2,523 matches
-
trebuiau distruse. După două luni de șomaj, la 1.07.1982 am fost repartizată de Oficiul Forțelor de Muncă, sector 1, ca muncitoare necalificată la Întreprinderea Poligrafică „13 Decembrie 1918”, unde am lucrat cinci ani (ca muncitoare necalificată și, apoi, corector). Salariul mi s-a redus la jumătate (de la 2 910 lei + 10% vechime la 1 489 de lei), ca nou angajat mi s-au anulat sporul de vechime și concediul de odihnă. Trăind intens această nedreptate, muncind în mediul toxic
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Ion Vlad, teoretician și critic literar. Absolvent al Liceului Teoretic nr. 15 (1978) și al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” (1983) din orașul natal, obține titlul de doctor în filologie cu teza Fascinația filmului la scriitorii români (1997). Este corector (1982-1983), redactor (1983) și redactor-șef adjunct (1990-1999) al revistei „Tribuna”, redactor-șef la „Transylvanian review” (1991-1999). Lector (1993), conferențiar (din 1997) și șef (1994-1999) al Catedrei de jurnalistică a Facultății de Litere clujene, va funcționa și ca visiting professor
VLAD-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
Năsăud (1953-1956) și Șcala de Maiștrii Forestieri din Sighetu Marmației (1958-1961), începe Facultatea de Filologie la Cluj (1962-1964) și o continuă la București (1964-1967). Între 1956 și 1958 a fost tehnician slivic la Beiuș, iar în 1961-1962 la Tușnad. Este corector la „Gazeta literară” (1967-1968), redactor, apoi secretar general de redacție la „România literară” (1968-1971), redactor, secretar de redacție la „Viața românească” (1973-1991). La recomandarea lui Dumitru Stăniloae, din 1970 până în 1972 a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
ședințele cenaclului Universitas din București. A funcționat, între 1983 și 1989, multă vreme ca profesor de limba română la Ieud (Maramureș). În 1989 pleacă la București, unde lucrează pentru câteva luni la Casa Poporului, ulterior fiind angajat la „Luceafărul”, întâi corector, apoi redactor și secretar general de redacție. După 1989 va fi jurnalist la „Cotidianul”, editor executiv la „PRO TV Magazin”, editor al „Ziarului de duminică”, suplimentul cultural al „Ziarului financiar”. Colaborează cu poezie la „Luceafărul”, „Nouăzeci”, „România literară”, „Astra”, „Tribuna”, „Vatra
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
Liceul „Unirea” din Brașov (1979-1983) și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, secția română-franceză (1983-1987). În studenție participă la ședințele Cenaclului de Luni și ale cenaclurilor Junimea și Universitas. Este profesoară în satul Iordăcheanu, județul Prahova, corector la Editura Cartea Românească și, din 1996, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității din București. În 2002 își ia doctoratul în filologie. Debutează cu poezie în „Dialog” (1984), iar editorial cu volumul Xilofonul și alte poeme (1990). La
POPESCU-22. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
elementară la Piatra Neamț, apoi Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava și Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității „Al I. Cuza” din Iași, absolvită în 1972. În 1971-1972 este redactor-șef al revistei studențești „Alma Mater”. Lucrează, succesiv, pe posturile de corector, redactor și secretar general de redacție la revista „Convorbiri literare”. În 1991 intră ca lector la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar din 1992 predă la Facultatea de Litere a Universității ieșene, unde avansează până la gradul de profesor. Mai
PRICOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289019_a_290348]
-
poet. Este fiul Mariei Popescu (n. Bențea) și al lui Traian Popescu, învățători, originari din Mehedinți. După ce urmează liceul la Oradea (1949-1953), face trei ani studii de medicină la Cluj (1953-1956), tot acolo urmând Facultatea de Filologie, absolvită în 1961. Corector, apoi redactor la „Steaua”, din 1970 este redactor-șef la „Tribuna”, ulterior redactor-șef la „Contemporanul” (din 1982) și la „România literară” (1988-1989). Secretar al Asociației Scriitorilor din Cluj, membru în Biroul Uniunii Scriitorilor, va fi între 1981 și 1989
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
n. Vitan) și a lui Marin Rădulescu, funcționar în Ministerul Lucrărilor Publice. După absolvirea Facultății de Filologie din București (1948) , a lucrat ca redactor la Editura Științifică (1948-1951), la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1951-1959), apoi a fost corector la Editura Științifică (1959-1963) și documentarist la Institutul de Lingvistică al Academiei până în 1977, când se pensionează din motive de sănătate. La debut a semnat cu numele Georgeta Rădulescu. Excelentă editoare de texte, cu preponderență din clasicii români din secolul
RADULESCU-DULGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289108_a_290437]
-
