590 matches
-
neliniștiți. Spune-mi, tu, care te pricepi la oameni, crezi că eu aș putea trezi interes unei femei? Nu-ți ajunge cît interes trezești bărbaților? răspunde Mihai. Dar cînd observă că ea nu-i gustă gluma, ba chiar s-a crispat, subțiindu-și privirea într-o reacție de durere interioară, se retrage mai spre capătul patului și-o privește lung, bănuitor. Îmi dai voie să beau? întinde Liliana mîna spre pahar. Te rog! apropie Mihai paharul de mîna ei. Buzele femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
rar, ca un oftat înăbușit. Într-un tîrziu, femeia saltă puțin obrazul dintre genunchi, trece vîrful degetelor în lateral peste ochi și lasă ochelarii să-i revină la loc. Privește spre fotoliu și-l vede gol. Obrazul ei îmbujorat se crispează, privirea răvășită se aruncă spre ușă, iar buzele, cu conturul frînt de durerea adunată pe ele, se deschid să rostească o chemare. În colțul său, Mihai mișcă balansoarul mai tare și atinge biblioteca. Speriată de zgomot, Liliana întoarce capul. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ei devin ferme și rostesc apăsat: Are vreo importanță? Mihai se ridică din balansoar și pune discul de la început. Apoi merge la fotoliu, se așază și, lăsat mult pe spate, o ține mereu pe Liliana în centrul privirii. Femeia se crispează o clipă și închide ochii strîns, așteptînd durerea. Dar în locul durerii, pe obrazul ei răzbește o plăcere abia percepută, apoi tot mai evidentă, mai puternică, sfîrșind prin a-i acapara întreaga ființă. Doamne! șoptește cu ochii încă închiși cînd sonata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
nea Toadere! se bucură Mihai. Roșu la față, ager în mișcări... Ce faci? Și matale tot după cumpărături? A, nu... răspunde Săteanu. Te-am văzut din mașină și-am spus șoferului să oprească... Auzind cuvîntul șofer, Mihai simte cum se crispează. Are totuși puterea să întrebe: Gata convalescența? Mda, încuviințează Săteanu, apoi, după un timp de tăcere, schimbă tonul: Atunci, credeam că stai și tu la... Cum a fost? După slujbă, a urmat un mic praznic, o masă de pomenire pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
scutiți de darul incomod al deciziei, cu care cel mai adesea nu știm prea bine ce trebuie să facem? Și nu este tocmai copilăria, în care greul hotărârilor se ia peste capetele noastre, vârsta fericirii uitate? De ce să trăim atunci crispați în raza obligației de a ne da un destin? Și de ce să trebuiască să răspundem pentru folosirea unui dar pe care nu l-am așteptat și despre care nimeni nu ne-a întrebat vreodată dacă vrem să-l primim? Din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nevrozat de București și îmi mărturisește că trăiește într-o permanentă stare de mânie, că în sinea lui se ceartă necontenit cu toată lumea care îl zădărește și jignește (Muzeu, ediția Eminescu etc.). Aerul lui de robot nevrotic și politicos mă crispează și mă scoate, cred că pentru două zile, din atmosfera calm-robustă a Păltinișului de până acum. Nu-l pot suporta pe Petru decât în seninătate și inteligență. Duminică, 9 octombrie 1977 Zi de excursie. Către ora 12 vine de la Sibiu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
estetica transcendentală, a spațiului și timpului, din Kant. Celor care nu vă lasă în pace văzând că zăboviți și nu mai sînteți spectaculoși, trebuie să le explicați că nu mai aveți vanitate, ci orgoliu. Căsniciile nu trebuie să vă fie crispate. Dacă aveți neveste frumoase, este o barbarie să le confiscați total. Frumusețea trebuie să fie ca lumina, un bun care se distribuie fără să se împartă. Dacă nu vă lasă ele în pace, anexați-le la treaba voastră, dați-le
