1,710 matches
-
07 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului ALEARGĂ CĂI autor, Bertoni D Albert Aleargă căi, în asfințitul vieții Precum în viață toată, eu n-am alergat Cu ei aleargă anii tinereții Și prin alergătura lor, tot, am uitat În tropot de copite se aude Chemându-ma, câte un nechezat Reverberează tropotul, și mă pătrunde Prin stropii tropotiți, tot ce-am lăsat Și las în urmă vremea rugăciunii Religia e doar o piaza rea În inima mi s-au aprins tăciunii Și-am
ALEARGĂ CAI de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2199 din 07 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383017_a_384346]
-
nu vreau fastuoasă-ngropăciune Chiar voi lăsa și vorba la copii Că din mormânt, să n-aud rugăciune Să mă-ngropați într-o sălbăticie La malul unei ape, chiar aș vrea Și căi sălbatici să mă mai mângâie Prin tropot de copite, de-ar putea... Tu să privești la mine,-n asfințit Să nu gândești că sunt plecat departe La fel cum căi aleargă, te-am iubit Iar libertatea-n tropot ne-o împarte. 02.05.2016 undeva, în România sursă foto
ALEARGĂ CAI de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2199 din 07 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383017_a_384346]
-
Cât a încercat și Anton țiganul să i-o fure! I se pusese și ăstuia pata că nuiaua e fermecată. Că...de când a venit ăsta micu’ cu nuiaua lui...armăsarii cei negri ai domnului Ionescu se reped la el cu copitele, să-l strivească, nu alta. Iar când se duce ăsta la ei cu nuiaua lui, se lipesc cu boturile de el. De ce? Că se lasă alintați și țesălați numai de el, fără să le pese de nuiaua lui. Nu e
NUIAUA FERMECATĂ-FANTEZIE FEERICĂ DIN VOL. MAGIA COLINDEI(PARTEA ÎNTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383060_a_384389]
-
nr. 2199 din 07 ianuarie 2017. ALEARGĂ CAI autor, Bertoni D Albert Aleargă cai, în asfințitul vieții Precum în viață toată, eu n-am alergat Cu ei aleargă anii tinereții Și prin alergătura lor, tot, am uitat În tropot de copite se aude Chemându-ma, câte un nechezat Reverberează tropotul, și mă pătrunde Prin stropii tropotiți, tot ce-am lăsat Și las în urmă vremea rugăciunii Religia e doar o piază rea În inimă mi s-au aprins tăciunii Și-am
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
vreau fastuoasă-ngropăciune Chiar voi lăsa și vorbă la copii Citește mai mult ALEARGĂ CAIautor, Bertoni D AlbertAleargă cai, în asfințitul viețiiPrecum în viață toată, eu n-am alergatCu ei aleargă anii tinerețiiși prin alergătura lor, tot, am uitatîn tropot de copite se audeChemându-ma, câte un nechezatReverberează tropotul, și mă pătrundePrin stropii tropotiți, tot ce-am lăsatși las în urmă vremea rugăciunii Religia e doar o piază reaîn inimă mi s-au aprins tăciuniiși-am devenit alergător sadeaNimic nu e mai scump
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
între altele, că scăpase calul în vânzoleala circulației din piața Gării de Nord, cum nimerise cu el tocmai acolo nu-și putea explica. Fapt era că patrupedul o luase razna printre troleibuze, tramvaie și taxiuri, alerga înnebunit, făcând copci și zvârlind din copite, iar șoferii, cu zâmbete sardonice pe buze, claxonau fără noimă și-l înjurau, făcându-i semn să-l prindă, cine mă-sa îl adusese cu calul aici?... Calul fusese negru, acoperit sub șa cu un mic valtrap roșu, tivit cu
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
calul îl urmase docil, cu pași mărunți, smucind ușor frâul, parcă să-i dea de înțeles că el era făcut să înghită distanțele, nu să bată aproape pasul pe loc, să scormonească pământul centimetru cu centimetru, să-l frământe în copitele nerăbdătoare. Surprinzător de bine își aducea aminte de toate aceste detalii, aceea fusese ziua primei lui întâlniri cu Olga și reflectase îndelung asupra împrejurărilor de atunci. Parcă simțea încă în suflet imensa ușurare trăită în momentul când, în cele din
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
un caftan străveziu. Mă făcuseși postaș între mâine și ieri, Peste toamne împărțind jurămine deșarte, Pe la alte caftane ale altor muieri, Țesălate dorințe peste dulci primăveri, Galopând înspre viața, galopând către moarte. Dar din goana-mi nebună de comis-voiajor Sub copite scrâșnindu-mi, apucate pe-un hau, Mă opream prosternat peste aprinsu-ți bujor, Nechezând după nopți și-amintirile lor, Ca să pasc roua sfântă peste pântecul tău. Azi îmi mestec nutrețul ferit de regrete, Aminitindu-mi de față cu caftan străveziu Peste
POEME DIN CUMPĂNA VIEŢII de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383153_a_384482]
-
