703 matches
-
cărei origine venea din vechimea civilizațiilor latine. Nimeni nu-și dădea seama. Era zăduf, era vară, fierbințeala trotuarelor cu asfaltul înmuiat de caniculă urca până aici și pătrundea prin oberlichturile ogivale înăbușind sălile în căldură... Iarna ferestrele se zguduiau în crivățul bătând din răsărit, zăpada scârțâia sub picioare pe străzile în parte pustii; primăverile și toamnele erau scurte, irizate în culori contradictorii, și toate la un loc lângă legendele Orientului, că nimeni nu mai putea gândi la originile Dreptului și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
braț de lemne, în timp ce Rex dormita în cușca lui odihnitoare, aflată alături, cu labele dinainte atârnându-i peste pragul de lemn vopsit în alb. 13. Intrasem în decembrie. Începuse zăpada, frigul, înghețul. Ținutul, aflat în largul câmpiei, stătea în bătaia crivățului. Totul s-a retras aici și renaște sub haloul înalt al șemineului de teracotă cafenie al doamnei Pavel, căci ea hotărâse, cu numai trei ani în urmă, înlocuirea în toate camerele a sobelor înalte cu flise albe, de o estetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
castelor, sunt noțiuni distincte... Importante sunt: educația, sinceritatea, buna credință, corectitudinea, restul vorbe.” Conversația de mai sus, din dimineața zilei de 29 decembrie 1946, n-a mai avut loc, dar ar fi putut să aibă dacă n-ar fi bătut crivățul cu o furie mai mare decât în ziua precedentă, dacă ceasurile acelei dimineți nu s-ar fi amestecat haotice, dacă afișul de pe gardul de peste drum..., dacă nu ne-am fi aflat în ultimele trei zile ale anului când nici un proces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ei cotidiene - mai purta cu discreție suferințele esențiale, amintirea pierderii părinților uciși în 1941. Eram acum în Crăciunul anului 1947 - peste câteva zile Anul Nou - pe care-l petrecui cu ei în vechea noastră casă. Parcă era în alt secol. Crivățul se oprise, ajunse doar un vânt subțire, obișnuitul vânt al câmpiei dunărene, vremea se umezise, moină ușor friguroasă, zile șuierând a pustiu. Mergeam către sfârșitul anului, ploua și ningea, o vreme tot mai umedă pătrundea în oase împreună cu înserarea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care era întins, îmbrăcat, cu mâinile sub cap ca-n tinerețe. Când am deschis poarta, mai devreme ca de obicei, Rex mi-a sărit înainte, cu labele din față proptindu-se vesel de mine; îl mângâiai; zăpada era spulberată de crivățul uscat de cu noapte. Intrai în hol, scuturându-mi mai întâi, picioarele de zăpadă pe grătarul de fier din față-mi, zgomot suficient ca un semnal abia așteptat de domnul Pavel care-mi pândea venirea. Ieși repede în curte prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să refac din fragmente de case, căprioara sau mamutul care au dispărut. Dar ce să mai refaci când n-a mai rămas nimic? S-aude vântul pustiitor din întinsul stepei lui Gogol, se aud serile de la Dikanka măturate de un crivăț necunoscut venit nu din geografie... Europa înspăimântată la marginile acestui ocean în extensie fotografiile lui Stalin... - „Nu, Ana, nu a venit timpul nostru... Acum începe ceasul scufundării în întuneric. Câmpia aceea vastă, comuna, casa cu pridvorul cu stâlpii sculptați, priveliști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prostii? Dar tablourile tale împodobind încăperile mele? - cuiele de care sunt prinse nu au fost bătute în pereți cum se pare ci în carnea mea sângerândă... Te aștept chiar în noaptea asta, încă suntem tineri, abia la începutul anului 1943, crivățul de care vorbești a început să bată, dar vom găsi în noi tăria de a ne mai aprinde la jăratecul mutat în cenușă... Suntem încă tineri. Și când ești tânăr...” Poarta casei lui Lung se dă în lături. Un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cer, aproape; nici codrii bătrâni cu cânturi aspre și veșnice; nici cucul nu cântă de noroc, când șuvoaie vin rostogolindu-se înspumate pe treptele costișelor, când luncile se umplu de flori și de oaspeți cântăreți. Acolo se aude, iarna, suflarea crivățului viforos într-un pustiu fără sfârșit, pe o nemărginire de zăpadă, sub care zac, triste și rare, sate zvârlite în întindere; iar vara privești ori pământuri goale, ori lanuri mari, în care soarele varsă aur topit, în care oamenii lucrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor care tot veneau, și veneau, și veneau, încărcate întruna de minunile zădărniciei. Abia acum, când coborârea îngheață jocul amăgitoarei vipii, când în depărtarea drumului nu se mai văd nălucile jucându-și chemările, când crivățul doar flutură în fața mea albe marame, gândul că acolo, pe banca din fața băncii mele din parcul prin care trec aproape zilnic, a rămas și mă așteaptă tatăl meu de fum și umbre, gândul că această coborâre de fapt spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
