre difracția luminii la
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]
-
spus în treacăt, pentru flatarea unor autori. Este ca și cum ar pune în vînzare cutii cu chibrituri arse". În proximitatea tratării encomiastice a producțiilor foarte oarecari, putem vorbi și de un bombasticism teoretic, cum ar fi bunăoară cel ce pleacă de la conceptul de "paradoxism": "O stafie bîntuie literatura română: paradoxismul. Pretins curent literar, inventat de pretinși scriitori, paradoxismul este luat în serios numai de cei care nu înțeleg literatura. Dar ei sînt mulți...". Avînd o ideologie neguroasă, așa-zisul paradoxism îngăduie să
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
abia ieșit din adolescență. Ea a fost tradusă la noi foarte recent, de către Monica Niculcea și {erban Căpățână, într-o ediție îngrijită la Editura Anastasia de Monica Dumitrescu și cu prefața foarte oportună a lui Lukas Marcel Vosicky. Există câteva concepte sau idei generale prin care se ajunge îndeobște la Otto Weininger motiv pentru care acestea au devenit, în cazul său, aproape locuri comune. Sinuciderea este poate prima și cea mai spectaculoasă. Cel puțin la fel de notoriu (și într-o strânsă legătură
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
celor exploatați despre ele și a forma alianțe ale clasei muncitoare, mai întâi în Franța, apoi în Europa și mai târziu în lumea întreagă - se vor dovedi îndrăznețe, deosebit de actuale, dar și nerealiste. În felul ei, Flora Tristán, cunoscătoare a conceptelor lui Saint-Simon și Charles Fourier, imagina, utopic, un Paradis al societății egalitare. Cum ajunsese la asemenea idee? Totul fusese injust în viața ei: statutul de bastardă, căsătoria odioasă cu André Chazal, fuga ei din „căminul conjugal" și răzbunarea societății în fața
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
mod nejustificat, atâta caz reprezentanții Ministerului Culturii, nu a venit cu înnoiri fundamentale, structurale, ci doar cu transparente, inutile "rebotezări" de instituții și foruri cultural-artistice, cu cosmetizări superficiale, ineficiente. La baza întregii politici ceaușiste din domeniul culturii și artei stă conceptul de "cultură de masă", care viza utopic și neproductiv "antrenarea maselor largi populare în ample acțiuni cultural-artistice și educative", de tipul Festivalului "Cântarea României". Optică anacronică și inadmisibilă în condițiile economiei de piață, concurențiale, care exclude cu desăvârșire orice tendință
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
cu puțin înainte ca epoca să se preschimbe în ceea ce s-a numit postmodernitate. O categorie care a servit pentru a autoriza ideologic această situație de fapt și în legătură cu care va trebui să ne întrebăm în ce măsură reprezintă o separare față de conceptul de modernitate și în ce măsură ea înseamnă inovația unor tineri față de care s-a evitat orice formă de critică, din momentul în care aceștia au renunțat la a mai fi critici. Dacă e așa, să vină canibalii La urma urmelor, poate
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
discursului filosofic european despre om. Din contră, convinge afirmația că acesta este "un mare personaj uitat al filosofiei". În ce fel, mai exact? Teza centrală a cărții e mai mult decît surprinzătoare. Trei sînt, potrivit studiului, stadiile istorice traversate de conceptul de canibalism. Antropofagul înțeles ca subiect al dreptului natural, al dezbaterilor juridice asupra libertăților ce-i revin omului în situații extreme, antropofagul ca subiect al disputelor teologale și filosofice privind soarta materiei care a alcătuit corpul uman, în momentul de
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
știu să se împotrivească - să se creadă, fie și pentru o clipă, creatori? Spuneați acum vreo două decenii că actul critic este în primul rând creator. Pentru ce optați în prezent? EUGEN SIMION: Critica are, într-adevăr, un număr de concepte cu care operează, creează altele (noua critică și noua nouă critică au fost foarte productive în acest sens), dar ‘păsăreasca’ de care vorbiți este ridicolă. Atestă o incultură teoretică insuportabilă. Structuralismul și poststructuralismul au sombrat într-o terminologie lipsită de
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
s-a întâmplat celui dintâi fiu al lui Ienăchiță Văcărescu. Păcat!.. Nu mă silesc să scriu elegant. Mă străduiesc să scriu exact. Frumusețea stilului, am spus de multe ori, vine din exactitatea lui. Nu-mi place deloc stilul sugrumat de concepte, cu un limbaj așa-zis de specialitate. Specialitatea reală a criticii este să observe și să comunice esențialul și detaliile despre operă. Dacă nu comunici, cum să fii înțeles, cum poți să convingi și să fii urmat în ideile tale
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