și grija pe care acești adevărați filosofi, acești oameni minunați, o acordă năpăstuiților de bărbați deși, ca să fiu sincer, nu prea înțeleg cum de stau cămilele alea ale lor să ia bătaie. Că la noi, una-două, te trezești cu o copită între ochi. În fine! Mă cuprinde un entuziasm irepresibil și îi spun prietenului meu: - Băiatu’ eu mă înscriu la ăștia și-mi bag picioarele în ea de lege a violenței domestice. Tu ce faci, te bagi? - Păi, nu, că eu
URAAA! TREC LA ISLAM de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383165_a_384494]
-
dușmani, nu este victorie, spunea Balzac, dar nici unde nu sunt prieteni nu este victorie, adăuga un om hâtru. Când te sărută un ipocrit, numără-ți dinții. Îngeri cu aripi strivite de sfere, râuri care sunt înmormântate, piatra lovită de copite, o dragoste neterminată ne apasă, uneori pământul este mai curat decât cerul. Eu scriu tragedii, spune Dionisos. Cine îl crede? Omenirea seamănă cu ursul fugărit de foame din pădure. Așa am rămas după pierdutele iubiri. Nemișcat. Pentru cât timp? BORIS
NEVER de BORIS MEHR în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383243_a_384572]
-
prin liniști, ciori suspecte ne croncăne aleanul, și nu mai simți sub unghii rodindu-ți iarba grasă, spre tine vin jandarmii de oaste cu arcanul. E limpede ca ziua: ne paște boala nopții, cînd toți grăjdarii lumii scot melcii din copite și cară cu vagonul noi piramide copții, și-nmuguresc a floare castanele prăjite. Deci haida-ha prin timpuri, deci țacapac prin vreme, nu mai veniți cu grebla sub talpă, că-i de jale, pe sub muzeu, prin ladă, mai bîntuie blesteme și-
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
dezvolta un al doilea nivel, Împărțit În cubiculumuri restrânse. Intrară În străvechiul impluvium, transformat În adăpătoare, pășind peste resturile pardoselii. Sub picioarele lor, o corabie Înconjurată de delfini negri sfârșea prin a le dezagrega În naufragiul ei secular, călcată de copitele cailor purtători de clienți. Iar În jurul fântânii, pe jumătate șterse de timp și de neglijență, simbolurile constelațiilor și cele șapte planete cu orbitele lor. Un Întreg zodiac În descompunere, care se Întindea pe toată suprafața curții interioare. Dante era dezorientat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dreptate, p-ormă te crucești. Au fost cazuri când Aghiuță i s-a arătat omului sub înfățișarea dulce a unei vădane, au fost feciori care, după obșteasca nuntă, au dat acolo unde se sfârșea piciorul copilei peste un început de copită, ca să nu mai vorbesc de vremurile când Ucigă-l Toaca se prezintă sub forma unei idei. îți vine așa o idee, intri la idei, cum se zice, și crezi că ideea s-a născut în capul tău. Aș! Ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fac eu. „Bem un vin, te-ai făcut și tu băiat mare. Ia ține-aici”. Și-mi dă să țin piciorul iepei și el se duce cu găleata în pivniță. Iapa, cum mă simte, unde nu-mi dă una cu copita drept în frunte, c-am zăcut cu unchiu tot Postul Paștelui. De-atunci urăsc toate femeile. Episodul 96 LA PRORA Câtă vreme spătarul Vulture și Cosette ședeau la pupa și încercau să treacă prin vorbe peste osebita lor origine socială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Calul încetini și opri. Pan Bijinski își ridică unul din picioarele lui mici, dar vânjoase, trecându-l peste șa, oftă și lunecă jos. își netezi surtucul, își îndreptă peruca și sui bătrânește treptele hanului. — ... îmi venea zăpada în ochi, de la copitele calului, dar tot m-am aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup în două - povestea Vasea înăuntru și toți, inclusiv cei doi călugări, îl ascultau neclintiți. Am descălecat, m-am apropiat de el: încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
puternici era să mențină perfect ascunsă „Peștera gazelei“. Din cauza asta, drumul de întoarcere a fost unul dintre cele mai lente, neplăcute și greoaie călătorii de care își aminteau cei doi frați. Se știa că un cal putea sfărâma pietrele cu copitele, lăsând urme de neșters, pe când copitele dromaderilor, ca niște pernuțe, ridicau doar pietrele, ce reveneau îndată la locul lor, și rareori reușeau să le spargă. Ca să nu lași nici o urmă trebuia să fii foarte atent la fiecare metru și, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Peștera gazelei“. Din cauza asta, drumul de întoarcere a fost unul dintre cele mai lente, neplăcute și greoaie călătorii de care își aminteau cei doi frați. Se știa că un cal putea sfărâma pietrele cu copitele, lăsând urme de neșters, pe când copitele dromaderilor, ca niște pernuțe, ridicau doar