6,703 matches
-
Mircea Mihăieș (capitol nescris din "Deșertul tătarilor") Am trăit și anul acesta experiența șocantă a întoarcerii în țară, după câteva săptămâni de concediu petrecute departe de raiul proiectat de Ion Iliescu și adus pe culmile perfecțiunii de Emil Constantinescu. Spun "experiență" pentru că nu e ceva obișnuit
Ungaria se termină la Szeged, România începe la Babadag by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16835_a_18160]
-
un pustiu neprietenos, parcă ciumat, spre care lumea se îndreaptă doar de nevoie. Loviți de sentimentul oprimant al abandonului, am avut în mai multe rânduri senzația că ne rătăcisem. Nu, nu ne rătăcisem. Doar că devenisem un capitol nescris din "Deșertul tătarilor" al lui Buzzati. Pustiul s-a accentuat imediat ce-am cotit spre Arad. Orașul copilăriei și adolescenței mele, cu străzi desfundate, cu drumuri ca un șvaițer și de-o murdărie pe care întunerciul și parbrizul mașinii, de-acum bine
Ungaria se termină la Szeged, România începe la Babadag by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16835_a_18160]
-
strădania surorii sale de a-i aduce pe tavă femei și, mai presus de toate, visează că într-o zi, își va lua zborul într-un jilț "înaripat" pentru ca, patruzeci de ani mai tîrziu, "aparatul" zdrobit să fie găsit în deșertul african... Dar poate că cel mai interesant "film" al celei de-a șaptea ediții a Festivalului "Capalbio Cinema" a fost cel al întîlnirii cu regizorii prezenți și cu organizatorii: întîi pentru acel dublu travelling circular turnat cu o cameră video
Cinematograful în Evul Mediu by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/16881_a_18206]
-
sună nefiresc în România lui Haneke. Prima secvență (întîlnirea Mariei cu soțul) e plasată ca într-un pustiu, într-o furtună de praf gros, care umple ecranul, obturînd totul! Cam așa cum ne-am imagina noi o furtună de nisip din deșertul Gobi (dar, cine știe, poate în deșertul Gobi o fi senin!). La un moment dat, în cadrul acestui film care se petrece azi, răsună cîntecul " Am cravata mea, sînt pionier!" N-am înțeles subtilitatea. Una peste alta, din detalii infinitezimale, se
Români, nu mai cerșiți la Paris! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17027_a_18352]
-
secvență (întîlnirea Mariei cu soțul) e plasată ca într-un pustiu, într-o furtună de praf gros, care umple ecranul, obturînd totul! Cam așa cum ne-am imagina noi o furtună de nisip din deșertul Gobi (dar, cine știe, poate în deșertul Gobi o fi senin!). La un moment dat, în cadrul acestui film care se petrece azi, răsună cîntecul " Am cravata mea, sînt pionier!" N-am înțeles subtilitatea. Una peste alta, din detalii infinitezimale, se adună o reacție finală de respingere, senzația
Români, nu mai cerșiți la Paris! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17027_a_18352]
-
personal.(...) În realitate, n-am fost întru nimic mai stalinist decît oricare dintre ceilalți contemporani ai mei. Toți au scris articole, poate chiar mai patetice decît ale mele, și n-ar fi îndrăznit pentru nimic în lume să ia în deșert numele lui Stalin". Aidoma acuzaților de la Nürnberg, Beniuc se apără afirmînd că nu el a elaborat legile, nu el a emis ordinele etc.: "De ce nu se întreabă nimeni cine a elaborat diferitele documente de partid privitoare la cultură, artă, literatură
O struțo-cămilă ideologică (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17105_a_18430]
-
Doar clasa politică? Doar cetățeanul? E drept că cei mai răi și mai nesimțiți dintre noi ajung să se cațere pe cele mai înalte piscuri. Dar ei sunt, totuși, plecați dintre noi și sunt ca noi! Nu sunt importați din Deșertul Gobi și nici din Groapa Mariannelor! Vin alegerile locale. Câți dintre românii ce se buluceau spre crengile stejarilor pline cu miei s-au gândit cu adevărat cui au dat votul? Iar după ce l-au dat, câți s-au gândit să
România: un ecorșeu (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17102_a_18427]
-
vii și de puternici, preschimbându-se într-un praf chimic... Faptul că ar fi putut fi o zicere sadică, un sadism ce nu i-ar fi fost îngăduit, cel mult, decât lui Curzio Malaparte, profanatorul de lucruri sfinte, luarea în deșert a ceva sacru ca rămășițele somonilor. Unele lucruri fiind neinteligibile, tentația noastră de oameni normali este să înnobilăm gândurile ascunse ale celor ce ni se împotrivesc... La cei mai drastici și mai puri intelectuali din epocă, observasem mai demult o
Somonii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15831_a_17156]
-
această regiune, voi discuta un text care, cum se va vedea, consună cu gîndirea din Memento mori. Eminescu pornește de la următoarea constatare în articolul intitulat Tendențe de cucerire publicat în Timpul în aprilie 1878: "din nefericire rușii sînt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urît care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au în lăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l împle prin muncă și cultură, îl sumuță
