714 matches
-
de sistem a fost discreditată de către Kierkegaard așa încât filozofia secolului XX a debutat cu o preocupare pentru concret - și mai puțin cu obsesia modernă pentru coerență. Fie prin proiectul fenomenologiei - care a pus în centru intersubiectivitatea (Husserl), moartea (Heidegger) sau corporalitatea (Merelau-Ponty) -, fie prin școala analitică, guvernată de principiile pozitivismului (Schlick, Neurath, Carnap), vechile aspirații ale metafizicii au dispărut de pe firmamentul preocupărilor filozofice. În acest context de profund scepticism față de metafizica occidentală a avut loc descoperirea patristicii, cu discursul său eminamente
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poate fi cîștigată fericirea veșnică atît înainte de moarte, cît și după moarte. Vedele spun: Ceea ce trebuie să fie cunoscut este sufletul, el trebuie despărțit de natură, astfel el nu va mai reveni", adică "el este sustras metempsihozei" și, în consecință, corporalității, el nu se mai introduce din nou în alt corp. "Această eliberare este scopul esențial, prezent în toate sistemele [157] ateiste și teiste." Aceste sisteme spun: "O astfel de eliberare poate fi realizată prin știință; mijloacele temporale prin care ne
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
limbaj simbolic, căci, „pentru a exprima realitățile divine (...), imaginile preced conceptele, riturile simbolice preced reflecția teologică”. Dacă aceasta se materializează printr-un rit, atunci și dialogul sacramental între Dumnezeu și om devine tot un rit, realizând „sosirea lui Dumnezeu în corporalitate, (...) în istorie pentru a ni se comunica nouă și a ne atrage la sine”. Riturile sunt un limbaj prin care omul comunică cu Dumnezeu. Un rol esențial în cadrul ritului îl au semnul și simbolul. „Semnul este mereu un moment care
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
osândă spirituală, decât locuri fizice concrete. Nu putem ști însă exactdacă nu cumva sufletele „mutate”, fiind de natură spirituală, trăiesc într-o formăde existență materială pnevmatizată, urmând ca după învierea de obște, atuncicând vor redobândi trupurile, păstrând în ele însele corporalitatea, dar fiindcopleșite de elementul spiritual, însuși chipul raiului și al iadului să se prefacă,astfel încât să poată primi fiecare dintre ele pe „locuitorii” lor pentru veșnicie. footnote>.La cei sfinți, la deschiderea cărților conștiinței, va străluci Hristos, Cel prezent în
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
în cazul romanului, de erou. Personaje ca arlechin, doctore sunt specifice dramei și ilustrează caractere excesive din viața de zi cu zi. Elemente noi definesc drama, de exemplu, gestul, discursul, cântecul, muzica și dansul. Elementele scenice au ca scop lărgirea corporalității, prezenței și experienței imediate. Drama se apropie sau se identifică cu teatrul. Totodată, la originea teatrului se pot adăuga alți tropi ontologici definitori compoziției teatrale ca festivalul, religia, ritualul, funeraliile sau politica. Forma teatrală pleacă de la cele trei tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
spre invizibil a lumii care, acum, nu arată decât umbra propriei ființe? O lume dezertată de lucruri, lipsită de conturul unei existențe profilate în lumină. Și totuși un lucru își întinde umbra doar ca interpunere în lumina învăluitoare în care corporalitatea sa ia forma unei imagini care îl reprezintă. Dacă lucrul însuși este umbră, el dispare în propria imagine, se dizolvă într-o formă lipsită de conținut, identic cu aparența sa. În lumea începutului nu există lucruri, ci doar aparențe, figuri
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
corpul uman ca metaforă alternativă pentru spațiul politic sau cel cultural are, astăzi, semnificațiile unei noi poziții centrale, recîștigînd astfel fie privilegiile pe care i le-au conferit cîndva Descartes, Newton, Leibniz sau Spinoza, fie rolul de metaforă centrală a corporalității politice, așa cum a fost proiectată de Hobbes, Locke sau Rousseau. Iar biopolitica prin focalizări multiple, succesive sau concomitente pe varii nuclee de (re)semnificații (din care am izola episodul tanatopoliticii), încărcată de viziunea radicală a secolului al XIX-lea și
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
neînșelător, care i-a conferit un intelect infailibil, astfel încât tot ceea ce poate fi conceput în mod clar și distinct este așa în realitate, «în mod real distinct». Atunci cînd Descartes spune că există ca «lucru gînditor» pur, în care atributele corporalității nu și au locul nicicum, el nu contestă că, de facto, noi suntem făpturi din carne și oase ; dimpotrivă suntem «strîns legați de trup».) Cum anume, nu explică niciodată clar, apelînd mereu la intervenția divină și aruncînd astfel asupra acestei
