400 matches
-
Centrale (Elveția, Franța, Germania), conferențiar - pentru o vreme - la o catedră de „artă nouă” din Bavaria, în timpul guvernului revoluționar postbelic, Iancu a adus cu sine entuziasm pragmatic, experiență, talent organizatoric și un bogat bagaj de relații artistice internaționale. Ruptura față de dadaismul lui Tzara (urmată de participarea la întîiul Congres al Constructiviștilor europeni, desfășurat în 1922 la Düsseldorf) se datorează, în bună măsură, poziției sale moderate și „constructive”. Ca și Ion Vinea, dar în domeniul artelor plastice (a realizat picturi în ulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poezia, muzica de cabaret și, periferie, urletele și zgomotele de tot felul („bruitismul”), arta primitivă (în special africană), teatrul popular etc. fuzionau în spectacole sincretice improvizate, agresiv-carnavalești, menite să dinamiteze arta „burghziei militariste” a Europei combatante. Amănunt semnificativ — ca și dadaismul, constructivismul a apărut în timpul Primului Război Mondial, în țări neutre precum Rusia revoluționară, Elveția și Olanda. Pe de altă parte, încă din perioada Cabaretului Voltaire de la Zürich, Marcel Iancu se arătase atras, în reliefurile și măștile sale primitive, de un „Dada pozitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în care ar intra deopotrivă estetismul „eroic”, aristocratizant al lui D’Annunzio, futurismul militarist al lui Marinetti ș.a.), Revoluția (cu mișcările avangardiste și activiste de stînga - inclusiv constructivismele și Suprarealismul) și Carnavalul (ilustrat, între altele, de relativismul hedonist, antipolitic al Dadaismului zürichez). Privită prin prisma acestei tipologii inevitabil reductive, dar stimulative, acțiunea grupării Contimporanul se dovedește a fi însă mai curînd un „hibrid” între revoluționarismul constructivist și „carnavalescul” sincretic al spectacolelor Dada. La 10 ani după debutul mișcării dadaiste, acțiunile grupării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
geometria orașului logaritm stelar vals/ Pe fire electrice soneria Europei țipînd fals/ Luntre și pasăre de azur viziune descuiată”). În consonanță cu Marcel Iancu, dar mult mai confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem totuși ideea continuității „abstracționiste” dintre Cubism și Dadaism. „Dadaismul constructiv” (după expresia lui Michel Sanouillet, probul exeget al mișcării Dada) este direcția pe care, asemenea unui Hans Arp autohton, Iancu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
descuiată”). În consonanță cu Marcel Iancu, dar mult mai confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem totuși ideea continuității „abstracționiste” dintre Cubism și Dadaism. „Dadaismul constructiv” (după expresia lui Michel Sanouillet, probul exeget al mișcării Dada) este direcția pe care, asemenea unui Hans Arp autohton, Iancu ar fi imprimat-o Contimporanului. Articolele acestuia din urmă: „Însemnări de artă“ (nr. 45), „Arhitectura de planșetă“ (nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În consonanță cu Marcel Iancu, dar mult mai confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem totuși ideea continuității „abstracționiste” dintre Cubism și Dadaism. „Dadaismul constructiv” (după expresia lui Michel Sanouillet, probul exeget al mișcării Dada) este direcția pe care, asemenea unui Hans Arp autohton, Iancu ar fi imprimat-o Contimporanului. Articolele acestuia din urmă: „Însemnări de artă“ (nr. 45), „Arhitectura de planșetă“ (nr. 60
