464 matches
-
vi se pare o soluție ? îngână eroic Titi Ialomițeanu. — Ștefan ! se aude glasul metalic al Sophiei. Probabil vrea să controleze din prag dacă servitul ceaiului decurge cum se cuvine, așa cum generalul urmărește câmpul de bătaie și desfășurarea operațiunilor de pe un dâmb mai înalt, cu binoclul la ochi. Pare însă ușor decoafată, șalul îi spânzură pe un umăr, cu neglijență, fața ușor umflată și-a pierdut drăgălășenia. Cu totul neobișnuit, s-a oprit între cele două uși, în dreptul pendulei, și așteaptă, în loc să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
repede. Am pornit-o și eu încet, spre cișmeaua din fundul grădinii, și, în timp ce mergeam, m-a izbit iar duhoarea de la maidanul învecinat ; prin zăbrelele gardului am văzut ciulinii plini de praf, o tufă imensă de mătrăgună crescută pe un dâmb de gunoi, un câine flocăit care tocmai ridica piciorul, câțiva pari mucezi și fără rost, care se înfigeau în cerul decolorat. Nu mă durea însă nimic și dacă voiam, nici n avea să-mi pese deloc. Altfel, soarele ardea mult
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ea la ureche. Dar să nu mă spui, că nu mai joacă țintar cu mine. Pe deal, sînt mulți copii, dar pe pîrtia mare. Mihai caută o pantă mai domoală. Adrian o duce pe Cristina pînă sus, în culmea unui dîmb apropiat, o ajută să se așeze pe săniuță și o împinge. Rămas jos, în vale, Mihai are grijă să nu intre săniuța în tufa de măceș. La un moment dat, Adrian dispare după coama dealului. Apoi, Cristina apare pe săniuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și pe dânșii armătură ușoară. Proba metodei de luptă a latinilor era deci făcută, și ziua trecu fără alte urmări. Curând după asta, Ioannițiu se ascunse cu oștirea între ponoară, adâncături ale terenului și văi înguste ale-mprejurimii, tăbărî după dâmburi înalte care îl acopereau și tăinui latinilor cu mare grijă poziția lui. Apoi, pentru a întărîta pe dușman, rândui o trupă însemnată de cumani să atace tabăra latină, dar li prescrise ca-n retragerea lor, asemănătoare cu fuga însă făcută
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
bună ca a altor fete de vârsta ei. Ar trebui să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru asta. În jumătate de oră, praful s-a transformat în noroi. Cu tot cortul lui, Forrester e ud până la piele. Se urcă pe un dâmb să se uite în jur. Numai deșert, brăzdat în spirală de văi și creste, ca buricul degetelor. Nu se vede nici un adăpost. Vântul îi smucește tupi-ul și trăsnetele se bifurcă, împărțind cerul în segmente, iar pe el îl izbește gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mai Înțelept să presupunem că doar s-a prefăcut că o ia În direcția autobuzului pe care știa că nu poate conta și că, de fapt, de la bun Început intenționa să meargă cu metroul și deci a luat-o pe dîmb În jos? Îmi imaginez că a avut o Întilnire la stația S tocmai În dimineața aceea deoarece, dacă s-ar fi dus direct la serviciu, autobuzul i-ar fi fost mai convenabil... — Dar nu s-a dus la nici o Întîlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
9.40. Am făcut cercetări cu privire la originea cutiei de chibrituri. Cam la douăzeci de minute de mers pe jos de la casa clientei mele, În direcția stației S, pe drumul principal și privind spre dreapta din stația de metrou de la poalele dîmbului, am văzut În stînga o parcare În aer liber. În diagonală privind, se zărea o firmă pe care scria Camelia exact ca pe cutia de chibrituri. Era o cafenea obișnuită cu o capacitate de vreo optsprezece locuri. În afară de mandatar, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de locuințe și extinderea satului pînă la dimensiunile actualului oraș F. Zona era Înțesată de camioane mari. Vechiul sat, unde se află locuința domnului M, ține În prezent de circumscripția numărul unu și se Întinde spre vest, mărginită de un dîmb acoperit cu tufăriș, pe partea dreaptă a magistralei. Aveți, spre exemplificare, o schiță a orașului F. Aceeași zi, ora 16.28. Prima la dreapta de la a doua stație de autobuz de după PECO. Am oprit mașina În fața oficiului poștal și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care se puseseră mai greu În mișcare, au reușit să-și croiască drum, claxonînd, cu faza mare aprinsă. Unul reuși să scape, dar celălalt pierdu viteză pe la jumătatea pantei. Atacanții l-au răsturnat și l-au lăsat așa, la poalele dîmbului. Planul Înclinat al digului era puternic luminat pe o Întindere de aproximativ douăzeci de metri. Un stîlp alb, perpendicular, În iarba uscată, mustea de semnificație, dar nu-mi puteam da seama ce anume vroia să Însemne. Pe fundalul digului, atacanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
