501 matches
-
și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care se bălăcește. În bestiarul filosofic, porcul e condamnat să rămână legat de pământ, de lumea aceasta, de realitate, de imediat. Conform perspectivei neopitagoriciene a unui Platon, în cursul reîncarnărilor, sufletele damnate - într-un fel, cele ale libertinilor, ale amatorilor de plăceri, ale celor care s-au folosit de trupul lor ca de un prieten complice - vor merge să țină tovărășie unui animal vestit pentru necumpătarea lui: porcul. Timaios detaliază chiar felul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
maniheism expresia cea mai democratică și mai triumfătoare: fiecare om În parte este Înzestrat cu un suflet care va avea În cele din urmă parte de salvare. Totuși Mani admite că și după Judecata de Apoi vor mai exista suflete damnate, care vor fi comprimate În Bulgărele Întunecat și otrăvit și Întemnițate pentru vecie 140. Utilizarea argumentelor marcionite antiiudaice În maniheism n-ar trebui să camufleze enormele diferențe care există Între Mani și Marcion. Pentru Marcion, cele două Împărății sînt prin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
viața voi fi trăit cu sentimentul că am fost alungat din adevăratul meu loc” (II, 25). Dar disprețul și rușinea de sine, consecință a neputinței de a fi în istorie și a căderii sale, e dublată de un orgoliu luciferic, damnat. Cât orgoliu, în fond, în asumarea căderii, anonimatului, absenței! Un orgoliu care nu poate elimina, însă, momentele de cruzime față de ceilalți și față de sine. Un hedonist pe dos, lui Cioran nu-i place decât „retragerea în umbră, cu orgoliul pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se poate de orgolios, dar uneori, chiar adesea, când mă aplec asupra mea, îmi vine să vomit” (I, 141) notează Cioran. În totul, disprețuiește orgoliul care îi stârnește dezgustul de sine. Există, însă, și excepții: „Nu suport orgoliul decât la damnați, la dezmoșteniți, la infirmi” (idem). Să se considere oare el însuși un damnat, un dezmoștenit, un infirm? Oricum, orgoliul său e al unui sceptic, însoțit, deci, de retractările de rigoare. Deși, în cazul său, nu poate să nu asocieze orgoliului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îmi vine să vomit” (I, 141) notează Cioran. În totul, disprețuiește orgoliul care îi stârnește dezgustul de sine. Există, însă, și excepții: „Nu suport orgoliul decât la damnați, la dezmoșteniți, la infirmi” (idem). Să se considere oare el însuși un damnat, un dezmoștenit, un infirm? Oricum, orgoliul său e al unui sceptic, însoțit, deci, de retractările de rigoare. Deși, în cazul său, nu poate să nu asocieze orgoliului mistificarea: „Murind, mi-ar plăcea să spun: «N-am făcut tot ce-aș
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pieri de pe pământ,/ m-aș tot duce pe-o câmpie/ nimenea să nu mă știe" sau "Să-mi fi oiță bârsană/ să-ți fiu miel de neprihană/ Să-mi usuc botul la vânt/ și piciorul la pământ". Poetul este un damnat care trece printr-un lung calvar, pentru a atinge cumplita apoteoză. Așa se explica universul biblic prezent ca simbol al suferinței, al calvarului. George Alboiu caută "o lumină de ieri" care-a fost și care nu mai poate fi atinsă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
are atributul seninătății apolinice. 8. O caracteristică a genului liric este transmiterea în mod nemijlocit a unor idei, reprezentări, sentimente. Astfel, prin poezia Moartea visurilor - XIV, poetul comunică idei și reprezentări despre puterea iubirii de a alunga demonii unei lumi damnate și sentimente, precum tristețea stranie, neașteptată sau nostalgia recuperării purității originare. O altă trăsătură a acestui gen literar este prezența textuală a eului liric/pre zența instanțelor comunicării lirice. De exemplu, în poezia lui Ștefan Petică, eul liric este desemnat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
simbolic cu spațiul dual al cimitirului de mașini, un purgatoriu al sufletelor pendulând între răi și iad, un loc în care sacrul își dezvăluie față cea mai pură în locuri pe care, altfel, le-am fi putut crede pe veci damnate. 2.1.1. l. Milos curată pantofii Scenă în care Milos curată pantofii aflați în fața portierei mașinii 2 este un moment comun piesei și filmului. Deși scenă se desfasoara conform indicațiilor din piesă 103, gestul curățării pantofilor se încarcă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
această etapă, personajul blecherian consideră universul în care trăiește multidimensional. Blecher ridică un prim semn de întrebare asupra a ceea ce în mod normal numim realitate. Este ceea ce percepem la un moment dat al existenței noastre și real? Reportajul Berck. Orașul damnaților va sta la baza romanelor Inimi cicatrizate și Vizuina luminată. Textul este explicativ, o amplă introducere în lumea pe care Blecher o va descrie în scrierile de mai târziu. De altfel, titlurile capitolelor Ceva despre ghips, Un oraș orizontal, Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