de literatură dramatică tot aici, până în 1916. După război va funcționa ca director al Teatrului Național din București și director general al teatrelor (1924-1928), secretar, vicepreședinte și președinte al Societății Scriitorilor Români (1921-1923, 1933-1935). Din 1901 activează în presă: e corector la „Cronica”, lucrează, în 1918, la „Viitorul”, colaborează la numeroase periodice, printre care „Paloda” din Bârlad (unde a debutat, în prima clasă de liceu), „Paloda literară” (este unul dintre membrii fondatori), „Făt-Frumos”, „Revista mondenă”, „Epoca literară”, „Floare-albastră”, „Pagini alese”, „Literatură
MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
lui Emil Petrovici, funcționar. Face școala primară în satul natal, urmează la Timișoara Liceul „C. Diaconovici-Loga” (1948-1955), o școală postliceală de chimie (1962-1965) și frecventează doi ani Facultatea de Medicină Veterinară. Lucrează întâi ca operator chimist, iar din 1970 în calitate de corector la revista „Orizont”. În 1982 emigrează în Germania și se stabilește la Düsseldorf. Debutează cu poezie în „Orizont” (1966), iar editorial cu volumul de versuri Lebede ale puterii (1972; Premiul Uniunii Scriitorilor). Publică în mod constant în „Orizont” și colaborează
PETROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288801_a_290130]
-
și diavolul scrisului, din copilărie. La etatea de doisprezece ani, când începusem să-mi câștig existența (biet slujbaș într-un birou comercial), jertfeam nopțile hârtiei.” A debutat în revista „Critica” (1913) cu versuri și proză. În 1916 scoate revista „Îndrumarea”. Corector la „Gazeta ilustrată” (1916), din 1918 a început să colaboreze la „Scena”, „Presa liberă” și „Literatorul”. Primele două cărți de proză, Fiori și Stafia roșie, îi apar tot în 1918, an în care i se mai reprezintă la Teatrul Național
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
scria versuri și se întreținea dând lecții de franceză. Pe cheltuiala unor binevoitori bogați, este trimis în 1858 la studii în Franța. Revine în 1861, trecând - până în 1868, când înnebunește și este internat la spitalul Pantelimon - prin câteva slujbe modeste: corector și redactor la ziarul „Românul”, perceptor în Roman, director al Gimnaziului Central din Iași, funcționar la Arhivele Statului din București, revizor școlar. O broșură, Poezii, semnată cu inițiale, îi apăruse în 1865. Câteva articole și traduceri de poezie (Secreta mea
NICOLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
română-latină a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1976). Între 1975 și 1976 este redactor la „Echinox”, unde se și formează ca poet, în grupul coagulat în jurul revistei. Funcționează ca profesor la Borșa, județul Maramureș, între 1980 și 1984 va lucra în calitate de corector la ziarul „Unirea” din Alba Iulia, ulterior fiind profesor la Alba Iulia. Din 1990 este redactor la „Vatra”, iar din 1997 redactor-șef la „Discobolul”. Concomitent, în 1994 devine cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Debutează
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
Modola, avocați. La Cluj urmează clasele primare (1953-1957), Liceul „Nicolae Bălcescu” (1957-1964) și Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, secția română (1964-1969). Și-a luat doctoratul în filologie în 1981, cu teza Modalități și forme în dramaturgia românească. Lucrează în calitate de corector la Editura Dacia din Cluj (1970-1974), devenind ulterior asistent universitar la Catedra de limba română pentru studenții străini a Facultății de Filologie din Cluj-Napoca (1974-1981). A făcut parte din Cercul de stilistică și poetică al Facultății de Filologie clujene (din
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
moșia unui arendaș. Ajutat de învățătoarea satului - acea „mucenică” născută doar pentru a aduce învățătură oamenilor, model caracteristic într-una din etapele literaturii române -, ajunge el însuși învățător în satul lui. Drumul lui Ion Tudor continuă la București, unde devine corector de ziar, prilej pentru autor de a critica viața fără perspective a intelectualilor tineri de la oraș. Adevărata vocație a personajului este imaginată a se împlini într-o valoroasă operă de dramaturg. Consistența analizei psihologice lipsește din roman, autorul limitându-se
ACSINTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285155_a_286484]
-
de transcriere. Textul era dus la tipografie, pentru a fi cules de către linotipist. După ce textul era cules și tehnoredactat, se dădea o listare (șpalt). Când șpaltul era gata, urma o corectură În paralel a textului, făcută de către autor, respectiv de corectorul sau redactorul cărții. Șpalturile erau trimise apoi la cenzură (când aceasta exista În mod oficial), care putea să opereze noi modificări În text. În general, fiecare șpalt avea două corecturi, notate ca atare: corectura I și corectura II, fiecare cu
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Îndelungată la locul de muncă. Se putea Întâmpla ca unii tipografi să fie În „complicitate” cu autorii, cărora le cunoșteau toate pretențiile și slăbiciunile. Așa au fost George Lesnea sau Petre Ispirescu, care au lucrat și ca tipografi. Arghezi cerea corectorului să nu intervină, poetul afirmând că „un corector mărginit prețuiește mai mult pentru literatură decât un corector foarte deștept și rațional” (apud Ioana Pârvulescu, 2001). Nu toți autorii de texte științifice acordă importanța cuvenită acestui stadiu obligatoriu pe care trebuie