lui Octav Șuluțiu și după aceea să scrii despre fantasticul în proza lui Eliade... Unii acceptă, alții nu. O metodă didactică potrivită, care dă roade... Dacă este un absolvent excepțional (caz rar), pot schimba strategia... Când observ că abuzează de concepte, îi penalizez: îi pun să le explice. Să vezi, atunci, ce iese... Nu vreau să vexez pe nimeni, dar am remarcat că studentele (mă rog, doamnele) au un mare apetit pentru aceste concepte-pirat (le-aș spune astfel), luate de peste tot
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
XX, reamintim deschiderea canalului Panama, eveniment cu implicații majore nu numai În viața economică din regiune ci și la nivel mondial. Apoi reținem ajungerea de către Amundsen la Polul Sud, atentatul de la Sarajevo, ce a dus la declanșarea primului război mondial, conceptul wilsonian cu privire la autodeterminarea popoarelor care, Împreună cu tratatele și acordurile Încheiate după terminarea primului război mondial, va modifica substanțial arhitectura politică și teritorial statală a Europei. Revoluția rusă, problema irlandeză, mișcarea 1)sufragetelor, iar apoi apariția Ligii Națiunilor și a „politicii
România secolului XX. In: Editura Destine Literare by Dan Budașcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_332]
-
dispus a o accepta, explicîndu-se astfel: "Dintr-o mulțime de motive, postmodernismul nu poate fi identificat în totalitate cu optzecismul. Termenii nu sînt, cum li s-au părut unora dintre sceptici, sinonimi. În primul rînd, optzecismul ca atare e un concept destul de vag, el definind pentru unii o generație biologică - simpla simultaneitate temporală - însumînd opțiuni artistice extrem de diferite, dar fiind pentru alții expresia «noii sensibilități» postmoderne, reductibilă însă, în mare măsură, la poetica lunediștilor, falanga bucureșteană a Cenaclului de Luni condus
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
pregnante însemne postmoderniste ( e invocată cartea Angelei Marinescu, intitulată cît se poate de simptomatic, Fugi postmoderne). Acordul nu pare posibil nici pe un cîmp mai larg, pe care diferențele de opinii sînt de-a dreptul spectaculoase: "Cît de fragil e conceptul pe teren românesc o spune scepticul și răzvrătitul Alexandru Mușina. El constată, și orice exagerare folosește demonstrației, că pentru Mircea Cărtărescu, postmodernist e doar Mircea Cărtărescu, pentru Florin Iaru, postmoderniști sînt poeții «Cenaclului de Luni», pentru Cristian Livescu textualiștii, pentru
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
am de făcut o precizare: postmodernismul reprezintă epoca noastră în întregime. Există postmodernism în industrie, în structurile economice, în structurile politice, în construcția Europei... Filosoful francez François Lyotard a analizat tocmai condiția postmodernă sub acest aspect general. - Cred că acest concept este specific fiecărei epoci în parte, întrucât fiecare preia sau revine la anumite modéle anterioare, dintr-un secol precedent, sau chiar din secole foarte îndepărtate în timp față de prezentul epocii respective... - Sunt cu totul de acord și vă felicit pentru
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
Gheorghe Grigurcu Tema postmodernismului se vădește cu atît mai incitantă cu cît însuși conceptul e departe de-a avea o accepție valabilă pentru toată lumea. Ceea ce îl face pe Umberto Eco să remarce cu ironie: "Îmi dau seama că folosesc probabil termenii «modern» și «postmodern» cu totul altcum decît ceilalți. Și totuși, tocmai asta e
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
articulată la opiniile contradictorii, care adesea aproximează". Să reluăm două din aceste "opinii contradictorii". Potrivit uneia din ele, în loc de-a reprezenta urmarea unui gen de literatură, corpul de texte teoretizante ar anticipa creația. În consecință, în climatul năzdrăvanului postmodernism, conceptul și creația și-ar putea inversa rolurile. În terminologia unui Raymond Federman, critica devine criticfiction, topos al indeterminării, jocului, iluziei, pe cînd creația e apreciată ca un teren al nașterii principiilor teoretice ( surfiction), exhibîndu-și baza doctrinară. Cu grație, lumea se
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
dintre cele mai importante ale ultimelor decenii, în domeniul culturii și creației, în încercarea lor de-a reflecta o seamă de realități umane schimbate în mod evident, o sensibilitate înnoită, sau, tout court, un nou spirit al secolului: "Căci postmodernismul concept din zona artisticului, folosit în arhitectură și în literatură, mai puțin în pictură și în muzică n-ar putea exista fără postmodernitate. Termeni precum post-istorie, post-umanism, epocă post-industrială, alții de aceeași factură, constituie fundamentul filosofic, istoric și socio-cultural care impune