celor doi autori nu ne-o dă lumea în care aceștia se situează, ci dimpotrivă, ,,lumile" pe care le creează odată cu traversarea propiilor limite, ,,nivelurile de realitate" și de ,,percepție" în care aceștia se situează. Literatura universală abundă în personaje damnate, claustrate în spațiul îngust al celulei din care pot evada doar prin crearea unor lumi imaginare. Și E. A. Poe, în una dintre narațiunile sale, Hruba și pendulul, prezintă situația unui condamnat la moarte, în timpul Inchiziției care creează astfel de lumi
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mea, sfetnicele înalte se cufundară în neant, flăcările se stinseră cu totul; beznele întunericului năvăliră; orice simțire păru înghițită de prăvălirea aceea bezmetică a sufletului în Hades. Iar lumea fu numai liniște, și noapte, și tăcere 395. În cazul personajelor damnate ale lui Poe, ca și a tuturor celorlalte personaje (exemple similare pot fi date și din proza lui Stendhal și Malraux, și nu numai) se poate vorbi de o dorință psihologică de eliberare, de evadare dintr-un spațiu în care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai multor niveluri de percepție, determinând o trans-percepție"453. Prin intermediul ,,trans-percepției" se poate cunoaște și înțelege în profunzime ,,ansamblul nivelurilor de realitate". Aceasta este și provocarea operei blecheriene. BIBLIOGRAFIE A. Surse primare Opere de Max Blecher Blecher, Max, Berck, orașul damnaților, în Vremea, An VII, n. 558 din 7 octombrie 1934, p. 9. Blecher, Max, Buțu, în Adevărul literar și artistic, An XII, Seria a II-a, n. 661 din 6 august 1933, p. 2. Blecher, Max, Don Jazz, în Bilete
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
10 Gheorghe Glodeanu, op. cit., p. 42. 11 Max Blecher, In-Mix-Fix, în Frize, An I, n. 6-7 din august-septembrie 1934, p. 5, apud Gheorghe Glodeanu, op. cit., p. 42. 12 Gheorghe Glodeanu, op. cit., p. 43. 13 Ibidem. 14 Max Blecher, Berck. Orașul damnaților, în Vremea, An VII, n. 558 din 7 octombrie 1934, p. 9, apud Gheorghe Glodeanu, op. cit., pp. 44, 45. 15 Max Blecher mai puțin cunoscut. Corespondență și receptare critică, ediție îngrijită de Mădălina Lascu, prefață de Ion Pop, București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
condiția de copil orfan a lui Camil Petrescu și constată că frustrarea produsă de inferioritatea socială e surmontată de ascendentul libertății omului lipsit de tutelă. Lumea, societatea, sunt considerate ca un cumul de obstacole și, depășindule, scriitorul devine iremediabil un damnat al libertăților absolute. Idee, s-o recunoaștem, foarte apropiată de cea a lui Jean-Paul Sartre, în filozofia căruia sintagma "Sunt condamnat la libertate" joacă un rol determinant. Marian Popa nu ezită să pună în discuție "condiția bastardului" și, dacă ar
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Decizia este luată orbește sau la voia întâmplării, o decizie care pare să nu fie importantă, o moarte care nu face rău, care alină durerea, care ar putea chiar să înlăture suferința. O moarte putând să înlesnească abolirea statului de damnat al omului. O moarte, o tragedie prin care protagonistul romanului a trecut de mai multe ori: la Dachau, la Goli Otok, în Tasmania etc. Titlul romanului ne poate duce cu gândul la lipsa unui centru al narațiunii, a unui subiect
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
timpului, gen Cosmas, îi intră în pagină. Simultan vizionăm ritualuri de euharistie canibalică, ceremonii de autolesionism religios, idolatrie, zoomorfism incestuos ș.a.m.d. Bolgiile infernale sau bucolice, scenele de violență transformistă, figuranții aflați parcă sub un blestem al reprezentărilor livrești, damnați să retrăiască istoria prodigioasă și frenetică a coșmarului universal, sunt în vădit contrast cu realismul decupajelor de viață a piemontezilor, să zicem, în limitele verosimilului și ale bunului simț popular, umoristic păstos, acid, fără iluzii. Suntem teleportați, așadar, în plin
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
peste un an când îl va căuta la Mainz, că s-a măritat și are un copil. Conceput cu cine? Mister! Meaume continuă să fugă de propria obsesie amoroasă, ca un Orlando furioso, dar și de propria hidoșenie, ca un damnat. Își ascunde chipul prin locuri obscure din Germania, Elveția, pripășindu-se prin Italia, într-un sălaș săpat în faleză ce domină golful Salerno. Cea din urmă și cea mai lungă locație îi este atestată la Roma, pe colina Aventino, unde