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și „mașinismul” futurist la Contimporanul este dat de atitudinea pozitivă față de tehnică, urbanistică și industrie, așa cum punctul de întîlnire dintre constructivism și expresionism este dat de cultul „anonimatului” colectiv, al „stilizării” și al „esențializării” formelor artistice, iar cel dintre constructivism, dadaism și onirismul suprarealist - de elogiul artei nonfigurative, sintetice și sincretice, bref de refuzul imitației exterioare. VI.4. Declinul. Etapa postavangardismului „eclectic” (1929-1932) În 1928, Contimporanul își încetează apariția, revenind - în 1929 - pe format mare, cu o atitudine sensibil modificată. Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revoluționar „total” al mișcării) și scrisoarea deschisă adresată de suprarealiști lui Paul Claudel, pe atunci ambasador al Franței în Japonia; răspunzînd unui interviu acordat de poetul Odelor în Il Secolo, reprodus în revista Comoedia din 17 iunie 1925, care taxa dadaismul și suprarealismul de „pederastie”, textul scrisorii se remarcă prin caracterul anticolonial, antioccidental și antifrancez, dar și prin credo-ul artistic „revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
precizează în ce a constat contribuția lui Tzara la „reînnoirea literaturii psihologice”...) În forme specifice, „complexul” periferic se manifestă atît în cazul lui Ion Vinea, cît și în cazul lui Marcel Iancu. Întors în România ca urmare a rupturii față de dadaismul anarhist al lui Tzara (ruptură care îi va separa pentru totdeauna pe cei doi comilitoni de la Simbolul și mai apoi de la Zürich), Iancu înregistrează iritat nemenționarea sa de către Réné Crével într-un interviu acordat de Tzara pentru Nouvelles litteraires. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
l’héritage morbide de l’intellect, Fondane observă că Le futurisme s’adapte infiniment mieux d’ailleurs a la civilisation des bolchéviques qu’a celle d’Italie de Mussolini, son disciple. Spiritul școlii lui Marinetti se regăsește, embrionar, în insurgența Dadaismului și a Suprarealismului: il y a du manifeste futuriste dans Dada, aussi bien que dans le surréalisme. On en trouvera pour longtemps dans toute école à venir. Scindat între activism și mistică, suprarealismul poetic își asumă astfel un risc nobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mijloacelor tehnice nu sînt, desigur, singurele explicații. Există în schimb o „teatralitate” vădită în literatura avangardei noastre interbelice, cu deosebire în proclamații și manifeste: stilul retoric, exclamativ, maximalist-bombastic al futurismului se combină adesea cu (auto)deriziunea relativistă și bufă a dadaismului. Considerații pătrunzătoare pe această linie găsim la Ion Pop în capitolul „Literatura manifestelor” din volumul Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969, pp. 40-51 (reluat cu modificări în Avangarda în literatura română, Ed. Minerva, București, pp. 397-407): „Ceea ce izbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
20. În Opera de artă... Walter Benjamin va face o legătură între arta-șoc pentru mase, cinema și transformările sensibilității prin tehnica reproductivă: „Prin structura sa tehnică, filmul a eliberat efectul de șoc psihic din ambalajul moral în care îl împachetase dadaismul. (...) Această formă de receptare pe calea divertismentului este din ce în ce mai evidentă în toate domeniile artei și este ea însăși un simptom al schimbărilor profunde la nivelul apercepției” (op. cit., pp. 140-142). În anii ’20, analogiile dominante sînt însă acelea dintre cinema, poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și 20 octombrie (1932, n.n.) s-a desfășurat la București al XII-lea Congres al Societății române de neurologie, psihiatrie, psihologie și endocrinologie. Chiar în prima zi, dr. Dem. Em. Paulian, agregat, medic primar, și Const. Emilian (...) au prezentat raportul „Dadaismul în literatură și psihiatrie” sau, cum au scris ziarele, „Psihoza literară modernă”. Textul a apărut apoi în Buletinul medico-terapeutic, o revistă pseudomedicală editată de farmacistul Iteanu (...) Autorii lui se lăudau că prin asemenea „denunțuri” împiedică „procesul de dizolvare a