121,069 matches
-
conațional în toată adunătura aia, s-o ajute să-și găsească un pat sau o jumătate de pat. Se părea că-i singura reprezentantă a României de pe acolo, așa încît două zile dormi ghemuită pe ciment pe un culoar dintre corpurile de paturi, luînd aminte cum în jurul ei, din certurile pe paturi se iscau bătăi în care se scoteau cuțitele și nu doar pentru a amenința. Kosovarii păreau să fie cei mai răi; lăsaseră un turc într-o baltă de sînge
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
care zac eu, leneșa, și uite că găsi în sfîrșit niște români de care să se lipească. Reuși să-i repereze cu ajutorul celor două gardiene care o interogaseră și o consultaseră în prima zi, și care făceau parte și din corpul de însoțitori-supraveghetori ai plimbărilor zilnice prin parcul domeniului, înzăpezit de-acum; era de lucru la curățatul aleilor de zăpadă, iar Mariana se oferi voluntară. Împreună cu cele trei plimbări era cea mai relaxantă parte a rutinei zilnice irespirabile din dormitor... Românii
Prăpădul Lui de pe urmă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Imaginative/6740_a_8065]
-
nevoie sau de băieței, dar oare în ochii ei care încă nu văd te poți uita și îi poți spune "vino", oare brațele tale o pot primi o dată pentru totdeauna? Oare brațele tale sînt prea subțiri, de aceea nu îndrăznești? Corpul ei e nefiresc de ușor, ar trebui să cîntărească mai mult pentru ca frica ta să cîntărească mai puțin. Corpul ei e nefiresc de ușor, iar țipetele ei, atît de puternice, cad greu în urechile tale pînă noaptea tîrziu. O vom
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
spune "vino", oare brațele tale o pot primi o dată pentru totdeauna? Oare brațele tale sînt prea subțiri, de aceea nu îndrăznești? Corpul ei e nefiresc de ușor, ar trebui să cîntărească mai mult pentru ca frica ta să cîntărească mai puțin. Corpul ei e nefiresc de ușor, iar țipetele ei, atît de puternice, cad greu în urechile tale pînă noaptea tîrziu. O vom boteza în curînd: va primi un nume greu și ușor totodată. Uite-așa îți vorbesc în mp3 sau Cînd
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
tale, pe canapeaua alunecoasă, în bătaia scannerului, care baleiază ușor cămașa mea mov și încheiată pînă la penultimul nasture. Uite-așa îți vorbesc despre lumina rece a lunii care se aruncă in venele mele cu viteza mercurului și-mi înfierbîntă corpul de dinăuntru spre în afară și aprinde pe rînd toate becurile în hruba asta pustie unde îmi fac veacul ca o mîță sortită să piară. Există pisici de apartament și pisici de stradă, în apartamentul tău n-aș putea sta
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
poți crede că nu mai sînt vie, dar mai respir încă, hai pune-mi o oglindă în fața gurii, și ai să vezi, voi vorbi mult și nu ai să mă mai poți opri. Luna e plină cu mine, îmi poartă corpul, într-un glob de plastic în care ninge continuu și povestea nu are sfîrșit. Vin spre tine. Vin călătorind prin oraș, în burta rece a lunii pline. Portretul tău sau Cînd mi-ai povestit despre Gertrude Tu ești cel care
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
să mîngîie, sînii mei demult înmuguriți înțeapă aerul de dimineață pînă seara și-apoi se înfierbîntă singuri o noapte întreagă în așternuturi apretate, părul meu aleargă o dată cu mine, m-aș putea îmbrăca numai cu el și tot m-ai recunoaște, corpul meu e pregătit aproape pe de-a-ntregul. Nu m-a învă?at nimeni să mîngîi, acasă ne ținem strîns de mînă, dar nu ne mîngîiem niciodată. Acasă ne ținem strîns de mînă, și asta doare, oare întotdeauna doare așa?