materiei cenușii din creierul uman; ei bine, toți acești trenchea-flenchea se adunau, cu mic, cu mare, În jurul omului-locomotivă, umblând pe șine sau târându-se pe traverse În urma lui și făcând cu toții o larmă Îngrozitoare. Uneori, În salon se oploșea, când crivățul șuiera pe străzi, și piatra-kilometrică Bikinski, lipindu-și adidașii de calorifer... După câteva zile, refăcându-și forțele, piatra Își lua tălpășița pe șosea... Oamenii-mâini și oamenii-picior erau compuși, de obicei, din oameni-degete și oameni-unghii, grupați câte cinci sau șase, uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-ncumet ca să judec, o judecată seacă, Sleindu-se ca seul, dintr-un opaiț orb Și înțelesul dușman din rațiune pleacă Lăsându-mă în bezne, vâscoase, ce mă sorb; Străfulgeră în juru-mi surâsuri veninoase, Tentaculare brațe de hidră mă cuprind Un crivăț, ca prin orgă, îmi șuieră prin oase Și ochi de răpitoare, în calea mea se-aprind...
GROAZ? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83802_a_85127]
-
din zori de zi. Se părea că până la urmă omătul se va așeza cu nădejde... ― Știți ce lipsește acum, băieți? - a întrebat Dumitru pe cei din preajma lui. ― Mai rău decât ce se vede ar fi un vânt nebun. Ia ascultați: „Crivățul din miazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri, de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așează-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Toledo. Căpitanul se agăță cu mâna stângă de șa, dar nu reuși să se ridice. Ionuț se repezi să-l sprijine, dar Oană Îl Îndepărtă, cu un gest de refuz. Luă mâna de pe șa și șopti la urechea animalului: - Jos, Crivăț! Jos! Calul necheză, scuturându-și coama lucioasă, apoi Îndoi genunchii din față și, În cele din urmă, se lăsă până atinse cu burta pământul. Căpitanul se instală În șa și trase de frâu. - Bravo, Crivăț! Acum sus și galop! Crivăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
șopti la urechea animalului: - Jos, Crivăț! Jos! Calul necheză, scuturându-și coama lucioasă, apoi Îndoi genunchii din față și, În cele din urmă, se lăsă până atinse cu burta pământul. Căpitanul se instală În șa și trase de frâu. - Bravo, Crivăț! Acum sus și galop! Crivăț se ridică și porni Întâi la trap, apoi, strunit de căpitan, Începu să alerge din ce În ce mai repede. Erinei i se păru că aude tropot, dar Își spuse că n-ar avea cine să călărească dinspre casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Crivăț! Jos! Calul necheză, scuturându-și coama lucioasă, apoi Îndoi genunchii din față și, În cele din urmă, se lăsă până atinse cu burta pământul. Căpitanul se instală În șa și trase de frâu. - Bravo, Crivăț! Acum sus și galop! Crivăț se ridică și porni Întâi la trap, apoi, strunit de căpitan, Începu să alerge din ce În ce mai repede. Erinei i se păru că aude tropot, dar Își spuse că n-ar avea cine să călărească dinspre casa lui Oană spre malul Jijiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dinspre casa lui Oană spre malul Jijiei, și Încă la galop. Dar caii tresăriseră și ei. Deci, totuși, se apropia cineva. Dădu pinteni ca să iasă din luminișul de pe malul apei și abia atunci Îl văzu, uluită, pe Oană călare pe Crivăț, armăsarul lui de luptă. Îi ieși În Întâmpinare și vru să-l certe că riscă prostește să cadă de pe cal și să-și rupă gâtul, când Îi văzu privirea și Înțelese că se Întâmplă ceva grav. - Erina! strigă căpitanul apropiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de Jos, fiecare pas era un infern. Fără cavalerie și fără posibilitatea de a amplasa artileria pentru o ciocnire de mari proporții, voievodul ținea piept unei forțe copleșitoare. Dar frontul se muta, implacabil, spre nord. Căpitanul Oană strânse frâul lui Crivăț, care se cabră, surprins. - Apărătorii În vârf de atac, scuturile ridicate pe flancuri! Lăncierii În prima linie! Aflat În mijlocul