societății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Tzara, „compatriotul nostru așa de celebru în străinătate”, Emilian mobilizează un întreg arsenal, referindu-se și la producția franceză a acestuia. Presiunea notorietății externe este, totuși, redutabilă. Ca toți negatorii fenomenului, criticul apasă asupra caracterului de „reclamă comercială” al Dadaismului și de inovare extravagantă în domeniul „modei” literare: „Curajul de a lansa o modă nouă, fie ea oricît de bizară, se pare că e mai prețuit decît însuși talentul. Literatura, ca și comerțul, are o latură viabilă prin reclamă. Datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
p. 207). Comentariul despre volumul Colomba al aceluiași Voronca îi prilejuiește criticului unele precizări de natură să nuanțeze rezervele față de primatul necontrolat al imaginii și al asociației haotice de imagini, față de „originalitatea violentă” și față de „dezagregarea lirismului” (începută de pe vremea dadaismului), în fine, față de „miragiile necontrolate ale visului sau ale subconștientului nestăvilit” (proprii suprarealismului). De această dată, este invocată autoritatea critică a lui Thibaudet: „Cu Strowski într-o zi, cu Thibaudet astăzi, subscriem la toate experiențele literare, din cele mai îndrăznețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avea alt punct de sprijin intern decît folclorul popular, „primitiv”. Un punct de vedere asemănător (deși mai complex) despre relația dintre folclorul autohton - privit ca formă de clasicism sui-generis - și literatura avangardistă avansa și G. Călinescu în Istoria..., vorbind despre „dadaismul poporan” și despre „folclorul suprarealistic” din „Domnișoara Hus” de Ion Barbu. Într-un articol intitulat „ Uimitoarea carieră a rîsului lui Urmuz” (în Argeș, nr. 2, iulie 1966, p. 15) un Mihail Diaconescu aprecia că umorul lui Urmuz „are rădăcini în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
introductiv la volumul Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, Ed. Eminescu, București, 1977, p. 8, promotorul acestui pseudoconcept comparatist, Edgar Papu, ridica problema validării externe a „precursorilor” avangardiști autohtoni: „Trei mari fenomene de avangardă ale veacului XX, dadaismul, „absurdul”, lettrismul, fenomene de un amplu răsunet, se constituie ca efecte ale unor inițiative românești, ilustrate cu poeți sau scriitori care — deși s-au făcut cunoscuți ca anticipatori în afară — au început prin a scrie românește la noi în țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a aceluiași an, proaspătul dramaturg vorbește însă despre o „campanie subterană” dusă la Paris de către Tristan Tzara și acoliții săi pentru ca traducerea să nu apară. Motivul ar fi fost... prefața lui Ionesco însuși, care atrăgea atenția că „urmuzianismul exista înainte de dadaism” și că „la Cabaret Voltaire din Zürich, Tzara și Iancu au pus în practică ceea ce amicul Mitică inventase”. Urmarea? În ciuda avizului entuziast al lui Raymond Queneau și Jean Paulhan, care recomandaseră publicarea textelor în colecția „Metamorphoses”, manuscrisul lui Ionesco a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
inventase”. Urmarea? În ciuda avizului entuziast al lui Raymond Queneau și Jean Paulhan, care recomandaseră publicarea textelor în colecția „Metamorphoses”, manuscrisul lui Ionesco a fost respins ca „insuficient de comercial”. Obsesia precursoratului absolut apare astfel — deconcertant, să recunoaștem — și la „părintele” dadaismului... Abia după decesul lui Tzara (decembrie 1963), prefața din 1949 a lui Ionesco va apărea, sub titlul „Precurseurs roumains du Surrealisme. Urmuz” (în numărul XII, janvier-fevrier, 1965, al revistei Les Lettres nouvelles, condusă de un istoric al suprarealismului, Maurice Nadeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și de la un experiment artistic personal: „Cumpănă este lucrarea multimedia pe care am pregătit-o pentru cursurile de vară de la Darmstadt (umbra contelui de Keyserling și a școlii sale de înțelepciune este out there..., n.m.). Ce caută Urmuz alături de Heidegger? Dadaismul lui Urmuz este o formă de realism; această afirmațiune poate apărea ca enormă doar la prima vedere. Într-adevăr, după realismul acerb, atît de ascuțit, atît de adecvat la real al lui I.L. Caragiale, unui Demetrescu-Buzău (Urmuz), realul, în perpetuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
