3,589 matches
-
are un copil din flori... Nepotu’ lu’ Cutare și-a arătat-o dup-un tufiș, la prânz... Dacă nu era a lui Cutare, nu durea pe nimeni în cot de divorț, de ce scoți... așa... ești subiect, nu? Ești legat de cureaua familiei până mori? L-am băgat cu capul sub apă rece, să se trezească. - Cară-te, hai, fă pași, roiu’... n-am nevoie de îngeri păzitori! Nu vreau să fiu păzit, nu-mi trebuie infirmiere! Eu n-am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se umflaseră scândurile... - Plod de Voievod... dă-mi și mie un BT. Măcar Vlad a avut bunul-simț să se sinucidă. Bun, nu cu sfoară legată de lustră, vene tăiate în cadă cu lama de ras, cap băgat în cuptor sau curea prinsă de balustrada balconului sau de calorifer, n-a înghițit pastile, dar tot sinucidere a fost. În doi ani, turnând în el toate spirturile posibile. - Mai am vreo cinci luni și gata! m-a anunțat într-o zi, când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
e cu noua ontologie? Cum e cu criza reprezentării? Hai, dragă Lenin... Face o reverență ipocrită: - Nu ne lăsa așa să suferim în neștiința noastră, deschide-ne ochii... Până și liceenii care se pupau prin tufișuri au apărut, încheindu-și curelele, zburliți, îmbujorați, atrași de spectacol. - Eu nu mai discut! N-am ce discuta! ridică vocea și criticul. Aici e casă de nebuni! se înroșește. Casă de nebuni, niște descreierați! Maxențiu bate zgomotos din palme, mătură fursecurile și saleurile de pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
umplut costumul de când a fost naș, are niște pete de ceară lângă buzunarul de la piept, de la lumânare. Întâi pantalonii, în care-am băgat un cearșaf făcut sul și câteva prosoape murdare. I-am strâns cu un cordon de la capot, în loc de curea. În haină am îndesat flanele de-ale mele, le-am luat din cufărul din camera mare, le-am scuturat de pulberea albă. Am băgat rufe și-n mâneci, am încheiat nasturii. Nu știu ce să pun în loc de cap. Am găsit o căciulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vorba numai despre un vis. Însă Iguana nu Îi lăsă vreme de gîndire, pentru că dintr-un brînci brusc Îl obligă să se culce la pămînt, cu fața În jos, legîndu-i mîinile la spate. Se uită În jurul lui, puse mîna pe cureaua care stătea pe un scaun și Îi legă mîinile cu putere. În cele din urmă, luă o ulcică vîrÎtă adînc pe un raft din colțul camerei, o mirosi, dînd de dușcă un rom tare și parfumat. - Frumoasă viață duceți voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai încolo: Sari la pagina nu știu care. După care sari înapoi. Or să fie zece mii de stiluri distincte care, amestecate și îmbinate, poate c-or să dea naștere la cinci rânduri de toalete rafinate. Un milion de accesorii trendy, eșarfe și curele, pantofi și pălării și mănuși, și nici o haină adevărată cu care să le porți. Și chiar ai mare, mare nevoie să te obișnuiești cu senzația asta, aici, pe autostradă, la serviciu, în căsnicia ta. Asta-i lumea în care trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
strâng până se albesc balustrada de oțel acolo unde au mai strâns-o un milion de alte mâini, ștergând vopseaua. În hainele sale, în locul platoșelor de mușchi duri care înainte mă scoteau din minți, acum grăsimea îi împinge cămașa peste curea. E din cauza Premarinului. Umbra sexy a bărbii sale de la ora cinci dispare din cauza pastilelor de Provera. Până și degetele i s-au umflat în jurul vechiului său inel de sportiv universitar. Fotograful din mintea mea zice: Dă-mi pace. Flash. Dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de roz, ca niște bandaje de plastic. Culoarea pielii. Ochii prea violeți, pomeți prea definiți de fard Rusty Rose. Nu-ți mai lasă loc pentru imaginație. Poate că asta vor bărbații. Eu vreau doar ca Brandy Alexander să plece. Vreau cureaua lui Seth în jurul gâtului meu. Vreau degetele lui Seth în gura mea și mâinile lui depărtându-mi genunchii și-apoi degetele lui ude deschizându-mă încet-încet. Dacă vrei ceva de citit, zice Brandy, cartea aia a lui Miss Rona Barrett