Realism politic și fantezie poetică by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15810_a_17135]
-
cădea întreagă sub dominație rusească... Astfel misiunea istorică de care se face atîta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mănuși, a unui deșert care, de-ar stăpîni pămîntul, tot nu s-ar umple". Și, poetul își încheie aceste considerații citînd în traducere proprie versurile lui Horațius din Oda către Bulatius: "cerul de-asupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecînd-o". Oare nu este în articolul citat
Realism politic și fantezie poetică by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15810_a_17135]
-
Oare nu este în articolul citat aceeași idee a vidului de gheață simbolizînd haosul care vrea să se extindă asupra oricărei tentative de naștere a unui cosmos, idee pe care am întîlnit-o în Memento mori? În loc de "pustiu de ghiață" întîlnim "deșert sufletesc"; în loc de "visul unei nopți de vară", de aspirație vană către frumusețile lumii solare, mediteraneene, de neputința de a realiza o lume a luminii, întîlnim incapacitatea de a "stăvili acest horror vacui", incapacitatea de "a-l umple prin muncă și
Realism politic și fantezie poetică by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15810_a_17135]
-
de Dan Pița, film al cărui poster înfățișa un cap încuiat cu lacătul). În condițiile succint enumerate aici, apăreau, de bine, de rău, cărți de calitate, românești și străine. Ele nu erau însă decît modeste picături de apă într-un deșert spiritual dominat de interdicția de a spune (public) ceea ce gîndești. Astfel încît, în mod firesc, după decembrie 1989, am așteptat cu sufletul la gură ca autorii citiți atunci cu țîrîita să-și "dea drumul", să apară pe piață cu tot
Apel patetic by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15882_a_17207]
-
pereții săi fonoizolați. Ca o cutie înlăuntrul altei cutii, el își ridică zidurile pustii, unghii lăcuite lucesc, penele plutesc în văzduhul ondulat. Aici, în adâncurile funerare, cresc imortele trimise prin telegraf. În subteranele de sub albia râului, lingouri de aur. Un deșert cu mică sclipitoare, un telefon sunând zgomotos"). Interferența modurilor de expresie realist, suprarealist, coincizând cu o coerență mai mică sau mai mare a discursului stă sub semnul visului și amintirii. Romanul e în bună măsură autobiografic și alternează episoadele copilăriei
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
al inutilității, întorcîndu-se în barbaria ce urmează conștientizării nonsensului existențial, ca un ultim corolar al acestuia: "Ajutîndu-se cu dinții scoate Orfeu ultimele acorduri din harfă/ Resemnarea sa de pe urmă ascute colții, ghearele fiarelor/ Dînd o mînă de ajutor sălbăticiei./ Presimți deșertul aținîndu-se la pîndă spre a lua în stăpînire verbele tale;/ Cu fiecare respirație își strecoară iscoadele de nisip fin în cerul gurii mele, în bronhii" (Cărțile junglei de asfalt). Bineînțeles, e un celebrator al agoniei: "O harfă plutitoare îngînă meandrele
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
aspirant la titlul de pompier, adică un "colorat" trio format din David Duchovny, Orlando Jones și Seann William Scott se angajează într-o cruciadă pe cont propriu împotriva rapidei proliferări a materiei vii secretate de un meteorit aterizat incognito în deșertul Arizona. După multe peripeții, și-o vor atrage de partea lor și pe Julianne Moore, epidemiolog de serviciu, care conduce echipa guvernamentală de investigații, secondată la rîndu-i de un general mărginit, avînd nostalgia napalmului. Conform materialelor promoționale, s-a dorit
Reciclări... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15926_a_17251]
-
Și factorul cu gluga pe cap, greoi și surd./ Căruțe fugărite de ploaie au trecut,/ și liniștea în lucruri, de mult, mucegăiește". Și din Rugă simplă: "...Ploaia spală pămîntul de baliga cuminte/ cruță pămîntul, ploaie, de uraganul rău,-/ bun în deșertul mării, setoșilor de umblet,/ umflă sămînța bine și fă-o să plesnească". E, aici, în acest univers agrest de tîrg provincial (în idiș ștetl) amintirea ghettoului ancestral. În Herța VI Fundoianu scria evocator despre viața sa de copil: Seara, un
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
și s-așeza la masă./ Tăcerea de salină încremenea în casă/ și-n sloiul nopții jgheabul ogrăzii adăpa./ Bunicul între flăcări de sfeșnic se ruga:/ Să-mi cadă dreapta, limba să se usuce-n mine,/ dete-oi lua vreodată în deșert, Ierusalime!". În 1923 Fundoianu a plecat la Paris, unde după grele tribulații a ajuns cunoscut ca Benjamin Fondane, prin poemele sale (Ulysse, 1933, Titanic, 1937, L'Exode, Super Flumina Babylonis (1965). Și-a presimțit, în poeme, sfîrșitul tragic, poetul fiind