pietrele, ce reveneau îndată la locul lor, și rareori reușeau să le spargă. Ca să nu lași nici o urmă trebuia să fii foarte atent la fiecare metru și, cu toate că se simțeau destul de mulțumiți de treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vorba. Organizația ta are faima că este competentă în ceea ce privesc cursele sportive, dar în privința unui război adevărat ați dovedit că sunteți niște cârpaci... Haide, să mergem, că nu avem timp! Când ieșiră afară, soarele îi lovi cu puterea unei copite de catâr și, câteva clipe, amândoi avură impresia că nu vor reuși să înainteze nici măcar un metru cu o asemenea greutate. Întunecatele colțuri de stâncă ale masivului muntos, orientate spre sud și ușor înclinate, începuseră să se încălzească din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la rever se apropie, mă Încercuiesc căpitanul e chiar În fața mea mă Îmbăloșează cu ritul lui Îi văd ochișorii vicleni sub genele albe Îmi oferă cheia atelierului pe o pernă de catifea roșie aplauze furtunoase mă calcă pe picioare are copite mici despicate sub ciorapii verzi veniți să toastăm În cinstea sărbătoritului crengi de măslin coboară peste mine bice bice spinarea mea valurile bălții albe spinarea mea valurile mării moarte părul roșu al Wandei Îmi curge din răni părul negru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
schimbe culorile și tot plecăm și tot luăm startul magazine cu cărți biblioteci zeci de rînduri de piei nerușinarea cîtorva generații pierdute ce moșteniri fastuoase cînd lava vulcanului se va fi răcit În cerc pașii reintră În buestru doar ecoul copitelor În ochiuri de gheață În iurte tîrzii candelabre sleite aș lătra cu balenele În pustiuri acvatice aș ninge cu toate minciunile lumii deasupra acestui hipodrom din care n-am Înaintat nici un pas. Dar de fapt ce ar trebui cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de început de noiembrie. Un timp uluitor. Deasupra Moscovei cădea lin prima zăpadă, cu fulgi pufoși care pluteau ca niște așchii de marmură într-un ocean albastru. Acoperișurile caselor și rondurile de flori păreau niște pânze de corăbii larg desfășurate. Copitele cailor țăcăneau, automobilele fâșâiau ușor, clopoțeii tramvaielor scoteau un clinchet primăvăratic în liniștea tihnită a orașului. Pe strada pe care mergeam am ajuns din urmă o fată. Nu pentru că aș fi vrut s-o ajung cu tot dinadinsul, ci pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
plin de o bucurie răutăcioasă - „aliint-oo“; fulgerul negru al săniilor care veneau din față și așteptarea chinuitoare ca hulubele lor să lovească botul calului nostru; și „cioc, cioc, cioc“ sunând partea metalică a saniei, bombardată de zăpada aruncată înapoi de copitele cailor; și tremurul saniei, și tremurul inimilor noastre. Ah, ce bine e! șopti lângă mine un glăscior de copil încântat în ploaia de zăpadă șfichiuitoare. Ah, e o minune, o minune! - Și pentru mine era o „minune“. Dar, ca întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ținea hățurile. Cristi opri și coborî din mașină. Văzându-l, starostele ridică mâna în care ținea pipa și întreg convoiul rămase pe loc. Caii negri și frumoși dădeau din cap ner voși, sforăind puternic. Din când în când băteau din copite scoțând un nechezat subțire. No, dom' șef, ce vrei de la noi? întrebă țiganul cel bătrân fără să coboare din căruță. Ce faceți? Nu se vede? răspunse starostele tot cu o întrebare. Plecăm. Ați terminat de scos aurul din pârâu? Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Aria era circulară, în centru era un par bine înfipt în pământ de care era legată o funie de care era prinsă un jug special pentru doi cai. Pe arie erau așezați snopii cu spicele spre interior, fiind călcați de copitele cailor pânăă funia se strângea la par, după care se mergea în sensă invers, operația repetându-se pânăă ce toate boabele erau desprinse de spic. Boabele erau strânse lângă stâlpul central și operația se repeta. Când tot grâul era treierat
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Dante cauza acelei senzații de ciudățenie care Îl Însoțise din clipa când intrase În han: nu exista nici unul din zgomotele obișnuite pentru astfel de medii. Nici un strigăt, nici un râset, nici un glas de femeie. Nici măcar zăngănitul de vase sau tropotul de copite de pe caldarâm. Totul părea la fel de mort ca victima. - Cine era omul acesta? - Un pelerin care mergea spre Roma. A zis că se numește Brunetto din Palermo, decorator. Am crezut că e unul din mulții drumeți care se duc la papă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]