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cereale pe banchetele din spate și oameni privindu-ne cu mormanele noastre de prea multe lucruri în vreme ce ne hotăram ce ne trebuie mai mult, cele zece mii de șireturi sau cele o mie de borcane de țelină. Cele cinci sute de curele de ventilator de aceeași mărime, care nu ne trebuiau, dar pe care le puteam vinde, sau bateriile de un volt jumate. Lada de margarină pentru prăjituri pe care n-o puteam consuma înainte să râncezească sau cele trei sute de tuburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într‑o mână, ca un căruțaș destoinic, Înfășurând ambele curele În palma sa mare, Într‑o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mână strângea biciul, nou‑nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vârf, din fâșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Sora Justițiară, care ne-arată ceasul ei mare și negru, spunând: Ne-am înțeles la patru treișcinci. Bate cu degetul în cadomnișoaran, spunând: Acum e patru treișnouă... Sora Justițiară și-a adus o casetă din imitație de piele, cu o curea de trecut peste umăr și o clapetă care se închide cu un pocnet, protejând Biblia dinăuntru. O poșetă artizanală făcută pentru a căra de ici-colo Cuvântul lui Dumnezeu. Am așteptat autobuzul peste tot prin oraș. La colțuri de stradă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
i se ating în mijlocul spatelui. Acolo-i Sfântul Fără-Mațe, cu un singur strat de piele aplicat pe schelet. Claviculele îi ies ca niște bucle din piept, mari cât niște mânere din autocar. Prin tricoul alb i se văd coastele, iar cureaua... nu curul... îi ține pantalonii. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: culorile caselor și trotuarelor, semnelor de circulație și mașinilor parcate îi trec peste față. Masca unui trafic intens. Furgonete și camioane. Spune: Slujba aia, șofer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ușa deschisă intră întâi mâna ei, o mână obișnuită, cu degetele îngălbenite de la țigară. Fără verighetă. Mâna așază o casetă de machiaj din plastic în vârful scărilor. Apoi apare un genunchi, o coapsă, umflătura sânilor. O talie prinsă într-o curea, un pardesiu. Și-apoi toată lumea își îndreaptă privirile aiurea. Ne uităm la ceas. Sau pe geam, la mașinile parcate și la distribuitoarele de ziare. La hidranți. Baroneasa Degerătură și-a adus tuburi peste tuburi de ceară de buze, pentru colțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o plăcere s-o revadă. Femeia îi spune șoferului adresa următoare, undeva mai spre marginea orașului, și mașina se înscrie în trafic. Să nu râdeți, dar femeia asta - Lentil, vechea ta prietenă - își scoate un braț îmbrăcat în blană de sub cureaua poșetei, o deschide, și înăuntru poșeta e îndesată doar cu bani. Straturi de bancnote de cincizeci și o sută. Cu o mână înmănușată scormonește printre ele și găsește un celular. Ție îți spune: — Scuză-mă doar un minut. Alături de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
la spilcuit cum s-ar uita la un cumpărător de supermarket care comandă jumătate de milion de bucăți, și spune: — Thomas... Blonda a înlemnit pe canapea, cu ceașca ei de cafea rece în mână. Producătoarea de platou detașează microfonul de pe cureaua bătrânului. I-l întinde spilcuitului. Și el îi spune babalâcului: — Bună dimineța, tată. Apucându-i mâna, scuturând-o, babalâcul spune: — Ce mai face maică-ta? Fata care prezenta Colanții Ny-Lunecă. Fata pe care o părăsești. Și blonda noastră Miss se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
un alt punct în povestea care avea să fie vaca noastră de muls. În clipa aceea domnul Whittier a gemut și și-a vârât degetele unei mâini în turul pantalonilor. A spus: — Dnă Clark? Apăsând cu degetele un punct de sub curea, a spus: — Au, ce doare... Privindu-l, rotind cablu tăiat, Bucătarul Asasin a spus: — Sper să fie cancer. Cu degetele încă în pantaloni, cufundat în pernele arabe, domnul Whittier se chircește cu capul între genunchi. Doamna Clark face un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să se rupă, așa cum se deschide o gaură într-un ciorap de nailon. Sângele roșu țâșnește precum jetul unei balene. O fântână de sânge care face publicul să țipe. În realitate, cămașa pare să-i fie puțin strâmtă. Își desface cureaua. Își deschide primul nasture al pantalonilor. Trage o bășină. Doamna Clark îi întinde un pahar cu apă, spunând: — Uite, Brandon. Bea o gură. Și Sfântul Fără-Mațe spune: — Nu-i da apă. O să se umfle și mai tare. Pe covorul roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
