1,040 matches
-
este deschis până la orele zero zero urmează stația anii douăzeci cu peronul pe partea dreaptă câțiva pescari își agață cârligele de stele nu departe un tânăr dascăl scrie pe hârtia de ziar AAA realismul socialist capismul die blaue vier gruparea contimporanul suprarealismul elementarismul grupul celor patru scuola italiana unismul cercle et carré dier progressive noua obiectivitate arta concretă atenție se închid ușile de piatră doar pleoapele se zbat ghinionul pândește la intrarea în cetatea roșie marele urs dansează pe muzică de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
camerile deasupra, ne mobilate, slujeau numai ca depozit de unelte felurite ale curței. - Așa își făurește omul cei mai practic nevoi care nu sunt reale! zicea Hallipa. Am încăput tot așa de bine mai departe în vechea locuință. Numai Mika-Le, contimporană cu aripa cea nouă, are 1S1 mintea spune Lina conversația asta. din senin. Mini se o predilecție pentru ea. Se juca aci când era mică, și chiar acum! . . și Hallipa arătase pereții albi, mânjiți ici-colo cu ciudate dcsemnuri în cărbune
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
poporul primitiv, păstoresc, sau care umbla agale pe drumurile civilizării, era a pătură dictatoare, care permanent exprima acel ciudat procedeu de a se nivela, prin salturi repezi, de a-și însuși și identifica regimul de existență cu acel al popoarelor contimporane. Sistemul era, de altfel, lesne de formulat: a adopta întîi, a se adapta îndată, a se pătrunde pe urmă. Era o metodă inversă. Așezau întîi etajul pe piloni și apoi lucrau de la el, în jos, tencuiala. Rezultatul era o superficie
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu clopoței, fracul sinistru, toga ridicolă, clovnii nenumărați, Hamletul nesăbuit trag în dansul lor vedenii albe, învăluite în vălurile diafane ale idealului și înconjură îngîmfările cu rochii perlate, cinismul în maiou de baie, pijamalele nerușinărei curente, ușoarele aeroplane ale dorințelor contimporane, scafandrii necuviincioși ai fundurilor de suflet. - Cu mămăliguță, Lino! Cu mămăliguță să-mi dai smântâna. IV Dejunul prepelițelor fu destul de monoton. Mini găsi pe Rim în conciliabul cu Lică. Cu diapazonul jos al vocei, așa cum îl aveau amândoi, părea o
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
a produce ceva mare și bun totodată. Slavici lucrează mereu la studiul asupra ungurilor. Greutatea cea mare e culegerea și critica datelor. Cumcă datele culese trebuiesc criticate una câte una rezultă din împrejurarea că toate, afară de aceea că nu-s contimporane, dar sânt și scrise sub influința mândriei și a exagerării maghiare. Ungurii ne seamănă în multe rele nouă. Sfârșesc pentru astă dată și vă promit că-n curând va urma și studiul de care am vorbit. Rămân cu tot respectul
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
unui complex al identității periferice. Frustrările lipsei de ecou pe plan extern și ale minoratului autohton în raport cu „marile puteri” culturale occidentale, obsesia promovării artei românești „noi” în străinătate - dominante ale discursului cultural interbelic - se regăsesc mai ales în cercul revistei Contimporanul (1922-1932). Încercarea ei de a-și depăși condiția marginală printr-o atitudine moderată, constructivă și printr-o deschidere ecumenică spre colaborări străine spiritului avangardist va duce, către 1930, la prima ruptură din interiorul avangardei autohtone. Un volum viitor - dedicat celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Capitolul III. Publicistica literară a tînărului Ion Vinea: un promotor critic al postsimbolismului Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea Futurismului italian în România antebelică Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei „folclorică” Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei Capitolul VIII. Între extremele politicii europene. O „avangardă estetică”? Capitolul IX. Periferii avangardiste. Mișcări artistice novatoare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al postsimbolismului Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea Futurismului italian în România antebelică Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Capitolul VI. Contimporanul. O interfață Art Déco a „anilor nebuni” Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei „folclorică” Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei Capitolul VIII. Între extremele politicii europene. O „avangardă estetică”? Capitolul IX. Periferii avangardiste. Mișcări artistice novatoare din țări central și est-europene în publicațiile românești de avangardă din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și Belgia Orientului Capitolul X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
naștere a primei avangarde autohtone se înregistrează abia în 1924, la 15 ani după explozia futurismului italian, la opt ani după Dada și la șase ani de la debutul constructivismului german, olandez și rus, odată cu „Manifestul activist către tinerime“ al revistei Contimporanul (dublat de efortul revistei-satelit Punct), în momentul în care, la Paris, André Breton și comilitonii săi lansau „Primul manifest al Suprarealismului“. Manifestul va fi prompt semnalat și comentat de către Vinea & Co, fără a crea emulație; Contimporanul va dedica un număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
