711 matches
-
vieții sale; dezordinea morală care consistă în dihotomia libertății de adevăr. În acest mod, absolutizarea libertății în mod individualist predispune la eliminarea celuilalt; separarea în ambientul antropologic. Subiectul uman este definit în relație cu raționalitatea, ruptă de natura și de corporalitatea sa. Prin urmare, este titular de drepturi numai cel care se prezintă cu o deplină sau cel puțin cu o autonomie personală incipientă; exaltarea subiectului a cauzat fenomenul relativismului moral, definit ca un „pericol foarte grav și mortal”, pentru că a
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
pentru el, unul 341 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - I-a adus modificări! murmură nu prea inteligent Doru, cu o îndreptățită reacție de minimalizare a schimbării. Mai ales când, de pe peretele opus privirii sale de Sinistrat, se descoji, căpătând corporalitate și îndreptîndu-se către el, o tânără femeie necunoscută. De o înălțime amețitoare. Slabă (dar puteai împinge, cu ușurință, cursorul verbal până la gradația de "scheletică"). Cu pieptul scobit. Apropiindu-se într-un soi de prelungă cămașă de noapte. Cu șuvițele părului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fie susceptibil de apropriațiune sub formă de invenție brevetată sau de drept de autor, că el ar prezenta întotdeauna un caracter imaterial, ceea ce face ca eventualul suport material pe care se află creația să rămână neglijabil 25. Desigur, nu atât corporalitatea face discutabilă incidența Convenției, cât natura contractului. După o altă abordare, obiectul contractului ar purta nu asupra operei de creație însăși, ci a unui exemplar din reproducerea acesteia, a cărei copie, cu suportul material care o încorporează (dischetă, CD-ROM, disc
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
asimilare în privința electricității, a cărei vânzare este exclusă de la aplicarea CVIM 1980 (art.2 lit.f), dar nu pentru că i s-ar refuza calificarea ca marfă. Considerarea ca marfă a electricității este uneori apreciată ca discutabilă pentru că i-ar lipsi corporalitatea 27, dar aceasta nu este definitorie pentru marfă și cu atât mai puțin pentru bunuri în genere. Indiscutabil, vânzările de gaze naturale, deși nemenționate de Convenție, sunt sub incidența dreptului conflictual uniform. În orice caz, excluderea de către Convenția din 1955
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
culturală 4. Recuzarea temelor tradiției creștine este exemplificată de numeroase atitudini care descriu tabloul clinic al modernității. În arta picturală, bunăoară, asistăm la tranziția de la icoană la tabloul religios (e.g. înlocuirea perspectivei inverse cu perspectiva naturală, refuzul transparenței eshatologice a corporalității, inserția senzualismului în locul figurației hieratice, dispariția anonimatului și revendicările auctorialității), care pregătește iconoclasmul postmedieval. Cunoașterea filozofică se rescrie din perspectiva autofondării metafizice a subiectului (Descartes), prin conferirea atributelor tari cunoașterii tehnice și „gândirii calculatorii” (Heidegger), prin ancorarea certitudinii într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fără conștiență”2. Un loc aparte în epistemologia lui Polanyi îl deține noțiunea de interiorizare a sensului. Pentru a vorbi despre o interiorizare a sensului, distinția între „exterior” și „interior” trebuie calificată într-un sens diferit de perspectiva carteziană asupra corporalității. Aici, similitudinile dintre gândirea lui Polanyi și fenomenologia percepției elaborată de Maurice-Merleau Ponty (1908-1961), sunt evidente. Amândoi susțin că orice cunoaștere euristică este atașată unei teleologii semantice a cunoașterii tacite. Dacă pentru Gadamer „geniul” aparținea nu subiectului cunoscător, ci limbii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
apologie filozofică în favoarea tradiției ecleziale și a recuperării adevărului narativ și liturgic al teologiei se încheia cu o pledoarie sobră în favoarea „trăirii tainei” prin consumarea misterului euharistic al Liturghiei. IVtc "IV" Nașterea sinelui și dilemele corporalitățiitc "Nașterea sinelui și dilemele corporalității" Subiectul descărnattc "Subiectul descărnat" Ar fi greu de contestat faptul că modernitatea europeană a consacrat o concepție dualistă asupra subiectivității. Lunga posteritate a scrierilor lui René Descartes (1596-1650) a marcat profund o întreagă tradiție filozofică și umanistă, care a continuat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
târziu în secolul XX. Conceptul modern de subiectivitate este indisolubil legat de concepția carteziană despre rațiune ca instanță ultimă a tuturor certitudinilor. Cogito, ergo sum definește concepția dualistă despre persoana umană, înțeleasă ca o sinteză între intelect (res cogitans) și corporalitate (res extensa). În alcătuirea conștiinței de sine, trupul joacă pentru Descartes un loc secundar și chiar neglijabil 1. Sinele emerge printr-un proces de abstracție, în care intelectul practică îndoiala metodică cu privire la orice fenomen sau idee schimbătoare, pentru a se