le cumpăra de la București unde, de două ori pe an, mergea în vizită la o fostă colegă de școală măritată acolo. Preocupată de felul cum arată, nu concepea o ținută lipsită de armonia perfectă a culorilor. Asorta, întotdeauna, poșeta și cureaua la nuanța pantofului. După o astfel de călătorie, doamna Leon se întorcea acasă elegantă ca o vedetă de cinema. Își amintea de o asemenea zi când mama intrase pe poartă îmbrăcată într-o haină de piele neagră, la o palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că era foarte indicată pentru acest post. Stabili o întrevedere între cei doi la sfârșitul săptămânii. Fata se puse pe treabă. Zi și noapte lucră la un dosar cu creații vestimentare. Visa de mult la o garderobă astfel realizată, încât cureaua clasică din talie să fie purtată la gât. Era o idee trăsnită care nu-i dădea pace. Desenă mai multe modele și cu mapa sub braț se prezentă la adresa cu pricina. Impresia dezastruoasă pe care i-o lăsă clădirea dărăpănată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tarabele cu suluri de pânză care miroseau a nafta lină și de cele unde se găseau felurite obiecte ieftine, meș teșugărite din argint, sclipitoare În flacăra lămpilor. Urmau tarabele cu carne uscată, cu fructe deshidratate, cu fir de rafie și curele de cauciuc ori cu șireturi. Cunoștea drumul spre dugheana-cafenea unde o aștepta Bill. — Salut, scumpo, a zis el. — Mi se face silă când te-aud zicându-mi așa! — A fost o vreme când nu-ți făcea silă. Mi-aduc aminte
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Îl reprezenta alături de Kennedy. Erau pe bancheta din spate a unei mașini decapotabile, amândoi afișând zâmbete largi. În fundalul neclar, dincolo de ceea ce părea un teren de paradă, era un rând de cadeți În poziție de drepți, ale căror mănuși și curele albe erau vizibile pe fondul Închis al uniformelor. — Asta, a Început el cu glas scăzut, Încă privind diapozitivul, asta nu cred să mai fi văzut vreodată. și-a dres din nou glasul. Nu-mi aduc aminte. A clipit spre diapozitiv
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mișcări aproape furișe, cu toate că știa bine că ea este trează, îl observă cu ochii larg deschiși în întuneric, cu respirația ușoară, aproape reținută, și oboseala calmă, liniștită începe să-i toarcă prin celule, lent, lent...Iată-l cum își încheie cureaua, pipăind cu degetele locul unde va fixa catarama, apoi își va lua haina, va căuta în buzunar pieptenul și își va așeza părul răvășit, se va pipăi cu degetele până va simți că fiecare șuviță și-a ocupat poziția ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
decesul soției, despre fiica sa, Ela, și despre micile dificultăți ale singurătății. Sidonia părea că se abandonase ceștii de ceai, era o ascultătoare ideală, nu-l stânjenea cu privirea, cu vorba, nu căuta să-și exprime compasiunea. Ea îi observase cureaua de la ceas, puțin uzată, și-l văzu cum își scoate seara ceasul de la mână. Mica fâșie de piele, cedând cu timpul, în contact cu pielea lui vie, cu firișoare de păr. Își spunea în sinea ei, mulțumită, că fusese inspirată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
viața lui de zi cu zi, îl auzi spunând: Dimineața roua e foarte rece. Și vorbele lui sunau ca o parolă. Ce minunat să poată exista o zi ca aceasta! Dimitrie se încălzise și-și descheiase sacoul. La pantalon purta curea lată, abdomenul îi era suplu, se vedea că acordă atenție condiției sale fizice, contactul zilnic cu soarele, cu vântul îi pria de minune, părea a fi plin de vigoare, totul în el exprima bărbăție. Sidonia își dorea să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce minunat, să șadă în fața lui și să-l studieze cu atenție, ce minunat! Cât de bine cunoștea toate amănuntele vieții acestui om, cât de bine vedea singurătatea serilor sale, deruta stârnită de fiica lui, Ela, diminețile când își petrecea cureaua ceasului în jurul mâinii, când simțea că roua e încă foarte rece... Parcă îl cunoștea de când lumea! Dar nu mi-ați vorbit deloc de soțul dumneavoastră, îl auzi pe bărbat și se întrerupse din reverie. Într-adevăr, exista Trofin, ea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]