către tinerime“ al revistei Contimporanul (dublat de efortul revistei-satelit Punct), în momentul în care, la Paris, André Breton și comilitonii săi lansau „Primul manifest al Suprarealismului“. Manifestul va fi prompt semnalat și comentat de către Vinea & Co, fără a crea emulație; Contimporanul va dedica un număr special mișcării, conținînd interviuri realizate de Marcel Iancu, în Franța, cu vechii săi prieteni, dar adeziunea e mai mult principială, pe linia deschiderii revistei față de toate „curentele noi”. Preocupată de a integra manifestările spiritului avangardist, Integral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
afară pe ușă, acesta intră însă pe fereastră, marinettiștii Mihail Cosma (viitorul Claude Sernet) și Stephan Roll deplasîndu-se, alături de Voronca, spre imagismul suprarealist în momentul în care vor simți nevoia delimitării față de fascismul ideologic al futuriștilor italieni. Constructivismul programatic al Contimporanului - afin cu stilul Art Deco al anilor ’20 - este moderat, eclectic și sintetic, afirmativ și popularizator, vizînd, la modul „pedagogic”, emanciparea unei culturi resimțite drept minoră și provincială. Ecourile dadaisto-futuriste din numărul unic al revistei 75 HP, cu experimentalismul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Alexandru Bogdan-Pitești -, primele expoziții de pictură ale „independenților” din România și primele reviste de artă deschise fenomenului modern. Revista Literatorul a lui Alexandru Macedonski și satelitele ei „francofile” (Revista ideii, Revista literară, Revista olteană, Revista orientală. Révue franco-roumaine, Revista contimporană, Liga ortodoxă ș.a.), dar și numeroase publicații mai eclectice (Revista modernă etc.), găzduiesc producții estetizante autohtone sau traduceri din simbolismul european. Efemera revistă Linia dreaptă (1904) a lui Tudor Arghezi marchează deopotrivă revolta anticlericală a tînărului monah scriitor și emanciparea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și fervoarea polemică a futurismului. La fel - teatralitatea cabotină (futuriștii erau mari admiratori ai teatrului de varietăți), aerul de Charlot (figură mitică a primei avangarde istorice), prozaismul căutat, jovialitatea iconoclastă și spiritul „goliardic”, villonesc. Poemele publicate în anii ’20 în Contimporanul lui Vinea („Dragoste falită“, „Idilă“ ș.a.) confirmă, cu asupra de măsură, această întîlnire. Pe de altă parte, sintaxa minulesciană rămîne una cvasitradițională: s-a observat de la început faptul că mimul Minulescu „maschează” sub forma verslibrismului o prozodie clasică, alexandrină, similară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
său Jurnal de copilărie și adolescență (Editura Cartea Românească, București, 1987). Modernismul estetic al stîngii românești antebelice În preajma răscoalelor țărănești din 1907, stînga intelectuală românească de după „trădarea generoșilor” (i.e.: dezertarea la Partidul Liberal, în 1899, a socialiștilor și eclipsa revistei Contimporanul a lui C. Dobrogeanu-Gherea și Ion Nădejde) încearcă să se regrupeze în jurul cîtorva noi publicații social-literare militante: România muncitoare, Viitorul social, Pagini libere, prin care apără „cauza” muncitorimii urbane. Efemera revistă Curentul nou a lui H. Sanielevici (Galați, 1905) anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numai frenezia imagistică dezlănțuită anunță rupturile de mai tîrziu. Intrat în cercurile de avangardă, fostul Eduard Marcus („pseudonimizat” de E. Lovinescu) își convertește visările și restriștile aflate sub semnul periferiei fără ieșire într-o jubilație anarhic-expansionistă - în colaborările de la Punct, Contimporanul, 75 H.P., Integral și unu, însoțite de manifeste și profesiuni de credință avangardiste - tot mai organizată, despletită în versuri whitmaniene sau disciplinată prozodic, colorată futurist, dadaist și, mai tîrziu, suprarealist, pentru ca, ajuns în Franța, să le decanteze în tonurile „clasice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de presă (ulterior, realizase de unul singur o Révue Franco-Roumaine și trimisese în țară numeroase corespondențe de presă, inclusiv despre Afacerea Dreyfuss), fostul frecventator al cenaclului macedonskian, poet simbolist mediocru, dar gazetar social-cultural activ, autor al unui volum-dicționar de Figuri contimporane din România (1909) și realizator al primului catalog de muzeu de la noi (în 1908, la invitația lui A. Simu), se remarcă îndeosebi printr-un text plasat în deschiderea catalogului Expoziției „Tinerimii Artistice“: „Cuvînt despre frumos“. Pe baza unei argumentații estetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vol. colectiv Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești, catedra de literatură română, comparată și teorie literară a Universității din Cluj-Napoca, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987, pp. 132). Unii colaboratori ai revistei se vor regăsi după război în paginile Contimporanului; unii sporadic (A. Maniu, Emil Isac, Claudia Millian), alții mai des (Th. Solacolu), alții „la vîrf” (Ion Vinea, Marcel Iancu, Tristan Tzara). Potrivit unei mărturii de bătrînețe a lui Ion Vinea, din echipa Simbolului urma să facă parte și Jacques
