722 matches
-
marginale reprezentau o corecție a vreunei omiteri anterioare sau dacă era o simplă remarcă a copistului anterior. Așa se face că astfel de note marginale, numite glose, au ajuns să fie incluse în textele copiate, ulterior fiind recopiate de către alți copiști ca și cum ar fi fost părți integrante ale textului de bază. Generațiile următoare de scribi, între care se numără și masoreții, nu aveau voie să schimbe nici măcar un cuvânt din textele copiate. Chiar dacă se gândeau sau erau siguri că un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se știe, tăblițele de lut se foloseau foarte mult nu numai pentru a consemna anumite contracte, dar și pentru a reda în scris istorii întregi. Deși textul Vechiului Testament, în prima sa formă, a apărut pe materialele consemnate mai sus, copiștii perioadei postexilice dispuneau în mod sigur de materiale mult mai bune. Dintre acestea, cel mai des folosit pentru consemnarea în scris a textelor mai lungi, așa cum erau și textele Vechiului Testament, era sulul de pergament (rps tlygm) pe care textul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se deteriora textul dacă venea în contact cu apa. De asemenea, nu trebuie să uităm că ustensilele cu care se scria nu erau de foarte bună calitate; în funcție de vârsta, greutatea și ascuțimea penelului, literele puteau fi inscripționate imperfect, astfel încât, uneori, copiștii le înlocuiau cu litere asemănătoare 3. Prin urmare, ne dăm seama de complexitatea factorilor care puteau influența calitatea și lizibilitatea textului de bază și a copiilor care se făceau după el. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil să stabilim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ben Așer1 este masoretul unanim recunoscut ca având ultimul cuvânt în privința textului biblic masoretic 2. În colofonul codexului Aleppo se spune clar că textul a fost copiat de către scribul Solomon ben Buya’a, un membru al unei binecunoscute familii de copiști. Nu se cunoaște cu siguranță locul în care acest scrib a trăit și a copiat codexul. În orice caz, în orașul Cufut-Kale („Piatra Evreilor”) din Crimeea se afla o copie a Pentateuhului întocmită de același Solomon ben Buya’a. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și a copiat codexul. În orice caz, în orașul Cufut-Kale („Piatra Evreilor”) din Crimeea se afla o copie a Pentateuhului întocmită de același Solomon ben Buya’a. Acest manuscris al Pentateuhului conține două colofoare care prezintă amănunte biografice importante despre copistul lor; într-un prim colofon se spune: „Eu, Solomon Halevi, fiul lui Buya’a, ucenicul lui Sa’id, fiul lui Pargoi, numit Balquq, am scris această Carte a Legii lui Moise pentru că mâna binefăcătoare a Dumnezeului meu era peste mine3
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Biblieitc "6.1. Primele ediții ale Bibliei" Descoperirea tiparului a înlocuit imediat vechea metodă de copiere de mână a manuscriselor, în acest fel îndepărtându-se posibilitatea comiterii acelor greșeli în transmiterea textului biblic, cunoscute până odinioară sub numele de „greșelile copiștilor”; au apărut atunci „greșelile de tipar”, care sunt reproduse și multiplicate în mai multe ediții succesive. Prima carte tipărită este Biblia Latină de la Gutenburg. În 1477, apare la Bologna prima ediție (editio princeps) a Psalmilor în ebraică, iar în 1482
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Eminescu e universal-. Tudor Arghezi. „Sărmanul Dionis-, în care se face simțită reflectarea subiectivă asupra lumii, reunește o serie de teme tipic romantice existente și în literatura universală: natura, iubirea, precum și condiția omului de geniu. Acest Dionis este un tânăr copist, care deși se trage dintr-o familie de aristocrați, are o situație materială precară. Este cunoscut de mama sa cu prețul unor mari sacrificii. În această nuvelă, unde are filozofia se îmbină cu literatura, Dionis, Înzestrat cu o capacitate de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Petrarca e i Colonna", "Dal sonetto al Canzoniere", "Per moderne carte. La biblioteca volgare di Petrarca", "I frammenti dell'anima. Storia e racconto nel Canzoniere di Petrarca", cercetări încoronate de romanul Il copista (2000) la care ne vom referi. Așadar Copistul (Humanitas, 2008, 116 p., traducere din italiană și note de Doina Condrea Derer) ridică cortina peste viața omului și poetului Petrarca (1304-1374), de-acum bătrân pentru acea epocă (64 de ani) și chinuit de mai multe boli; trăiește retras în