admiți că modul ei necondiționat de a avea Încredere În el era un soi de tînguire pentru cel mort. Am avut impresia că Înțeleg și de ce n-a vărsat nici măcar o lacrimă cînd a vorbit despre fratele ei la poalele dîmbului, la interval de numai zece minute de la scoaterea sicriului. În camera de zi, plină doar de șoapte și gînduri de prisos nu era cazul să mai fii oficial chiar dacă un „mort” a intrat Într-o asociație. Același lucru era valabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
frigului... Am deschis aragazul și mi-am plasat ambele mîini deasupra ibricului ca pentru a absorbi toată căldura. Trebuia să plec de Îndată ce aveam să beau o ceșcuță de cafea tare. Dacă plecam la 5.30, puteam să ajung la poalele dîmbului pe la 6.10. Dacă Îmi luam mașina și făceam cîteva ture prin fața localului Camelia pentru a cerceta terenul, se făcea 6.30, exact cum scrisesem În raport. M-am bărbierit și m-am Îmbrăcat. Mă uitam peste ziarul din seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
amintesc bine, erau doar trei căsuțe mici din lemn și o clădire Înconjurată de un mănunchi de copaci... probabil un han sau vreo casă cu camere de Închiriat... ca un ciorchine la jumătatea pantei. Un alt drum ducea de la poalele dîmbului În altă parte și cum pe-acolo nu prea m-au purtat pașii, nici nu-i de mirare că amintirile mele erau cît se poate de Încețoșate. Doream să-mi pun toată speranța În faptul că asemenea contururi de memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o asociație obișnuită de idei ce iese prin hornul băii publice. Părea să-mi fie lesne să deduc, după mușchiul ușor murdar ce se extindea de la zidul protector și pînă la caldarîmul din beton, că aceea era partea nordică a dîmbului. De fapt, dacă presupuneam că această senzație de familiaritate nu era În realitate recunoaștere, ci mai degrabă o impresie falsă a unui lucru știut Îmbrăcat În hainele, amintirii, atunci chiar și concluzia la care ajunsesem că mă Îndrept spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
greață, mă cuprinse și amețeala. Oricum, am ezitat prea mult. Dacă nu aveam curajul să dau curba, trebuia să acționez Într-un fel. În clipa În care am schimbat direcția, În spatele meu a răsunat un claxon, ciudat de comic. Urca dîmbul o camionetă Încărcată de legume, plină de urme de lovituri, lăsînd după ea un nor de fum alburiu. Era oare o iluzie optică? Am Încercat să mă feresc din calea ei luînd-o spre zidul protector și Într-o clipă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
orașului: litere albe pe un fundal albastru. Aveam senzația că era numele la oare mă așteptam, dar nu mai aveam Încredere În mine. Drumul s-a lărgit brusc, ajungînd la o răspîntie unde se găseau și trotuare. Luminile de la poalele dîmbului erau aprinse, dar zece metri mai Încolo era Încă suficientă lumină afară. În orice direcție priveam Însă, totul părea pustiu și m-a cuprins o panică de nedescris. Mă simțeam ca prins În capcană Într-un peisaj În care pictorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
un bufet expres și mi-am băgat capul pe ușa pe jumătate deschisă. Nu era nimeni nici acolo... pe o masă, o farfurie cu karēraisu din care ieșeau Încă aburi. Am luat-o la goană. Am fugit Înapoi spre poalele dîmbului. M-am oprit și mi-am ridicat privirile spre vîrf. DÎndu-mi seama că nu-mi voi recăpăta memoria, că nu-mi voi putea aminti ce se află dincolo de curbă, am țipat. La Început mai anemic, apoi mai tare. Sunetele s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