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o subiectivitate reală; fără trup, acest lucru ar fi încă posibil. Dualismul cartezian a rămas pentru multe secole nechestionat; vorbind despre modalitățile teoretice de constituire a subiectivității, idealiștii germani (Kant, Fichte, Schelling sau Hegel) au ignorat aproape în totalitate aportul corporalității în constituirea subiectului. Tirania absolută a cogito-ului și-a lăsat amprenta nu doar asupra tomurilor de filozofie, ci și asupra viziunii pedagogice care a guvernat timp de secole academiile și universitățile europene. Educația tinerilor a tins să neglijeze importanța mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
perspective raționaliste, bazată pe un cras dualism epistemologic, îl constatăm astăzi. Nimeni nu mai poate susține la modul serios, în public, existența unei relații de incidență între un anumit stil de viață privată (ilustrat de modalitățile de apropriere personală a corporalității) și valoarea unui produs de cunoaștere. Între primii gânditori care au reușit să deconstruiască mitul modern al raționalității suficiente, detașată de pulsiunile și dorințele tăinuite ale corporalității, a fost Edmund Husserl (1859-1938). Părinte al fenomenologiei continentale, Husserl a încercat să
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un anumit stil de viață privată (ilustrat de modalitățile de apropriere personală a corporalității) și valoarea unui produs de cunoaștere. Între primii gânditori care au reușit să deconstruiască mitul modern al raționalității suficiente, detașată de pulsiunile și dorințele tăinuite ale corporalității, a fost Edmund Husserl (1859-1938). Părinte al fenomenologiei continentale, Husserl a încercat să releve, printr-o analiză profundă și riguroasă, contribuția corporalității (mai cu seamă a lumii afectelor) la constituirea originară a subiectului și, evident, a relațiilor de intersubiectivitate umană
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
gânditori care au reușit să deconstruiască mitul modern al raționalității suficiente, detașată de pulsiunile și dorințele tăinuite ale corporalității, a fost Edmund Husserl (1859-1938). Părinte al fenomenologiei continentale, Husserl a încercat să releve, printr-o analiză profundă și riguroasă, contribuția corporalității (mai cu seamă a lumii afectelor) la constituirea originară a subiectului și, evident, a relațiilor de intersubiectivitate umană. Acest nou impuls filozofic a generat numeroase reacții, mai ales în cultura franceză. Doi autori influențați de Husserl și de tematizarea fenomenologică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cu seamă a lumii afectelor) la constituirea originară a subiectului și, evident, a relațiilor de intersubiectivitate umană. Acest nou impuls filozofic a generat numeroase reacții, mai ales în cultura franceză. Doi autori influențați de Husserl și de tematizarea fenomenologică a corporalității ne vor reține atenția: Michel Foucault (1926-1984) și Michel Henry (1922-2002). Marcat în tinerețe de această redescoperire conceptuală a corporalității, M. Foucault s-a aplecat în calitate de gânditor social și istoric al ideilor asupra mai multor teme stringente, neglijate secole la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
filozofic a generat numeroase reacții, mai ales în cultura franceză. Doi autori influențați de Husserl și de tematizarea fenomenologică a corporalității ne vor reține atenția: Michel Foucault (1926-1984) și Michel Henry (1922-2002). Marcat în tinerețe de această redescoperire conceptuală a corporalității, M. Foucault s-a aplecat în calitate de gânditor social și istoric al ideilor asupra mai multor teme stringente, neglijate secole la rândul de tradiția filozofică europeană: nebunia, detenția, sexualitatea. Deconstrucția subiectului metafizic întemeiat pe cogito-ul cartezian beneficiază în scrierile lui Foucault
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
opri asupra unui singur aspect din opera sa târzie (rămasă neterminată 2). Ea oferă o spectaculoasă sociologie a cunoașterii de sine plecând tocmai de la atitudinea epocilor premoderne față de trup și sexualitate. Vom nota mai întâi tezele lui Foucault cu privire la semnificația corporalității în elenismul târziu și ecoul acestor idei în scrierile din primele secole creștine. Vom analiza apoi limitele interpretării orizontale a textelor creștine despre corporalitate, introducând argumentele lui Michel Henry în favoarea unei mai juste comprehensiuni, filozofice și teologice, a relației dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
atitudinea epocilor premoderne față de trup și sexualitate. Vom nota mai întâi tezele lui Foucault cu privire la semnificația corporalității în elenismul târziu și ecoul acestor idei în scrierile din primele secole creștine. Vom analiza apoi limitele interpretării orizontale a textelor creștine despre corporalitate, introducând argumentele lui Michel Henry în favoarea unei mai juste comprehensiuni, filozofice și teologice, a relației dintre trup, revelația sinelui și dilemele alterității. Ambiguitatea erosului păgântc "Ambiguitatea erosului păgân" Dorința sexuală este o constantă biologică universală. Stilizarea acestei dorințe (fie prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la asceză în antropologia lui Clement Alexandrinul (150-215) și, respectiv, Irineu al Lyonului (120/140-203/204)1. Deși aparțin aceleiași perioade istorice, chiar răspunzând acelorași adversari ai creștinismului (gnosticii), cei doi Părinți ai Bisericii au articulat două perspective diferite asupra corporalității. Irineu este adeptul unei protologii incoative și a unei eshatologii dinamice; căderea lui Adam este un gest adolescentin de neascultare al omului aflat mereu în căutarea maturității, ceea ce-i permite să gândească cuplul protopărinților „sărutându-se și îmbrățișându-se în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