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
primitivistă, folclorizantă și bizantinizantă, oarecum în linia picturii lui Francisc Șirato. Ea se va accentua după război, odată cu opțiunea „gîndiristă” a autorului (volumele Lîngă pămînt și Cartea țării sînt emblematice, deși autorul va continua să publice la reviste nonconformiste, de la Contimporanul la arghezienele Bilete de papagal...). După cum a observat Ov. S. Crohmălniceanu, și literatura lui Mateiu Caragiale își are rădăcinile în stilul Art Nouveau (filtrat prin bizantinism)... Articolele programatice ale lui Adrian Maniu de dinaintea Primului Război Mondial: „Cicatrizarea rănilor de lance pe pavăza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu spune că și școlile aduc oarecare folos: agită, stimulează, provoacă discuții. Și nu totdeauna discuțiile sînt nefolositoare” (ibid). Contestarea lui Densusianu indică o primă depășire a maniheismului ruralism etno-național vs estetism urban și cosmopolit, fapt evidențiat în articolul „Mișcarea contimporană poetică“: „S-ar atribui grăbit toată zarva ultimei ere artistice celor două curente: tradiționaliști-simboliști, poporaniști-dezrădăcinați. Multă vreme diferențierea se făcea între cei strînși în jurul unui pachiderm universitar și cei izolați în triburi fără șef. Lucrurile s-au schimbat de cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
birocraților literari” de tipul lui O. Densusianu. Tot Mercure de France îi va prilejui, peste cîteva luni (în Facla, anul V, nr. 118, 5 februarie 1914), o prezentare mai detaliată (second-hand, firește...) a „cîtorva din trăsăturile caracteristice ale poeziei franceze contimporane”, pornind de la articolul „Poezia epocei“ al lui Nicolas Beaudouin, „unul din reprezentanții curentului paroxist anunțat acum doi ani cu mare tămbălău de dl Jean de Thogorma”: „Poezia nouă e tocmai opusă sentimentalismului, scepticismului, diletantismului elegant și altor anchiloze decadente tour
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-se doar la moderni, s-ar gîndi la Mirabeau, Becque, Bernard, Jules Renard, la Shaw, Wedekind, Strindberg, plus un mare ETC...” (în Cronica, an II, nr. 59, 27 martie 1916, rubrica „Teatru”). După război, în Adevărul, Luptătorul, Cuvîntul liber și Contimporanul, Vinea „popularizează”, ocazional, Dadaismul - nu fără a aminti rolul fondator al Chemării - și face figură de susținător al unor colegi de generație sau al unor autori afini ideologic. Apar schimbări de atitudine față de poezia unor Victor Eftimiu și Ion Pillat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Chemării - și face figură de susținător al unor colegi de generație sau al unor autori afini ideologic. Apar schimbări de atitudine față de poezia unor Victor Eftimiu și Ion Pillat, deloc prizați înainte de război. Pillat (căruia Vinea îi va publica în Contimporanul traduceri din Edgar Lee Masters) este recenzat cu volumul Grădina între ziduri, apărut în ediție de lux la Paris (1920): „A ocolit școala de importatori ai simbolismului și revistele de contrafacere a acestei mărfi, și în literatura fardată de după 1908
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comerț cu tradiția vie și cu valorile clasice, autorul - adept al unui organicism estetico-lingvistic aproape maiorescian - reproșează uneori autorilor moderni, lui D. Anghel de pildă, spiritul imitativ și unele „cuvinte cam prea străine limbii”. Articolul polemic din 1914 despre „Mișcarea contimporană poetică“: „...anume neologisme și elemente de comparație și alegorii, cîteva corăbii, de pildă, porturi, rade, niște droguri și coloniale, cacao, eucaliptus, opium, eter și hașiș, cîrpesc la spate pantalonii versificatorului cu un petic violent: simbolism. Dar fondul sufletesc al concurenților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adăugat lucrului cunoscut”). Finalul articolului e deconcertant: „În ziua în care artele plastice toate se reintegrează în arhitectură, romanul, ca în vremurile mari, face loc teatrului”. Concizia „romanelor” liliputane ale lui Quint din Décheances aimables va fi elogiată și în Contimporanul, nr. 50-51, noiembrie 1924, nu fără o ironie la adresa epocii în care, „după Thibaudet, sînt foarte mulți cetitori de romane”. Poezia-chintesență a literaturii e ilustrată și prin exemplul lui Ramon Gomez de la Serna: „Ramon Gomez de la Serna a publicat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prozei poetice ar putea acoperi imens din teritoriul prozei interbelice” (Zamfir, Poemul..., ed. cit., p. 255). I-am putea reproșa însă criticului faptul că „excepțiile” menționate reprezintă de fapt... tocmai regula canonică a romanului interbelic. În articolul „Jurnalist și romancier“ (Contimporanul, anul V, nr. 70, noiembrie 1926), poziția estetică a lui Ion Vinea este mai limpede precizată. Pornind de la o serie de anchete din presa occidentală (ziarele L’Italie, Le Temps etc.) despre „cum poate fi cineva în același timp ziarist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]