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
multe guri cu răbdare de melc când lunecăm spre apus cu soarele legat de o ață dar Dumnezeu ne iubește mai mult decât putem risipi cât despre interioarele pietrelor încăpătoare și capitonate nici o limită nu explodează înainte să ia forma corpului proiectat cu precizie spre dâmbul ce încetinește rotirea cioplitorii imită valurile și dălțile ne țin lipiți de pământ cum șterge umbra un punct luminos un oraș autentic durerea e o vietate leneșă care ne așteaptă la colțul parcului știu numai
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
chingi cu exerciții de reproducere a formelor care te fac să-nțelegi ceea ce-n grabă refuzi : maladia nevindecabilă te familiarizează cu dragostea, crizele lasă pe adversari o lumină când toate în jur sunt neclare. singurul alfabet Braille la îndemână sunt corpurile șterse de praf și mișcările stângace din momentul dispariției unui prieten. oamenii sunt cruzi pentru că se visează personaje, dar niciun basm nu se suprapune cu viața pentru că atunci când ți-e cu adevărat rău ea se rescrie cu o viteză fulgerătoare
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
mai e localizabil. câtă prefacere atâta ființă. Îmbrîțișare când crezi că poți ceva cazi din îmbrățișare; nu poți, dar iese din tine o putere ce drămuiește fericirea într-un război fără tabere adverse însă cu o miză mult mai mare: corpul mișcat din loc de o durere vecină cu dragostea străzile nu duc nicăieri pentru că se termină acolo unde pierzi sensul lovirii și nu poți să-l trasezi fără puterea ce aruncă un pumn de pământ peste ape încinse în dansul
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
respiram. Rochița era ruptă, din zgârieturi curgea sânge, ochii mă usturau îngrozitor. Mirosul ierbii și al florilor, atât de puternic după furtună, m-a trezit și m-am sprijinit în mâini, încercând cu greu să mă ridic. Tremuram din tot corpul, de spaimă și de frig. Eram încă în genunchi când m-au înconjurat corbii. Cel mai puternic dintre ei s-a apropiat încet de mine. Mă privea fix, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva. Avea pe creștet smocul
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
s-a îndepărtat clătinându-și capul puternic pe care strălucea un mic smoc alb. Era rănit, iar ghiarele și ciocul îi erau înroșite de sângele meu. Mă durea mâna și parcă și genunchii mă dureau, frisoane reci îmi străbăteau tot corpul. L-am recunoscut. Era corbul pe care îl lovisem cu mașina. Era corbul din copilărie pe care l-am apăsat în pământ. Mă urmărea să-și recapete pana? Acum înțelegeam totul. Am alergat spre casă să o caut. îmi aminteam
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
Mă chemi din părul femeilor Ce le sacralizează ceafa de groaznică lumină, Din mișcările lor mai scânteietoare Decât orice altă Natură. înviez pentru a fi carne din carnea lor, Cuvântul tău ce-l port la gură. Voi, lacrimi divine în corpul divin, Ca stâncile mă înconjurați, Ocean mugiți în inima Ce își oprește bătăile Ca mai mult să vă rețină. îngeri de sare, zboară De aici în lumea cealaltă, Ființa voastră peste Tămâie și ceară. Sfâșietoare lege a înțelepciunii Când nimeni
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
subtil) a ta, Iubito făcută pulbere, Culme pe care duhul coboară Pentru a-mi aprinde rugul, Pentru a mă trage în plămânii săi Până la nuditatea grației. Ce văd din ceea ce nu e vedere? Ce parte a lacrimei a reintrat în corp Pentru ca în veci să-mi fie carne? Ce altă facere iau din necreat? Podoabă cui fără podoabă? Ce viață din mine murind se face viață? * Creat, sunt mai nemuritor Decât în vis. Visat de început Și de sfârșit, el deasemenea
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
crame, îngerii sunt primii "degustători" ai vinului. De aceea, unii mai cred încă în rolul lor de ursitoare. Altminteri cum să înțelegi că în fiecare an vinul e altul, cu alt gust și altă aromă, cu altă "robă" și alt "corp" - cum spun podgorenii. Noi vărsăm câteva picături de vin pentru setea celor duși. Ei însă, îngerii, se mulțumesc doar cu aburul răcoros, plin de sevele și aromele dealurilor din jur. Să însemne asta că ceea ce rămâne ar fi "partea diavolilor
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
cumpărase din bazar. Începu să răsară soarele și grădina se lumină, ca-n-tr-un studiat efect de scenă: văzu întâi tufele de aloe și cactuși, nemișcate și umede, apoi palmierii cu trunchiurile ridate și pe alocuri jupuite de vii, iar imaginea acestor corpuri mumificate îi dădu un fior în lumina atât de crudă a răsăritului. Așa era Africa - un corp prea prea bătrân și deshidratat, ca o piele de elefant. Își trase picioarele mai adânc, sub pulover și-n-cepu să asculte foșgăiala gângăniilor pe sub
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