omului aflat mereu în căutarea maturității, ceea ce-i permite să gândească cuplul protopărinților „sărutându-se și îmbrățișându-se în sfințenie”2. În acest sens, Irineu nu exclude materialitatea din paradis și vede eshatonul ca pe-o împlinire prin transfigurare a corporalității deja existente. Dacă apără ascetismul, Sfântul Irineu al Lyonului o face tocmai pentru că exercițiul impus al distanței sau detașării ne predă lecția responsabilității. Nimic nu exclude existența unei sexualități paradisiace 3, menită să diferențieze ordinul masculin de cel feminin și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sa capax Dei - o idee menită să-i scandalizeze pe adepții unei spiritualități gnostice, pledând în favoarea unui exil noetic în fața forței de atracție gravitaționale a materialității. Perspectiva lui Clement Alexandrinul 4 este mult mai apropiată platonismului elenic, ce vede în corporalitate o deficiență opacă, iar în contemplația intelectuală o formă directă de acces la unirea cu Dumnezeu. Într-un mod care-i va influența pe Părinții greci de mai târziu (de la Origen la Capadocieni), Clement subscrie nostalgic la o protologie statică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
moderat al tradiției creștine primare cu privire la tehnicile de „stilizare personală”. Variind de la un om la altul, asceza în sens creștin nu are ca temelie individualismul subtil al gândirii clasice. Modul de constituire a subiectivității este mediat de transformarea ascetică a corporalității (echivalând cu ceea ce Dumitru Stăniloae numea „plasticizarea rațiunilor divine din om”); prefacerea lăuntrică, în sens total, nu poate ignora contextul eclezial, de extensie universală. În sfârșit, Foucault este obligat să minimalizeze consecințele surprinzătoare ale antropologiei unor autori creștini precum Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
creștină antică)1. În fapt, aprecierea trupului este o premisă a Crezului creștin, care vede Întruparea Cuvântului ca pe un nou „început al mântuirii noastre”. Fără trup, accesul la adevăratul „sine” al omului rămâne blocat tout court. Această înțelegere a corporalității îndumnezeite este imposibil de găsit în tradiția clasică a elenismului târziu. Din fericire, numai o asemenea corporalitate este constitutivă pentru sinele nostru adânc, acel superior summo meo et interior intimo meo despre care vorbea Augustin în Confesiuni (III.11). Cel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ca pe un nou „început al mântuirii noastre”. Fără trup, accesul la adevăratul „sine” al omului rămâne blocat tout court. Această înțelegere a corporalității îndumnezeite este imposibil de găsit în tradiția clasică a elenismului târziu. Din fericire, numai o asemenea corporalitate este constitutivă pentru sinele nostru adânc, acel superior summo meo et interior intimo meo despre care vorbea Augustin în Confesiuni (III.11). Cel care a interpretat mai adânc angoasa omului european în fața corporalității din perspectiva unei reflecții fenomenologice asupra ipseității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
elenismului târziu. Din fericire, numai o asemenea corporalitate este constitutivă pentru sinele nostru adânc, acel superior summo meo et interior intimo meo despre care vorbea Augustin în Confesiuni (III.11). Cel care a interpretat mai adânc angoasa omului european în fața corporalității din perspectiva unei reflecții fenomenologice asupra ipseității este filozoful Michel Henry. Spre deosebire de Foucault, abordarea lui Henry nu este istorică, deși include referințe la autori importanți pentru gândirea creștină (Tertulian, Irineu, Chiril al Alexandriei). Ca și Foucault, Michel Henry a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru gândirea creștină (Tertulian, Irineu, Chiril al Alexandriei). Ca și Foucault, Michel Henry a fost influențat de revoluția conceptuală introdusă de Husserl la începutul secolului XX, prin restabilirea primatului percepțiilor prereflexive. Obiecția principală a lui Henry față de tratamentul husserlian oferit corporalității este regresul în obiectualizare. Datorită proiecției intenționalității, conștiința tinde să gândească trupul material în opoziție cu idealitatea ego-ului subiectiv. În stilul vulgar al înțelepciunii pragmatice, fenomenologul va recunoaște că omul nu este, ci are un trup. Capcana dualistă nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vulgar al înțelepciunii pragmatice, fenomenologul va recunoaște că omul nu este, ci are un trup. Capcana dualistă nu a fost depășită nici de Husserl, iar acest eșec coincide, în opinia lui Michel Henry, cu identificarea confuză a două instanțe ale corporalității: trupul sensibil (biologic-obiectiv) și trupul transcendental (invizibil-subiectiv)1. Pe de o parte, trupul subiectiv este gazda unor afecte fundamentale și corelative: bucuria (jouissance) și suferința (souffrance). Imanența acestor tonalități afective depășește cadrele lumii (care proiectează în noi pulsiunea elementară a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]