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
se vedea la mii de ani/ un ochi rîzînd pe firmament/ și-n raza lui plîngînd vulcani;// din murii lustruiți perfect/ țîșneam șlogic ar fi țîșneau, n.m., R.R.ț columbe sidefii,/ sub aripi ascunzînd copii/ cu ochii reci ca un concept") și, inevitabil, Eminescu ("Hotar nu mai văzui atunci/ dorinței mele de-a zbura/ cu stolu-naripat de prunci/..."). Tonul general al poemului este grav-visător, promițător de lucruri esențiale și asigurarea lui pe tot parcursul poemului se face, în mare parte, prin
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
autoexprimare. Asociat, în multe dintre lucrările sale, cu bronzul patinat sau lustruit, lemnul își pierde nu numai relevanța, ci și identitatea. Acoperit cu foiță de aur sau doar integrat în structuri calofile și aseptice, el se topește cu desăvîrșire în concepte plastice și își uită definitiv natura. Din material activ, cu o viață autonomă și cu o enormă predispoziție pentru așezarea autoritară în formă, el devine simplu suport pentru expresii grațioase și pentru proiecții ornamentale. Dacă în alte viziuni artistice el
Sculptori de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10379_a_11704]
-
ele se găsesc în primul meu roman Francesca, și, în colocviile romanului pe care le-am organizat eu, am propus ca un barem al profesionalismului în proză, un roman, Eliberarea de biografii, pentru că în literatura română, o literatură tânără în conceptul european, chiar marii scriitori, până la Marin Preda, sunt înfeudați biograficului, se desprind greu de biografic; ori eu cred că un scriitor este cu adevărat profesionist atunci când se rupe... după ce aruncă în primele cărți elementele biograficului... mă rog... aranjate într-un
Cu Nicolae Breban și Augustin Buzura despre roman by Marian Ilea () [Corola-journal/Journalistic/10351_a_11676]
-
pe amatorii de lecturi sovietice decât copilul care-și denunța părinții reacționari, femeia care-și împușca iubitul ce trăgea către albi, soțul denunțându-și soția și vice-versa? Și cum să nu-ți forțeze acordul ideea de tragedie optimistă? Adică unicul concept ce scăpase anticilor elini? Deschideam câte un voluminos roman, ochii îmi cădeau pe o replică: "Ivan Vasilievici, ești un fățarnic!" - și închideam cartea numaidecât. Mi se întâmplase că pe la 11-12 ani - fatidică vârstă? - dădusem peste un roman aparținând romancierului, probabil
Bebeluși și turnători by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10384_a_11709]
-
Gheorghe Grigurcu S-a afirmat în legătură cu Mircea Ivănescu - și nu fără dreptate pînă la un punct - că-și personalizează poezia, o aduce pe albia "bibliografismului" sau a "personismului" (conceptul lui O^Hara), scriind despre sine ca despre un om concret, tratîndu-și prietenii și cunoștințele drept personaje, dedicîndu-le unele poeme etc. Există negreșit o orientare anglo-saxonă a creației d-sale, prima de-o asemenea decizie și prestanță în lirismul românesc
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
rapidă a averii). Dincolo de comicul argumentațiilor, de posibilitatea de a culege numeroase perle, mi se par importante două constatări: în primul rînd, observăm că în cultura și în școala română metaforele critice circulă mult mai mult decît analiza riguroasă a conceptelor; gîndirea mitico-metaforică fiind în continuare mai prețuită decît cea logică și disociativă. A învăța dogmatic asocieri paradoxale, în linie călinesciană, e dezastruos; istoria culturii și a literaturii române devine o suită de formule magice, neanalizabile, dar potrivite la orice (de la
Despre intelectualitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10455_a_11780]
-
inteligență; e vorba de fapt de calchierea termenului rusesc pe care noua ediție a DOOM-ului ne recomandă să-l scriem (așa cum se și face în ultima vreme) ca pe un împrumut adaptat: intelighenție. Intelectualul ca simplu licențiat este un concept utilizat de mica publicitate, adesea ca garanție de seriozitate (mai mult decît de venituri): "Familie tineri intelectuali liniștiți căutăm să închiriem..."; "Cuplu tineri intelectuali (serioși, liniștiti, nefumători)..." E interesant să constatăm că pînă și la Camil Petrescu, în Ultima noapte
Despre intelectualitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10455_a_11780]
-
căpitanul Floroiu, care, cu mustața bătrânicioasă și blondă, trecea, oarecum, drept intelectualul batalionului". În concluzie: nu e rău să le cerem elevilor să discute despre intelectuali; ar fi și mai bine să existe suficiente dezbateri și tratări serioase ale acestui concept destul de ambiguu și alunecos, care să le ofere mai multe repere decât formulele de tip "țăranul-filosof".
Despre intelectualitate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10455_a_11780]