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu se simțea bine și stătu cîteva clipe pe bancheta din fața pianului, atingînd clapele fără prea multă convingere, cu gîndul parcă În altă parte, pînă cînd simți privirea lui Julius ațintită asupra ei, o privea Înspăimîntat, atunci Își retrase mînuțele crispate de pe clapele pianului și dădu fuga să se așeze alături de el. — PÎnă cînd mă Întorc sper că o să te saturi să te joci În caleașcă, Îi spuse, gîdilindu-l subsuoară ca să-l facă să zîmbească, implorîndu-l din ochi să zîmbească puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Nu știa cum o cheamă și nici pe Nilda, care tocmai atunci apăru din nou cu copilul În brațe, strigînd că e copilul ei și-o să-i dea o educație aleasă și le arăta tuturor micul monstru. Juan Lucas se crispă, ridurile caracteristice ducelui de Windsor se desenară de o parte și de alta a ochilor. Julius spuse: uite, mămico, e copilul lui Nilda și Juan Lucas dispăru. În timp ce Susan se hotăra să le arate la toți puțină afecțiune pentru cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ales cufundat Într-o liniște deplină, unde ei, Dumnezeu știe de ce, credeau că nu locuiește nimeni. Și poate că le trecuse frica Îngrozitoare dar frumoasă din primele zile, plăcuta spaimă pe care o simțeau numai la gîndul că dezlipindu-și buzele crispate dintr-un sărut prelung aveau să dea nas În nas cu administratorul sau cu o bătrînă bigotă și milionară care stătea la hotel și care desigur că nu i-ar fi Înțeles. Se gîndeau chiar că cineva ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fi fost un librar de căcat, te-ar fi Învățat asta. M-am Întors Încet și m-am pomenit față În față cu țeava armei. Duhnea a praf de pușcă proaspăt. Chipul cadaveric al lui Fumero zîmbe Într-o grimasă crispată de teroare. — Unde-i Carax? — E departe. Știa că veți veni după el. A plecat. Fumero mă privea fără să clipească. — O să-ți zbor fața În țăndări, băiete. Nu va fi de nici un folos. Carax nu-i aici. Deschide gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nici la triumful răului, ci anulează totul. Condamnarea epicureismului în numele eternității este un nonsens. Cu cât voi rămâne eu mai mult prin faptul că sufăr, decât altul prin faptul că petrece? Obiectiv, ce semnificație poate avea faptul că unul se crispează în agonie, iar altul se destinde cu o femeie? Atât suferința cât și plăcerea se consumă subiectiv în indivizii respectivi. Ori suferi, ori nu suferi, tot vei fi înghițit etern și iremediabil în neant. Nu se poate absolut deloc vorbi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Ironia disprețuiește gestul naiv și spontan, fiindcă starea ironică este dincolo de irațional și naiv. Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în același timp i-a pus-o la dispoziție și lui Seneca. Iar retorul s-a pus să organizeze acolo ședine de recitări... — Aha, poezie și proză cu acompaniament de dans și mimă, se înmoaie romantic principele. Fața i se crispează instantaneu. Așa s-au împrietenit Scribonia și Pollio. Pentru că Asinius e cel care a inaugurat moda asta a recitărilor în case particulare și în odeoane. I-a dat dreptate de la bun început că marile discuții despre afacerile statului trebuie excluse
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
plac. Mai e și zvonul ăsta neclar cu bastardul! Nu-și dă încă seama dacă-i adevărat sau nu. Dar trebuie să cerceteze și, de-o fi așa, să facă ceva. Caută pe furiș cu palmele muchia de lemn. Își crispează până la durere degetele. Acum ar fi momentul să-l introducă în viața publică pe... pe... Nu îndrăznește să-i pronunțe numele nici mă car în gând. Dacă-l aude Scribonia? L-a legat cu blestem de moarte să-l lase
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
jumătate ușurat. Așa este. Pentru toate delictele există tribunale alternative. Ar fi nevoie de bunăvoința împăratului ca să accepte un asemenea caz. Depinde din nou numai de el dacă refuză, și se pare că asta are de gând să facă... Se crispează. În acest caz, toate oalele se vor sparge în capul lui. — Nu mă siliți să preiau acest proces, că va fi vai de voi! ame nință bătrânul. Am să vă judec public, asistat de fruntași ai corpului senatorial! Trio nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui Libo decât a lui per sonal. Nu înțelege de ce, dar prinde curaj: — Vine la el Claudia Appia, fata Pisidianului... Augustus îl gratifică instantaneu cu un zâmbet mulțumit. Deci asta este vrăjitoarea imundă de care vorbea Livia! Trăsăturile i se crispează din nou. Este totuși o Claudia, ca și ea! Ce-a apu cat-o? Trio își dă seama că balanța s-a dezechilibrat din nou. Nu mai înclină în favoarea lui. Șoptește copleșit: — Imolează împreună copii nevinovați... Îl vede pe bătrân