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
părinte sau profesor, are datoria să ajute copilul să-și formeze o imagine de sine corectă. Putem vorbi despre o imagine de sine fizică, psihică și socială. Imaginea de sine fizică reprezintă modul în care fiecare persoană își acceptă propria corporalitate, ca ansamblu al trăsăturilor fizice. Imaginea de sine psihică este reprezentarea pe care o are fiecare persoană despre capacitățile sale psihice ălimbaj, inteligență, caracter, voință, interese, valori, etc.). Imaginea de sine socială reprezintă compararea cu altul, opinia grupului și înscrierea
Familia şi şcoala în parteneriat pentru o educaţie de calitate by Mihaela Băsu, Angela Sava, Doina Helene Partenie, Adriana Petrovici () [Corola-publishinghouse/Science/1283_a_1956]
-
ulterior, lucrări independente ("Fugit amor", "Danae", "Torsul Adelei", "Femeie ghemuită"). Corpul uman, în special cel feminin, a fost un templu pentru Rodin, care a învăluit femeia într-o privire plină de voluptate și admirație, a avut un cult pentru expresivitatea corporalității sale. Senzualitatea suprafețelor, în particular a celor în bronz, rezultă din jocul de lumini și umbre inserate într-o "lichefiere anatomică ce dă senzația inducerii unui răspuns tactil din partea privitorului". Rodin considera dansul un prerogativ al erotismului. I-au pozat
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
în care introduc sticle de apă, pături de lână, își verifică cu atenție încălțămintea, pachetele cu hrană etc. Pelerini cu experiență, cu alte cuvinte, îmi face mare plăcere să-i privesc pregătindu-se pentru o dificilă încercare fizică, testul limitelor corporalității, dublată (sper !) și de dimensiunea spirituală. „Rândul copiilor”. Seara a căzut de-a binelea, este întuneric complet, pelerinajul continuă să funcționeze la capacitate maximă în lumina artificială a reflectoarelor, inclusiv a nenumăratelor televiziuni din zonă, se apropie ora 19.00-20
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
bărbat fiind, un „ceva” esențial din practica și spiritualitatea feminină îmi va rămâne pe veci inaccesibil. Mai târziu, am încercat să mă apropii de această stare de fapt prin studiul arhetipului feminin în istoria religiilor și prin abordarea „corpului” și corporalității feminine în cazul particular al pelerinajului. La final, mi-am dat seama că ipotezele mele inițiale, empirice, s-au dovedit în mare parte fundamentate, iar experiențele de teren le-au confirmat, îmbogățindu-le însă cu noi interogații. Principala provocare s-
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de mult o sfântă cum este Cuvioasa Parascheva, printre alți sfinți din România ? Care să fie explicația succesului și atașamentului pe care i-o arată pelerinii de sex feminin ? Eric Neumann propune ecuația de bază a arhetipului feminin : femeia = corp, corporalitate = vas, recipient = receptacul. Corpul sfinților este deci una dintre cheile de interpretare. Sfânta Parascheva s-a „demarcat” în competiția simbolică cu ceilalți sfinți în jurul cărora se organizează pelerinaje în România pentru că ea este foarte „feminină” ; sub veșmintele sale se poate
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
joacă un rol esențial în înțelegerea credinței. „Corpul feminin este cel care pricepe, face mătănii, sărută icoanele, aprinde lumânări, dă acatiste pe care scrie numele morților săi care să fie pomenite de preot. (Nivat, 2004 : 281) O ultimă observație cu privire la corporalitatea feminină în pelerinaje : felul deosebit al femeilor de a se îmbrăca, respectarea unor coduri vestimentare mai stricte, fapt mult mai vizibil în cazul lor decât în cel al bărbaților. Antropologul american de origine tunisiană A. Hammoudi, care a studiat marele
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
ne amintim că în delictul de opinie, culpa nu este provocată de conținutul propriu-zis al opiniei, ci de materializarea lui sensibilă. Nu autorul, ci tipograful Étienne Dolet urcă pe rug; nu jurnalistul, ci directorul publicației este dat în judecată. Această corporalitate este în mod dublu condiționată. La început, printr-o capacitate de realizare produsă printr-o calificare tehnică: obișnuința de a vorbi în public, de a scrie, de a interpreta. Apoi printr-un privilegiu sau drept de acces la rituri și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