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mai bine de doi ani, în războiul de pacificare eșuată a Angolei. A scris până-n prezent 15 romane, între care amintim: "Cunoașterea infernului" (lumea spitalelor de psihiatrie și relația sado-maso între pacient și medic), "Fado alexandrin" (demitizarea Revoluției Garoafelor), "Farsa damnaților" (prăbușirea unui șef de clan al marii burghezii, colaboraționist al regimului Salazar), "Splendoarea Portugaliei" (sfârșitul prin fixație paseistă al unor proprietari de plantații portughezi în Angola antebelică), "Tratat despre pasiunile sufletului" "romanul cel mai halucinant" în opinia poetului și eseistului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dublura lui Victor îmbrăcat ca o fetiță de maică-sa. Sindromul imagisticii coșmarului (obsesia păianjenului monstruos din conacul de la Budila) îi îngăduie naratorului să amorseze zone narative aparent disparate, luciditatea cu visul, numitorul comun fiind multiplele stagiuni ale "nebuniei". Poza damnatului hipersensitiv cu creierul vampirizat, văduv nemângâiet nervalian, baudelairian, bacovian se potrivește de minune cu portretul și planurile adolescentului de a fi singular, spre a se dărui total Cărții, această bioscriitură ("sunt totuna cu textul care mi s-a lipit de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
al spiritelor, el este cel care stăpînește aquilo, pîcla, spiritul rău pe care profetul Iezechil a văzut-o venind dinspre Nord, dinspre Hyperidonia. PÎcla care duce la viciu. Îmi voi ridica tronul in Nord, spune Diavolul. Hypwerion este o făptură damnată. Are sînge rece. Este reptilă. Toate descrierile Îl Însumează unui erou teurgic, malefic. Hiperion se transformă la sfîrșitul poemei În Hyperidon despiciens cel care disprețuiește. Rămîne păstrătorul stelelor albe. În opoziție stă pajul care are o natură fericită, makaria physis
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
puternic ancorată în mai multe culturi. S-au și descoperit, în poezia lui Cezar Ivănescu, influențele cele mai diverse: poetul ar fi fost marcat de David și marii mistici creștini (San Juan de la Cruz și Tereza de Avila), de poeți damnați precum François Villon, Charles Baudelaire și Lautréamont, de Bacovia, Blaga, Arghezi și Emil Botta, el "alipind nuclee acuzat romantice (care vizează coborârea în sinele ființei, erosul thanatic și mariajul morbidului cu Witz-ul), sentimente tipice lirismului modern (cultivarea absurdului existențial, a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu adevărat nu sunt conturile bancare, ci mai curînd cele morale ale unei națiuni. "O națiune cu trotuarele curate, dar cu conștiințele murdare" (Pierre Hazan). De aici însă și pînă la a vedea în Elveția "creierul monstrului ce suge sîngele damnaților pămîntului" (Che Guevara) sau a interpreta steagul elvețian ca reprezentînd "sîngele altora pe care s-a făcut o cruce" (Jean-Luc Godard), mi se pare exagerat. Desigur, elvețienii se apără, întrebîndu-se retoric: Ce vină avem noi? Că am înființat cîteva bănci
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
pe urma lui Novalis, Pot fi luntrașii de pe Rin... Și, vai, Cum pier privind spre stânci la Lorelei! Goethe (supărat): Plecați! v-am spus. Voi judecați poeții? Dar cine oare suferă ca ei Când se trezesc în roua dimineții Desculți, damnați, dar murmurând idei De fericire, de mister, de-o altă Minune a iubirii, mai înaltă! Deși nu se cuvine, îi întrerup, le strig: - îndemnurile toate sunt foc aprins ori frig! Cât soarele-și mai joacă amurgul în ferești, Suflet bătrân
Poezii by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/8723_a_10048]
-
un capăt la celălalt: e vorba de "teroarea istoriei", așa cum o numea Mircea Eliade, izvorâtă din conștiința că omul este pentru totdeauna "închis în timp", "aruncat în lume" spre un prezent nesigur și spre un viitor neprecizat, prețul acestei rătăciri "damnate" fiind acela al îndepărtării sale de un timp originar, plenitudinar și suprasaturat de sacralitate. Dusă pe pământ de îngeri răuvoitori, Sophia gnosticilor se chircește dureros într-un strigăt de spaimă, menit să consemneze îndepărtarea ei de Creator, adică fixarea ei
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de fugă și imobilitate" (1972: 38). Bântuit în permanență de această anxietate, promotorul celebrului dicton "artă pentru artă" creează scenarii ale terorii expresive, străbătute de o undă discretă de ironie. Piesa de rezistență rămâne proza scurtă Clarimonde (1836), descriind iubirea damnată a unui preot torturat, din specia Bernanos, de tentațiile cărnii, dar și de semnificațiile existențiale ale păcatului. Romuald se îndrăgostește de curtezana Clarimonde, care se dovedește a fi un vampir cu chip de femeie, un sucub. Numai intervenția bătrânului părinte
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]