afirmațiune poate apărea ca enormă doar la prima vedere. Într-adevăr, după realismul acerb, atît de ascuțit, atît de adecvat la real al lui I.L. Caragiale, unui Demetrescu-Buzău (Urmuz), realul, în perpetuă beată deplasare, i-a putut apărea ca dadaistic. Dadaismul a însemnat adecvarea la o realitate percepută ca delirantă, absurdă. Rezultatul a fost un insolit amestec de bizar umor și imponderabilă nebunie”. Proiectul Cumpăna era de fapt un colaj de asocieri „dadaiste” între fragmente urmuziene (din „Fuchsiada”) și heideggeriene (din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
integrator, moderat în raport cu radicalismul iconoclast al mișcărilor similare din Europa; 3) prin specularea caracterului antiburghez, marxist, progresist al militanților acesteia; 4) prin revendicarea caracterului de precursori internaționali absoluți ai unor artiști de origine română (Urmuz - considerat anticipator al suprarealismului, al dadaismului și al literaturii absurdului, Brâncuși - întemeietor al artei abstracte, Tzara - pionier al Dadaismului, alături de Hugo Ball, Hans Arp, Richard Huelsenbeck și Marcel Iancu, M.H. Maxy - inițiator, în 1924, al spectralismului plastic, Eugéne Ionesco - creator, alături de Samuel Beckett, al teatrului deriziunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
caracterului antiburghez, marxist, progresist al militanților acesteia; 4) prin revendicarea caracterului de precursori internaționali absoluți ai unor artiști de origine română (Urmuz - considerat anticipator al suprarealismului, al dadaismului și al literaturii absurdului, Brâncuși - întemeietor al artei abstracte, Tzara - pionier al Dadaismului, alături de Hugo Ball, Hans Arp, Richard Huelsenbeck și Marcel Iancu, M.H. Maxy - inițiator, în 1924, al spectralismului plastic, Eugéne Ionesco - creator, alături de Samuel Beckett, al teatrului deriziunii și al absurdului, Isidore Isou - inventator al lettrismului) anexați patrimoniului cultural autohton. Minimalizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Pop, Matei Călinescu, Nicolae Manolescu ș.a., fenomenul avangardist ar fi relevant prin „contribuțiile” sale și prin „lărgirea conștiinței estetice”. Pe un alt palier al receptării, mai importantă va deveni „reprezentativitatea” internațională a avangardiștilor români în interiorul unor curente precum abstracționismul, Dadaismul, Suprarealismul, literatura absurdului, lettrismul ș.a.m.d. (de ex.: dacă Brâncuși, Urmuz, Tzara, Ionesco sau Isidore Isou sînt prezentați drept precursori/inițiatori ai diferitelor „isme” europene, Gellu Naum va fi valorizat, după 1990, ca „ultim suprarealist” - așa cum Mihai Eminescu însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
europeană, care abordează fenomenul din unghiul ecloziunii sale „periferice”. Istoricul de artă american S.A. Mansbach, spre exemplu, consideră că o mare parte a modernismului a luat naștere la periferiile Europei industriale: Imperiul Țarist (constructivismul), Boemia (unele forme ale expresionismului), România (dadaismul) ș.a.m.d., dadaismul exprimîndu-se mai radical și mai imaginativ la București, Iași, Belgrad sau Zagreb decît la Berlin, Hanovra, Rotterdam sau New York (Modern Art in Eastern Europe. From the Baltic to the Balkans Balcans 1890-1939, Cambridge, 1999), iar Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]