vânătorilor domnești, spătarul Mihail sesiză noua așezare a Apărătorilor, dar nu Înțelese schimbarea de strategie. Apărătorii renunțau oare la lupta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Așa cum Erina simțise că doar intrarea În luptă a căpitanului mai poate restabili Încrederea oștenilor. Cei doi se priviseră o clipă și Înțeleseseră că se gândesc la același lucru. Însoțit de mica lui gardă, cu calul Erinei aproape lipit de Crivăț, căpitanul trecuse printre rândurile deznădăjduite ale vânătorilor domnești și ale călăreților de Timiș, ajunsese În locul În care Apărătorii continuau pătrunderea spre Eminek și deveni vârful de atac. Avea frâul calului Înfășurat În jurul pumnului strâns al mâinii drepte și Îi avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Înapoi, spre pădure, și să se piardă În frunzișul Întunecat. Nici unul dintre ei nu rostise vreun cuvânt. Caii Îi așteptau la mai puțin de o sută de pași, dar Oană se opri brusc. Ceva nu era normal În liniștea aceea. Crivăț fornăi puternic, bătând din copite. Căpitanul Înțelese. Nu erau singuri. Din toate părțile se auziră pași ușori, apropiindu-se cu repeziciune. Erau Înconjurați. Căpitanul privi spre cai, unde se afla centura cu spada, dar distanța era prea mare. În jurul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ridică privirile. Era adevărat. Un vânt puternic pornise din senin. Iarba era culcată la pământ. Vântul creștea repede În intensitate. Nu se vedea nici un nor, dar văzduhul Întreg era cuprins de tremur. Prin păduri se auzea un șuier ca al crivățului de iarnă. Stejarii care nu puteau fi Încovoiați nici de cele mai puternice furtuni de vară Începură să se Îndoaie din trunchiuri. Șuierul se preschimbă Într-un geamăt uriaș, iar geamătul Într-un zgomot ciudat, ca al unui animal sălbatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
14. nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară, cu tot felul de tufari de tămîie, smirnă și aloe, cu cele mai alese miresme. 15. O fîntînă din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban. 16. Scoală-te, crivățule! Vino, vîntule de miază-zi! Suflați peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! Să intre iubitul meu în grădina lui, și să mănînce din roadele ei alese! $5 1. Eu intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
e frică să nu te rătăcești?” se mirase cel poreclit de elevi Jivinoiu. „Nu, tovarășu’”, se apărase Vieru zâmbind aproape cu Îngăduință, „da’ noi am Învățat la clasă că grajdurile trebuie construite pe direcția nord-est, sud-est, ca să nu le umfle crivățul, care și el tot pe direcția asta bate.” „Bravo, mă!” - Îl lăudase Jivinoiu - „uite ce Înseamnă să nu stai la ore cu capu-ntre urechi și cu ochii pe pereți ori ferestre. Bravo ție!” Ceilalți Îl priveau pe Vieru cu ciudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
țării, cu mari nămeți de zăpadă, cu numeroase șosele, căi ferate și porturi închise traficului. Noi, aici, în regiunea de silvostepă în care ne aflăm, stăm liniștiți, cu doar un pospai de zăpadă și doar cu o avertizare sonoră a Crivățului, care, în mod normal, nici nu prea avea ce să spulbere... 5 ianuarie 2007. Spre dimineață visam că mă luptam cu o haită de câini albi, lățoși, că-i izbeam cu piciorul apărându-mă, că nici unul nu m-a mușcat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
la numele străzii și îl întreb pe călugăr: De ce s-o fi chemând ulița pe care ne aflăm Ulița Strâmbă, părinte? Păi află tu că târgoveții s-au gândit bine când au croit ulița asta cu mai multe cotituri. Așa crivățul din miezul iernii n-o să mai pornească hai-hui fără nici o opreliște. Acum o să se împidice ba într-un gard, ba într-o coastă de casă, ba într-un pâlc de pomi, iar la capătul uliții va ajunge cu limba scoasă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Mana este orientat spre Nord. O Întâmplare: dacă Învățătorul de taică-meu ar fi găsit alt teren de școală, În altă parte, altfel ar fi fost orientat - calidorul. Calidorul casei din Mana, chiar orientat exact spre Nord, nu este expus Crivățului - care, cel puțin În Mana, bate dinspre Nord-Est - or, corpul școlii, cel mai lung, mai plin, așezat În echer față de calidor, Îl protejează. Nu numai de vânt. L-a protejat cât a putut. Calidorul casei din Mana este buricul pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]