întâi tufele de aloe și cactuși, nemișcate și umede, apoi palmierii cu trunchiurile ridate și pe alocuri jupuite de vii, iar imaginea acestor corpuri mumificate îi dădu un fior în lumina atât de crudă a răsăritului. Așa era Africa - un corp prea prea bătrân și deshidratat, ca o piele de elefant. Își trase picioarele mai adânc, sub pulover și-n-cepu să asculte foșgăiala gângăniilor pe sub frunze și zgomotele care anunțau începutul zilei: trecerea pescarilor înspre golf și mersul pe vârfuri al pisicilor
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
cealaltă a pământului, într-un loc unde se pare că vacile alergau ca armăsarii, cu cozile în vânt, pe câmpii întinse, fără hotare. Păpușa avea ochii, gura, sprâncele și nasul desenate cu un creion subțire pe fața albă lucioasă, iar corpul tare de porțelan îi era acoperit cu o rochie din dantele fine, care, în cele două zile cât stătuseră în vizită, se prăfuiseră atât de tare, încât deveniseră cenușii ca zorii unei dimineți ploioase. Mâncase imediat după ce ajunsese acasă, poate
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
de un sac de ani. Înțelesese atunci că toropeala nu-i va mai trece și că trebuia să se pregătească. Se ridicase icnind, de parcă cele câteva zeci de litri de smântână care i se părea că i se clatină în corp căpătaseră consistență, trăgându-l fără milă în jos. Reuși cu greu să echilibreze toropeala lichidă undeva în mijlocul pieptului și porni spre casă prin curtea plină de unelte ruginite și de bucăți de lemn printre care săreau sprinten puii de găină
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
lustruise de atingerile repetate, ca tejgheaua măcelarului din colț, care se adâncise ca o copaie de atâtea tăiat carne pe ea și de atâta curățat, la sfârșitul fiecărei zile. Pisica îl întâmpină cu un miorlăit lung și răgușit, încolăcindu-și corpul lung și moale în jurul picioarelor sale. O împinse scurt cu piciorul drept și pisica se îndepărtă nedumerită, tremurându-și coada ridicată în sus. Câteva fire albe din blană rămaseră lipite pe pantalonul de sărbătoare. Îi era probabil foame și se
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
de pământ Râvnită și respingătoare Leproși, cerșetori, vânzători de noroc, asceți cu chipul vopsit, Balegă de vacă, iluzii de praf, palate părăsite de nisip Maimuțe ridate agățându-se de ruine sar din nimic în nimic Biciclete, ricșe, pânze înfășurate mimând corpuri gata cremate Trec prin ochiul mitralierei ruginite sprijinită de singurul gardian În poarta orașului jinduit Talăngi și clopote, claxoane, hohotul Shivei hrănit De la răsărit la apus cu uleiuri și petale carnale Lustragii de sandale și tălpi jupuite, câini hămesiți Bărbați
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/7990_a_9315]
-
Vincea, și iarăși într-al Nouălea Cer până la ultimul, în Moesia, unde renasc, Astfel duc și aduc Dota Locului prin Locuirea Cerească în ținerea de minte și învățătura ce mi s-au dat în Repaosul Zodiei Și-n Locuirea în corpurile viețuitoarelor și arborilor, în metamorfozis. Cere-o pe Ceres să te renască, Mireasă, astrală locuire Cere-o Cetății, Zeului Cetățean Xalmoxis (de nevastă), O gură de vin alb din strugurii tatălui său cere-i întru aceasta, Cere-i să te
Ion Gheorghe Recviem: De periplul Psihei by Ion Gheorghe Recviem () [Corola-journal/Imaginative/7915_a_9240]
-
de aburi, Tîrziu coborîte peste auz. La rădăcina părului Argintul greu al lunii adînc plecată-n somn Cu pleoapele lăsate ca și lipite-n raze - splendori ce mă îmbracă-n armura nemișcării - Doar coiful cu viziera dantelată e semn al corpului meu de demult Doar coiful adunînd pletele risipite pe umerii strînși în argint Pînă la brațele lăsate în greutatea spadei. O lună somnoroasă abia simțită O lună de fum o lună aburind de melancolie Mă așează pe munții ei albi
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
Marius Tupan Inițiatorul campaniei era somat să accepte lucrarea. Magicienii își scoaseră exponatul la aer, în amurg, când se îngâna ziua cu noaptea. Corpul adormit al Lunettei era un îndemn și pentru alții să participe la Operațiunea Regresiunea. Nici de această dată nu-i obliga nimeni s-o facă, fiecare având libertatea de a alege o societate sau alta. Se decuplaseră deja circuitele electrice
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
spre ei, cu fața albă și kirilă rămânând încremenit. e tot ce a putut face. starea s-a stabilizat. prea multă sare. omul, la vârsta dumneavoastră, nu mai e o mare. când e prea multă sare, e ca la techirghiol, corpul te împinge în afară, nu te lasă înăuntru, te obligă să plutești în afara lui, sub piele. și e periculos să fii atât de aproape de piele. la orice rană, cât de mică, iese sufletul din dumneavoastră, de la sare, corpul împinge sufletul
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]