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ea n-are ochi să-i spună că așa îi ies și mai rău în evidență picioarele umflate de gravidă? Ce se întâmplă cu Agrippina? Parcă n-ar mai fi ea însăși. S-a tulburat la cap din cauza copilului? Se crispează ușor. Nu. Iar se îndoiește de Germanicus. Suspină cu inima grea. Prostuța! N-ar trebui să-și facă atâta sânge rău pentru o poveste îngropată de mult. Germanicus e un tip fără personalitate, cum a fost și răposatu’ taică său
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
problemele serioase ca și în cele glumețe. O conversație șoptită cam tare îi abate atenția. — Astăzi, singura nădejde a literaților și a savanților e patro najul celor cu bani. — Și a cezarului... Urechea ei fină sesizează o neregulă. Țeapănă, își crispează degetele pe marginile catedrei. — Ei, aș! răspunde prima voce. Tu nu vezi câți poeți, altădată cărturari cu renume, au ajuns franzelari sau patroni de băi? Nu-i adevărat! se indignează Vipsania. Împăratul îi privește cu ochi plini de bunătate pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bolnavă, ca să-i îndepărteze unul de altul? Mârâie printre dinți: — Gallus e un nemernic periculos. Agrippina oftează din nou și o atinge liniștitor cu palma peste genunchi. — E doar nefericit. A înțeles de mult că nu-l iubești. Vipsania se crispează și, fără să vrea, își înfige unghiile în mâna care o mângâie. — Dacă n ar fi Asinia, murmură cu ură în glas, de mult mi-aș fi pus capăt zilelor, ca să scap de acest coșmar. Sughite întretăiat. Nimeni nu o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Când o ține în brațe, e țeapănă ca un băț. Nu l-a respins nici odată, dar își dă toată osteneala să-i arate că-l displace. Celălalt vedea probabil pleoape lăsate peste ochi încercănați de pasiune. Bărbia i se crispează într-un tremur dureros. De ce nici fetele nu mai reușesc să-l satisfacă? Pielea le e netedă și fermă. Ar trebui să-i dea sentimentul puterii și al plenitudinii. Doar e stăpân pe viața lor. Dar când le atinge devine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în jur. Ce face Agrippina lângă el? Încetul cu încetul realizează că se află acasă. Răsuflă adânc. Ușurat într-un fel. Acum își amintește. S-a încheiat campania din Dalmația și ieri a fost omagiat alături de unchiul său Tiberius. Se crispează din nou. Fulgere roșii îi joacă în fața ochilor. Scene de răzmeriță. Imaginile încep să se lege. Revede dublul amfiteatru plănuit de Iulius Caesar și terminat de Marcus Agrippa năclăit de sânge. Mulțimea s-a dezlănțuit și au trebuit să intervină
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
întunecat la chip. Agrippina îi întinde obrazul, cum face în fiecare dimineață. În timp ce o sărută, simte mușcătura șarpelui răutății. Îi șoptește la ureche, în timp ce încearcă să și imprime pe față o expresie tandră: — Ți se simte subsuoara. Trăsăturile femeii se crispează. Pleacă supusă capul și așteaptă ca el s-o ia înainte. Și rade-ți perii ăia zbârliți și negricioși de pe picioare, ar mai vrea să-i spună Germanicus, dar se stăpânește. N-are rost să se răz bune pe ea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trebuie să fie civică, mai degrabă decât individualistă, folositoare, nu doar ornamentală. Glasul împăratului răsună cu duritate: — Ovidiii sunt o ramură reputabilă a familiei Paeligni. Un neam viril și rezistent. Sărmanul Ovidius! îl căinează fără să vrea Tiberius Nero. Se crispează imediat. Nu are de ce să se înduioșeze de soarta unuia care a făcut parte din școala literară patronată de fosta lui soție, Iulia. Mare minune că n-a ajuns și el în patul ei! Dar nu știe exact ce-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
drumurile astea prăfuite și accidentate, distanța s-ar putea dubla. În lumina soarelui ce apune, Forrester întrezărește o lucire metalică și o sclipire trandafirie ivită pe fundalul cenușiu al pământului. Se oprește să se uite, simțindu-și fălcile încleștate și crispându-se în șa, fără să știe din ce motiv, ca un cavalerist la paradă. Nu mai văzuse suflet de om de o zi și jumătate. Treptat, reuși să distingă niște bărbați, probabil săteni din Rajput, după cum arătau, ducându-și cămilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]