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fi secerat de aceeași ciumă care i-o răpise cu ani în urmă, pe Laura, blonda de la Avignon; îi va muri și nepoțelul Francesco, după care va primi lovitura de grație: va fi părăsit pe neașteptate de tânărul Giovanni Malpaghini, copistul liricii în "volgare" a maestrului, adică în italiană, un fel de dublu al său în privința trăsăturilor chipului, dar și a cunoașterii a tuturor trucurilor meșteșugului scriiturii, cel ce citea în palimpsestul poeziei lui Petrarca puritatea compozițiilor scriitorilor latini. Santagata își
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
în italiană, un fel de dublu al său în privința trăsăturilor chipului, dar și a cunoașterii a tuturor trucurilor meșteșugului scriiturii, cel ce citea în palimpsestul poeziei lui Petrarca puritatea compozițiilor scriitorilor latini. Santagata își îngăduie să inducă ideea că și copistul ar fi fost un al doilea fiu natural al lui Petrarca făcut la tinerețe cu o aristocrată din Parma, pe care însă, în mod paradoxal, poetul refuză să-l recunoască ca atare, ceea ce determină plecarea definitivă a aceluia din casa
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
memoria sa ar vrea să le eclipseze meritele pentru a-l face să simtă mai puțin dureros pierderea lor. Astfel, Laura nu mai este sublima fecioară adorată în "Canzoniere", ci o femeie aproape obeză, cu trupul devastat de numeroasele nașteri. Copistul însuși nu mai este tânărul plin de talent care l-a admirat, discret, tăcut și eficient ani în șir, ci oportunistul care l-a părăsit pentru a face o carieră universitară. Ca să nu mai vorbim de Giovannino, fiul gitanei, fugit
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
123, 125, 126 Terasă la Roma (2002): 123, 126 traducere de Emanoil Marcu: 123 Albert SÁNCHEZ PIÑOL (Spania): 6, 159, 163 Pielea rece (2005): 159, 161 traducere de Cornelia Rădulescu: 159, 209 Marco SANTAGATA (Italia): 5, 67, 68, 69, 70 Copistul (2008): 68 traducere de Doina Derer Condrea: 22, 68 José SARAMAGO (Portugalia): 6, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 195, 274, 291, 292 Anul morții lui Ricardo Reis (2003): 186, 187, 190 traducere de Mioara Caragea: 187, 195 Eseu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
introducerea acestor șiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere și c-un asemenea cap omul nu ajunge departe și mai cu samă cel sărac și Dionis era un băiet sărac (Eminescu: 2011, II, 35). (S6c) Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un text, a altui text; 2 să identifice acest hipotext; 3 să măsoare distanța dintre hipotext și hipertext" 38. Atunci când este vorba despre reeditarea specifică MER, condițiile sunt satisfăcute numai în cazul actului deliberat, care ia forma ceremonialului. (H8a) Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
culturală impor-tantă. Ceea ce atrage aici atenția imediat este subtitlul: A Story of Wall Street/O poveste de pe Wall Street. Referința nu trebuie privită superficial. Pe parcurs, centrul finanțelor americane devine protagonistul real al povestirii, numele propriu-zis Bartleby, the Scrivener/ Bartleby, copistul (Petre Solomon folosește ediția princeps a nuvelei, din The Piazza Tales/ Povestiri de pe verandă, unde titlul ales de Melville era doar Bartleby) fiind mai curînd un pretext pentru o alegorie a captivității într-un sistem competițional închis. Textul e curios
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ferestrele clădirii unde se petrece acțiunea textului, biroul avocatului este un microunivers de armonie a dizarmoniilor. Intervenția oricărui nou-venit nu poate aici fi decît traumatizantă. Ca atare, sosirea lui Bartleby creează o tulburare evidentă. Angajat de către avocat pe poziție de copist, el va fi izolat de ceilalți lucrători printr-un glazvant care amplifică simbolic tensiunea microsistemului concurențial pînă la limita imploziei. Atitudinea taciturnă a tînărului copist, volumul uriaș de muncă pe care îl execută, gesturile rupte, mecanice îl fac, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Ca atare, sosirea lui Bartleby creează o tulburare evidentă. Angajat de către avocat pe poziție de copist, el va fi izolat de ceilalți lucrători printr-un glazvant care amplifică simbolic tensiunea microsistemului concurențial pînă la limita imploziei. Atitudinea taciturnă a tînărului copist, volumul uriaș de muncă pe care îl execută, gesturile rupte, mecanice îl fac, pe de o parte, indispensabil avocatului, iar, pe de alta, antipatic colegilor de birou. Treptat, el devine centrul de greutate al mecanismului competițional, fie prin curiozitatea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de pe Wall Street ar putea-o manifesta. Replica lui Bartleby contrazice subit chiar principiul motrice al ideologiei socio-economice capitaliste, care stipulează necondiționat acțiunea, implicarea nemijlocită, neezitantă în tumultul sistemului. Rugat de avocat să ajute la examinarea unui scurt document juridic, copistul răspunde impasibil, cu solemnitatea alienaților victorieni: "I would prefer not to"/"Aș prefera să nu!" (tradus de Petre Solomon drept " Prefer să mă abțin!"). Stupefacția naratorului, derivată desigur din contrastul violent, paralizant, pe care această izbucnire îl stabilește cu tot