putea aminti ce se află dincolo de curbă, am țipat. La Început mai anemic, apoi mai tare. Sunetele s-au topit În peisajul părăsit și lipsit de orice conținut, absorbindu-le cu totul. Nici urmă de ecou... Am pornit pe lîngă dîmb și am dat fuga Înapoi În oraș. Am trecut prin pasajul de sub șinele de pe estacade, la colț am luat-o la stînga. Aici au Început să-și facă apariția, una după alta, mai multe clădiri: o tutungerie, atelierul unui instalator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Tu erai? zise ea nevinovată, pe un ton blînd. Ce spuneai? — Mă cunoști?... Știi cine sînt?... Cineva... — Lasă glumele astea prostești. — Vreau să mă ajuți, am spus cu un ton implorator, concentrîndu-mi toate gîndurile. SÎnt În cabina telefonică de la poalele dîmbului ce duce spre Orașul de Sus. Te rog. Vino și ia-mă de aici. — Ești Îngrozitor... la ora asta... Ești beat? — Te rog! Mi-e rău. Te implor! Te rog, fă ceva... — Ești imposibil! Fie... Așteaptă acolo. Nu te mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cuvinte, ne-a mai spus că trebuie să ne pregătim un adăpost pentru iarnă și că în câteva zile va trece un camion cu un "nacialnic" care ne va instrui despre obligațiile noastre de muncă. După ce am privit împrejurimile de pe dâmbul cu mesteceni am pornit în explorarea lor. Apele unui pârâu se pierdeau spre capătul unei câmpii cu pământ negru ce părea mănos, dar era năpădită de buruieni, rugi de mur și zmeur. La capătul acestei câmpii începeau niște păduri stufoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
De ce nu mi-ați spus? Ne opream acolo. Ba s-avem iertare, cucoane Dumitrașcu, răspunsei eu, punându-i un pahar în mână; pe drumul acesta a fost hanul Boului... A fost odată... cucoane Dumitrașcu... Acuma, în locul acela a rămas un dâmb și pe dâmb crește iarbă mare. A ars hanul, cucoane Dumitrașcule... —A ars? rosti boierul, pe gânduri; de mult a ars? Ei, de mult! Eu numai am auzit că acolo a fost hanul Boului, dar nu l-am apucat când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ați spus? Ne opream acolo. Ba s-avem iertare, cucoane Dumitrașcu, răspunsei eu, punându-i un pahar în mână; pe drumul acesta a fost hanul Boului... A fost odată... cucoane Dumitrașcu... Acuma, în locul acela a rămas un dâmb și pe dâmb crește iarbă mare. A ars hanul, cucoane Dumitrașcule... —A ars? rosti boierul, pe gânduri; de mult a ars? Ei, de mult! Eu numai am auzit că acolo a fost hanul Boului, dar nu l-am apucat când am venit prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-n urmă-i oamenii zâmbeau și-și făceau cu ochiul. Calul pornea la umblet, și când ajungeau aproape de curte, pe-o cărare de dindos, vătaful își ațintea căutătura spre căsuța lui care era în coasta ogrăzii boierești, pe-un dâmb, nu departe de apa Moldovei. Până ce intra pe poartă, Alexa Grecu n-o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
învățat să recunosc cu repeziciune cărțile proaste, cărți care, în loc de aurul cuvintelor, au în ele doar zgură de balast verbal. Dar cum dormi în fața unei nestemate ca aceasta? “Oh, privirea are sâmburi / ca și cum ar fi o fructă / calul inimii pe dâmburi / de din iarba ei se-nfruptă. Stau și nu mă clatin, stau / chiar în cercul de cuvinte / nenăscute ce erau / ca sămânța cea din linte, ...” Să scriu ceva? Nu cred că am să pot. “Cel care scrie / nu se vrea
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
ieșind pe poartă visător... Nici nu mi-am dat seama când am ajuns la margine de pădure. Mergeam grăbit, să ajung cât mai repede la mănăstire... Am făcut totuși un popas la izvorul care sloboade apă limpede de la stinghia unui dâmb... Când soarele a reușit să împrăștie în cele patru zări toată pulberea de aur ce o purta în poală, învăluit în pletele de funigei ale zânei Toamnă, am ajuns în preajma chiliei bătrânului. M-am oprit să-mi trag sufletul, să
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
apoi imagini condensate ale copilăriei, reduse, ca să spun așa, la semne ideografice: numele Învățătorului, ale colegilor, „cei mai frumoși ani“ ai băiețelului În succesiunea anotimpurilor; chipul radios pe care șiroiau picăturile de ploaie, scalda la rîu, datul cu săniuța pe dîmbul troienit, vînătoarea de păstrăvi, ca apoi imediat - sau În același timp, dacă așa ceva este posibil - Întoarcerea ostașilor de pe cîmpurile de luptă europene, bidonul din mînuțele băiețelului, masca de gaze cu vizorul spart, de la marginea drumului. Și din nou nume, biografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]