de indignate. Să creez realitate. Scene. Să mă joc. Probabil e specific oricărui scriitor să i se rupă la un moment dat de ființele lui de hârtie și să i se facă dor de oameni. Să însceneze. Ficțiunea să capete corporalitate. Mă rog, asta se petrecea în provincie, dar să întâlnești asemenea manifestări la indivizi serioși era deja prea mult. De-aia v-am povestit despre D.V. La provincial e de remarcat fericirea absolut meschină de a fi un mic satrap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Vărs o lacrimă înduioșat de scena tristă. Mă apropii de mama, o strâng în brațe și o strig. Dar ea nici nu mă aude, nici nu simte c-o strâng în brațe. Înseamnă că, de fapt, eu mi-am pierdut corporalitatea, înseamnă că mie doar mi se pare că am trup, mama și toți ceilalți nu mă zăresc și nu mă aud, nu mă simt în nici un fel. E clar, nu mai fac parte din realitatea lor, am devenit imperceptibil pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
firea oamenilor. Habar n-am regulile locului, habar n-am ce se petrece cu mine și încotro s-o apuc. După cum n-am habar dacă mai am corp sau nu și dacă, în general, totul în jur are sau nu corporalitate (eu sunt tentat să cred că da, dar cine știe, poate mă înșel...) și n-am habar nici dacă aici timpul mai curge, ca pe pământ, și dacă tot ireversibil curge. De fapt, n-am habar unde mă găsesc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
meu Victor... Pe viitor promit să nu mai greșesc însă. Spune-mi, cine populează văzduhul? Ce zici, e nimerit să numesc de-acum așa noua mea patrie? Cine-l populează și ce relief este acesta, avem noi sau n-avem corporalitate? -Iară mă asaltezi nu cu o întrebare, cum te-am rugat, ci cu o rafală de întrebări. Dar mă voi strădui să te lămuresc. Dacă așa dorești, numește văzduh lumea aceasta, eu o numesc altfel, nu mi se pare foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ca tine, altele sunt mesageri ai lui Satan, ce mai, o faună pestriță și complicată, nu e un trai pașnic aici, ferit de primejdii și de înfruntări violente. De altfel, într-un asemenea prilej m-ai cunoscut, nu? Cât despre corporalitate, avem și n-avem. Uite, există munți, iazuri, păduri, cade ploaia, bate vântul, et caetera, et caetera, dar realitatea fizică este doar o reprezentare imaginară, o convenție, o iluzie. De fapt, totul, aici, cu noi, se petrece în duh. Ține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
exist. Sunt eu însumi și mă simt în largul meu. Reușesc să mă armonizez perfect cu natura și cu toate făpturile ce o populează. Nu-mi mai trebuie nici o convenție, nici un alt cod decât acela al firescului de a trăi. Corporalitate Azi-noapte am visat că făceam dragoste. M-am trezit deodată că-mi bătea inima foarte tare și o sudoare nesănătoasă îmi paraliza trupul. Eram înspăimântat de moarte. Sigur că trebuie să mă obișnuiesc cu această nouă dimensiune a existenței mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de mine: alerga iute înaintea mea, apoi se oprea și mă aștepta. Când nu mă mai vedea, mă striga „Ovidie”. Mi s-a părut ciudat numele acela rostit de gura unui copil. Era ca și cum tot aerul se umplea de o corporalitate și de o vitalitate ce-mi aparțineau numai mie. Copilul îmi era alături și când am ajuns la pietriș. Acolo a început să se joace cu pietre: le lua pe cele cu o formă rotundă și plată și le arunca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
diario di Ovidiu, Bompiani, Milano, 1997, 280 pp. Mincu este un explorator al culturii arhaice precreștine a propriei sale țări, zonă de treceri și de confruntări epice între popoare, imperii și religii, în care se percepe o chemare puternică către corporalitatea și tragicul destinului, dar și aspirația necesară și consecventă către o răscumpărare a grozăviilor și mizeriilor vieții cotidiene. O răscumpărare care, la Ovidiu cel reconstituit de Mincu, trece prin sarcina profetică scutită de vrajă a poeziei, care ne repropune (cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
consecvente și coerente. În Jurnalul lui Ovidiu, sacralizarea naturii vegetale și animale - situată perfect în linia și în spiritul originarelor Metamorfoze ovidiene - și, pe de altă parte, proiectul de a include omul în limbajul materiei, facându-l să ia act de corporalitate, de suferință, de moarte, dar și de contururile unei metempsihoze (fie și în funcție psihoterapeutică de autoanaliză), capătă profilurile unui anume suprarealism magic. Mai precis, aș dori să spun că mi-au revenit în minte delirurile lui Salvador Dali din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ideea principală, la care ajunsese treptat în articolul central al operei sale „Existence et objectivité” (Existență și obiectivitate) din anul 1925, care a fost retipărit ca anexă la „Jurnal metafizic”. Găndirea lui G. Marcel gravitează în jurul următoarelor trei teme: angajamentul, corporalitatea și raportul cu celălalt. Temele esențiale pe care filosoful le tratează sunt: credința și religia, raportul sufletului cu corpul, cea a deosebirii dintre eu am și eu sunt, cea a existenței lui Dumnezeu ca fiind contradictorie, cea a imposibilității de
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]