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
ca unii tipografi să fie În „complicitate” cu autorii, cărora le cunoșteau toate pretențiile și slăbiciunile. Așa au fost George Lesnea sau Petre Ispirescu, care au lucrat și ca tipografi. Arghezi cerea corectorului să nu intervină, poetul afirmând că „un corector mărginit prețuiește mai mult pentru literatură decât un corector foarte deștept și rațional” (apud Ioana Pârvulescu, 2001). Nu toți autorii de texte științifice acordă importanța cuvenită acestui stadiu obligatoriu pe care trebuie să-l parcurgă textul: corectura. Pentru texte lingvistice
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
cărora le cunoșteau toate pretențiile și slăbiciunile. Așa au fost George Lesnea sau Petre Ispirescu, care au lucrat și ca tipografi. Arghezi cerea corectorului să nu intervină, poetul afirmând că „un corector mărginit prețuiește mai mult pentru literatură decât un corector foarte deștept și rațional” (apud Ioana Pârvulescu, 2001). Nu toți autorii de texte științifice acordă importanța cuvenită acestui stadiu obligatoriu pe care trebuie să-l parcurgă textul: corectura. Pentru texte lingvistice dificile, cu exemple În alte limbi decât cea a
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Vulpe, 2002, p. 184). La fel ca orice alt text, textul științific trebuie corectat cu atenție, atât Înainte de a fi dus la tipar, cât și În timpul tipăririi, până În faza BT-ului. Culegerea și tehnoredactarea textelor pe calculator ușurează infinit activitatea corectorului, chiar dacă, uneori, și calculatorul ne mai poate juca feste. Când e vorba despre studii mai lungi, aproape fiecare redacție solicită textul cules pe dischetă, precum și un exemplar listat. În aceste condiții, Întreaga responsabilitate pentru corectură revine autorului. Se știe că
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
este greu să găsești un text fără nicio greșeală de tipar. Din acest punct de vedere, trebuie să apreciem presa și cartea politică din România comunistă, unde greșelile de tipar erau o rara avis, tocmai datorită faptului că erau mulți corectori, redactori și cenzori, foarte atenți În meseria lor. 2. Comedia erorilor de tipar În regimurile dictatoriale, o greșeală scăpată de cineva Îl putea costa serviciul. Am cunoscut un redactor de la un ziar central care a fost dat afară pentru că În
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
volumul Versuri, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Se alătură, la sfârșitul anilor ’60, „grupului oniric” (care îi reunea pe Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Vintilă Ivănceanu ș.a.). Din 1983, a lucrat, timp de doisprezece ani, în redacția revistei ieșene „Convorbiri literare” (corector la început, mai târziu redactor, redactor-șef adjunct). A colaborat la „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Tribuna”, „Steaua”, „Familia”, „Argeș”, „Echinox”, „Convorbiri literare”, „România literară” (revistă în care ține, din 1992, rubrica „Cerșetorul de cafea”) ș.a. Este laureat al Premiului Național de Poezie
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
1956, certificatul de traducător din limba rusă eliberat de Comisia specială de pe lângă Academia Română. Între 1949 și 1952, e redactor la revista „Licurici”, apoi tehnician-documentarist la Institutul de Studii și Proiectări Energetice (1952-1954), reporter la „Viața culturală a Capitalei” (1958- 1960), corector la Editura Medicală (1960-1961), casier-colector la Cooperativa Higiena (1962-1964), corespondent comercial la Întreprinderea Industrial export (1968-1969), redactor și secretar științific la publicația „Romanoslavica” (1969-1974), redactor la Centrul de Documentare pentru Arhitectură și Sistematizare (1974-1975) și traducător la Întreprinderea Electronica (1975-1976
CALAÏS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286011_a_287340]
-
vârstă, îi cedase, tacit, atribuțiile de director, păstrându-și însă dreptul de a colabora cu articole politice. Tot în 1895, prim-redactor este numit C. Bacalbașa care, cu încetul, modifică și componența redacției. Alături de militantul socialist Al. Ionescu, redactor și corector din 1894, sunt angajați I. C. Bacalbașa, G. Russe-Admirescu, C. Balaban și Vespasian Pella; aceste schimbări aduc și o orientare politică nouă, A. îndepărtându-se de gazetele socialiste, dar rămânând un cotidian democratic, antidinastic, republican. Independența de vederi, atitudinea protestatară (împotriva
ADEVARUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285191_a_286520]
-
valori culturale de pe continent; operele originale nu sunt nici ele mai puțin îndatorate experiențelor Secolului Luminilor. Apoi, Micu și Șincai au relații directe cu marea instituție tipografică din Buda (Typographia Universitatis Hungaricae Budae), unul activând acolo în calitate de cenzor, altul în calitate de corector. Nici Maior nu e mai prejos în acest sistem de mediere. Tipăriturile românești, dar și acelea în limbile maghiară, germană, sârbă le sunt foarte cunoscute, ceea ce explică încă o dată rolul lor de mijlocitori în pătrunderea cărților de care avea nevoie
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]