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
vină", "culpabilitate", "păcat" (niciodată perfect suprapuse) sînt străbătute de un suflu vital puternic, luciditatea este dublată de elanul participativ, iar elogiul vieții, al existenței "trăite uman, între oameni, nemaculate de crima care îl contaminează și îl izolează pe făptaș în deșertul ei", cînd nu dezvăluie credința într-un ideal, trădează nostalgia după pierderea lui. Conștiința, suferința, vina compun o lume a conceptelor morale, o familie, o alianță ce pare durabilă și prin care existența capătă un sens : "Revolta lui Oedip, a
Subversivitatea tragicului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15984_a_17309]
-
ploile de stele căzătoare! Iată, sunt Omul cu o umbră încătușată! Sunt Omul însingurat în tăcerea umbrelor lui, îndoliate și răpuse de dragostea viforoasă a Vieții... Umbrele mele încătușate se rostogolesc spre Moarte, cu lacrimile înghețate pe obraji, cutreierând drumurile deșertului. Ating cu buzele robite de sărut umbra unei morgane, rătăcindu-mă printre dune liniștite... Rătăcite între turmele de muritori, umbrele mele, înspăimântate de vise, înfloresc luminându-și una alteia drumul întunecat al amurgului. Umbra de sânge mă biciuiește cu flori
Poetul de gardă. In: Editura Destine Literare by George Călin () [Corola-journal/Journalistic/82_a_226]
-
mele încătușate, străine, singure și fierbinți își caută perechile înzăpezite în noapte... Umbră și Umbră de sânge, pierdute în măruntaiele pământului, plâng pe la uși străine.... În noaptea aceasta, umbrele încătușate mor însângerate de vise, vulturii de pradă le hăituiesc prin deșert... Mă trezesc în dimineață, Om fără de Umbră, amprentă mișcătoare, orbecăind pe calea Vieții cu o lumânare fumegând în mâna dreaptă, pierdută printre umbre de oameni ce-și așteaptă Sfârșitul... Rostesc roi de litanii neînțelese împerechindu-mă cu Moartea... Dezleg lanțurile
Poetul de gardă. In: Editura Destine Literare by George Călin () [Corola-journal/Journalistic/82_a_226]
-
literatura noastră postbelică. Ce înseamnă cultură de autodidact? Înseamnă, în primul rînd, nume mari, foarte mari: Kant, Nietzche, Wilde, Pascal, nume care abundă la Octavian Paler. În al doilea rînd predomină automistificarea: personajul nu este un individ, ci un exponent. Deșertul pentru totdeauna este un exemplu de automistificare. Autorul își prezintă o groaznică experiență personală (un infarct) în termenii generali ai fricii omenești de moarte - găsim prea puțin experiență personală, deși aveam de-a face cu un jurnal. O situație limită
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
care s-a pietrificat, care și-a pierdut puterea referențială, s-a stereotipizat. Urmarea este că acea parte secretă este la Octavian Paler și cea mai atent controlată, construită. Un paradox, o ironie a destinului său de scriitor... Octavian Paler, Deșertul pentru totdeauna, Ed. Albatros, 2001, 329 p., f.p.
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
fraza aceasta 17 martie 1984, ora II, 20, după cum notase și începutul povestei zisă Fiica Pustei n.n.). Temperamentul Pustei. Multă forță și instinct, un vârtej de patimi și dorinți, vivacitate, excese, păcate greu de mărturisit, un fond păgân, de stepă, deșert, munții fiind, ciudat, excluși, doar orizontul nemărginit... Și mitomania mea crescută în acest mediu înșelător, cu miragii de tot felul... Neputința de a relata un lucru exact cum s-a petrecut, ca și cum, mereu inventând, punând de la mine, aș vrea să
Încercările prozatoarei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15630_a_16955]
-
le remodelează într-o formă bine structurată. Primul demers al existențialismului, scrie el, este de a permite fiecărui om să intre în posesia lui însuși și să-și asume răspunderea totală a existenței sale". O existență încărcată de incertitudini, un deșert fizic, metafizic și moral, un univers în care omul, văduvit de iluziile veșniciei, se simte străin, exilat, însingurat, în timp ce convențiile, minciunile, grimasele și deghizările vieții sociale se prăbușesc rînd pe rînd, odată cu propriile sale metereze interioare. Ca și Malraux, Sartre
Angoase by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15644_a_16969]
-
cu parașutele în chip de ajutor necondiționat, acordat unor victime sacrificate fără scrupule. Un film de mare virtuozitate plastică, dar și morală, care anul acesta a fost vedeta mai tuturor festivalurilor, exercitînd o fascinație deosebită asemeni cu cea a nisipurilor deșertului. Provocînd oportun o necesară revelație. Pentru că selecționerii de la Salonic sînt foarte atenți ce, cum și cînd oferă fidelilor lor spectatori. Anul trecut președinte al juriului, Jerzy Skolimovski a fost invitat acum să-și expună la Muzeul de Artă Contemporană picturile
Speranțele Salonicului by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15649_a_16974]