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
acela de a nu-l concedia pe Bartleby. Datorită curiozității întrucîtva perverse, avocatul îi acordă o a doua șansă. Expectativa lui generoasă nu aduce însă revelații semnificative. Relația cu Bartleby ajunge, inevitabil, o încordare patetică, tensiunea dintre cobai și experimentator. Copistul repetă la infinit, asemenea unei mașinării stricate, propoziția "aș prefera să nu", exasperîndu-și colegii de birou, dar și incitîndu-l simultan pe sagacele analist care, obstinat, refuză cu masochism concedierea inadaptatului. Invitat să vorbească despre sine, despre problemele lui, să deschidă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sens. Prin urmare, atingînd pragul psihologic al posibilei deteriorări de imagine socio-profesională, avocatul îi cere să părăsească locul de muncă, unde nu mai funcționează nici măcar tehnic. Rezultatul nu este însă greu de anticipat. Ajuns într-o stare evidentă de degradare, copistul "preferă să nu" plece din clădire, iar personajul-narator, aflat dincolo de limita răbdării, se retrage el însuși, deschi-zîndu-și firma într-o zonă diferită de pe Wall Street. Interesant devine faptul că, după un timp, atunci cînd imaginea patologică a lui Bartleby începe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nu ajunge nici acum la vreun rezultat, el continuă să încerce comunicarea, chiar atunci cînd Bartleby va fi închis în faimosul penitenciar new-yorkez din secolul trecut, Tombs. Deși plătește un intermediar pentru a-l îngriji și a-l hrăni pe copist, finalul rămîne inevitabil. Refuzînd orice suport și, în cele din urmă, alimentația elementară, Bartleby moare cu privirea pironită pe un zid, limită insurmontabilă a unei existențe fără orizont. Scindat între sentimente contradictorii, tulburat emoțional și aflat în plină frămîntare etică
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
macrosistemice, el lucrînd simbolic înaintea întîlnirii cu avocatul într-un birou al scrisorilor cu destinatar necunoscut, din Washington. Pierderea finalității (destinației) nu reprezintă altceva decît pierderea propriei sale identități, depersonalizarea totală pe care o traversează. În concluzie, adevăratul rol al copistului se reduce la simpla funcție anamnetică. El are o importanță decorativă, exemplificatoare pentru cel transformat în mod real naratorul melvillian. Întreaga semnificație a nuvelei se încheagă din acest contrast, între un "om al presupunerilor" avocatul și un "om al preferințelor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se reduce la simpla funcție anamnetică. El are o importanță decorativă, exemplificatoare pentru cel transformat în mod real naratorul melvillian. Întreaga semnificație a nuvelei se încheagă din acest contrast, între un "om al presupunerilor" avocatul și un "om al preferințelor" copistul (cum observa undeva Marjorie Lew, o fină comentatoare a textului). Prin intermediul celui de-al doilea, primul înțelege ceva în plus legat de propria sa condiție. Epifania lui reprezintă și mesajul ultim al construcției parabolice, legîndu-se nemijlocit de ideea responsabilității morale
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
autoritarismului acceptă necesitatea drept axis mundi, umanitatea avînd obligația să-și organizeze istoria după principiile ei. Spuneam că, tematic vorbind, asemenea lui Bartleby, Benito Cereno este o alegorie despre contrariile absolute, care sfîrșesc prin a se combina. În Bartleby, învinsul (copistul) și învingătorul (avocatul) ajung să fie indistincți la analiza detaliată. Aici, stăpînul și sclavul, chiar după modelul interpretării hegeliane (nu demonstra oare Hegel, în Fenomenologia spiritului, că, prin dezvoltarea "conștiinței de sine", sclavul îl vede pe stăpîn ca pe o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de plată pe luna aprilie 1902, la începutul secolului al XX-lea, Poliția Bacău avea un număr de 77 de angajați, conform următoarei organigrame de personal: patru comisari (cu leafă impozabilă de 140 lei lunară, trei subcomisari (113 lei), un copist (70 lei), un comandant (100 lei, plus 30 lei diurnă), doi ofițeri (60 lei, plus 30 lei diurnă), un agent special de siguranță (62 lei) și 65 de sergenți (cu o soldă lunară de 40-47 lei). Pentru paza zonelor periferice
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]